marți, 14 septembrie 2010

Apan (2009)

rating: Collectable

Daca tot s-a incheiat Festivalul de Film de la Venezia mentionam si noi un film care si-a avut premiera anul trecut acolo, pentru ca de filmele de anul asta nu prea avem ce spune, noi nefiind invitati. In Apan (The Ape) se gaseste fara doar si poate o doza puternica de realism suedez, Jesper Ganslandt intrand cu precizie chirurgicala in tema preferata a lui Haneke, brutalitatea inexplicabila a omului obisnuit. The Ape are exact 77 de minute dar se desfasoara atat de lent incat tensiunea psihologica a personajului principal ti se transmite gradual. E un film rascolitor care incepe asa brusc si confuz cum ii sta bine unui film ce-si propune sa captiveze, cu un barbat ce se trezeste dintr-un lesin plin de sange pe maini. Asta-i un film care porneste din intuneric si nu-ti lasa nici un indiciu privind destinatia sa. Misterul a fost pastrat inclusiv fata de actorul principal, Olle Sarri, acestuia nefiindu-i comunicat scenariul si primind indicatii pentru fiecare scena in momentul filmarii. In felul asta reactia lui a fost mult mai autentica intrucat a trebuit sa descopere la fel ca spectatorul despre ce anume este filmul.

Filmul e in principal despre prabusirea mentala a lui Krister, un instructor auto mocnind o furie launtrica nesanatoasa si probabil dorinte neortodoxe, ori, mai precis, despre drumul sau de la trezire pana la acceptarea realitatii. Prin urmare camera de filmat e foarte invaziva, urmarindu-l ca un martor mut, din ceafa, de pe umar si pandind fiecare semn de degradare psihica a personajului. Disconfortul general e accentuat de filmarea din mana, tremurata, si de aspectul sumbru al imaginii. Aveam de la inceput banuiala ca tipul a ucis pe cineva dar nu stiam pe cine sau de ce si nu stiam nici ce intentioneaza sa faca. Singura sansa de a afla era sa-l insotesc. La atelierul unde isi repara masina, la scoala auto unde il astepta eleva, la magazinul de scule si unelte unde cerceteaza un ferastrau circular facandu-te sa te-nfiori la gandul ce va urma, apoi la terenul de tenis unde criza de nervi i se acutizeaza. Ai in fata ochilor un om ratacit sau in curs de ratacire. Conversatiile foarte laconice avute la mobil (tipul poarte non-stop un bluetooth in ureche) nu-ti dau decat franturi de scenarii dintr-o poveste ca un puzzle. Tipul e gata sa explodeze, chiar o face de cateva ori, ca un boiler sub presiune care cauta o supapa pentru stresul ce se acumuleaza inauntrul lui. Iar stresul asta ti se transmite si tie, e un disconfort atat de palpabil intrucat simti ca ceva inevitabil se tot amana, si anume confruntarea cu grozavia dinaintea colapsului cu care se deschide filmul.


Lucrurile se mai lamuresc un pic pe la jumate cand se intoarce acasa si revede scena crimei. Acum picajul e si mai abrupt, avand de-a face cu o crima oribila si inexplicabila si cu un criminal cu mintea ferfenita. Chinuit de frica si de regrete omul cauta consolare in bratele mamei. Sau explicatii.. Cuvintele sunt oricum putine. Ea nu-i poate intra in suflet. Sinuciderea e o optiune. Sau nu? Ce ar face maimuta?
Trailer

3 comentarii:

  1. Chapeau!...pentru mentionare.
    Din auzite, desigur, se pare ca "The Ape" reuseste ceea ce "Aurora" incearca.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, si eu am auzit aceeasi chestie. Ramane sa ajunga filmul lui nea Puiu in cinema odata.

    RăspundețiȘtergere
  3. ..."The Ape", putin probabil. Dar ramane testul de anduranta...pe Marele Ecran.

    RăspundețiȘtergere