marți, 3 martie 2015

Azi: premiera de gală DE CE EU?





De ce eu?, debutează spectaculos pentru o producție românească, avînd până în prezent aproape 20.000 de spectatori în România, în sălile de cinema din weekend, în avanpremiere și proiecții speciale.

Între cei 19.924 de spectatori s-au numărat fostul președinte al României, Traian Băsescu ("un film extrem de bun pe care îl recomand tuturor"), Daniel Morar  ("filmul prezintă fidel încrengăturile dintre sistemul politic și juridic de la începutul anilor 2000, iar lucrurile nu sunt total reparate nici acum"), procurorul anchetat atunci, Alexandru Lele (Tot ce se întâmpla, ce se folosea împotriva unei persoane în perioada respectivă, au fost duse la perfecţiune. Metodele sunt mult mai subtile la ora actuală”).




Autorul se întoarce la locul faptei, deseară de la 19 la sala Capitol a Filarmonicii, "locul unde am avut cea mai specială și intensă experiență cu vizionarea versiunii de lucru a filmului, înainte de turul 2 al alegerilor din noiembrie. So good to be back!" după cum a scris, de dimineață, regizorul Tudor Giurgiu.

La premiera de gală îl vor însoți protagonistul Emilian Oprea, Andreea Vasile (o știți din UMBRE), Mihai Constantin (cei peste 30 de ani îl știu din Liceenii, cei tineri îl știu ca villain în Eu cînd vreau să fluier, fluier, Portretul Luptătorului la tinerețe) și Alin Florea (actor la Teatrul Maria Filotti din Brăila). Proiecția va fi una de calitate fiind, ca în noiembrie, asigurată de prietenii noștri de la DeBoot. Partener local al evenimentului: Asociația Marele Ecran.




Sfatul nostru pentru timișorenii interesați este să își ia biletul de la casieria Filarmonicii înainte de ora 19.00, ca să nu se creeze "ștau-ri" la intrare. Puteți trece oricînd (casieria e deschisă între 10-19). Biletul costă 10 lei. Iar dacă nu aveți cum ajunge astăzi, mai este și mîine și poimîine (același loc, aceeași oră).

Cum era de așteptat, filmul a stîrnit și critici. Nu comentez opiniile unui editorialist greu care acuză că Tudor Giurgiu a "întinat memoria procurorului". Deși a admis de la bun început că se bazează pe fapte reale (o dovadă AICI), Giurgiu nu a făcut totuși un documentar.   Pentru mine e de ajuns mărturia unei foste studente a lui Panait, care a fost în sală la proiecția din noiembrie 2014. Era vizibil emoționată și impresionată de felul în care profesorul ei a fost înviat pe ecran.

Pentru că suntem parteneri ai evenimentului, nu voi scrie deocamdată o cronică a filmului. Vreau să afirm măcar atît: e un film necesar și binevenit. De ce eu? luminează o zonă foarte gri (pentru că interesul sistemului corupt e să pară așa). E ilustrativ pentru presiunile enorme care se făceau la adresa magistraților vremii. Iar epoca aceea nu e foarte îndepărtată.

Nu era nevoie ca Putin să fi dat ordinul pentru asasinarea lui Nemtsov. Cum zicea cineva, e vinovat oricum pentru climatul toxic de ură față de opoziție pe care l-a creat în Rusia.

La fel și în cazul procurorului Panait. Nu era nevoie să-l fi împins cineva pe fereastră. A fost împins de corupția endemică a sistemului, de abuzurile mai-marilor, de climatul apăsător din justiție. Sunt sigur că la discuția de azi cu echipa puteți afla lucruri și mai interesante...din culise.

*

Zilele trecute am pus la bătaie două invitații-duble la proiecția de măine DE CE EU?, celor care numesc filmul lor "juridic" preferat și argumentează DE CE. Cîștigătorii sunt:

Adrian Foltean12 Angry Men. Pentru că adevărul și justiția nu sunt identice. Pentru că unele responsabilități nu pot fi duse atât de ușor pe cât am crede. Pentru că ne arată, spre deosebire de alte filme, și probabil la fel ca „De ce eu?” ce se (poate) petrece în spatele ușilor închise ale sistemului. Pentru că e un bun exemplu, în opinia mea, de atitudine și angajament pentru românii din ziua de astăzi. ok, și pentru că Sidney Lumet

Marcel Don Twin Peaks, datorita contactului cu un sistem de justitite din a noastra lume, dar si cu unul dintre lumi. Deci...pentru ca lupta se da pe 2 planuri, uneori paralele, uneori convergente. Si pentru ca Dale Cooper, clar!
(Marcel, dă-ne un e-mail cu numele complet ca să te trecem pe lista de invitați care va fi mîine la intrarea în Filarmonică).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu