marți, 10 iunie 2014
Unguru Bulan salută Ceau, Cinema!
VIDEO-SELFIE #3
Ce are Unguru Bulan cu cinemau'? Are un serial de animație, din care veți putea vedea câteva episoade pe un ecran mare. În curând, la Timișoara.
Ce are Unguru Bulan cu cinemau'? Are un serial de animație, din care veți putea vedea câteva episoade pe un ecran mare. În curând, la Timișoara.
sâmbătă, 7 iunie 2014
Marele Ecran prezintă filmul SHISHA PANGMA
O FILMARE LA 8000 DE METRI
În ziua unei mari performanțe sportive românești vă mai reamintim una recentă, care a trecut fără surle și trâmbițe, dar nu e mai puțin importantă.
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a escaladat al șaptelea "optmiar" din carieră fără oxigen și fără șerpași: vf. Shisha Pangma (8027 m.), singurul aflat în întregime în Tibet. La conferința de presă din 4 iunie, la întoarcerea sa acasă, Horia a declarat că a fost una din cele mai frumoase ascensiuni din cariera lui în Himalaya (care începuse surprinzător prin cucerirea temutului K2, acum 10 ani).
A fost singura ascensiune reușită a vârfului Shisha Pangma în acest sezon. Și este singurul rezultat al alpinismului românesc la mare altitudine în 2014. Iar acum avem SHISHA PANGMA - FILMUL, o filmare la peste 8000 metri altitudine. Marele Ecran prezintă ultimii pași ai lui Horia în drumul spre vârf.
În momentul în care Horia își ridică mâinile de bucurie, coechipierul său, slovacul Peter Hamor, îi face semn să nu alunece pe partea cealaltă a muntelui. Era acolo o cornișă periculoasă, plus că spațiul pe vârf e foarte mic. Panorama care se deschide spre platoul tibetan nu mai are nevoie de cuvinte explicative.
În ziua unei mari performanțe sportive românești vă mai reamintim una recentă, care a trecut fără surle și trâmbițe, dar nu e mai puțin importantă.
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a escaladat al șaptelea "optmiar" din carieră fără oxigen și fără șerpași: vf. Shisha Pangma (8027 m.), singurul aflat în întregime în Tibet. La conferința de presă din 4 iunie, la întoarcerea sa acasă, Horia a declarat că a fost una din cele mai frumoase ascensiuni din cariera lui în Himalaya (care începuse surprinzător prin cucerirea temutului K2, acum 10 ani).
A fost singura ascensiune reușită a vârfului Shisha Pangma în acest sezon. Și este singurul rezultat al alpinismului românesc la mare altitudine în 2014. Iar acum avem SHISHA PANGMA - FILMUL, o filmare la peste 8000 metri altitudine. Marele Ecran prezintă ultimii pași ai lui Horia în drumul spre vârf.
În momentul în care Horia își ridică mâinile de bucurie, coechipierul său, slovacul Peter Hamor, îi face semn să nu alunece pe partea cealaltă a muntelui. Era acolo o cornișă periculoasă, plus că spațiul pe vârf e foarte mic. Panorama care se deschide spre platoul tibetan nu mai are nevoie de cuvinte explicative.
K-lu salută Ceau, Cinema!
VIDEO-SELFIE #2
Ce treabă are K-lu cu cinemau?
Are...dacă Vă place comedia sau vreți un Tratament Bun aplicat filmelor. Sau pur și simplu când Ne jucăm! K-lu a reactualizat, prin muzica, filmele altei generații.
Ce treabă are K-lu cu cinemau?
Are...dacă Vă place comedia sau vreți un Tratament Bun aplicat filmelor. Sau pur și simplu când Ne jucăm! K-lu a reactualizat, prin muzica, filmele altei generații.
vineri, 6 iunie 2014
Corespondenta TIFF 4
Razvan Baloi ne-a transmis de alaltaieri ultima sa relatare de la Cluj, dar noi apucam doar azi sa o publicam. Ii multumim ca ne-a descris ce a vazut la TIFF 2014.
In a cincea zi de TIFF, adica la jumătate, vremea a început să țină cu participanții, în special cu cei care vor merge seara la Castelul Banfy sau la proiecția în aer liber din Piața Unirii. Eu am început ziua cu un film într-o locație nouă a Tiff-ului, la Universitatea Sapientia.
Din nou "Focus Irlanda”, din nou un film bun. What Richard Did e un film despre viața adolescenților cu bani și bun simț din Dublin. Personajele, credibile și simpatice, te introduc într-o lume a camaraderiei, a chefurilor nonconformiste si a unei tragedii care te face să te întrebi, nu “Ce a făcut Richard”, ci "Oare el a făcut-o”?
Am ramas pe loc ca să urmăresc Papusza, o adevărată monografie (biografie) a șatrelor țigănești din Polonia. Cu un soundtrack excelent și actiune ce se întinde pe aproape un secol de existență a șatrelor țigănești, trecând prin momentele dificile cauzate de război și mai apoi de legi punitive, ajungi să îndrăgești viața lor liberă și să înțelegi de ce refuză din toată inima să învețe carte, practic să se supună unor legi care nu prea sunt ale lor. În schimb ale lor sunt secretele, tradițiile primitive, libertatea. Toate acestea ajung să fie amenințate de setea de carte pe care o are una de-a lor, o “Păpușă” care nu-și pierde inocența sufletească nici spre sfârșitul vieții, nici când un „frate” gadjo îi publică poeziile. În continuare e singura poetă de etnie rromă publicată în istorie.
Dupa călătoria cu căruțele țigănești, mi-am recapatat linistea la un film aproape fără sunete, Vocea celor neauziți de Maximón Monihan. Titlul cuprinde exact drama copiilor cu deficiențe de auz/vorbit luați în sclavie de mafia de pretutindeni (de data asta din New York). I-am văzut în tramvaie și în baruri și prin Timisoara, oferind obiecte în schimbul unor mici sume de bani. Habar n-aveam ce poveste se află în spatele lor. Nesansa de a fi diferiti de majoritate și născuți într-o familie, naivă de multe ori, adesea fără posibilitati materiale. Dar si intr-o poveste tristă poti să gasesti un zâmbet cald și o speranță. E un film care merită văzut într-o sală de cinema, pentru “sunet” si pentru trăiri.
Zgărie-nori suspendați în regia simpaticului Tomasz Wasilewski și în prezența actriței principale Marta Nieradkiewicz (pe care i-am întâlnit ulterior la o bere la un bar la modă în Cluj, Joben) te face să nu-ți pară rău că ai venit la TIFF. Prin jocul splendid al celor trei personaje princpale. Un tânăr sportiv oscilează între dragostea pentru o ea și un el. Tensionant! Idilic! Un film frumos, un sfarsit european!
Sfarsit si pentru experienta mea la TIFF anul acesta. De fapt, nu e sfarsit. Sigur va urma...(guest-post: Razvan Baloi)
joi, 5 iunie 2014
Groparu salută Ceau, Cinema!
VIDEO-SELFIE #1
Ce treabă are Groparu cu cinemau'?
Are...
O nebunie de film independent pe care am citit-o și susținut-o din prima zi, până pe covorul roșu de la Cannes. Astăzi, 5 iunie, după eforturi sisifice din partea scenaristului/producătorului/tăticului Radu Băzăvan aka Groparu, copilul său pre numele său (din IMDB) Usturoi va ieși în lume, în PREMIERĂ!!! la TIFF (Casa TIFF, 21.30, intrare liberă).
Dacă sunteți în Cluj, musai să-l vedeți, să-l mirosiți și să vă tăvăliți un pic prin mojdeiul unuia dintre cele mai atipice filme din istoria ultimilor ani, care merită apreciat în primul rând pentru curajul realizatorilor...și pentru lăutari! (mai multe motive aici). Curioșii din Timișoara să aibă răbdărică pentru că dăm și noi cu Usturoi în Casa Filmelor la Plai.
Despre Ceau, cinema! e altă poveste. Care VA URMA...la Timișoara.
Deocamdată mucles!
Ce treabă are Groparu cu cinemau'?
Are...
O nebunie de film independent pe care am citit-o și susținut-o din prima zi, până pe covorul roșu de la Cannes. Astăzi, 5 iunie, după eforturi sisifice din partea scenaristului/producătorului/tăticului Radu Băzăvan aka Groparu, copilul său pre numele său (din IMDB) Usturoi va ieși în lume, în PREMIERĂ!!! la TIFF (Casa TIFF, 21.30, intrare liberă).
Dacă sunteți în Cluj, musai să-l vedeți, să-l mirosiți și să vă tăvăliți un pic prin mojdeiul unuia dintre cele mai atipice filme din istoria ultimilor ani, care merită apreciat în primul rând pentru curajul realizatorilor...și pentru lăutari! (mai multe motive aici). Curioșii din Timișoara să aibă răbdărică pentru că dăm și noi cu Usturoi în Casa Filmelor la Plai.
Despre Ceau, cinema! e altă poveste. Care VA URMA...la Timișoara.
Deocamdată mucles!
Corespondență TIFF III
Ziua de luni a început șchiopătând, cu filmul mexican Club Sandvich, care mi-a amintit de plictisitorul Tanta Agua (de Ana Guevara), prezentat anul trecut în festival. În ambele se dezvoltă relații între părinți singuri și odraslele lor, care încearcă să-și descopere sexualitatea; pa parcurs întîlnim cadre largi și cuvinte puține.
A urmat mult-discutatul Paat (Câinele – film iranianm în regia lui Amir Toodehroosta, nume a cărui prezentare a sunat diferit în română față de engleză) despre prostituția din Teheran, “văzută” prin ochii simpaticului ciobănesc german. Un amănunt mai aparte e faptul că la întrebarea din public legată de criteriile alegerii actorului-câine, Amir spunea că el a fost ales de câine, care s-a atașat foarte mult de regizor înainte de filmări. Cu cadre surprinse de la înalțimea simpaticului patruped– la început, ajungi să descoperi ce se află și în spatele acestora: o lume presărată cu narcomani și prostituate, într-o cultură în care aceste subiecte sunt considerate tabu. Barometrul general al TIFF-ului care măsoară popularitatea îl găsește până acum pe locul 4.
Următoarele două filme: La gran familia espanola (Nuntă în Ofsaid, în care după modelul “Şapte mirese pentru şapte fraţi”, o familie decide să facă şapte băieţi, dar se opresc la cinci, toţi cu nume din Biblie şi toţi în ordine alfabetică: Adam, Benjamin, Caleb, Daniel şi Efraim) și Svecenikova djeca (Copii preotului) mi-au adus zâmbetul pe buze. Dar a fost filmul lui Rodrigo Sorogoyen, Stockholm care a desăvărşit infama zi de luni care în mod normal ar trebui scoasă din calendar. Un interesant duel de orgolii între el- un macho şi ea – o tânără cu probleme. (Guest-post: Răzvan Băloi)
marți, 3 iunie 2014
Corespondență TIFF II
"Micul meu dejun" din a doua zi la TIFF a început palpitant, cu o bucată din secțiunea “Ochi pentru ochi”. Honeymoon-ul lui Jan Hrebejk, câștigătorul premiului cel mai bun regizor la festivalul Karlovy Vary în 2013, pune în valoare jocul actriței Anna Geislerová, fost topmodel și cu o filmografie de invidiat (peste 100 de filme, cu debut la vârsta de 14 ani). O poveste din trecut vine și îi bântuie ziua nunții Terezei cu Radim, un cuplu perfect, dar fiecare cu un trecut zbuciumat. Spre final, lucrurile pot degenera pentru frumosul cuplu, însă trecutul devine explicabil și viitorul pornește cu șanse bune de a fi palpabil (posibil).
Prânzul a însemnat pentru mine o felie din categoria “Suspecți de serviciu”, o promisiune de film bun, având în vedere remarcabilele cariere ale celor doi regizori aclamați din Israel, Guy Nattiv și Erez Tadmor. Cei doi aduc în Magic Men elemente de tradiție pasională evreiască, dar și spiritul aventurii descoperite de un fost politician de 70 de ani, născut în Grecia și refugiat în Israel. Căutarea salvatorului său din timpul războiului, în Salonic, oferă momente pline de umor (în special de situație), dar și momente de pur altruism și încredere în oameni. Câștigarea inimii unicului fiu și a familiei acesteia, ne duce cu gândul la clișeele romanelor lui Coelho (o fi bine? o fi rău), când crezi că pornești în căutarea unei amintiri și regăsești clipa prezentă.
La cină am servit Love is strange al lui Ira Sachs, un film despre situații din viață, cu un dram de snobism - cum altfel să categorisești momentele de zi cu zi din viața unui cuplu longeviv (20 de ani) „gay” din Manhattan? Jocul actorilor (John Lithgow, Alfred Molina, Marisa Tomei sau Darren Burrows) te îmbie la vizionarea acestui film despre separare, care nu duce neapărat și la despărțire.
Desertul zilei a fost Calvary (Irlanda, Marea Britanie), care are toate elementele unui film memorabil. Brendan Gleeson, Chris O'Dowd, Aiden Gillen (Littlefinger din „Game of Thrones”) și Kelly Reilly sunt foarte credibili în pielea unor locuitori ai unui orășel de provincie irlandez. Prin structura acțiunii filmului, regizorul John Michael McDonagh amintește un pic de Tarantino. Pe scurt, într-o duminică, la confesional, cineva îl amenință pe preotul catolic din oraș că mai are doar 7 zile de trăit, iminenta execuție nefiind motivată personal, ci mai degrabă un simbol al suferinței sale din vremea copilăriei. Urmează capitolele Luni, Marți, etc. care pe rând te fac să-i îndrăgești pe preot și pe fiica acestuia (da, preotul are o fiică de dinaintea chemării spre biserică – probabil in Irlanda un lucru nu atât de neobișnuit), care aduc în prim plan toate personajele din comunitate și care te fac să tresalți Duminică și să exclami: Ăsta da film european! (guest-post: Răzvan Băloi
luni, 2 iunie 2014
Corespondență TIFF I
Anul acesta nu am ajuns la TIFF. Dar au ajuns alți entuziaști ai cinemaului cu care suntem în legătură și care au plăcerea să ne împărtășească din experiența lor de festival. Astăzi, timișoreanul Răzvan Băloi ne scrie ce a văzut sîmbătă la Cluj:
Îmi propusesem sa văd patru filme și am reușit. Am început cu un debut cinematografic al regizorilor Iain Forsyth și Jane Pollard din secțiunea „What’s Up Doc”. Undocumentar foarte apreciat la Sundance și Berlin despre Nick Cave: 20000 Days on Earth, adică vârsta artistului calculată în zile. Inspirat titlu, pentru că prin vocea artistului filmul te transpune în atmosfera plină de creație a celei de-a 20000 zi din viața acestuia.
Dar nefiind un mare fan Cave o să trec la Ida, un film polonez regizat de polonezul-britanic Pawel Pawlikowski (care câștiga premiul „Alexander Korda” pentru cel mai bun film britanic la Premiile BAFTA în 2005 cu My Summer Of Love). Ida se înscrie în tiparul filmelor făcute parcă la nesfârșit despre drama unei țări. La fel cum la noi se (mai) fac (încă) filme despre revoluție, așa se fac în Polonia filme despre asuprirea evreilor. Filmat în alb-negru, te transpune într-o Polonie dărâmată de război, care-și linge rănile și începe să fie reconstruită. De remarcat aerul sumbru al orășelelor unde se desfășoară acțiunea, cu puțini locuitori, toți încercînd să uite și să treacă peste trecut.
Primul titlu văzut din competiție, Everything we loved (Noua Zeelandă) m-a mișcat cel mai mult, mai ales prin subiect. O familie distrusă de moartea unicului copil își regăsește fericirea răpind un copil care semăna cu al lor. Regizorul, Max Currie, cu care am și schimbat câteva cuvinte după proiecție, ne-a explicat că a îmbinat două povești care au avut ecou în ziarele americane din anii '90. Și a reușit într-un mod admirabil să te facă să empatizezi cu cei doi părinți. Un amănunt interesant e faptul că atât personajul feminin cât și actrița sunt din Suedia, pentru a amplifica senzația de dezrădăcinare pe care o simte aceasta după tragicul accident.
Cea mai dură proiecție din prima mea zi la TIFF exploatează subiectul comerțului cu organe de albinoși din Africa (în Tanzania). White Shadow, în regia apatridului Noah Deshe, prezent și el în sală, te face să te simți un pic îngrețoșat la început, apoi interesat de viața și obiceiurile sătenilor (ca și un documentar), ca în final să se transforme într-un adevărat thriller. Controversat și admirat în același timp, e posibil să adune și ceva premii la Cluj.
Evenimentul zilei a fost inaugurarea DEPOZITULUI DE FILME ca și cinema neconventional si spațiu cultural complex. Acțiunea face parte din campania Salvați Marele Ecran, a cărei primă conferință a avut loc cu succes în acceași zi cu reprezentanți ai municipalității și manageri culturali. (corespondent: Răzvan Băloi)
duminică, 1 iunie 2014
Trailerul zilei: A million way to die...
Asta-i exact genul acela de comedie care are cele mai faine poante in trailer. De fapt, cred ca sunt toate aici. De la Seth McFarlane, tipul care v-a adus Family Guy, Ted ('it's so bad, but it's so goood') și Cosmos (îndrăgita serie a lui Carl Sagan este reluată în 2014, în prezentarea lui Neil de Grasse Tyson). Deci, bucurați-vă de trailer și salvați 15-20 de lei!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)