duminică, 17 iunie 2012
Cinema preistoric
Un arheolog si cineast francez pe nume Marc Azema propune o teorie foarte nastrusnica legata de primele reproduceri artistice de pe peretii de stanca ai pesterilor Lascaux sau Chauvet vechi de vreo 30.000 de ani. Potrivit lui imaginile desenate nu sunt statice ci sugereaza miscare iar ideea care se pune e daca acestea pot fi considerate o forma preistorica de arta secventiala. Un mod de a spune o poveste. Montajul de mai jos arata mai bine ce vrea sa spuna omul. Se poate oare ca filmul sa fie cea mai veche forma de arta?
sâmbătă, 16 iunie 2012
Sound of Noise (2010)
Music for one city and 6 drummers
rating: Colectabil
Castigatoarea premiului criticilor la Cannes 2010 a fost o mica comedie suedeza extrem de inedita si originala, Sound of Noise. Filmul de debut al cuplului regizoral Ola Simonsson - Johannes Nilsson e o poveste (oarecum) politista despre o gasca de 6 percutionisti -teroristi muzicali- si agentul insarcinat cu prinderea lor, Amadeus Warnebring. Umorul e insa unul rezervat, sprijinindu-se pe abordarea procedurala serioasa a unui detectiviv fara ureche muzicala care insista sa ia in serios o amenintare, cel mult, deranjanta pentru ordinea publica. Motivele sale sunt mai mult decat justitiare, Amadeus suferind de o afectiune auditiva care nu-l lasa sa distinga anumite amplitudini in tonurile muzicale. E intr-un fel surd la muzica, o frustrare accentuata si de faptul ca fratele sau e un compozitor de renume international.
Povestea e interesanta in special in partea ei muzicala. Gasca de tobosari anarhisti sunt adunati intr-o echipa de Sanna si Magnus pentru a pune in fapt o opera in 4 acte, Muzica pentru un oras si 6 tobosari. Travestita in 4 concerte de guerilla sustinute la adapostul noptii, in locuri publice, fara autorizatie si folosind ca instrumente muzicale orice producea zgomotul dorit, opera lor provoaca panica, distrugeri si cateva frustrari autoritatilor. Intentiile lor sunt onorabile intrucat considera ca orasul s-a scufundat intr-o muzica de rahat, pseudo-elitista, si vor sa-l scoata din amorteala cu o bomba conceptuala nemaivazuta. Meritul filmului zace aproape exclusiv in cele 4 scene admirabil compuse si executate: una intr-o sala de operatii, a doua intr-o banca, a treia in fata Filarmonicii, disturband un concert cu utilaje de constructii operate in armonie, iar ultima agatati pe stalpi de inalta tensiune. O coregrafie superba ce merita aplauze repetate.
Trailer
Filme documentare la Street Delivery
In caz ca v-ati facut program de weekend pe strada Mercy (iar daca nu ar fi bine sa va faceti) nu ratati filmele documentare de la ceainaria Carturesti. Azi si maine se pot urmari 6 filme documentare premiate la Festivalul Astra Sibiu 2011.
Sambata
ora 14: Our School (Sua/Elvetia, 2011, 94 minute)
ora 16: Songs from the Nickel (Sua/Germania, 2011, 83 minute)
ora 18: Crulic - The Path to Beyond (animatie Romania/Polonia, 2011, 73 minute)
(l-am laudat si noi AICI)
Duminica
ora 14: I shot, my love (Israel, 2010, 53 minute)
ora 16: Check Check Poto (Franta, 2010, 82 minute)
ora 18: Men of Words (UK, 2009, 22 minute)
vineri, 15 iunie 2012
Oslo, 31 august (2011)
It all works out. Or not.
rating: Colectabil
Ce poate determina un om la 34 de ani sa-si ia viata? O constanta stare de depresie si senzatie de ratare personala? Un manunchi de alegeri gresite care la un moment dat au convers catre fractura care acum provoaca depresia? Un fel de alienare sociala fata de fostii apropiati, familie sau prieteni, oameni pe care stii ca i-ai dezamagit dar, totodata, ii vrei sa te ierte sau, macar, sa te salveze de tine insuti? Rusinea? Jena? Nostalgia pentru cele cateva clipe de fericire petrecute intr-o companie ce nu mai poate fi regasita? Oricare din ele poate fi, in momentul potrivit, 'glontul fatal'. Mana e demult pe tragaci, chiar inainte sa-i realizezi taria si raceala. In mare, despre asta e vorba in Oslo, 31 august, cel de-al doilea lung-metraj al danezului Joachim Trier, recent premiat cu trofeul TIFF de juriul festivalului clujean. Filmul e o extraordinara piesa de cinema nord-european si o memorabila poveste existentiala, confectionata atent, chiar cu blandetea unui epitaf vizual, din momentele definitorii ale unei “ultime zile”.
Anders, un tanar de 34 de ani abia iesit dintr-o clinica de reabilitare, are o prima tentativa de sinucidere - esuata - si decide sa-si mai acorde o zi pentru ca gasi motive reale ca sa mai traiasca. Se intoarce astfel in Oslo - oras a carui importanta ne e revelata in deschiderea filmului - si reviziteaza cativa prieteni, cateva rude, cateva locuri, merge la un interviu si incearca chiar sa reinoade unele relatii din trecut. Anders Danielsen Lie, interpretul din rolul principal, e pe cat de natural poate fi un om pe cale sa-si incheie conturile. Jocul sau e captivant, in perfect acord cu atmosfera de trista nostalgie pe care o creaza camera de filmat si coloana sonora. Filmul e ca o poezie pentru cei plecati. O trecere in revista a vietii lui Anders care, fara a explica foarte multe, ne lasa sa descoperim un tanar inteligent, de conditie buna, cu potential artistic remarcabil (experienta de jurnalist, pasiune pentru pian), apreciat de ceilalti pana la un punct dar care, undeva pe drum, s-a ratacit.
Cu acest al doilea film Joachim Trier m-a convins definitiv. Dupa Reprise - un poetic si ambitios portret cinematic a doi scriitori aspiranti aflati intr-o competitie pentru publicarea primului roman - am descoperit inca un portret remarcabil de viu, desi mult mai cenusiu, cel al unui suflet torturat. Oslo, 31 august e excelent filmat si jucat, un studiu de caracter ce nu ofera multe detalii narative dar care staruie in a te face martorul mut al ultimelor momente cu adevarat intime si insemnate dintr-o viata pe cale sa se incheie. Frumos, delicat si inconfortabil... cu rezonante adanci in sufletul celor ce cauta sensul vietii intr-un pahar cu bere, vodka sau alte cele.
Trailer
SHORT: Flatworld
AM SI EU O RUGAMINTE: daca doriti ca rubrica "1 short/day" sa fie permanenta (sau sa fie grupate si sa fie doar un post saptamanal), va rog sa lasati comentarii pe facebook sau aici pe blog. Va multumesc.
Flatworld (1997) by Daniel Greaves
The Real Wiseguy
Cîţiva bătrînei din East New York îşi rîd în barbă zilele acestea şi gîndesc că s-a făcut dreptate. Deşi poate cam tîrziu. A murit Henry Hill (69 de ani), gangsterul turnător întruchipat de Ray Liotta în Goodfellas (1990). Acum 3 ani am găsit cartea cu acelaşi nume scrisă de Nicholas Pileggi (coscenaristul filmului, contactat de Scorsese după ce a citit cartea), scriitorul care a reuşit să-l intervieveze pe Hill deşi acesta făcea parte din programul de protecţie a martorilor. A pătruns în mintea lui şi a celorlalţi doi membri din crew : James Conway (De Niro) şi Tommy De Vito (Joe Pesci). O parte din cuvintele ex-mafiotului au ajuns în filmul lui Marty. Ca acelea din monologul care deschide filmul.
Rolul din Goodfellas a propulsat cariera lui Liotta. Actorul, pe atunci un necunoscut, a făcut o campanie agresivă pentru a fi distribuit, deşi studiourile nu-l vroiau: "Cred că mai degrabă l-ar fi luat pe Eddie Murphy, decît pe mine". Adevaratul Henry Hill a venit chiar şi pe platoul de filmare. De Niro îl suna de cîteva ori pe zi pentru a cere detalii despre cum mergea sau cum îşi ţinea ţigara personajul său. Nu ştiu dacă omenirea e mai săracă după dispariţia lui Hill, dar ştiu că cinematografia îi datorează ceva.
joi, 14 iunie 2012
SHORT: Monsieur COK
"one short per day keeps the doctor away"
O sa postez dimineata de dimineata cate un scurtmetraj de animatie din lista mea de favorite. Am intrebat un amic daca are preferinte azi si ca sa ma puna in dificultate, mi-a zis sa fie "comic si dramatic si bizar si satira sociala si ...". Asta aveti astazi la micul dejun! Pregatiti bavetica inflorata.
"Monsieur COK" (2009), un film de Franck Dion ( full )
site oficial: http://www.monsieurcok.com
miercuri, 13 iunie 2012
SHORT: Virgil Widrich - "Fast Film"
Virgil Widrich - "Fast Film" (complet)
Making of Virgil Widrich's "Fast Film"
marți, 12 iunie 2012
SHORT: Mourir auprès de toi
Full Cast & Crew :
Directors : Spike Jonze & Simon Cahn
Screenplay : Olympia Le-Tan, Spike Jonze
Creator Olympia Le-Tan
Producers : Gregory Bernard, Diane Jassem
Co-producer : Nicolas Lhermitte
Cast : Soko, Spike Jonze, Pierre Le-Tan
Cinematography : Jean-Louis Padis, Stephen Barcello
Animators : Sylvain Derosne, Leonard Cohen, Emilie Sandoval, Julien Laval
Visual Effects : Fabien Feintrenie
Editing : Simon Cahn
Sound : David Amsalem, Jocelyn Robert
Production Design : Sylvain Derosne, Benjamin Fanni
Music : Sam Spiegel, Koool G. Murder, Soko
Beyond the Black Rainbow (2010)
Every sunrise is a new tomorrow
rating: Brainwash psihedelic
Film experiment sau manifest al dragostei pentru SF-ul optzecist, Beyond the Black Rainbow reprezinta debutul unui regizor canadian, Panos Cosmatos, in zona obscura a cinema-ului hibrid si necomercial. E un film care nu pare sa aibe ceva anume de spus, adica o poveste inchegata, sprijinindu-se realmente pe secvente cinematice superb compuse, pe o muzica retro-electro si, in general, pe refacerea unei ambiante bizare retro-futuriste, destul de intunecata si tulburatoare, care sa ne ofere un trip lucid spre “noua era a iluminarii”.
Mediul de desfasurare a filmului il reprezinta o facilitate izolata numita Arboria Institute unde s-a pus la cale un program care “prin farmacologie benigna, terapie senzoriala si cioplire energetica” sa-i ghideze pe oameni spre un nou tip de fericire interioara. Singurul pacient din prezent pare a fi Elena, o tanara catatonica pentru care directorul institutului pare a manifesta un interes neobisnuit. Fata pare a dispune de niste abilitati telepatice care o califica pentru experimentele viitoare ale doctorului Nyle, personaj care reuseste fara nici un efort evident sa para un foarte calculat si sadic om de stiinta (Michael Rogers ofera o prestatie intensa prin felul sau retinut).
Pretentios prin lipsa grabei de a oferi o concluzie, extravagant si artsy prin felul in care imbina influentele optzecist-futuriste, muzica electronica si tripurile psihedelice, Beyond the Black Rainbow e mai mult o experienta senzoriala decat un film. Iti testeaza rabdarea dar in acelasi timp iti pune mintea in triplu helix si iti gadila pofta pentru o estetica ce omagiaza de la Odiseea lui Kubrick pana la THX 1184 al lui George Lucas sau binecunoscutul TRON. Tehnologia analogica, luminile de neon, decorurile minimaliste din plexiglass, unghiurile de filmare nenaturale sau aspectul (uneori) granulat de pelicula veche, toate contribuie la crearea impresiei generale de film din alta epoca.
Afara de reperele vizuale excelente povestea are o latura intunecoasa, aproape horror, care se manifesta in calatoria profesorului Nyle. Pare a fi elementul definitoriu al filmului, ambele personaje avand de facut un drum, un trip. Elena isi doreste sa scape din Arboria, pentru asta avand nevoie atat de abilitatile ei cat si de o relaxare a veghei profesorului, in vreme ce dr. Nyle are nevoie de ea pentru finalitatea propriului drum, unul de largire a constiintei, descoperire interioara etc. E un conflict de vointe care conduc spre un deznodamant un pic rasuflat si nesatisfacator. Insa spectacolul suprarealist e incantator atata vreme cat nu-ti doresti neaparat “sa vezi ce se intampla mai departe” ori sa vezi dincolo de curcubeul intunecat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)