vineri, 11 septembrie 2015

Exploratorul, la PlaiX

PE URMELE LUI RACOVIȚĂ 



Prin amabilitatea Fundației de Arte Vizuale, prezentăm Exploratorul la PlaiX, în regia lui Titus Muntean și Xantus Gabor, unul din cele mai bune documentare științifice românești produs în ultimii ani în România (Trailer, AICI ). Realizat în 2013, documentarul urmăreşte firul vieţii marelui om de știință Emil Racoviţă, pionier al cercetării vieţii din Antarctica, din adâncurile Mediteranei şi din peşteri, întemeietor al biospeologiei şi al primului Institut de speologie din lume, de la Cluj. 

Speologul Cristian Lascu (și redactor-șef la National Geographic), producătorul executiv Ana Boariu, regizorul Xantos Gabor şi cameramanul Xantos Aron, însoţiţi de fotograful Helmut Ignat, au refăcut mare parte din drumurile lui Racoviţă. Filmările au fost realizate în Moldova, Munții Retezat, peșteri din Munții Apuseni, Spania și Belgia, Țara de Foc, Antarctica, filmări subacvatice în Norvegia și Mediterana, alternate cu multe imagini de arhivă.




Exploratorul folosește fotografiile stereoscopice și desenele realizate de Emil Racoviţă în drumul său cu nava Belgica (1897-1899), prima expediţie ştiinţifică ce a iernat în Antarctica, printre membrii căreia s-au numărat Roald Amundsen, Frederick Cook şi căpitanul Adrien de Gerlache. Dincolo de expediția științifică în sine, filmul ne face cunoștință cu omul Racoviță, al cărui nume îl știm cu toți din manuale, dar știm prea puține despre viața sa. Coloana sonoră e realizată de Dana Bunescu (sunet Aferim!, montaj 432 și multe altele), căreia ar trebui să-i zicem La Mulți Ani azi, conform Cinemagia

Așadar, veniți în peștera noastră cu filme și explorați, sâmbătă, 12 septembrie, de la 16.30. După proiecție (filmul are 71 de minute), ne întîlnim cu Titus Muntean. Regizorul arădean a debutat în lungmetraj cu Examen (2003), a continuat cu Caravana Cinematografică (2007) și în paralel a început lucrul la seriale românești de televiziune, alea bune: Lombarzilor 8, În derivă

Sâmbătă este deci ziua filmelor misterioase la Casa Filmelor, cu imagini impresionante și cu drag de natură, de văzut la pachet cu Secretul nasturelui de sidef și Stația #15033.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.