joi, 25 noiembrie 2010

Lumea vazuta de Ion I. Ion

MEDALIA DE ONOARE (2010)
Rating: Colectabil

A trebuit sa merg la Bucuresti ca sa vad filmul asta. Orasul era decorat cu afise uriase in care Iliescu ii prinde o medalie in piept lui Victor Rebengiuc. Un truc bun de marketing. Actorul a fost un opozant notoriu al fostului presedinte. Apoi, lumea va dori sa vada debutul lui Nea Nelu as himself.

Cu aceste ganduri m-am indreptat spre Studio de pe Magheru. Mi-am dat seama ca am nimerit la premiera de gala* cand i-am recunoscut in fata cinematografului pe cativa politicieni din vechea garda. La intrare stateau regizorul (Calin Peter Netzer) si insusi Rebengiuc. Actorul parea usor incomodat. Atitudinea sa stinghera era aceeasi cu a personajului din film (cu deosebirea ca Victor Rebengiuc e tot ce nu este Ion I. Ion).

Un pensionar care nu a facut nimic semnificativ in viata primeste o "recunoastere" tarzie printr-o medalie comemorativa de la Cotroceni. Ion I. Ion se agata de acea tinichea ca si cum ar putea repara tot ce nu functiona in viata lui: relatia cu familia, cu vecinii si...reteaua de termoficare din bloc (suntem in 1995, dar in ciuda bancnotelor si poate a hainelor, atmosfera e cam aceeasi).
Dialogurile mute cu sotia (Camelia Zorlescu) mi-au amintit ca cei doi veterani sunt, in primul rand, actori de teatru. Doamna Nina e suparata de 6 ani pe Ion Ion (sa observam alegerea ironica a prenumelor, identice cu ale cuplului prezidential) pentru ca acesta l-a turnat pe fiu-sau la militie, inainte de '89, ca sa nu plece in strainatate.

Eroii principali sunt cel mai bine descrisi in scena scurta a interactiunii cu postasul care le aduce pensia. Doamna - delicata si generoasa (ii lasa bacsisul traditional), Domnul - egocentric si indaratnic (nu vrea sa-i ofere nici macar maruntis). La fel din interactiunea cu administratorul blocului de pe "bulevardul Biruintei" jucat de Mircea Andreescu (fantastic, ca in rolul lui Piscoci din A fost sau n-a fost), care vroia sa puna un afis in scara cu indemnul: "Vecine, nu uita sa-ti platesti datoriile" impreuna cu poza veteranului de razboi pe post de model (desi Ion I. Ion era un restantier notoriu). Medalia de Onoare e presarata cu asemenea mici detalii, neimportante si suculente (cinste scenaristului Tudor Voican, care s-a remarcat prin fapte scriitoricesti deosebite si pentru California Dreamin' sau scurtmetajele regretatului Cristi Nemescu).

Momentele de maxim haz (si necaz) sunt ocazionate de intalnirile lui dubluIon cu camarazi de razboi, cu alti veterani, cu functionari, cu copiii din curtea blocului (etc in cautarile febrile ale (anti)eroului de a da un sens ratarii sale. Octogenarul Ion Lucian si (mai ales) nonagenarul Radu Beligan au cateva scene nemuritoare. Parca am vazut-o si pe Anca Pandrea cu nelipsitul ei decolteu (dar fara Iura). Scena cu Gheorghe Dinica va aparea doar pe DVD. Aparitia ultra -comercializata a lui Ion Iliescu e atat de scurta, incat poate fi numita cameo. Ea ii permite insa lui Rebengiuc un moment care va figura in toate antologiile atunci cand va fi rememorata cariera lui, cu adevarat exceptionala. De data asta Ion I. Ion vrea sa ofere bacsis chiar presedintelui "sarac si cinstit" ("am strans si noi ceva pentru dumneavoastra din fondul de rulment, o sa va placa"). Ca sa va dau un exemplu de cat de coplesitoare este prestatia actorului de 77 de ani, vreau sa le evoc pe cele doua cucoane/dudui (nu pot sa le zic doamne pentru ca au vorbit tot filmul) care au stat langa mine si au exclamat in permanenta: "Du-te, ma, ce fata are!,"Incredibil", "Uita-te la el cum face!" etc.

Medalia de Onoare arata si cum se fabrica/cosmetizeaza istoria (personala) pentru a face un esec mai suportabil. De la niste flacai in al doilea razboi mondial care au gasit intamplator un tun nemtesc si au tras cu el in joaca o salva "dupa hitleristi", dupa care au sters-o englezeste, se ajunge la versiunea oficiala: "am distrus comandamentul fascist , cu ce-am avut la indemana, cu tunul lor".

Am inregistrat insa, ca un minus, senzatia acuta de deja-vu pe care mi-au creat-o anumite scene. Parca le-am mai vazut in filmele romanesti de succes din ultima vreme. Nu spun ca sunt copiate. Dar e acolo un mod de a incadra personajele, de a tine camera, de a monta cadrele, ma rog, un aer cinematografic pe care l-am respirat si inainte. Un exemplu: cadrul final cu personajele in jurul mesei foloseste aceeasi perspectiva ca Mungiu in 432. Ca si cum Netzer ar fi urmat o reteta romaneasca "traditionala" care a avut succes pe dincolo in ultimii ani (a avut si el la Torino, Arras, Miami, Zagreb si Salonic).

Dar indiferent ce a facut regizorul, Medalia de Onoare ii apartine in mare masura lui Victor Rebengiuc, mai ales in conditiile in care personajul nu prea e simpatic (cel mult patetic). Maestrul a declarat ca este "cantecul sau de lebada". Un cantec care merita ascultat si reascultat.


*N-am reusit sa intru la premiera de gala pentru ca, bineinteles, nu eram pe lista invitatilor (am vazut filmul a doua zi). Ce pot sa va spun e ca nici Nea Nelu n-a aparut in acea seara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu