marți, 24 iulie 2012

Cavalerul Negru: Joker renaşte

CELE DOUĂ AURORE

În urmă cu 4 ani, tot la sfîrşitul lui iulie, scriam : "cînd priveşti la Joker, priveşti în hăul Răului. Societatea are reguli. Mafia are reguli. Joker n-are. Planul lui e să distrugă planurile celorlalţi. Într-un fel, The Dark Knight conţine un mesaj subversiv şi foarte actual despre violenţă şi terorism. Răutatea lui Joker e contagioasă. El scoate răul din ceilalţi."
A reuşit să-l scoată şi în lumea reală, prin masacrul de la premiera The Dark Knight Rises din suburbia Aurora de lîngă Denver (Colorado). Oameni plini de sînge, tîrîndu-se pe podea, în cinema (şi nu doar pe ecranul din sală). Nu întîmplător, cînd au început împuşcăturile, mulţi spectatori au crezut că fac parte din film. Îndrăznesc să afirm că şi autorul carnagiului a confundat universul-cinema cu cel real, îmbătat de ideea că el ESTE (şi nu doar joacă rolul lui) Joker. 

Avem aici "expresia unui spirit superficial, dezabuzat, nihilist, susţinut de dispariţia marilor orizonturi de sens. Atunci cînd nu mai credem în nimic, se dezlănţuie jocul pur al semnelor care se întorc asupra lor înseşi într-o circularitate fără sfîrşit" (Lipovetsky & Serroy: Ecranul Global, Polirom, 2008).  

E simbolic faptul că atentatul s-a produs la cinema, "violînd acest loc inocent (SIC!) şi dătător de speranţă" (zice regizorul Christopher Nolan după tragedie). "Cinematograful s-a strecurat în existenţa concretă a oamenilor, în genele cotidianului nostru. Truffaut spunea că cinematograful îi este superior vieţii. Oscar Wilde îi dă dreptate: în epoca hipermodernă, viaţa a ajuns să imite cinematograful" (tot Ecranul Global). 

În nebunia lui extremă, Joker vroia să demonstreze că oamenii, de fapt, nu sunt prea civilizaţi. Că e numai o spoială, o haina, de care ne dezbrăcăm foarte uşor (dacă suntem stimulaţi corespunzător). Joker urmărea să nu te simţi niciunde în siguranţă. Şi nu vorbim doar de Gotham aici.

Poate că veţi merge şi voi la noul Batman. Poate că veţi rîde şi veţi face glume. Chiar şi din alea macabre ("dacă vine Joker? HaHaHa)". Normal, why so serious...Dar în adîncul minţii voastre, se va fi strecurat deja posibilitatea că un nebun cu puşca ar putea să coboare "din ecran" în sală.

În Aurora, după ce Viorel/Cristi Puiu execută patru oameni cu care avea el nişte socoteli, merge şi după fosta nevastă într-un magazin de haine. Timp de vreo cinci minute se ceartă cu vînzătoarele şi crezi că, dintr-un moment într-altul va scoate puşca şi le va lichida şi pe ele. Cînd am auzit de poliţistul care a deschis focul la coafor, omorînd şi rănind oameni care n-au avut nicio treabă cu familia lui, mi-am amintit automat de Aurora

Şi încă o întrebare, cam cinică: credeţi că atentatul din Aurora va creşte hype-ul şi implicit încasările filmului? Io zic că dimpotrivă, va suferi la box-office (dar probabil vor creşte vînzările pe DVD). 

Am ajuns în punctul în care nu mai ştim exact unde începe filmul şi unde se sfîrşeşte viaţa.


6 comentarii:

  1. "Batman costumes now banned in US. Guns, ammunition still not. Because (all together now) Guns don't kill people. Batman costumes kill people."
    - Jerry Thackray

    RăspundețiȘtergere
  2. "violînd acest loc inocent şi dătător de speranţă" - zice regizorul Christopher Nolan după tragedie.

    no shit :) o industrie agresiva de entertainment e inocenta si datatoare de speranta ?:) atunci si Biserica Catolica e inocenta si datatoare de speranta. si gruparea de talibani.

    RăspundețiȘtergere
  3. sa nu uitam ca
    "Cinema is the ultimate pervert art. It doesn't give you what you desire - it tells you how to desire" - Slavoj Zizek

    RăspundețiȘtergere
  4. si ca sa fie totul "tres bien"
    http://twitchfilm.com/news/2012/07/euro-beat-reactions-to-dark-knight-rises-tragedy-from-the-city-of-light-plus-french-productions-leav.php

    idiocratia - prea devreme, prea din greu ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu pot uita Jokerul jucat de Heath...A fost cel mai bun..Adevarat..asa cum ni-l doream cu totii...

    RăspundețiȘtergere
  6. interesant de citit si

    The Price of Gun Control
    By Dan Baum

    http://harpers.org/archive/2012/07/hbc-90008724

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.