luni, 2 iunie 2014
Corespondență TIFF I
Anul acesta nu am ajuns la TIFF. Dar au ajuns alți entuziaști ai cinemaului cu care suntem în legătură și care au plăcerea să ne împărtășească din experiența lor de festival. Astăzi, timișoreanul Răzvan Băloi ne scrie ce a văzut sîmbătă la Cluj:
Îmi propusesem sa văd patru filme și am reușit. Am început cu un debut cinematografic al regizorilor Iain Forsyth și Jane Pollard din secțiunea „What’s Up Doc”. Undocumentar foarte apreciat la Sundance și Berlin despre Nick Cave: 20000 Days on Earth, adică vârsta artistului calculată în zile. Inspirat titlu, pentru că prin vocea artistului filmul te transpune în atmosfera plină de creație a celei de-a 20000 zi din viața acestuia.
Dar nefiind un mare fan Cave o să trec la Ida, un film polonez regizat de polonezul-britanic Pawel Pawlikowski (care câștiga premiul „Alexander Korda” pentru cel mai bun film britanic la Premiile BAFTA în 2005 cu My Summer Of Love). Ida se înscrie în tiparul filmelor făcute parcă la nesfârșit despre drama unei țări. La fel cum la noi se (mai) fac (încă) filme despre revoluție, așa se fac în Polonia filme despre asuprirea evreilor. Filmat în alb-negru, te transpune într-o Polonie dărâmată de război, care-și linge rănile și începe să fie reconstruită. De remarcat aerul sumbru al orășelelor unde se desfășoară acțiunea, cu puțini locuitori, toți încercînd să uite și să treacă peste trecut.
Primul titlu văzut din competiție, Everything we loved (Noua Zeelandă) m-a mișcat cel mai mult, mai ales prin subiect. O familie distrusă de moartea unicului copil își regăsește fericirea răpind un copil care semăna cu al lor. Regizorul, Max Currie, cu care am și schimbat câteva cuvinte după proiecție, ne-a explicat că a îmbinat două povești care au avut ecou în ziarele americane din anii '90. Și a reușit într-un mod admirabil să te facă să empatizezi cu cei doi părinți. Un amănunt interesant e faptul că atât personajul feminin cât și actrița sunt din Suedia, pentru a amplifica senzația de dezrădăcinare pe care o simte aceasta după tragicul accident.
Cea mai dură proiecție din prima mea zi la TIFF exploatează subiectul comerțului cu organe de albinoși din Africa (în Tanzania). White Shadow, în regia apatridului Noah Deshe, prezent și el în sală, te face să te simți un pic îngrețoșat la început, apoi interesat de viața și obiceiurile sătenilor (ca și un documentar), ca în final să se transforme într-un adevărat thriller. Controversat și admirat în același timp, e posibil să adune și ceva premii la Cluj.
Evenimentul zilei a fost inaugurarea DEPOZITULUI DE FILME ca și cinema neconventional si spațiu cultural complex. Acțiunea face parte din campania Salvați Marele Ecran, a cărei primă conferință a avut loc cu succes în acceași zi cu reprezentanți ai municipalității și manageri culturali. (corespondent: Răzvan Băloi)
Categorii:
Guest Post,
Zile cinefile
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.