luni, 28 ianuarie 2013

Anna Karenina & Jean Valjean

Romantic love will be the last delusion of the old order.

rating: Brainwash & Colectabil

La fel ca personajul caruia ii poarta numele, filmul lui Joe Wright, Anna Karenina, era ‘damnat’ inca din stadiul de conceptie. Vina o poarta dorinta regizorului de a imprima o “noua viziune” romanului lui Tolstoi, idee care nu e deloc rea dar care sacrifica povestea tragica a Kareninei sub rotile intregului esafodaj stilistic astfel construit. Sigur ca filmul exceleaza dpdv vizual, cu o imagine superba, costume si decoruri somptuoase, asambland ingenios si cu o neasteptata fluiditate scenele in interiorul unui teatru foarte incapator, sugerand chiar o subtilitate indrazneata dincolo de platitudinea “lumea intreaga e o scena iar toti, de la opinca la vladica, suntem actori in ea”.


Astfel, in filmul lui Joe Wright eroina principala pare ca locuieste intr-o imensa casa de papusi, fiind parca imbracata si mutata de pe-un palier pe altul cu stil si o oarecare atotputernicie. Asta mi-a placut. M-a dus cu gandul la mana destinului. Dar toata aceasta teatralitate cred ca a viciat capacitatea filmului si a povestii de a te acapara. Nici o clipa nu am fost supt in atmosfera de bal si ipocrizie aristocratica din Sankt Petersburg sau Moscova si nici o urma de compasiune nu am simtit pentru Anna Karenina. In alte situatii as fi pus asta pe seama Keirei Knightly, dar sincer n-am ce sa-i reprosez, a fost la inaltime, afisand eleganta si transpirand pasiune mistuitoare..


Cred ca problema cea mai mare a filmului e ca, desi se descurca in a exprima erotismul adulterului dintre Anna si Vronsky, nu face nici un efort concret in a fixa codul moral si eticheta societatii din care face parte pentru a putea intelege inca dinainte de ‘caderea’ ei in pacat, riscurile pe care si le asuma pentru a iubi. Fereastra catre conflictul ei interior e opaca iar imaginea se clarifica putin abia catre final, mult prea tarziu pentru a mai simti ceva pentru vechea Anna. Din contra, orice farama de compasiune e canalizata doar spre sotul incornorat, Alexei Karenin, a carui virtute Jude Law o face de invidiat.


Exista insa un lucru pentru care filmul trebuie felicitat si anume coregrafia balului unde Anna si Vronski se indragostesc fatidic. Modul in care se danseaza valsul are o senzualitate hipnotica, departe de rigiditatea conventionala a unui vals obisnuit. Fiind vorba de un dans popular adoptat de aristocratie cu anumite reguli clare in ce priveste atingerea partenerului, coregraful Sidi Larbi Cherkaoui re-inventeaza valsul, permitand dansatorilor sa dea curs dorintelor naturale provocate de fiorul apropierii, accentuand faptul ca el era considerat indecent dar servindu-ne cu o mostra de eleganta si rafinament desavarsite. E o scena superba, mai ales ca in centrul ei se afla 3 personaje esentiale: Vronsky, Anna si Kitty, pe care Vronski o curta inainte de a o intalni pe Karenina. Chiar si pentru aceasta singura scena, filmul e un castig.

***

Complet pe dos stau lucrurile cu Les Miserbales. Desi e tot o “viziune noua” asupra unui roman clasic (ecranizare cu cantec a unui musical jucat vreme de 30 de ani), si in ciuda faptului ca e construit din tot felul de scene independente si firav legate intre ele, filmul lui Tom Hooper contine suficienta emotie si dramatism pentru a smulge reactii lacrimogene. E drept, vinovata de manipularea sentimentala e muzica extraordinara scrisa pentru musical de Claude-Michel Schönberg si cantata live, pe platou, de actorii din distributie. Solutia neortodoxa aleasa de Hooper a accentuat vizibil interpretarile, iar filmarile close-up au dat impresia ca urmaresti o piesa din primul rand, chestie care pe unii ii poate fascina in vreme ce altora li se poate parea usor exagerat. Totusi nu se poate ignora ca timpul cheltuit pe figura personajului putea fi utilizat pentru o aprofundare a povestii fara a dauna cantecului.


Personal, aveam o idee destul de vaga despre ce se intampla in Les Miserables, astfel ca istoria transfigurarii lui Jean Valjean dintr-ul paria al societatii intr-un cetatean respectabil si ispasit, a fost ceva cu totul nou. Hugh Jackman m-a surprins intr-un mare fel ducand un rol foarte dificil cu acea gravitate si profunzime specifica marilor actori. Nu-l credeam in stare sa cante atat de bine (nu extraordinar, doar bine). La fel cum nu ma asteptam sa canta toata lumea, non stop, fara un singur dialog. O miscare riscanta si ambitioasa din partea regizorului lui The King Speech dublata de o productie de amploare care reconstruieste la scara redusa dar suficient de verosimil turbulentul cadru istoric al Parisului anilor 1815-1832.


Ceilalti actori sunt la fel de buni. Anne Hathaway o joaca pe Fantime iar interpretarea sfasietoare a piesei I dreamed a dream a stors lacrimi in sala de cinema si poate ii aduce un Oscar. Russell Crowe in uniforma unui Javert inflexibil si insurat practic cu legea e suficient de credibil chiar si cand canta. Registrul comic e asigurat de perechea Thénardier, cu un Sacha Baron Cohen si Helena Bonham Carter improscand stropi de veselie rautacioasa in timp ce demonstreaza rostul bodegii in care-si duc traiul. Desi tot episodul poarta reminiscente clar burtoniene (restaurantul dnei Lovett din Sweeney Todd) cei doi sunt eficienti in relaxat simturile. In schimb Cosette (diafana Amanda Seyfried), Eponime (Samantha Barks) si vrednicul Marius (Eddie Redmayne) formeaza un triunghi amoros a carui potential dramatic parca nu e suficient explorat. Revelatia insa e pustiul Daniel Huttlestone care in rolul lui Gavroche aduce o neasteptata vigoare filmului in sfertul final.

La aproape 2 ore si jumatate, Les Miserables nu mi-a parut nici o clipa lungit sau neinteresant. Am fost “prins” in poveste din prima secunda, am admirat muzica, imaginea, costumele iar performanta lui Hathaway m-a lasat cu nod in gat. E adevarat ca privite obiectiv toate personajele cu exceptia lui Valjean sau Javert sunt copii de carton ale celor din roman, momentele lor constand in varfuri de rol dramatic construite si interpretate. Dar prefer asemenea varfuri rupte din context decat cresteri graduale care in final sa nu ma satisfaca. Sunt constient totodata ca filmul lui Hooper e o versiune reductionista si personala si daca ar fi posibil as vrea una care sa faca cinste romanului lui Hugo, insa nu pot uita ca la finalul Les Miserables eram si gata sa sar in picioare si sa flutur un drapel pe baricada. Oricat de bun sau rau e filmul, daca m-a manipulat si-a meritat banul.

13 comentarii:

  1. toti cei cu studii muzicale au fost de acord ca NU canta actorii, sau ca, cel putin, vocile au fost drastic modificate in studio

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Actorii canta pe platou in vreme ce un pianist le canta linia melodica intr-o casca minuscula din ureche. Diferenta e ca pana acum in asemenea filme se facea playback. Normal ca vocile sunt curatate apoi in post-prod, asta e treaba departamentului de sunet.
      In sprijinul afirmatiei: de la min 1:30
      http://www.youtube.com/watch?v=wwgQjfg0hZw

      Ștergere
  2. toti ce care nu au studii dar iubesc filmul au fost de acord ca trebuie sa te tarasca prietena la labe dinastea triste.

    RăspundețiȘtergere
  3. bai Richie, bai baiatule... tu vezi ce scrie sus in bannerul acestui blog ? Behold, the instrument of your liberation ! Nu scrie nimic de oameni care promoveaza filmele industriei americane de filme cu un zel cel putin ciudat - si nici nu scrie ca our liberation e defapt sa ne sinucidem de atata greata. cine a pus banneru a fost om mincinos. ori dati bannerul jos - ca nu corespunde realitatii - e doar un slogan patetic in cazul asta - ori incetati sa mai promovati si review-uiti filme de rahat care oricum le promoveaza PR-ul companiei respective, ca deh - e industrie !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dle Anonim, textul din header (banner e cu totul altceva) e de fapt o replica spusa de personajul Bane in filmul The Dark Knight Rises. De aceea si ghilimele. Au mai fost o duzina de asemenea citate din diferite filme..
      Da, intr-un fel ne gandim la cinema ca la un instrument de eliberare, fie din rutina zilnica, fie din stresul cotidian, fie chiar din ignoranta sau orbirea personala. No offence.

      Noi nu promovam filme ci doar le comentam. Ne "promovam" evenimentele pe care le organizam si cele la care suntem invitati sa participam. Atat.

      Misiunea Asociatiei este cea de a promova filmul romanesc, european, independent, experimental etc.. Misiunea blogului e sa scrie despre ce (se) vede.

      Singura dovada in sensul asta de care ai tu nevoie e urmatoarea:
      195 de articole cu eticheta film european
      141 de articole cu eticheta film romanesc
      24 de articole cu eticheta film asiatic
      252 de articole cu eticheta Hollywood

      nu cred ca promovam filmul american ci doar acoperim intr-o proportie realista piata de film...

      Ștergere
    2. Si ca sa-ti invalidez complet critica afla ca atat Anna Karenina cat si Les Miserbales sunt filme britanice 100%. Deci europene. Da, sunt mainstream si au parte de o publicitate extraordinara, sunt candidate la Oscar, dar nu sunt rodul industriei americane de film.

      Ștergere
  4. eu sunt anonimul de la primul comentariu si ma delimitez de cel / cei ce au scris dupa mine pe acel ton impardonabil :-(

    RăspundețiȘtergere
  5. @criticii anonimi

    eh, pe blogul asta s-au promovat si s-au review-it si foarte multe alternative la industria americana de film.

    Ba sunt convins chiar ca, daca ne uitam in urma, am scris constant si mai mult despre filmele pe care le consideram noi interesante, decat despre "filmele de rahat".

    Una din probleme e ca nu prea ai cum sa vezi la cinema filmele "celelalte", iar noi, fiind Marele Ecran, scriem despre ce vedem si ce putem vedea SI pe un mare ecran). Iar asta nu e "vina" noastra, e a sistemului in general, care ca orice industrie face produse pe banda.

    Ce putem face noi - si aici sunt de acord partial cu comentariul tau- e sa crestem atentia acordata "alternativei" si s-o lasam mai moale cu mainstream-ul (cand chiar nu merita), directie pe care (iarasi daca priviti in urma) consider ca am apucat-o deja temeinic.

    In alta ordine de idei, blogul acesta si-a asumat (poate putin arogant) misiunea de a anunta oamenii care ne citesc la ce sa se astepte cand merg la un film de multiplex. Incercam sa-i ferim sa piarda banii pe bilet sau macar ii avertizam, dupa priceperea si subiectivismul fiecarui autor de pe blog.

    Si aici mai e un lucru de care trebuie tinut cont: parerile exprimate sunt 100 % sincere, exprima opinia autorilor (fara nicio "motivatie" sau premiu din partea "industriei"). Zelul pomenit este poate ciudat (desi de inteles, daca te gandesti ca suntem un blog de cinema si oamenii vor sa vorbim si despre filmele pe care le vad ei), dar e nevinovat.

    Restul mai putem dezbate pe zeci de pagini.
    Reactia e cam dura, dar bine intentionata.

    RăspundețiȘtergere
  6. multe opinii foarte adevărate, multe cu care nu-s de acord, dar înțeleg punctul de vedere și, mai presus de toate, mi-a plăcut că articolul e foarte scris. mi-a displăcut mizerabilii la prima vizionare, dar acum parcă aș tot fredona melodiile, iar pe gavroche l-aș fi pocnit în dinți cu tot accentul lui de oliver twist. exact așa cum abia așteptam s-o văd pe keira sub tren încă după primele minute. repet, foarte bun articolul dvs.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi. Chiar citeam undeva ca daca in Anna Karenina astepti sa vina trenul inseamna ca filmul are o problema :)). Inteleg ca Keira e antipatica multora... personal n-am nici o problema cu ea. Filmul e nascut mort insa nu i se poate imputa femeii..Cat despre pusti si accentul lui "mizerabil" well.. e un film britanic, pana la urma. Ma intreb cat de fericita ar fi o adaptare franceza a lui Dickens.

      Ștergere
  7. subscriu si eu (partial) opiniei anonimului/anonimilor de mai sus...mi se pare ca acordati multa importanta unor filme si evenimente care oricum se bucura de o promovare extraordinara. ma refer acum la premiile oscar, ati anuntat nominalizarile, ati organizat chiar si un concurs de previziuni (cu premii) si probabil vor urma articole si dezbateri in momentul in care se vor anunta castigatorii...despre recent incheiatul festival de film independent Sundance insa nici un cuvant.
    a, si pe Ana Karenina ati recenzat-o de 2 ori :)
    altfel, va respect si va impartasesc pasiunea pentru filme :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @sergiu

      :)
      Sergiu, observatia ta nu este exacta
      dar trebuie sa ne urmaresti si pe facebook ca sa vezi
      ca am scris despre Sundance

      despre editiile de anii trecuti s-a mai scris pe acest blog

      in alta ordine de idei, am scris si despre Killer Joe de doua ori :)

      so, don't shoot the pianist...yet!

      Ștergere
    2. Iti multumesc pentru sinceritate dar mie mi se pare de neinteles cum doua articole "traditionale" pt un site ca al nostru (cel cu nominalizarile si cel cu concursul de previziuni) plus 2-3 cronici la niste filme care ruleaza in acest moment la cinema pot sa arunce in umbra toate celelalte filme comentate luna asta: Zelig, Berberian Sound Studio, The Deep Blue Sea, L'heure d'ete, Rugina si Os, Gangster Squad, Distant voices, still lives, 2Days in Paris, cronicile la filme independente si experimentale (Gut si Dormi, Trezeste-te) sau puzderia de scurt-metraje selectate pentru Vinerile animate de catre 'contribuabilul' nostru neobosit Waka-x.
      Cu toata seriozitatea intreb: chiar asta e impresia lasata, ca promovam ceva ce nu are nevoie de promovare in dauna la altceva care ar merita aceasi promovare?
      In ce priveste festivalul Sundance... ce-am putea spune noi din Romania despre el? Afara ca s-a desfasurat, lucru de care am informat pe pagina de facebook. Nu avem cum sa comentam nici macar un singur film de-acolo, fiind vorba de premiere. Anul trecut am avut corespondenta exclusiva la Cannes. Poate intr-o zi vom avea pe cineva la Sundance :).

      Ștergere