sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Ecranizare de vis: Hyperion Cantos

Ma intreaba Cristina cum as vedea eu filmul perfect daca as fi, sa zicem, in masura sa aleg tot ce implica productia lui. Pai asta-i o intrebare imposibila date fiind nenumaratele placeri vinovate pe care mi le-am cultivat si puzderia de dorinte cinefile pe care le trec in fiecare an in pomelnic. Ca sa intelegeti mai bine dilema va impartasesc o taina: eu chiar m-am rugat sa nu mor pana vad continuarile Matrix. La fel cu LOTR. Dar asta era acum 10 ani. In prezent ma rog sa nu pierim cu totii pana vine Hobbit-ul.

Prin urmare am avut destul de furca cu identificarea acelui film perfect care m-ar face sa aproapemor de fericire ca a fost realizat. A trebuit sa ma hotarasc pana la urma in directia celui mai recent SF care mi-a infierbantat imaginatia, seria epica a lui Dan Simmons, Hyperion Cantos. Si asta doar pentru ca Fundatia lui Asimov, acum filmabila, nu incape intr-un singur film ci probabil intr-o trilogie, sau poate, in doua. Hyperion Cantos are "doar" 4 volume, iar primele doua (Hyperion si The Fall of Hyperion) fiind destul de unitare, ar putea incapea intr-un film cu 2 parti, asa cum e moda mai nou... 

Ar fi insa o munca destul de grea sa adaptezi cele 1000 de pagini de space opera/cyberpunk asa ca nu ma gadesc la alt scenarist decat Simmons. Variante alternative probabil David S. Goyer sau Damon Lindelof. Primul regizor venit in minte a fost Alex Proyas (Dark City, I, Robot) iar motivele sunt simple: omul a abordat si SF-ul futurist si cel dark gotic. Apoi e familiar cu naratiunea detectivistica si multistratificata. Iar romanele lui Simmons au structura de poveste in poveste (Decameronul sau The Canterbury Tales sunt opere de referinta) in care un grup de pelerini fac un drum la capatul Hegemoniei, pe Hyperion, pentru a vizita niste ruine enigmatice numite Criptele Timpului. Cei sapte pelerini isi povestesc succesiv motivatia vizitei iar fiecare poveste ofera un unghi de atac al misterului si o perspectiva asupra umanitatii in secolul 27. 

Se identifica insa un element recurent in toate povestile si anume personajul Shrike, o creatura groaznica cu rol de judecator/tortionar care-i viziteaza in vise si le arata iadul tragandu-i in teapa cu propriul trup. Shrike e cea mai bestiala idee din intregul roman intrucat identitatea, rolul si existenta sa sunt un mister. Asa cum ii sta bine unui roman SF, Hyperion imbina politica, religia, fictiunea speculativa cu elemente savuroase din space-opera si cyberpunk (matrici, AI-uri, lupte stelare) rezultand o intriga foarte complexa si 7 personaje destul de echilibrat dezvoltate. Si mai are si o nota poetica, unul din eroi fiind o reincarnare/clona a lui John Keats iar toata polologhia poarta semnul unei justitii divine. Asa ca oricare regizor s-ar apuca de asta ar avea mainile pline.

O mana de ajutor i-as da lui Proyas punandu-i un producator de talia lui Ridley Scott sau James Cameron. Imaginea ar fi pe mainile lui Dariusz Wolski (Dark City, Prometheus) iar muzica mi-ar placea sa fie din gama John Williams, Clint Mansell sau Trent Reznor & Atticus Ross. Distributia o las pe mainile celo capabili... io nu vreau decat pe Shrike sa-l faca H. R. Giger! Sau vreun discipol de-al lui. It's like a boogeyman with spikes...


Ps. Filmul e deja pe biroul producatorilor Warner Bros. si are un regizor atasat temporar: Scott Dericksonn. Nu-s foarte optimist.

Un comentariu:

  1. Mi-a placut ceva mai mult seria Ilion/Olimp. Dar s-ar preta mai bine spre ecranizare Hyperion. Dezamagitor este faptul ca, de multe ori, romane SF f. bune ajung la regizori care inteleg cu totul altceva decat fanii SF (Starship Troopers, Total Recall etc)

    RăspundețiȘtergere