marți, 11 februarie 2014

"La cererea publicului": Cîinele Japonez


Cîteva observații după proiecția filmului Cîinele Japonez (2013, Tudor Jurgiu), marțea trecută, la Timișoara:  


-setea timișorenilor de cinema depășește cu mult capacitatea sălii Studio de la Casa Artelor
(vreo 50 de persoane au venit degeaba pînă pe strada Pacha, pentru că nu au mai avut loc; s-a stat și în picioare, și pe jos, și pe scaunul adus de acasă) 

-s-a demontat mitul cum că, dacă pe facebook se anunță 100 de participanți la un eveniment, vin cel mult 10 (pe pagina noastră s-au înscris un pic peste 100, atîția au și venit)

-ne-am simțit obligați să îi cerem producătorului (Libra Film) să ne mai îngăduie o proiecție; inițial am vehiculat ideea sistemului prin rezervare, dar dacă unii se răzgîndesc între timp atunci e incorect față de oamenii care ar fi vrut să vină; vom proceda deci după vechiul principiu "primul venit-primul servit"

-orașul are nevoie de un cinematograf de artă spațios și civilizat (există semne cum că acest vis s-ar putea împlini în următorii ani; mai vedem); pînă atunci, suntem recunoscători că există o ușă deschisă (50 de scaune și un ecran) la Casa Artelor.

Așadar, azi de la ora 19.00, repetăm proiecția Cîinele Japonez, mulțumită Libra Film, Direcției Județene pentru Cultură Timiș și publicului timișorean care cere cinema, altfel de cinema.

PS  Ne bucurăm că dăm filmul la o zi după aniversarea actorului Victor Rebengiuc (81 de ani), căruia îi și dedicăm această proiecție.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.