luni, 4 noiembrie 2013

Noi vrem răspuns!

COMUNICAT DE PRESĂ

Pînă pe 8 noiembrie, Primăria Timişoara ar trebui să dea un răspuns la solicitarea noastră privind înfiinţarea unei cinemateci la Timişoara. Pentru că ne dorim un răspuns concret (nu unul evaziv), am trimis astăzi presei locale şi un comunicat, în speranţa că îl vor prelua şi astfel vom  atrage şi mai mult atenţia autorităţilor.

Asociaţia Marele Ecran, Pelicula Culturala si Asociatia Camera 4 au solicitat Primariei Municipiului Timisoara sprijinul pentru infiintarea unei cinemateci la Timisoara printr-un proiect depus in data de 9 octombrie 2013. 

“Ne dorim o cinemateca unde sa aiba loc proiectii de film european, romanesc şi independent, un spaţiu multifuncţional cu program permanent, care sa fie cadrul de lansare pentru tineri regizori, spaţiu de dezvoltare a specialiştilor din domeniu, precum şi gazda unui festival de film de calibru international la Timişoara”, declara initiatorii proiectului. 

Ideea infiintarii acestei cinemateci este promovata de mai bine de 2 ani dar pana in prezent nu a existat un sprijin sau raspuns concret din partea autoritatilor locale. 

“Credem ca un oras universitar cu peste 300.000 de locuitori precum Timisoara, candidat la titlul „Capitala europeana a culturii” are nevoie de o cinemateca, un loc de intalnire intre cineasti si cinefili, antrenand oportunitatile de invatare ale tinerilor, imbunatatind abilitatile si cunostintele comunitatii si contribuind la vitalitatea orasului” declara initiatorii. 

Din pacate, evolutia cinematografelor din Timisoara este una dramatica, astfel incat din cele 13 cinematografe cate a avut reteaua de stat (RADEF) pana in 1990, Timişoara mai are unul singur, iar acela funcţioneaza in regim de avarie. Absenta investitiilor si conditiile improprii de vizionare au izgonit de aici si ultimii cinefili. Multiplexul, adica cinematograful de consum, de entertainment, deţine la aceasta ora monopolul in oraş, insa aici, din ratiuni comerciale, nu se mai poate vedea film european, film romanesc sau, in general, film de autor. Lipsa de alternativa condamna generaţia tanara şi urmatoarele la pierderea identitaţii europene prin insuşirea culturii pop americane. 

In lipsa unui cinematograf adecvat, publicul timisorean a fost invitat sa vizioneze 3 productii europene de exceptie intr-o singura seara la Filarmonica Banatul, cu prilejul maratonului "Les filmes de Cannes a Timisoara", in conditiile in care acelasi eveniment s-a desfasurat la Bucuresti pe durata a 7 zile. Iar exemple de acest gen sunt din pacate multe. 

Cei trei parteneri si-au exprimat disponibilitatea pentru administrarea cinematecii, pentru elaborarea şi implementarea unui program saptamanal de activitaţi. Acesta va include proiecţii de filme europene, romanesti, independente, ateliere de actorie, de introducere in arta filmarii, evenimente culturale organizate in parteneriat cu diferite instituţii culturale din oraş si tara, etc. 

O serie de institutii de cultura locale si nationale printre care Institutul Francez, Ambasada Spaniei in Romania, Institutul Polonez din Bucuresti, Consulatul General al Serbiei la Timisoara, Consulatul General al Germaniei la Timisoara, Festivalul Plai, Atelier 1, sprijina aceasta initiativa. Scrisorile lor de sustinere au fost atasate proiectului depus catre primarie si vor fi facute publice in saptamana ce urmeaza pe conturile de facebook ale asociatiilor. Tot on-line este disponibil un chestionar prin care timisorenii sunt consultati cu privire la oportunitatea proiectului.

8 noiembrie este termenul la care ar trebui sa primim un raspuns de la Primarie la solicitarea infiintarii unei cinemateci. Asteptam un raspuns si un angajament concret din partea administratiei locale, mai ales ca o parte din vechile sali de cinema au revenit in patrimoniul municipalitatii. Consideram ca renovarea si echiparea macar a uneia dintre aceste sali pentru a satisface pretentiile de confort si tehnologie ale unui public modern ar fi oportuna si necesara la Timisoara.  

later edit: iata si prima reactie in presa si de la Primarie, AICI

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Astă seară leşinăm în familie

AMAT ESCALANTE, LA TIMIŞOARA

Trei injecţii cu adrenalină una după alta. Cam acesta va fi impactul vizionării celor trei filme de Cannes de diseară. Un pic cam mult, ca să le poţi asimila cum se cade. Poate că lucrurile ar fi stat altfel dacă oraşul ar fi avut o cinematecă, unde să poţi încasa treptat (şi în mai multe zile, proiecţii etc) acest triplu şoc. Fără să fiu cîrcotaş, maratonul de azi subliniază încă o dată lipsurile oraşului la acest capitol.

Trecînd peste acest minus (care nu ţine de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films), e frumos că organizatorii Les Films de Cannes a Bucarest s-au gîndit să vină şi la Timişoara şi ţin să cred că prin aceste evenimente (pe care le tot provoacă de un an de zile) bat şi un apropo subtil la municipalitate în vederea edificării unui cinema dedicat alternativei la multiplex. Evenimentul de azi e "o şansă pentru public", aşa cum spune şi Cristian Mungiu, să vadă cum ar fi dacă ar fi...

Sincer, nu mai speram să văd Heli pe un ecran mare. L-am ratat în primăvară la Cannes şi am înţeles, din ecourile pe care le-a provocat, că a fost una din marile mele ratări. Nesperată e şi prezenţa la Capitol a regizorului Amat Escalante, care va răspunde întrebărilor spectatorilor după proiecţie. După ce Cuaron, Del Toro şi (mai puţin) Innaritu s-au vîndut Hollywoodului, Escalante şi prietenul/asociatul său Reygadas (Post Tenebras Lux) poartă stindardul cinemaului mexican.  

Mi-a plăcut debutul său în lungmetraj, Sangre (2005, TRAILER), pe lîngă care Poliţist Adjectiv pare un thriller intens. Amatorii de minimal, neo/hiperrealism sordid vor tremura de plăcere. Los Bastardos (2008, TRAILER), comparat cu Funny Games datorită intrigii similare (invazia domestică) e de fapt o metaforă pentru migraţia mexicanilor în GringoLand. Tot despre situaţia socială a mexicanilor, Heli a produs controverse la Cannes datorită violenţei (prea) explicite (spun unii), justificată (spun alţii). Este posibil ca astă seară să fie cîteva leşinuri în sală sau vertijuri puternice.

"Îmi place cînd oamenii sar de pe scaun în cinema sau îi apucă ameţeala. Îmi place să le fac asta oamenilor. Cînd am văzut Exorcistul aproape că am leşinat şi eram ameţit. Wow! mi-am zis: un film poate să-ţi facă asta. Cred că şi eu încerc să fac la fel"  (Amat Escalante)




vineri, 1 noiembrie 2013

Scrisoare de recomandare II


Prietenii noştri de la Festivalul Plai ştiu cel mai bine dacă suntem în stare să ne ocupăm de o cinematecă. Pentru că asta am făcut la Casa Filmelor doi ani la rînd: o cinematecă provizorie. Noi vrem o Casă a Filmelor permanentă la Timişoara. Încrederea celor de la Plai în noi face cît o învestitură nobiliară. Mulţumim Ţuca, Tako, Sînziana &co!


*această scrisoare a fost anexată la Proiectul de Cinematecă depus la Primăria Timişoara

Vinerea animata: Tram (Michaela Pavlatova, 2012)

joi, 31 octombrie 2013

Halloween Special Trick or Treat

Legenda spune ca intr-o vreme, demult, in seara de Halloween, vrajitoarele pamantului se adunau fiecare-n sabatul lor - in sufrageria Supremei - si bagau cate-un maraton de filme de groaza de se speriau saracele de ele si nu le mai ardea de treburi diavolesti tot restul anului. Alea din State tremurau in fata lui Dracula si a Exorcist-ului, nemtoaicele se sufocau in Cabinetul Doctorului Caligari sau privind la Nosferatu, englezoaicele se dregeau cu The Pit and the Pendulum si-alte reproduceri din Poe, italiancele suspinau cu filmele lui Argento si-ale lui Bava in vreme ce ghicitoarele din Romania cascau ochii la Telejurnal si se-ngrozeau. 

Vreme trece, vreme vine, iata ca de-un deceniu incoace liberalizarea comertului legal (dar mai ales ilegal) cu filme horror le permite si ielelor noastre sa nu mai fuga din casa, goale, in padure, ca sa-ncing-o hora ci pot sa stea, macar o noapte pe an, in bratele ei-lor lor, pentru o doza de suspans prelungit.

Asa ca, dragi cinefili, daca nu v-ati alaturat inca unei petreceri costumate ori n-ati plecat la colindat prin cimitire dupa bomboane de pe colive, Marele Ecran va transmite sa sedeti blanzi ca aveti program la onlainTV. Luati un dovleac in brate, puneti-va pe sculptat si bagati un disc (ehem, fisier HD) cu vreun film din selectia noastra de mai jos. 

Mr. Waka_x prezinta:
3 filme cu canibalism:

Trouble Every Day (2001)

(sexualitate de cosmar si canibalism direct din mintea unei mari regizoare, Claire Denis)


Long Pigs (2007)

(un pseudo-documentar in care simti pielea sfaraind si incepi sa te intrebi daca regizorul a omorat figuranti obraznici pentru recuzita filmului asta )


Somos lo que hay (2010)

(in ritualurile de familie - totul trebuie sa mearga ca uns! in cazul nostru, cu grasime de om.)



Senor Richie scoate de la cuptor:
3 filme ceva mai psihologice:


Phantasm (1979) - un cosmar supra-realist realizat de Don Coscarelli, cu interpretari actoricesti rizibile dar o atmosfera terifianta si numeroase secvente de vis absurde cum ii sta bine unui film devenit cult infratit cu Hellraiser.


Possession (1981) - o bizarerie art-house regizata de Andrzej Zulawski in care Sam Neill si Isabelle Adjani plonjeaza in abisurile unui divort traumatic descoperind adevarata masura a "luarii in posesie" psiho-sexuala, a fertilitatii feminine si a amenintarii doppelganger-ului. Un film dur ca o exorcizare conjugala care-l precede cu 30 de ani pe Antichristul lui von Trier.



Don't Look Now (1973) - dupa o povestire de Daphne du Maurier, Nicolas Roeg construieste un film minutios si misterios, atmosferic nelinistitor, dar cu un Donald Sutherland alergand pe canalele Venetiei insotit de sotia Julie Christie dupa spectrul fiicei lor decedata prematur.



Pofta s-aveti :)!

Scrisoare pentru Cinematecă I


Vă reamintim că în urmă cu trei săptămîni, Asociaţia Marele Ecran, Pelicula Culturală şi Camera 4 au depus un proiect pentru cinematecă la Timişoara. Ca să le reamintim şi autorităţilor, vom începe să publicăm scrisorile de susţinere ale unor organizaţii şi instituţii culturale care sprijină demersul nostru.

Suntem datori să începem cu scrisoarea de la "aliaţii" francezi pentru că, în urmă cu 3 ani, am sădit ideea cinematecii împreună cu Eric BAUDE, fostul director al Centrului Cultural Francez. Practic, sunt alături de noi de la început. Scrisoarea prezentă e semnată de actualul director al Institutului Francez Timişoara, domnul Daniel MALBERT  (merci Ingrid,  merci Delia!).


Dacă doriţi şi voi un spaţiu dedicat unei cinemateci la Timişoara daţi un click de ajutor, răspunzînd la poll-ul nostru, deschis tot astăzi. Se ştie că autorităţile locale sunt...sensibile la facebook, aşa că vă invităm să share-uiţi şi să daţi mai departe!

Life is a cabaret




Cabaret (1972, Bob Fosse)

miercuri, 30 octombrie 2013

Festivalul Filmului Francez: Program


Ce aduce nou la Timişoara această a şaptesprezecea ediţie a Festivalului Filmului Francez?

În primul rînd patru zile de proiecţie (după ce ultimele ediţii au fost mult mai sărăcăcioase ca program). Selecţia curpinde cele mai de succes filme franceze lansate recent, comedii, drame, animaţii şi o retrospectivă Claire Denis. Apoi, pentru prima dată, va fi organizat un vot al publicului. Filmul cîştigător va primi susţinere din partea TV5 Monde pentru a fi distribuit în România.

Ediţia din acest an promovează tinerii realizatori francezi printr-o competiţie a filmelor lor de debut. La Timişoara, vom avea musafir un asemenea regizor: Antoine Barraud (Les Gouffres), care se va întîlni cu publicul şi va susţine workshop-uri. Organizatorul, Institutul Francez Timişoara, doreşte să reactiveze dezbaterea pe teme de cinema printr-o masă rotundă (vineri, 8 noiembrie, ora 16, Lectoratul Francez de la UVT) la care sunt invitaţi să participe specialişti în domeniu, cinefili, studenţi, curioşi şi acelaşi Antoine Barraud. Programul pe zile, mai jos:

Miercuri 6 noiembrie
16h00 : Deschiderea Festivalului
16h15 - 17h45:  La fille du 14 juillet / Fata de pe 14 iulie (comedie)
18h15 - 19h50: La bataille de Solferino / Bătălia de pe Solferino (dramă)
20h15 - 21h50: Les rencontres d'après minuit / Întâlnirile de după miezul nopţii (comedie dramatică)
.
Joi 7 noiembrie
15h30 - 16h45: Couleur de peau: miel / Cu pielea de culoarea mierii (animaţie)
17h15 - 18h30: Rengaine / Refren (comedie dramatică)
19h00 - 20h05 Les Gouffres / Abisul (dramă) în prezenţa realizatorului, Antoine Barraud
După film: Discuţii cu realizatorul
.
Vineri 8 noiembrie
Conferinţă, ateliere, întâlniri cu Antoine Barraud
16h00 - 17h35: La belle vie / Viaţa e frumoasă (dramă)
18h00 - 19h30 : 2 automnes, 3 hivers / 2 toamne, 3 ierni (comedie)
20h00 - 21h45: Comme des frères / Ca fraţii (comedie)
.
Sâmbătă, 9 noiembrie
16h00 - 17h30: Beau travail / Beau travail - Legiunea străină (Claire Denis) (dramă)
18h00 - 19h45: White Material / Țara mea  (Claire Denis) (dramă)
20h15 - 21h50: Les Seigneurs / Les Seigneurs  (comedie)
.
Mai multe despre filme, aici:  Toate filmele au subtitrare în română.
Proiecţiile au loc la Aula Magna de la Vest. Intrarea liberă. 
Marele Ecran este partener FFF.