duminică, 16 mai 2010
Robin Hood (2010)
Robin... Longstride
rating: Brainwash
Robin Hood versiunea 2010 nu e doar o noua adaptare a legendei faimosului arcas ci o completa si noua poveste a proscrisului englez, o revigorare fictiva dar destul de plauzibila a figurii de luptator pentru dreptate. Epopeea medievala a lui Ridley Scott il dezbraca pe padurarul Robin de gluga si izmene imbracandu-l in zale grele si inarmandu-l cu tot arsenalul militar din acele vremuri. Cuplu Scott - Crowe fac astfel echipa pentru a 4-a oara pentru al readuce in prim plan pe Robin Longstride, soldat in armata cruciata a lui Richard Inima de Leu, si livreaza astfel o piesa solida de arta cinematografica dar, din pacate, nu suficient de memorabila pentru statul regizoral la care a ajuns batranul Scott. Cand ai luat contact cu proportiile epicului dezvaluite in Gladiator si Kingdom of Heaven ai totusi niste asteptari foarte ridicate de la orice poarte numele Scott. Ei bine, nenea Ridley s-a domolit un pic, nici anvergura si nici aspectul general al filmului nu vor sa concureze productiile anterioare.
Care-i story-ul atunci? Ei bine, Richard I se intoarce din cruciada si, cum e firesc, parjoleste fiecare cetate a dusmanului francez aflata pe drumul sau spre casa. In timpul unui asediu regele englez ia pulsul oastei incercand sa afle o voce onesta si curajoasa in randurile sale. Robin Longstride, arcas pe timp de zi si practicant de alba-neagra pe timp de noapte, isi dezleaga limba explicandu-i regelui cum oastea sa l-a pierdut pe D-zeu macelarind arabi nevinovati si drept urmare e pus in lanturi pentru naivitate. Sortii insa ii sunt favorabili si, dupa ce regele se alege cu o durere-n gat de la o sageata franceza - lasandu-ne sa-l credem mort - Robin si 3 tovarasi apropiati (intre care si Micul John) dezerteaza. Fuga lor insa ii conduce exact in mijlocul unei ambuscade aranjate de francezi in cardasie cu lordul tradator Godfrey (jucat destul de viclean de Mark Strong) pentru uciderea regelui, dar careia ii cazuse victima tocmai solia ce ducea la Londra coroana regala. Robin si tovarasii veseli ii alunga pe atentatori si salveaza coroana apoi, insusindu-si armele si hainele cavalerilor, se intorc acasa plini de onoruri. Lui Robin insa incepe sa-i placa noua sa identitate, Robert Loxley, si intors la Notingham sa livreze o sabie se alege cu un tata si-o nevasta de conjunctura.
Acum, eu unul n-am de ce sa fiu deranjat de derapajele istorice acuzate de altii. N-am pretentia de a vedea un documentar pe nume "Viata lui Robin Rood" ci doar o fantezie spusa la modul suficient de serios cat sa dea tarie mesajului prezent de-a lungul intregului film: Rise, and rise again. Until lambs become lions. Mai neaos, nu plecati capul la nesfarsit ca veti fi calcati in picioare. Pe ideea ca nobilimea intotdeauna a luat pana si pielea de pe taran iar regalitatea a luat pielea de pe nobilime. Cineva trebuie sa strige 'Ajunge'. Suntem deci introdusi in trecutul confuz al lui Robin, din pacate prea putin explicat, ni se arata consecintele unei campanii militare asupra populatiei civile, tradusa in cresterea impozitelor pentru acoperirea golurilor din visterie (suna cunoscut?) si se incearca convingerea noastra ca in 1199 Filip a incercat o invazie pe sest a tarmului englez pe fondul disensiunilor create intre baronii locali si regele John, urmasul lui Richard pe tron. Nu are sens sa ne pierdem in explicatii privind acuitatea istorica a scenariului. Filmul e despre personajul Robin si transformarea lui dintr-un dezertor in "aparatorul celor slabi". Privit in felul asta filmul lui Scott e un prequel, chiar daca nu se recomanda drept unul, intrucat incepe cu intoarcerea acasa dar se sfarseste in clipa cand este declarat proscris.
In ce priveste actiunea n-am de reprosat decat un singur lucru: imaginile sunt prea blande. Adica tonul filmului nu e atat de dark pe cat il asteptam. Odata ce am constatat asta, a devenit destul de greu sa mai fiu surprins, iar cota de dramatism a scazut. Coregrafia luptelor si recuzita campului de batalie insa au fost ok, pentru un film de audienta atat de generala (PG-13), dar am simtit lipsa sangelui, ca sa zic asa... Iar firul povestirii e cam lejer, iti lasa impresia ca se trage de timp, si tot astepti de la inceput sa se intample ceva mai interesant. Personajele sunt jucate "disciplinat", dar unidimensional, nu sunt performante uimitoare la nicicare din ei. Russell Crowe e parca mai retinut decat te astepti abia la final dezlantuindu-se in lupta, Cate Blanchett face un rol misto de femeie darza si mandra care lupta cot la cot cu barbatii, un pic altfel decat domnita pe care o stiam. Seriful de Nottingham e cam sters, dar Max von Sydow face o partida buna in rolul batranului tata orb. Surpirza insa vine din partea lui Oscar Isaac (Prince John) care plamadeste un personaj-caricatura foarte caraghios si demn de dispret, un afemeiat cu pretentii de luptator care crede ca poate tine coroana fratelui sau pe cap. Nici William Hurt sau Eileen Atkins (regina mama) nu se dezmint de talentul lor.
Ca sa inchei, Robin Hood e mai putin despre Hood cat e despre Longstride. Un fel de introducere in poveste cu explicarea, totusi confuza, a originilor sale. Ar fi de vazut un viitor film despre banditul din padurea Sherwood care participa la concursuri de tir cu arcul, ataca convoaiele cu aur ale regelui si-i apara pe oropsiti de tirania printului John, pana la intorcerea lui Richard. De remarcat ca filmul nu mai aduce nici o vorba despre Inima de Leu si oastea lui din Franta...asa ca, astept un sequel la prequel. Asta pe langa director's cut-ul care cred cu tarie ca va fi mai bun decat ce-am vazut la cinema. In concluzie, Robin Hood reloaded isi merita banii dar, cam atat..
Da Hood Justice
rating: EroareCu Gladiatorul şi Kingdom of Heaven, Ridley Scott a revitalizat genul “capă şi spadă” (sau peplum, daca preferati denumirea stiintifica). La Robin Hood mă aşteptam deci la dimensiuni epopeice şi scene meseriaşe de bătălie (ţapă!). Mă aşteptam la isprăvi haiduceşti care să ne mai răzbune din supărările pricinuite zilele astea de stat (ţapă!). De fapt tot filmul e construit ca o indelunga si chinuitoare asteptare. Si tooot astepti doua ore sperand ca se va intimpla ceva (ţapă!).
Povestea filmului e foarte actuala. Visteriile statului sunt goale, asa ca săracii sunt -fireste- jupuiti pana la maduva. “Să nu mulgi un uger secătuit pentru că te vei trezi cu o copită în freză” zice regina-mama, cind fiu-sau, John, hotaraste sa mareasca taxele supusilor. Englezii oricum erau condamnati la un meniu zilnic compus din supa de stevie si tocana de urzici, stropit maxim cu mied (bautura din miere), vinul fiind incadrat la produse de lux si accizat corespunzator.
La proverbul de mai sus s-a gîndit probabil şi Scott. Regizorul/producator a refuzat să mulgă legenda din care s-au hrănit cele 50 de filme anterioare pe acest subiect şi plasează acţiunea înainte ca Robin să devină da Hood. Un fel de prequel. Un fel de Robin Hood Begins.
Ca sa fim drepti, îl cheamă Robin Longstride (Russel Crowe). Nu e nobil, e soldat si jucător de alba-neagra in timpul liber. Nu e (încă) haiduc, dar e filosof al dreptatii. Un personaj atît de melodramatic încît am ajuns să-l regret pe Kevin Costner.
De fapt e cea mai prost folosita banda de actori buni pe care am vazut-o in ultima vreme: incepand cu venerabilul Max Von Sydow, continuind cu William Hurt, Oscar Isaac, Danny Huston, Denis Menochet aka monsieur La Padite, Kevin Durand si incheind cu Cate Blanchett, intr-o mutare neinspirata din cariera ei.
În afară de pădurea Sherwood nimic nu e la locul său in acest peplum. Nici caftelile nu-s cafteli. Nici bancurile bărbăteşti nu sunt tratate cu seriozitate. Si atentie: nicio sageata nu isi rateaza tinta (bleah!). In acelasi timp sunt atinse cu precizie toate locurile comune: tradatorul Mark Strong (suparator de manierist) are jumate din faţa lui Joker, Blanchett e ridicola in tentativa ei de Jeanne D’Arc si e si mai ridicola alaturi de Crowe in sărutul final gen Matrix.
Daca este ceva in Robin Hood care isi merita banii atunci e imaginea hd (stropii de mare si firicelele de nisip se vad cu o claritate uimitoare) si genericul animat de final. In rest m-am simtit jefuit, inselat, pradat. Hotii Scott şi Crowe iau de la săracii spectatori şi îşi dau lor (amîndoi sunt producători). În spiritul sloganului din film (Rise and rise again until lions become lambs) imi venea să mă ridic în mijlocul salii şi să strig ca un proscris:
“Ridicaţi-vă şi ridicaţi-vă iar, pînă cînd spectatorii nu vor mai fi fraieri!"
(Lucian)
sâmbătă, 15 mai 2010
Castigatorul 3minutE
Ne-am miscat ceva mai repede cu jurizarea si iata ca am decis cine merita camera Toshiba Camileo s10. Va reamintim sistemul de apreciere folosit: am dat fiecare puncte de la 12-1 in ordinea preferintei celor 12 scenarii nominalizate si apoi am contabilizat rezultatele. Poate deloc surprinzator, fiecare am vazut drept castigator acelasi scenariu. Daca in cazul celorlalte au mai fost diferente de opinie manifestate in ordonarea punctajului, castigatorul nu prea ne-a lasat loc de dezbatere. Nu cunosc (inca) motivatiile tovarasului de blog - vi le va spune el mai incolo - insa mie mi-a placut tare mult simplitatea ideii, felul in care a pus-o pe hartie, cum si-a creat personajele, vizual vorbind parca le vedeam pe fiecare in parte si twistul revelator din final. Intamplarea asta poate fi absolut fireasca dar felul in care si-a imaginat-o autoarea e special. Asa ca, felicitari Mira.Rezultate finale:
Liniste si Fum (Mira Isar-Petrovici) - 36p
Rugaciune (Groparu')- 31p
E limpede (Denis Arsu) - 29 p
Cosmarul (Dorina Dragomir) - 26p
Framantari (Moroi Daniel) - 23p
11 fix (Anda Ionescu) - 21p
Front Page (Daniela Ariton) - 17p
Land of choice (Eduard Andrasi) - 14p
Drama unui student (Andrei Maguleanu) - 13p
Calatoria (Anastasiu Adrian) - 13p
O zi (Oana E) - 6p
Little Sketch (Ciprian Morti) - 5p
Multumim tuturor pentru interesul afisat visavis de acest concurs. Bafta la urmatoarele ;)
completare: In spiritul unei transparente cat mai mari legate de concursul 3 minutE, vreau sa adaug la cele scrise de Richie cateva impresii personale. Am apreciat mai multe scenarii participante (nu ma refer doar la finaliste). Unele sunt scrise mestesugit, dar ar da mai bine intr-o carte, decat pe un ecran. Altele au calitati cinematografice - sunt atent construite vizual, dar le lipseste finalul.
Apoi am observat un anumit tipar, frecvent in festivalurile de scurtmetraje sau la Noaptea Devoratorilor de Publicitate: finalul tip "poanta". Un fel de echivalent al bancului in film. Aici exceleaza scenariul lui Groparu, a carui opera m-a transportat in acea biserica, m-a pus sa adulmec mirosul seului de lumanare si sa observ pana si varicele eroinei sale. Chiar
astazi, autorul trece prin acelasi spatiu, fata in fata cu divinitatea, indeplinind sfanta taina a casatoriei. Nu stiu daca e o consolare, dar Premiul Publicului ii apartine. Asta inseamna ca il scoatem noi la un film cand ajunge prin Timisoara. Sau la o bere cand ajungem noi la Cluj.
Si acum sa ne intoarcem la front page, adica la scenariul castigator (Liniste si fum). Autoarea ne-a scutit de framantari. Ar fi fost un cosmar pentru juriu daca erau mai multe la paritate. Dupa ce am recitit celelalte 11 fix scenarii, am exclamat: E limpede! Iata un scenariu complet.
Mi-a placut ca nu era legat de land of choice. Little sketch-ul Mirei e o poveste universal valabila. Mi-a placut si calatoria pe care o facem pe urmele "camerei" la petrecere. Desi e liniste si fum, autoarea dovedeste multa claritate vizuala si, mai ales, SENSIBILITATE. Nu ma refer la subiect in sine, ci la delicatetea cu care surprinde intensitatea intalnirii dintre doua fiinte. Finalul deschis ocoleste cu maturitate cliseele genului, iar filmul poate continua in mintile noastre si dupa ce am terminat lectura.
Mira a mai strans puncte pentru incadrarea in timeframe si pentru grija fata de buget: ideea ei se poate filma fara efort si fara bani, numai cu ajutorul unor prieteni. Eu sper ca acest scenariu sa ajunga film intr-o zi, desi cunoastem drama unui student - niciodata n-are timp. Mai ales cand isi da licenta, asa cum e cazul Mirei. Avem totusi o rugaciune la ea: sa ne trimita o filmare cu noua ei camera, oferita de 3E.
Ii rugam pe ceilalti participanti sa nu fie intristati: sponsorul a promis ca va urma! (Lucian)
Creation (2009)
Paul Bettany e ateu si cu toate astea are destul de multe personaje cu vesmant religios: e calugar asasin in The Da Vinci Code, arhanghel rebel in Legion, preot care vaneaza vampiri in viitorul Priest iar recent l-am vazut in rolul lui Charles Darwin in filmul care relateaza cum a primit credinta cea mai dureroasa lovitura din partea stiintei. Creation, in regia lui Jon Amiel, e un film biografic despre omul de stiinta Darwin si conflictele sale interioare simtite pe durata scrierii lucrarii care a zguduit fundatiile Bisericilor - Originea Speciilor. Filmul insa nu dezvolta procesul nasterii cartii ci doar face popas intr-unul din momentele dificile ale scrieii ei, concentrandu-se pe familia Drawin, pe problemele de sanatate si pe temerile unui om care credea ca descoperirile sale sunt deopotriva un dar divin si o blasfemie.
Filmul se inspira din cartea lui Randal Keynes - Annie's Box, o biografie a fiicei lui Darwin decedata din motive de santatate la varsta de 10 ani. Fiind o drama familiala, actiunea releva mai ales felul in care aceasta tragedie l-a afectat pe Charles, oprindu-l din scrierea lucrarii sale de capatai dupa 200 de pagini. Filmul are multe momente emotionante, scene de tandrete intre Charles si sotia sa Emma (Jennifer Conelly, sotia lui Paul Bettany in realitate) si nenumarate flashback-uri in care se vede cat de familist era Charles si cum se comporta cu copii sai, in special cu Annie, care da semnele unei inteligente precoce. Creation e in consecinta foarte putin despre stiinta si mai mult despre relatiile de familie si prietenie pe care naturalistul le tinea cu prietenii. Personajele principale sunt deosebit de expresive, amandoi actorii jucand minunat, aratandu-ne dificultatile lor si lupta de a trece peste sentimentul de vinovatie, peste prejudecati sau pur si simplu, de a accepta fiecare gandurile celuilalt.
Nu e greu de observat chimia care exista intre Paul si Jennifer, amadoi sunt actori fantastici iar rolurile lor sunt foarte bine jucate. Poti urmari gradual suferinta lui Charles, datorata atat pierderii fiicei dar si bolii care-i expunea trupul unor dureri sacaitoare, sau permanentele sale ezitari si intrebarile pe care si le punea, il poti insoti in plimbarile sale in natura si vedea cu ochii sai ciclul temporal al vietii si al mortii vietuitoarelor. Unele imagini sunt pur si simplu extraordinare. La fel de graitor este si chipul Emmei Darwin cu toate ca ea poarta masca riguroasa a femeii excesiv de religioasa. Ochii ei vorbesc destul de clar despre ce se ascunde in sufletul nevestei celui care "l-a ucis pe D-zeu". Alaturi de cei doi, rolul fiicei Annie vine ca un cadou nesperat intrucat ea are tot atat spatiu pe ecran ca si starurile si e prezenta in gandurile tatalui in orice clipa, acesta vorbind cu naluca ei sau rememorand momentele cele mai dragi.
Mie mi s-a parut acest film de o frumusete si sensibilitate aparte, tonurile sale calde domolind din cand in cand tristetea subiectului, iar cinematografia excelenta furnizand cateva peisaje si locuri demne de admirat. Faptul ca nu aduce in prim plan calatoriile naturalistului ci doar ofera recapitulari narative la gura sobei poate constitui un inconvenient, dar sa faci un film despre viata lui Darwin nu e cu nimic mai usor decat sa pui pe pelicula biografia unui Einstein sau Newton. Trebuie sa ne multumim cu ocheade aruncate asupra unor momente exacte din viata lor. Daca ar fi ceva de reprosat filmului e probabil sa fie incarcatura religioasa pe care o are. E posibil insa ca Darwin, desi a "nascut" evolutionismul, sa fi fost totusi un om cu credinta in Dumnezeu, dar unul ce incuraja gandirea libera si rationala.
vineri, 14 mai 2010
Trailerul zilei: Splice
Parca simteam nevoia unui sci-fi cu ceva mai mult science si o farama de horror. Splice s-ar putea sa fie ceea ce-mi trebuie. E despre doi cercetatori (jucati de Adrien Brody si Sarah Polley) specialisti in genetica care fac experimente mai neortodoxe si, de capul lor, combina ADN uman cu ADN animal (gene splicing) dand nastere unui organism nou. Acesta, dupa ce initial arata ca un avorton deformat, creste ca voinicul din poveste si devine un femela-chimera, sexi si mortala totodata, posedand o inteligenta de speriat si inca niste abilitati nedescoperite. Subiectul are mari sanse sa fie ratat si sa devina ceva gen Species dar eu totusi sper ca Vincenzo Natali, cel caruia ii vom fi etern recunoscatori pentru fantasticul Cube, are ceva in maneca ca sa scoata din filmul asta un thriller senzational. Nu de alta dar sta Guillermo del Torro cu ochii pe el din fotoliul de producator executiv.. Trailer deci:
Metropia (2009)
Am vrut sa vad Metropia inca de la primul trailer lansat anul trecut si care promitea o distopie animata cu inalte valente stilistice si posibil sustinuta de un plot suficient de angajant si misterios. Din pacate coproductia scandinava a lui Tarik Saleh nu a avut acel impact pe care-l speram cu toate ca vizualul este fara cusur iar atmosfera filmului te introduce intr-un viitor cenusiu care nu pare prea indepartat. Povestea e prea orwelliana ca sa mai provoace orgasme intelectuale iar suspansul atat de necesar a cam lipsit. In spatele personajelor fotografiate si animate digital stau nume sonore precum Vincent Gallo, Juliette Lewis, Stellan si Alexander Skaargard, actori pe care-i credeam a fi destul de recognoscibili pe ecran dar care m-au surprins vorbind din spatele unor fete complet straine. Povestea se invarte in jurul personajului Roger, angajat la un call-center, care ziua isi asculta clientii iar noaptea are insomnii din cauza vocii din cap. Cineva ii vorbeste direct in creier sustinand ca este eul lui interior. Suficient pentru ca un om paranoic si maniac-depresiv care mai poseda si o agresivitate reprimata s-o ia un pic razna. Suntem in viitorul destul de posibil al unei lumi lipsite de petrol, trecuta printr-o criza economica si in care intreaga Europa devenise o vasta retea subterana de Metrou. O gigantica corporatie, Trexx Grup, proprietara sistemului Metro, devine un imperiu financiar si-si extinde antenele asupra tuturor indivizilor, urmarindu-i non-stop si incercand sa le controleze orice activitate fie ea munca sau divertisment. Big Brother-ul din 1984 restilizat si readaptat.
Atmosfera filmului e cea care merita toti banii. Metropia e atat de posomorata si de fara speranta ca te miri cum de nu se sinucide nimeni acolo. Imaginea e foarte sugestiva in acest sens si in mod sigur asta se datoreaza regizorului turc care e un artist de grafitti convertit in cineast. Chipurile personajelor, in secial al lui Roger si sotiei sale sunt de un calm aproape clinic, transpirand blazare prin toti porii. S-ar sugera ca viitorul i-a transformat pe toti in automate umane, fiecare individ fiind inca o rotita in sistem, invartindu-se monoton spre profitul celor din varf. Pentru Roger lucrurile se anima in momentul in care ii iese in cale Nina, imaginea samponului Dangst. Se indragosteste de chipul ei si o urmareste, probabil si din cauza racelii din relatia sa, iar asta in ciuda vocii din capul sau care-l sfatuieste diferit. Cand Nina il confrunta cu posibilitatea ca vocea sa nu-i apartina ci sa fie doar o alta modalitate de control Roger trebuie sa decida in cine sa se increada.
Revin la ce spuneam mai sus: Metropia nu e genul de film care-ti incurca sinapsele intr-un du-te vino twistuit si 'bolnav' ci ofera o poveste suficient de interesanta ca sa te tina fixat pe uimitorul artwork. Dezumanizare totala, de la aspectul sci-fi al metropolei pana la chipurile disproportionate ale oamenilor cu ochi ridicol de mari dar, totusi, orbi.
Trailer
joi, 13 mai 2010
Tinerete fara internete
'Experimentul' se marketeaza prin mai multe premiere: primul lungmetraj romanesc filmat cu camera RED, primul 'fara scenariu' (actorii au fost inchisi 6 zile intr-o casa si lasati sa-si caute personajele si replicile) si, bineinteles, primul film de Dan Chisu. Tagline: O poveste pentru copii, de trezit adultii.
"WebSite Story [...] a pornit de la ideea că un film despre tineri şi problemele lor poate avea acurateţe numai dacă laşi aceşti tineri să se exprime. Am adunat câţiva oameni încântaţi de această provocare şi le-am dat libertatea să-şi creeze personajele, să şi le definească" a declarat autorul peliculei.
Ma tem de un singur lucru: sa nu fie inceputul unei tabloidizari si in cinemaul romanesc. Dan Chisu debuteaza in lungmetraj sub pretextul unui semnal de alarma cu privire la consumul fara discernamant al internetului. Nu isi ascunde intentiile de a face un film comercial. Ceea ce noua generatie (descrisa in film) care nu gusta Porumboiu, dar gusta porumb sub forma de popcorn, asteapta de mult timp. Sa nu ne mai ascundem dupa deget: o industrie cinematografica functioneaza doar cand exista multe productii comerciale, cu succes de casa. Ceea ce ii dorim.
miercuri, 12 mai 2010
Clujul ruleaza. TIFF 2010.
Un motiv pentru care ii invidiez pe clujeni e TIFF-ul. Mie asta mi se pare cel mai "gustos" festival de film din tara. Are personalitate si e greu sa-l ignori sau, mai mult, sa nu-l astepti in fiecare an cu nerabdare. Regret doar ca inca n-am ajuns acolo, macar o data. Semnele imi arata ca nici anul asta nu voi ajunge.. Daca aveti timp intre 28 mai si 6 iunie, Clujul ar fi o destinatie pentru un trip de cinefil. Priviti spotul lui Radu Muntean.. cred ca va fi ceva action acolo.
marți, 11 mai 2010
Concursul 3minutE: etapa de jurizare
Am revenit cu detalii despre concursul nostru care are drept premiu camera video din dreapta-sus, o Toshiba Camileo S10 oferita de sponsorul 3E. Aseara s-a incheiat etapa de "colectare" a scenariilor si ne mandrim sa anuntam ca am primit 24 de asemenea idei de scurt-metraj, unele foarte concise si clare altele destul de elaborate ca structura iar unele, adevarate opere literare pe care greu ni le-am putea imagina filmate, exceptie facand situatia in care ne-am numi James Cameron. Dintre acestea eu si colegu Luci am selectat jumatate, confruntandu-ne astfel cu delicata situatie de a hotari care 12 scenarii ne plac mai mult, ne par mai bine scrise sau poseda sanse de a fi puse pe pelicula. Le puteti citi aici. Celor care nu-si gasesc lucrarea intre cele 12 preselectate le dorim mai multa inspiratie sau claritate in scriitura si le multumim pentru participare. Exista intotdeauna o data viitoare.
Acum legat de jurizare lucrurile se vor petrece in felul urmator: pana duminica cele 12 materiale vor fi citite si de partenerul 3E iar apoi intr-un mod independent, eu, Lucică si Sponsoru' vom face cate un top secret din script-uri, primul primind nota 12 iar ultimul nota 1. Apoi ne comunicam topurile si adunam notele pe care le-am dat fiecare la cele 12 idei. Cine strange punctaju mai mare ia premiul. Simplu, ca la eurovision numai ca fara tras cu ochiu.
Ar fi misto daca cei care ne sustineti si ne cititi ati arunca si voi o privire peste scenariile respective iar apoi ati lasa si-un comentariu referitor la care v-a placut cel mai mult. Nu garantam ca ne veti influenta, nici nu vrem asta, dar ar fi un baromentru interesant si poate ne convingeti sa dam un premiu al publicului pentru cel mai "votat", in cazul in care difera de convingerile noastre. Ramane de vazut deci pe duminica.
Hormoni
EU CAND VREAU SA FLUIER, FLUIER (2010)
rating: Brainwash cu mesaj“M-am săturat de ţigănii”.
Aşa a sunat refuzul unui prieten cînd l-am chemat la Eu cînd vreau să fluier, fluier. E drept, pelicula debutantului Florin Şerban poate alimenta fobia românilor de a fi confundaţi cu rromii. Nu poti sa nu te gandesti ce o fi vazut un -sa zicem-neamt la filmul asta. Probabil ce stia si el de pe strazi: românii si rromii is tot un drac.
Dacă ai devenit alergic la nemuritorul refren Tutti Frutti techelas/ Techelas teghelia bas (cred ca-i un fel de Besa me mucho), te va irita Eu cînd vreau să fluier, fluier. Sunt doar cateva observatii in contextul revoltei nationaliste a hackerilor degraba inchizatori de ziare englezesti; departe de mine dorinta de a intra intr-o polemica cu iz rasist.
Dacă nu ţi-a plăcut Poliţist, Adjectiv, n-o să-ţi placă nici ECVSFF. Dacă te-ai săturat de Noul Val minimal, de cadre tremurate, de filmări din mînă, de camera care urmăreşte personajul peste umăr, de tăceri lungi şi aşteptări şi mai lungi, n-o să-ţi placă ECVSFF.
Se adaugă vechea problemă legată de sonorul filmelor româneşti la cinema Studio (proaspăt redeschis). Ar fi prins bine o subtitrare. Dar n-am pierdut prea mult, pentru că jumătate din replici erau înjurături (poate cele mai multe injuraturi intr-o productie romaneasca, dar cine sta sa le numere). Tineti cont că acţiunea se petrece într-un penitenciar pentru minori.
Detinutii joaca fotbal, muncesc la camp, joaca lapte gros in celula, fac tranzactii pe tigari si servesc masa pe manele. Nimic spectaculos aici. In afara de modul in care actorul principal (George Piştereanu) s-a integrat in grupul de detinuti autentici care joaca sau fac figuratie in film. De exemplu, Papan Chilibar (fost detinut, apoi liberat, acum iarasi detinut) joaca rolul unui mut, cam cum era indianul din Zbor deasupra unui cuib de cuci. Papan are intr-adevar prezenta cinematografica, dar rolul sau nu se ridica la inaltimea notorietatii pe care a dobandit-o recent.
Silviu (Piştereanu) mai are cîteva zile pînă la liberare, după o detenţie de patru ani. Moment în care toată lumea se pune împotriva lui (mama care “l-a nenorocit”, colegii de celulă, directorul închisorii). Aşa că se pune şi el împotriva lumii. Tensiunile se acumulează palmă după palmă pe obrajii lui Silviu. Mă aşteptam la o explozie, dar nu la aşa magnitudine. După un demaraj lent, a doua parte a filmului e ca un ciob pus la gît.
Rebeliunea tînărului de 18 ani (care sta inchis de la 14) n-are nimic antisistem. Nu e Cool Hand Luke. Nu e nici nebun, desi clipitul ala repetat aminteste de ticul (extrem de) nervos al lui Toni Soprano. E mai mult reacţia hormonală a unui adolescent, care vrea să scoată o fată (Ada Condeescu) la o cafea. Scopul e absolut firesc, mai putin mijloacele de agatat. Daca rebeliunea lui Silviu ar trebui sa poarte o eticheta, pe ea ar scrie ADOLESCENTA.
luni, 10 mai 2010
Kick-Ass (2010)
Unele filme nu trebuie luate in serios. Asta ar trebui sa fie scris la intrarea in cinema. Bine, ce-i drept, ar trebui specificat si ca unele filme sunt nerecomandate minorilor, dar deja cerem prea multe. Kick-Ass e un film pe care nu trebuie sa-l iei deloc in serios si, cel mai important, la care sa nu-ti duci copilu crezand ca va avea parte de o aventura amuzanta cu super-eroi. Risti ca la intoarcere sa te trezesti cu el brin bucatarie zvarlind cutite si invitand badguys imaginari la lupta cu vorbele fetitei de 11 ani din film: "Okay you cunts... Let's see what you can do now!" Filmul lui Matthew Vaughn se vrea o satira tulburator de amuzanta si grotesc de violenta la adresa universului de supereroi plini de puteri speciale. Tagline-ul "I can't fly. But I can kick your ass" spune totul despre ideea filmului: oamenii obisnuiti pot fi si ei supereroi. Sau pot incerca. Pentru ca filmul face bine ca nu se ia nici el in serios si, in consecinta, eroul principal isi cam ia o bataie sora cu moartea.
Dave (Aaron Johnson) e un pusti de liceu cam geeky si invizibil pentru fete, pasionat de comics-uri care nu prea intelege de ce sunt atat de multi oamen care iubesc supereroii dar nici unul nu vrea sa fie unul. E ilogic. "Sunt atatia care vor sa fie Paris Hilton dar nimeni nu vrea sa lupte cu nelegiuitii! De ce?" Pai raspunsul il descopera singur: fighting crime can get you killed. Dupa o prima incursiune in izmenele lui Kick-Ass ajunge injunghiat si calcat de masina asa ca dupa operatii devine un fel de Wolverine plin de fiare in interior si cu insensibilitate la durere. Isi continua patrularile prin oras si ajunge pe youtube cand opreste o gasca de smecheri sa-l rupa pe unu cu bataia. E eroul NewYork-ului, isi face site, are gramada de prieteni pe facebook, se vorbeste de el la stiri si devine un model de urmat. Dar Kick Ass nici nu suspecteaza ca inafara reflectoarelor orasul are deja doi supereroi reali: Big Dady (Nick Cage) si Hit Girl (Chloe Moretz) care sunt veritabili ass kickeri.
Tonul filmului de schimba din momentul cand intra in scena duo-ul tacanit tata-fiica. Ei lupta cu lordul drogurilor (jucat de Mark Strong) si o fac cu 'talent' si o doza ridicata de cruzime. Aici satira devine nitel mai intunecata si violenta foarte gratuita. Pustoaica e un samurai dezlantuit care cu lancea ei taie, spinteca si macelareste traficanti fara nici un regret. Zici ca-i spalata pe creier. E si normal cand te gandesti ca taica-su o antrena impuscand-o in piept si-i facea cadouri "criminale" de genul unui switchblade. Kick Ass se transforma astfel intr-un film brutal si sangeros in partea a doua, dar reuseste cumva sa se pastreze ridicol de interesant si sa nu devina plictisitor. Insa din punct de vedere moral e demn de condamnat, cum zice Roger Ebert. Dar e fun, cel putin pentru fanii filmelor cu supereroi in cautare de ceva diferit. E o combinatie de comedie cu adolescenti timizi si frustrati si film de actiune extrem de dinamic, cu o violenta stilizata si cartunizata. Principalul e sa nu fie luat prea in serios intrucat nici el nu se ia. De vazut macar pentru rolul lui Chloe Moretz. E uimitoare.
Trailer
Abonați-vă la:
Postări (Atom)