luni, 30 mai 2011

Videocracy (2009)

NU EXISTI IN AFARA TELEVIZORULUI
rating: Colectabil

"80% din cetatenii tarii afirma ca isi iau informatiile de la televizor".

Televizorul e mai mult decat informatie. Televizorul ordoneaza tot. Desparte lumea, ca Moise apele, intre oamenii care exista pe ecran si restul, pleava, cetatenii de rangul doi. Privilegiatii/televizatii au acces la viata perfecta asa cum este ea predicata din cutiuta magica. "Spectatorii" traiesc in purgatoriu si aspira la cele 30 de secunde de glorie, care le-ar deschide si lor accesul la "banchetul bogatilor". Bani, putere, sex. E de ajuns sa ajungi pe ecran (basta aparire) ca sa te ajungi.

De la scaunul de figurant in public la un concurent in casa Big Brother este un singur pas. Dar ce urias e acest pas. La el aspira si un tanar banal, Riccardo, un muncitor fara calitati evidente, care locuieste cu maica-sa (ceea ce aminteste de Robert De Niro in The King of Comedy), dar care a observat rolul fundamental al televizorului in societate si si-a dezvoltat un numar original (hibrid intre Ricky Martin si Bruce Lee) in speranta ca va fi remarcat de cineva, candva.

Tara in chestiune e Italia, desi ar fi putut fi foarte bine fi Romania. Vedetele sunt create de televizor asa cum au fost creati Becali, Fernando de la Caransebes, Sorin Tiganu si alti freaksi, generatori de audienta. "Vedetele" exista numai in televizor, dar - culmea- televizorul a devenit "realitatea". Cel putin, realitatea care conteaza.


"Fara televiziune nu poti sa faci nimic" zice producatorul Lele Mora (un mic fascist "simpatic"). Dar daca stii sa manevrezi acest mediu in favoarea ta poti sa faci TOTUL. Faima televiziva se monetizeaza. E ca si cum ai juca Conquiztador pe bani si influenta reala. Si toti vor sa joace jocul. De la faimosul paparazzo Fabrizio Corona (care si-a planificat ascensiunea pana la statutul de icon si creator de linie de haine si parfumuri) pana la insusi Presedintele tarii si, deloc intamplator, patronul celui mai mare trust media din Italia.

Impactul covarsitor al lui Berlusconi (si prin extensie a celor care controleaza presa de oriunde) se intinde nu doar asupra politicii si economiei, ci si asupra fantasmelor si dorintelor cele mai intime ale natiunii. Un regizor de emisie povesteste cum pana si velinele ( "bebelusele" care anima audienta prin dansuri de 30 de secunde) sunt alese in functie de idealul feminin al lui "il presidente". Practic el a modelat noua Italie dupa chipul si fanteziile sale. Meritul sau: a intuit ca lumea actuala e guvernata de imagine si prin imagine. Puterea, sexul si televiziunea sunt totuna.


Daca as spune ca Videocracy ne arata cum se conduce poporul cu televizorul, ar fi prea putin. Erik Gandini (regizor suedez de origine italiana) prezinta istoria "revolutiei culturale a sanilor". Procesul de reeducare si imbecilizare a Omului Nou. Iata-l in toata splendoarea pe homo televisiensis, bine spalat pe creier cu detergentii din reclame. Erik Gandini are ochiul obiectiv al "strainului" si curajul unei investigatii de o luciditate dureroasa care uneori atinge suprarealismul, asa cum se intampla cu ocazia preselectiei "velinelor" la mall. Si peste tot si toate pluteste zambetul artificial de pisica de Cheshire al presedintelui (care azi ne-a vizitat tara).


Daca esti telegenic vei ajunge departe. Daca rostesti cuvintele potrivite in fata camerei vei ajunge departe, chiar daca le rostesti din poarta inchisorii asa cum a facut Corona. Cum au facut Becali sau Dan-nu-stiti-ce-pierdeti-Diaconescu. Recent, patronul Stelei a declarat ca "face cancer la limba" daca nu vorbeste de doua ori pe zi la televizor si si-a facut un obicei din a merge neinvitat la emisiuni. In pofida gandirii sale simple (ca sa nu zic primitive) a realizat forta uriasa a "tembelizorului".

Urmarind Videocracy (si pentru sanatatea voastra chiar va rog sa-l urmariti) nu ai cum sa nu tragi paralele cu dezmatul tv de la noi (televiziuni care fac si desfac guverne pe un ton din ce in ce mai isteric, care au devenit instante supreme si care pastoresc somnul natiunii degraba nascator de monstri). Dar puterea de transfigurare, de "sanctificare" pe care o detine televizorul e aceeasi peste tot. Tot ce ajunge pe sticla se transforma in icon, in "marfa". In acelasi timp, televiziunea a infestat ca o plaga toate aspectele vietii individului. Ce nu veti auzi niciodata de la Mircea Badea este faptul ca televizorul inghite totul (constinte, suflete) ca o gaura neagra. Televizorul iti spune ce sa gandesti, ce sa-ti doresti. Iti spune cine esti sau cine ar trebui sa fii. Din pacate televiziunea nu formeaza, ci deformeaza. Opinii si vieti. Televiziunea glorifica si zombifica simultan.

Singura scapare de videocratie ar fi, din punctul meu de vedere, butonul off al telecomenzii.
Dar de aceste adevaruri e mai bine sa va convingeti singuri.

3 comentarii:

  1. asta as vrea sa fie difuzat pe mult iubitele noastre canale de televiziune daca au tupeu...

    RăspundețiȘtergere
  2. @piratulcinefil: da, pe Antena, sigur :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi aduc aminte de el, a fost anul trecut la TIFF :)

    Ioan

    RăspundețiȘtergere