miercuri, 15 iulie 2015
Ceau, Cinema! „Viaţa de apoi”. Umor negru. Made in Hungary
A doua regizoare
din Competiția Ceau, Cinema! este cineasta maghiară Virág Zomborácz (n.
1985), al cărei debut, „Viaţa de apoi” („Utóélet”/„Afterlife”), este o subtilă
și inteligentă comedie neagră despre încercările unui tânăr de a scăpa de
prezența fantomei tatălui său dominator, fost pastor.
Textul continuă seria cronicilor la cele șase filme pe care vi le oferim în Competiția Ceau, Cinema! 2015 și ale căror titluri și prezentări le găsiți aici.
Prezentat la festivalurile de la Palm Springs şi Karlovy Vary, „Viaţa de apoi” este descrierea unei conştiinţe - a fiului suferind de nevroză - marcate de controlul exercitat de un tată intruziv şi abuziv chiar şi după moarte. Un efect comic deloc de neglijat.
 |
| Virág Zomborácz |
Totul dublat de o mizanscenă care pune deseori accentul pe gaguri fine şi de o imagine în care tonurile închise sunt punctate de culori vii, într-un plăcut aranjament al contrastelor. Iar pe alocuri se întrevede ceva chiar şi din îndrăzneala lui Woody Allen de a căuta absurdul.
Registul comic ales de Virág Zomborácz permite spectatorului să intre în jocul de luare peste picior, de ironizare fără răutate a prejudecăţilor, a obsesiilor, a frustrărilor – în fond, a tot ceea ce e omenesc.
Un film cu o scenă minunantă de dans şi cu un protagonist, Mozes (jucat de Márton Kristóf), a cărui imagine are şanse mari să-ţi rămână în minte mult timp după proiecţie.
Proiecţii:
Joi, 23 iulie, ora 20, Casa Artelor – Sala Studio
Vineri, 24 iulie, ora 14, Casa Artelor – Sala Studio
Sursă foto Virág Zomborácz: cineuropa.org.
Eu (sufletu') VHS! (imprimeu pe tricou)
Exact de azi intr-o saptamana, ora 22, ne intalnim la Gradina de Vara (Capitol) cu Chuck Norris vs. Comunism (Marea Britanie, România, Germania, 78', 2015, r. Ilinca Calugareanu) si cu invitatul special, Vocea Eroilor (VHS) in carne si oase!
Eu si cu Lucian ne-am gandit ca e o ocazie ce merita sarbatorita, din nostalgie pentru era VHS de mult apusa (si efectul ei devastator asupra frugalei noastre copilarii) si din mare respect pentru Vocea Eroilor (plus din spirit de joaca).
Daca sarbatorim noi si tot punem masa mare, ne-am gandit sa va dam ocazia si voua sa sarbatoriti alaturi de noi. In primul rand cu prezenta la eveniment si in al doilea rand cu haine potrivite pentru ocazie! Asa ca aveti mai jos la download si "do it yourself sau pentru cei dragi" un model de imprimeu A4 pentru tricou. Orasul e plin de locuri de imprimat, un tricou alb, rosu sau negru gasiti pe undeva. Luati fain-frumos modelul ales pe un usb stick sau pe ce va inspira VHS Old Gods si... va asteptam la poza de grup.
Sa nu uit: imprimeul e facut de mine si va dau orice drept sa-l modificati cum va taie capul, ba chiar m-as bucura sa vad si alte (per)versiuni de la norma!
DOWNLOAD/DESCARCA (.zip de 6mb):
*4x model imprimeu tricou "I (heart) VHS" in format jpg
*mirror la fisierul de mai sus (sa fie...)
marți, 14 iulie 2015
Ceau, Cinema! Cinesseur: Jurizarea e o treabă ingrată
"Jurizarea e o treabă ingrată, prin urmare voi încerca să fiu cât mai mai puţin ingrat în opţiunile mele", ne spune, într-un interviu, bloggerul şi criticul de film Cinesseur, unul din cei trei membri ai juriului Competiţiei Ceau, Cinema! (22-26 iulie).
Cinesseur scrie din 2009 pe blogul cu acelaşi nume, blog de film rezervat obsesiilor sale cinematografice dar mai ales celor câteva sute de cinefili care-l citesc. Blogul e accesibil în regim privat: intră cine vrea, rămâne cine poate (ca pe vremuri, la Junimea). Omul din spatele blogului e invizibil şi aproape inaccesibil, „o combinaţie de J.D. Salinger, Th. Pynchon, Mr. Arkadin, Howard Hughes & avioanele stealth la un loc”, cum îl definea un mare critic cândva.
Care crezi că va fi cea mai mare provocare în a face parte din juriul Ceau, Cinema?
Cinesseur: Habar nu am. O să văd la momentul respectiv. Jurizarea e oricum o treabă ingrată, prin urmare voi încerca să fiu cât mai mai puţin ingrat în opţiunile mele.
Ce te convinge, la o vizionare, că ai de-a face cu un film bun?
La prima vizionare, nimic! Nu mai reacţionez la primul impuls. Prefer să văd filmul încă o dată. Sau măcar unele pasaje relevante (pentru mine, logic).
Nu o să te rog să te antepronunţi asupra competiţiei, dar te întreb totuşi ce aşteptări ai de la întregul festival.
Câteodată, cum e cazul acum, îmi place să mă antepronunţ, aşa, de dragul disonanţei cognitive, dar cum nu mă rogi, mă abţin (laugh emoticon needed). Varianta serioasă de răspuns: nu mai am aşteptări, în general, dar sunt sigur că alţii au aşteptări de la mine.
Ce crezi că-i trebuie unui festival precum Ceau, Cinema!, aflat la început de drum, să apropie, aşa cum îşi propune, publicul de filmul european de calitate, absent din multiplexuri şi din majoritatea covârşitoare a marilor şi micilor oraşe ale României?
Festivalului îi trebuie coerenţă iar celor care-l organizează, perseverenţă. Multă perseverenţă. Enorm de multă perseverenţă. Mă repet? Mda, cam da. Bine atunci! Rezum: perseverenţă (povestea cu dictonul latin nu se aplică aici).
Care crezi că este rolul festivalurilor de film în România, aparent tot mai numeroase?
În teorie, benefic. Nu-i mai puţin adevărat că multiplicarea lor poate genera efecte perverse, gen suprasaturaţia. Chiar şi aşa, important e să nu se transforme în şuşe.
Care crezi că va fi cea mai mare provocare în a face parte din juriul Ceau, Cinema?
Cinesseur: Habar nu am. O să văd la momentul respectiv. Jurizarea e oricum o treabă ingrată, prin urmare voi încerca să fiu cât mai mai puţin ingrat în opţiunile mele.
Ce te convinge, la o vizionare, că ai de-a face cu un film bun?
La prima vizionare, nimic! Nu mai reacţionez la primul impuls. Prefer să văd filmul încă o dată. Sau măcar unele pasaje relevante (pentru mine, logic).
Nu o să te rog să te antepronunţi asupra competiţiei, dar te întreb totuşi ce aşteptări ai de la întregul festival.
Câteodată, cum e cazul acum, îmi place să mă antepronunţ, aşa, de dragul disonanţei cognitive, dar cum nu mă rogi, mă abţin (laugh emoticon needed). Varianta serioasă de răspuns: nu mai am aşteptări, în general, dar sunt sigur că alţii au aşteptări de la mine.
Ce crezi că-i trebuie unui festival precum Ceau, Cinema!, aflat la început de drum, să apropie, aşa cum îşi propune, publicul de filmul european de calitate, absent din multiplexuri şi din majoritatea covârşitoare a marilor şi micilor oraşe ale României?
Festivalului îi trebuie coerenţă iar celor care-l organizează, perseverenţă. Multă perseverenţă. Enorm de multă perseverenţă. Mă repet? Mda, cam da. Bine atunci! Rezum: perseverenţă (povestea cu dictonul latin nu se aplică aici).
Care crezi că este rolul festivalurilor de film în România, aparent tot mai numeroase?
În teorie, benefic. Nu-i mai puţin adevărat că multiplicarea lor poate genera efecte perverse, gen suprasaturaţia. Chiar şi aşa, important e să nu se transforme în şuşe.
luni, 13 iulie 2015
Ceau, Cinema! "Casa Blanca". Mama şi fiul
Filmat în Cuba
și având în centru o relație specială dintre o mamă în vârstă, tot mai bolnavă,
și fiul ei matur, atins de Sindromul Down, emoționantul – dar discretul –
documentar „Casa Blanca” (2015) este debutul proaspăt al tinerei cineaste
poloneze Aleksandra Maciuszek.
Textul continuă
seria cronicilor la cele șase filme pe care vi le propunem în Competiția Ceau,
Cinema! 2015 și ale căror titluri și prezentări le găsiți aici.
„Casa Blanca” a
fost prezentat în primăvara acestui an în competiția internațională a Festivalului
Visions du Reel din Elveția şi a câştigat recent trofeul pentru cel mai bun
documentar de mediumetraj (filmul are fix 60 de minute) la Festivalul de la Cracovia.
Regizoarea
poloneză, una din cele două cineaste din competiţia Ceau, Cinema!,
adoptă un stil observaţional şi păstrează,
fără excepţie, focus-ul
pe
cei doi protagonişti, arătaţi împreună sau separat şi urmăriţi de-a lungul câtorva anotimpuri. O perioadă în care trecerea timpului pune la încercare relaţia
strânsă dintre cei doi.
 |
| Aleksandra Maciuszek |
Este o relaţie
de iubire, de afecţiune, de dependenţă reciprocă (cu scurte reflexe de independenţă din partea fiului). Aleksandra Maciuszek nu cere milă sau compasiune pentru
personaje, ci vrea ca acestea să fie privite ca oricare altele. Şi de ce-ar fi
altfel, când Vladimir şi mama sa se descurcă pe cont propriu?
Ceea ce contează
este umanitatea redusă la esenţă. De altfel, „povestea” este atemporală, arhetipală chiar, fiind
extrasă oricărui context geografic, social sau politic, deşi viaţa oamenilor
din restrânsa comunitate este vizibil una sărăcăcioasă.
Un documentar
fără brizbrizuri stilistice inutile, dar cu o privire regizorală tandră şi înţelegătoare
asupra unor momente intime - atent alese - ale vieţii de zi cu zi, care, cu ajutorul camerei de filmat
ce le scoate de contingent, capătă o dimensiune superioară – de tablou
al bucuriei de a trăi împreună.
Proiecţii:
Vineri, 24 iulie, ora 20, Casa Artelor – Sala Studio
Sîmbătă, 25 iulie, ora 16, AMBASADA
Sursă foto Aleksandra Maciuszek: polishdocs.pl.
Ceau, Cinema! - Program 2015
Programul Ceau, Cinema! (Episodul II) poate fi în sfârșit consultat cvasi-integral pe ceaucinema.ro. Mai avem de adăugat niște filme și evenimente (pe cale de confirmare).
Deocamdată numărăm așa: 19 lungmetraje, 7 scurtmetraje, 4 selecții de cîteva zeci de animații și mini-doc-uri, 2 ateliere de animație, 10 întîlniri cu cineaști și...vreo 60 de lubenițe din partea casei :)
Mulțumiri tuturor distribuitorilor și producătorilor de film care au dat un film sau mai multe de ajutor. Mențiuni speciale: Centrul Cultural German (care au făcut posibile programele DOK Leipzig), Institutul Francez Timișoara, Le Pacte (Ioana Dragomirescu), TIFF (care ne-a ajutat cu filme și subtitrări), Voodoo Films și Parada Film. Și, bineînțeles, finanțatorilor și partenerilor fest-ului.
Programul n-ar fi avut această formă fără consilierea generoasă și oportună a colegilor Richie, Waka_x (Felix Petrescu) și Ionuț Mareș.
Și, da, actorul Toma Cuzin (Aferim!, Comoara) vine la Timișoara și Gottlob.
duminică, 12 iulie 2015
Ceau, Cinema! Lucian Maier: Un film bun e un film care te pune la încercare
O discuţie despre Ceau, Cinema!, despre rostul festivalurilor şi despre ce înseamnă un film bun.
Care crezi că va fi cea mai mare provocare în a face parte din juriul Ceau, Cinema?
Lucian Maier: Nu știu ce să răspund la întrebarea asta. Sper să fie bine, un bine care înseamnă sală plină și temperaturi moderate, fără nevoia de a interveni cu aer condiționat, că nu îmi place! Cu provocările... nu știu, vom vedea în timp real.
Ce te convinge, la o vizionare, că ai de-a face cu un film bun?
Faptul că ies din cinema un om mai bun sau unul care măcar dorește să fie mai bun. Ca parte din civilizație, arta în genere e un spațiu de cunoaștere sau e un spațiu care invită la cunoaștere. Măcar prin faptul că îți dă răgaz să privești în sau spre (o) realitate, că îți oferă timp sau răgaz (timp pe care tu îl acorzi, de fapt, fiindcă ești interesat de modul acesta de a fi în prezent) să stai cu tine în preajma unor evenimente – reale sau fictive – importante.
În cotextul ăsta, cred că un film bun e un film care te pune la încercare. Vorbește despre lume într-un fel anume, un fel care cuprinde poziționarea camerei, o serie de coduri și convenții narative, tăieturi de montaj, culori, gesturi surprinse, subliniate, imagini care conțin prejudecata în ele, imagini care o discută.
În aceste contexte, cred că e esențială distanța față de subiectul înfățișat; indiferent că e documentar sau ficțiune, cei de pe ecran sînt persoane prinse în reprezentarea cinematografică, iar distanța camerei față de ele spune ceva și despre ele și despre autorul filmului, iar bucuria sau necazul spectatorului în relație cu ele spune ceva despre spectator.
Un film bun e un film care își construiește lumea cît mai coerent, prin coerența asta atinge lumea reală și deschide un spațiu de dialog între minți – mințile autorilor, mințile personajelor, mințile spectatorilor. Și te pune la încercare în sensul că – intuitiv-cognitiv, afectiv și fizic – îți testează limitele și te marchează.
După film ești un om mai bun fiindcă știi mai multe despre artă, despre arta de a face film și despre tine în raport cu realitatea pe marginea căreia tocmai ai dezbătut cu autorii, cu personajele...
Nu o să te rog să te antepronunţi asupra Competiţiei, dar te întreb totuşi ce aşteptări ai de la întregul festival.
Nici nu puteam spune ceva despre Competiție, că nu am văzut filmele. Cu festivalul, m-aș bucura să vină oameni dornici să vadă filmele, să se bucure că le-au văzut și să discute despre ele! Să fie, așa, o treabă omenească în care să te simți la locul tău.
Ce crezi că-i trebuie unui festival ca Ceau, Cinema!, aflat la început de drum, să apropie, aşa cum îşi propune, publicul de filmul european de calitate, absent din multiplexuri şi din majoritatea covârşitoare a marilor şi micilor oraşe ale României?
O sală de cinema în Timișoara. Nu una mare, nici una impersonală,
cum sînt sălile din multiplex în
Eu cred că partea bună în situația asta ar fi posibilitatea de a transforma festivalul propriu-zis într-un soi de celebrare a unui parcurs anual care are drept scop schimbarea percepției asupra cinematografului. În România cred că se vede mult film, dar în săli, atîtea cîte există, se vede film comercial aproape neîntrerupt, iar acasă download-ul merge cam în aceeași direcție.
Ori o treabă frumoasă ar fi să existe posibilitatea de a începe un program prin care elevii de generală și de liceu să fie familiarizați cu cinematograful de calitate, după cum îl numești în întrebare, prin ateliere ținute de ONG-uri în acea visată sală de proiecție, încît tinerii să vadă cinematograful atît ca excursie umană, cît și ca poveste culturală. Cu siguranță nu vor fi interesați toți elevii de astfel de ateliere, dar eu cred că va fi crescut, treptat, un public de cinema pentru care sălile „arthouse” vor avea un sens.
Pe de altă parte, dacă nivelul de trai în România ar fi unul decent, probabil că lumea ar ieși la film, ar merge la concerte, dincolo de poveștile gratuite organizate în zilele orașelor, povești care, calitativ, sînt vai și amar de cele mai multe ori. Și dacă un număr cît mai mare de oameni ar ieși la film, cu siguranță filmul european și-ar găsi public mult mai ușor. Vom vedea. Dar, toate cu toate, dacă s-ar găsi surse de finațare și personal care să poată susține astfel de proiecte, cred că treaba cu filmul în școli generale și în licee ar fi un punct de plecare bun.
Care crezi că este rolul festivalurilor de film în România, aparent tot mai numeroase?
Faptul că sînt tot mai multe ar trebui să arate că, din punct de vedere al vieții sociale, sîntem o țară din ce în ce mai normală. Dar de fapt cred că e o capcană. O societate civilizată și un cinema sănătos nu se construiesc prin festivaluri, care sînt excepții, durează o săptămînă, ci prin participare cotidiană.
Dar nu asta m-ai întrebat... aș zice că rolul lor ar trebui să fie cel de a forma un spațiu din care să plece proiecte precum cel menționat anterior, cu filme în școli. Altfel impactul e mic și nu știu dacă aceste festivaluri – cam toate cele care nu sînt TIFF, NexT, Anim’est sau ASTRA pentru film documentar – sînt cu adevărat oaze de bine.
Dar, la fel și pentru evenimentele mari de la noi, ideea de educație cinematografică ar trebui să fie esențială și ar trebui extinsă dincolo de granițele festivalurilor.
La Sibiu, Astra are un program educativ care crește în timp, în București Asociația Macondo organizează ateliere cu elevii, e și programul EducaTIFF, e și programul celor de la One World, pe care nu i-am pomenit în cadrul festivalurilor de la noi fiindcă One World e un proiect tematic, transnațional. Atelierele acestea ar trebui să plece din capitală sau din Cluj-Napoca spre locuri în care nu a mai fost pornit un proiector de două decenii. Sînt locuri, foarte multe locuri în țară, în care e deja o generație care nu știe ce înseamnă cinema.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)