joi, 21 noiembrie 2013

La cald: La grande bellezza (2013)


La grande bellezza (2013)

"My heart's in the Highlands, my heart is not here,
My heart's in the Highlands a-chasing the deer
Chasing the wild deer, and following the roe;
My heart's in the Highlands, whereever I go."

Dupa o seara buna cu doua showuri de comedie extraordinare (Eddie Izzard: Force Majeure(2013) si Reginald D. Hunter Live (2011) ) + ciocolata + alte fire de curent alternativ legate la cap, m-am incumetat sa vad noul film al lui Sorrentino. Randurile de mai jos sunt gandurile mele "la cald". Nu va asteptati la mare fluiditate sau la un review bine facut.

O scena introductiva care te face sa te lipesti de ecran ca un plasture. De la "Post tenebras lux" nu am mai vazut asa un inceput bun si captivant. Direct cu ingredientele de soi: duende, saudade, magnetism, allegria, commedia dell'arte.

Acting fabulos pana la ultimul figurant, coloana sonora vibranta si aleasa cu bun gust, imagine si camera de "liga cea mai mare". Mi-e teama ca e un film care a trecut subestimat/subapreciat.

Nemasurata tristete vesela (probabil italiana) a calului campion de cursa lunga, care se trezeste ca visul lui e adevarat: fuge in directia opusa, desi restul de cai fug in paralel cu el, sa sporeasca senzatia de realism ! E vorba de o constructie escheriana. Pista e o constructie escheriana. Calul isi pune papion si imbratiseaza iluzia. Calul campion nu e dezamagit de pista, e dezamagit de herghelie. Calul campion e nebun. E nebun pt altii dar bun pentru el.

E fara discutie unul din filmele grele, cu efect de dalta, din ultima vreme. E calul Sorrentino care a decis sa alerge in directia lui, ca aia e directia buna.

Daca in romanul lui Kafka, un om se metamorfozeaza in gandac, in filmul lui Sorrentino asistam la transformarea inversa: un gandac se transforma in om.

Filmul are un efect constructiv, dar scenele care-l alcatuiesc sunt deconstructiv-pensative, la nivel micro si macro. E ca si cum ai reusi sa faci orfelinate pentru copii din bombe dezafectate.

Inclusiv pelicula glossy de revista scumpa e bine aplicata, sa sublinieze iluzia. Ritmul - durata - vignetele, au o fluiditate magica. Intelepciunea, cinismul, suprarealismul, grotescul si alte unelte ale traditionalului cinema italian bun si supra-emotiv, sunt bine predate de inaintasi si primite de Sorrentino intr-un ritual ascuns noua, privitorilor ! Noi vedem si simtim doar urmele lor. Ras cu plans, balega de manz ! Marea frumusete e peste tot, dar nu intr-un (b)loc, ci in aschii mici si transparente. Sa ne bagam sub mese, sa cautam aschiile !

Multe scene memorabile, mai ales cea cu fetita care picteaza panza aia mare, fortata de parinti. Sau cea cu el la inmormantare, cand nu se poate tine de "concept", de plan. Si multe altele ... Ca si "Reality"-ul lui Garrone, filme dupa care nu mai poti sa dormi. Filme care sufla, canta, chicotesc, in registre si intensitati diferite pe toate layerele de perceptie umana.

DE NERATAT ! ( disponibil pe sursele alternative )
Toate filmele lui Sorrentino sunt de neratat.

miercuri, 20 noiembrie 2013

Vinerea animata de azi: Oh Willy ...

O animatie mult prea buna si adanca - iese din coada si trece
direct aici, in lumina. Pentru ca nu ma pot abtine.

Blade Runner - editia in acuarele

Un montaj video de 35 de minute alcatuit din 12.597 de cadre constand in picturi in acuarele de dimensiunea 1,5x3 cm si din care rezulta o reimaginare personala a filmului lui Ridley Scott. Un exemplu fascinant al capacitatii cinemaului de a transfigura, de a inspira si de a se metamorfoza. Autor: Anders Ramsell.




marți, 19 noiembrie 2013

The Three Faces of Eve (1957)

Black and White in one body

Primul film care trateaza nu doar artistic dar si stiintific tulburarea de identitate disociata (sau personalitatea multitpla) a fost drama din 1957, The Three Faces of Eve, a regizorului-scenarist Nunnally Johnson. Bazat pe insemnarile celor doi psihiatri care au tratat-o pe cea care a inspirat personajul Eve, filmul este anuntat inca din prolog, prin vocea si gravitatea naratorului (un faimos jurnalist si om de radio britanic, Alistair Cooke) ca este o poveste adevarata dupa un caz real. Bineinteles, numele erau schimbate iar in rolul principal o descopeream pe, la vremea aceea, necunoscuta Joanne Woodward, a carei interpretare vie si memorabila a unei femei cu trei personalitati distincte a fost recompensata cu un Oscar si un Gob de Aur in 1958.


Filmata in alb-negru, pelicula - acum reconditionata digital - dezvaluie o imagine percutanta din punct de vedere estetic, sugerand o tratare stilistica a subiectului si nu doar una de document. Filmul e construit pe tipar melodramatic, introducand personajul principal Eve White (Woodward) ca o femeie modesta si timida, confruntata cu o problema psihica pe care nici macar psihiatrii nu o cunosc decat din auzite. Aflata in vizita la doctor (Lee J. Cobb) impreuna cu sotul ei, Eve se plange de migrene si amnezii ca si de momente de timp lipsa. Sotul ei confirma ca uneori parca nu e ea iar faptul ca au un copil impreuna complica lucrurile.

Conflictul e astfel dozat incat sa puna, gradual, din ce in ce mai multa presiune atat pe Eve cat si pe sotul ei si chiar pe doctorul Luther. Cand a doua personalitate a femeii, Eve Black, isi face aparitia, caracterul acesteia e atat de jucaus, provocator, iresonsabil si pus pe distractie incat toti suspecteaza ca e o farsa. Dedublarea convinge insa ca e o manifestare a unei tulburari mentale, caci Eve nu-si aminteste nimic din ce face cand e condusa de jumatatea ei intunecata, pasionala si cam usuratica. Izolarea ei in scopul tratamentului are drept efect distantarea de fiica si pierderea sotului ca si predarea sa tot mai deasa in mainile Evei Black.



Psihiatrul care o trateaza remarca insa in sedintele lor de terapie ca ambele personalitati au o problema in rememorarea trecutului inainte de varsta de 6 ani. Mai mult, de la o vreme si Eve Black pare sa experimenteze aceeasi oboseala si aceleasi momente de timp lipsa. Lucrurile se lamuresc cand o a treia personalitate isi face aparitia, Jane, o femeie inteligenta, calma dar cu propriile amnezii. Convins ca la baza fracturii exista un eveniment marcant petrecut in copilarie, doctorul o impinge pe Eve sub hipnoza pentru a confrunta sursa acesor fracturi si adevarata ei personalitate. Iar rezultatul e total neasteptat si destul de emotionant.


Pentru un film de 90 de minute, The Three Faces of Eve e surprinzator de ofertant, conturand o viziune poate usor melodramatica dar destul de clara asupra calvarului pe care-l presupune o tulburare de personalitate si asupra consecintelor (nu intotdeauna fericite) pe care le produce in vietile celor implicati. Memorabila este insa interpretarea Joannei Woodward care aluneca gratios intre roluri si stari, de parca ar fi cel mai simplu lucru din lume.

Jubilee


Numarul 50 al revistei mele favorite, Little White Lies, a plecat de la intrebarea: "cum ar arata ultimii 50 de ani de cinema in doar 50 de cadre". La joaca asta au fost invitati 50 de cineasti si scriitori despre film, carora li s-a incredintat un an intre 1964 si 2013. Apoi trebuiau sa aleaga un film (unul cu rezonanta personala) pe care sa-l reduca la un singur cadru. In lista asta selecta se numara si doua filme romanesti.

Despre Moartea domnului Lazarescu (Cristi Puiu, 2005) scrie Calin Netzer (Pozitia Copilului):

"Felul in care trateaza esecurile sistemului medical sunt secundare fata de povestea principala a unui batran care moare. M-a impresionat modul in care e spusa. E un film despre esecul colectiv si esecul unui individ, o calatorie intr-un fel de iad - Dante, prenumele domnului Lazarescu, nu e intamplator."



Despre 4 luni, 3 saptamani si 2 zile (Cristian Mungiu, 2007) scrie regizorul suedez Lukas Moodysson (Lilja 4-ever):

"Viata e confuza si rareori stiu ce gandesc si simt. Acesta e unul din motivele pentru care imi place 4 luni, 3 saptamani si 2 zile: este confuz. Afirma foarte clar ca avorturile ar trebui permise si ca e un drept fundamental si ca societatile unde avorturile sunt ilegale sunt societati groaznice. Dar in acelasi timp afirma foarte clar ca avorturile sunt ingrozitoare si ca un foetus este o fiinta umana - foarte mica si neterminata, dar totusi o fiinta umana. Filmul a creat un conflict in mine. Unul dureros, dar totusi bun."




luni, 18 noiembrie 2013

Pelicula Zilei: Azul oscuro casi negro


Ce au in comun baletul, filmul spaniol si varstnicii?
Urmatorul eveniment Pelicula Culturala.

Care eveniment ofera, ca de obicei, un film special (Albastru inchis aproape negru), intr-un loc special (sala de repetitii a baletului Teatrului si Operei Nationale din Timisoara), pentru o cauza speciala (biletul de acces consta in alimente-ulei/zahar-pentru 55 de varstnici). Joia viitoare, pe 28 noiembrie, ora 19.00. Detalii aici.






Spagatul epic

 "...o pereche de picioare concepute pentru a sfida legile fizicii..."



vineri, 15 noiembrie 2013

Primăria Timișoara ne dă un răspuns vis a vis de înființarea unei cinemateci la Timișoara

Asociaţia Marele Ecran, Pelicula Culturală și Asociația Camera 4 au primit un răspuns săptămâna aceasta de la Primăria Municipiului Timișoara, la proiectul depus în data de 9 octombrie 2013, pentru înființarea unei cinemateci la Timișoara.

În scrisoarea trimisă, Primăria subliniază implicarea pe care a avut-o în ultimul an în susținerea proiectelor ce vizează promovarea filmului european, românesc și de autor precum și interesul ei pentru crearea unei cinematograf de artă în orașul nostru.

Deoarece discuțiile cu RADEF sunt blocate de câteva luni în lipsa unui consiliu de administrație, Primăria a declarat că există discuții avansate pentru alocarea unui alt spațiu pentru înființarea acestui proiect.

„De asemenea, susținerea de către autoritatea publică locală a acestui proiect implică pe lângă atragerea de fonduri europene, (...) și susținerea financiară de către bugetul local, care va fi cuprinsă în exercițiul bugetar al anului 2014.” a declarat domnul Vice-Primar Dan Diaconu.

„Mulțumim primăriei pentru răspunsul dat și pentru sprijinul acordat până în prezent la promovarea filmului european, românesc și de autor la Timișoara. Considerăm însă că efortul trebuie continuat pentru ca acest tip de filme să aibă o casă permanentă în orașul nostru și nu ocazional, în condiții improprii, în diferite locuri din oraș. Timișoara merită să fie în primele 3 orașe din țară și în ce privește filmul de calitate!“ au declarat inițiatorii proiectului.

Având în vedere că în primăvara anului viitor urmează să se lanseze linii de finanțare care vizează dezvoltarea de noi cinematografe, solicităm primăriei să ia o decizie privind spațiul destinat înființării acestuia, până în februarie anul viitor, pentru a putea accesa cu succes respectivele fondurile.

Este cu atât mai important cu cât Uniunea Europeană alocă o atenție deosebită pentru sprijinirea cotei de piață a cinematecii europene (distribuția filmelor europene reprezentând 30% din piața filmelor din Uniunea Europeană), precum și acțiunilor de creștere a audienței pentru filmul de autor, european, dar și non-european.[1] De asemenea, este important să creem acest spațiu pentru a susține candidatura orașului la titlu de Capitală Culturală Europeană într-o manieră serioasă, care să dovedească continuitate, cu un impact pozitiv de lungă durată asupra obiectivelor de dezvoltare economică, socială, turistică și urbană.

Inițiativa înființării unei cinemateci la Timișoara este susținută de o serie de instituții de cultură locale și naționale printre care Institutul Francez, Ambasada Spaniei în România, Institutul Polonez din București, Consulatul General al Serbiei la Timișoara, Consulatul General al Germaniei la Timișoara, Festivalul Plai, Atelier 1.

Pelicula Culturală împreună cu Asociația Marele Ecran și Asociația Camera 4 au creat un chestionar online pin care strânge semnături pentru susținerea proiectului înaintat primăriei pentru înființrea unei cinemateci la Timișoara. Vă invităm să vă exprimți opinia și să-l daţi mai departe celor interesați.


Cadou de la Cristian Mungiu


Ieri, in ziua cand implineam cinci anisori de prezenta online, am primit o dedicatie pentru Marele Ecran pe box-setul Dupa Dealuri chiar din partea regizorului Cristian Mungiu. Inainte de asta, am avut bucuria unei discutii tete-a-tete de aproape o ora despre cinematografele romanesti, cinemateca si experienta Cannes.