vineri, 23 martie 2012
Carnage (2011)
rating: colectabil
O comedie un pic mai înţepătoare – aşa ar suna rezumatul în şase cuvinte al lui Carnage. Destul de neobişnuit pentru un film de Roman Polanski, nu? Ne-am cam obişnuit cu el ca autor de drame şi filme cu iz de roman poliţist. Adevărul e că meritul principal pentru toate hohotele de râs pe care le generează filmul Carnage nu e atât al lui, cât al autoarei / scenaristei Yasmina Reza. Care struneşte cu o peniţă de maestră nişte dialoguri absolut savuroase.
De mult nu am mai râs atât! Însă probabil trebuie să vă avertizez. Carnage nu e genul de comedie care te face să hăhăi cu inima uşoară şi mintea în vacanţă, precum cele din categoria Hangover sau filmele cu Adam Sandler. Filmul lui Polanski provoacă mai degrabă un râs amărui. Un pic cinic, un pic negru, zbârnâind de isteţime, umorul lui Polanski are un aer foarte „european” (deşi setting-ul e newyorkez). Adică nu te face doar să râzi, ci să şi gândeşti.
Două cupluri se întâlnesc pentru a tranşa o ciondăneală a copiilor lor de 11 ani. De o parte: Christoph Waltz şi Kate Winslet, părinţii lui Zach, „agresorul”. De cealaltă: Jodie Foster şi John C. Reilly, părinţii lui Ethan, „victima” rămasă fără doi dinţi. Cei patru adulţi încep o discuţie după toate regulile corectitudinii politice pe marginea incidentului. Toţi sunt hotărâţi să rezolve chestiunea cât mai civilizat, discutând soluţii şi moduri de a evita violenţe între copiii lor pe viitor.
„Nu o să intrăm în aceste certuri copilăreşti”, spune unul dintre ei la un moment dat. Dar, vai, cum mai intră în ele! Pe măsură ce discuţiile dintre cei patru evoluează (şi începe să curgă scotch-ul în pahare), politeţea şi spiritul corect politic pălesc treptat, până la dispariţie. Ce rezultă? Carnagiul anunţat încă din titlu, desigur. Personajele ajung să se sfâşie reciproc. Dar nu folosind arme, dinţi sau unghii. Ci doar cuvinte.
Cu o distribuţie şi un decor minimal (practic, patru actori într-o sufragerie), filmul pune pe picioare o poveste ce mizează exclusiv pe ascuţimea dialogurilor şi pe jocul actoricesc. Şi reuşeşte. Bine-bine. (Adina Baya)
joi, 22 martie 2012
Trailerul zilei: Jocurile Foamei
marți, 20 martie 2012
El laberinto de Cinecultura
In vreme ce bucurestenii se bucura deja de filmele prezente la B-EST IFF (intre care si o avampremiera Hugo 3D pe 24 martie) noi mai asteptam cateva zile pana sa inceapa Cinecultura.
Pentru al treilea an consecutiv Festivalul de film Cinecultura invită publicul cinefil timişorean să vizioneze în perioada 26-30 martie 2012 o serie de pelicule distinse cu premii la nivel internaţional, unele dintre ele în premieră în România. Evenimentul îmbracă haine de primăvară şi nuanţează atmosfera prin diversitatea genurilor ce vor rula în cele două locaţii – Aula Magna "Ioan Curea" a Universităţii de Vest şi Galeria "Mansardă" din cadrul Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara.
Filmele ce urmeaza sa fie proiectate sunt in numar de 12 si constituie un amestec delicios de probleme socio-cuturale (Din dragoste cu cele mai bune intentii; Offside; Central do Brasil), evenimente istorice reale (Al Masir) cu ‘derapaje’ admirabil controlate in zona fantasticului (El Laberinto del Fauno), destine dramatice (Bonded Parallels; Die Fälscher; Renn, wenn du kannst) sau pastile de umor de buna calitate (Ivkova slava; Simon Konianski; Matrimoni e altri disastri).
Program
luni 26 martie
19:00 Din dragoste cu cele mai bune intenții, România, 2011, Aula Magna
marţi 27 martie
16:00 Le Destin, Egipt, 1997, Galeria „Mansardă”
18:00 Ivkova slava, Serbia, 2005, Aula Magna
20:00 El laberinto del fauno, Spania, 2006, Aula Magna
miercuri 28 martie
18:00 A Morte de Carlos Gardel, Portugalia, 2011, Aula Magna
20:00 Simon Konianski, Franţa, 2009, Aula Magna
joi 29 martie
16:00 Offside, Iran, 2006, Galeria „Mansardă”
18:00 Bonded Parallels, Armenia, 2009, Aula Magna
20:00 Renn, wenn du kannst, Germania, 2010, Aula Magna
vineri 30 martie
16:00 Central do Brasil, Brazilia, 1998, Galeria „Mansardă”
18:00 Die Fälscher, Austria, 2006, Aula Magna
20:00 Matrimoni e altri disastri, Italia, 2010, Aula Magna
Peliculele sunt propuse de echipa Cinecultura, formata din voluntari, lectori si doctoranzi straini de la Universitatea de Vest si Universitatea Politehnica, Timisoara, cu sprijinul institutelor culturale pe care acestia le reprezinta, al sponsorilor si al partenerilor lor.
Marele Ecran e mandru sa se numere printre acesti parteneri (şi să prezinte unul dintre filme) si va indeamna sa nu ignorati eforturile echipei coordonate de Andreea Erli. E unul din putinele evenimente locale in care avem parte de filme europene (si nu numai) pe un ecran rezonabil. Iar intrarea este libera, intelegeti? Adica putem urmari gratis filme ca minunatul Labirint al lui Pan (Guilermo del Toro) sau oscarizatul Falsificatorii (Stefan Ruzowitzki). Ori recentul film al lui Adrian Sitaru, castigator al premiilor pentru regie si cel mai bun actor la Locarno si nominalizat la Premiile Gopo, Din dragoste cu cele mai bune intentii. Sa ne bucuram asadar un pic (si) de cinecultura asta de primavara.
Exerciţiu de stil
unde aţi mai zărit recent acelaşi stil de filmare, atmosferă, muzică; acelaşi peisaj nocturn urban văzut din habitaclul maşinii, ca în secvenţa alăturată?
Corect, în Drive. Nu-i de mirare, ţinînd cont că scena jafului e din Pusher: With Blood on my Hands (2004) - partea a doua a trilogiei semnate de danezul Nicholas Winding Refn.
luni, 19 martie 2012
Premiile UCIN
Trofeul UCIN a fost luat de Crulic - Drumul spre dincolo (de Anca Damian). Premiul special al juriului a mers la Din dragoste cu cele mai bune intenţii (de Adrian Sitaru), pelicula aducându-le un premiu şi interpreţilor Bogdan Dumitrache (rol principal, ex-aequo) şi Marian Râlea (rol secundar).
Tot pentru rol principal masculin a fost premiat Vlad Ivanov, din Principii de viaţă – filmul lui Constantin Popescu, căruia juriul i-a acordat Premiul de regie. Acelaşi film i-a adus o menţiune specială lui Gabriel Huian, tînărul actor fiind unul din pariurile noastre cu viitorul, după cum am consemnat aici.
Întîmplător, Gabi a aflat de distincţie tocmai de la mine (îi trimisesem un mesaj de felicitare). M-am bucurat să aflu că a mai primit oferte de lucru după Principii de viaţă, inclusiv un rol într-un lungmetraj pe care din păcate a trebuit să-l refuze, din cauza unui semestru foarte aglomerat (anul I la actorie, la Spiru Haret). În viitor s-ar putea să apară o nouă colaborare cu Tică Popescu. Pentru moment, Gabi se ocupă de şcoală şi vede mult teatru. De exemplu, piesa Lautrec la Bordel (cu Vlad Ivanov şi Iulia Vîntur), pe care afirmă zîmbind "că ar vedea-o de 106 ori".
Un alt nume de care nu suntem străini e timişoreanul Gheorghe (Gelu) Şfaiţer care a cîştigat premiul pentru film experimental cu Becul peticit (Autobiografia unei iluzii). L-am sunat aseară să-i spun că vreau să văd filmul (a fost atît de amabil, că astăzi de la ora 10 mă aflu deja în posesia discului). Regizorul va organiza o premieră probabil în aprilie. Plănuieşte chiar să scoată o carte cu acelaşi nume. Pînă atunci însă Gheorghe Şfaiţer, lector universitar la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, a pregătit cu studenţii săi prima expoziţie videoart din Timişoara. Cvantum reuneşte 14 lucrări studenţeşti care vor putea fi vizionate mîine seară (20 martie), de la ora 19.00, la Jazz Office.
ps. aprobăm cu tărie şi recunoaşterea scurtmetrajului Bora-bora (de Bogdan Mirică) şi a interpretării lui Alexandru Potocean, despre care am scris aici
duminică, 18 martie 2012
Lecţia de dans 6 bis: Fish Tank
rating: colectabil
Mia nu are prea multe. Nu are răbdare, nu are control. În prima scenă din Fish Tank (regia Andreea Arnold, 2009) îi dă un cap în ochi unei alte adolescente din cartier. Înţelegi uşor de ce nu are prieteni. Nu are nici tată. Locuieşte cu maică-sa şi cu sora-mai-mică-cu-limbă-ascuţită într-o locuinţă socială, undeva în suburbii. Ca să nu repet metafora din titlu a peştelui ţinut în acvariu, zic că e ca un cal ţinut în lanţ (Mia chiar vrea să elibereze un cal înlănţuit de stăpînii săi într-o parcare pentru rulote). Mia nu pare să aibă viitor. Dar are Dansul.
Se refugiază în apartamentele goale din blocurile sociale şi dansează singură un fel de freestyle hip-hop...Mă rog, nu mă pricep, dar pot să-mi dau seama că nu e neapărat un talent extraordinar (deci nu vă aşteptaţi la un Billy Elliot). Pentru Mia dansul e descărcare, refugiu, terapie, un mod de exprimare, ceea ce ştim că -vorba Silviei Dumitrescu- e "normal la vîrsta ei".
Într-o zi însă, Mia descoperă că mai are ceva. Nişte sentimente pentru noul drăguţ al mamei sale, care mamă (Kirsten Wareing) e încă tînără şi voluptoasă, doar că puţin alcoolică. Michael Fassbender (probabil l-aţi remarcat în Inglourious Basterds în rolul locotenentului Archie Hicox) este magnetic în rolul lui Connor, paznic pe timp de zi la un magazin de bricolaj şi un şarmant-secretos în rest. Aparent posedă know-how-ul unui casanova modern, capabil să gestioneze jocul seducţiei cu o mamă şi fiică simultan. Nu e o surpriză că acum, la 3 ani de la acest film, Fassbender (adept al Metodei) a ajuns un star mondial în toată regula, statut care va fi amplificat de Shame (una din cele mai aşteptate apariţii ale anului, la noi).
Dar adevărata revelaţie a filmului este protagonista Katie Jarvis. Un impresar a ochit-o întîmplător pe peronul unei staţii de tren, unde tocmai se certa cu prietenul ei. În film, Jarvis apare într-o scenă turnată chiar în acea gară. Impresarul cu pricina căuta actriţe pentru filmul Andreei Arnold. Iniţial, fata -pe atunci- de 17 ani l-a refuzat, crezînd că e o tentativă de agăţat sau altceva. La casting a declarat că nu suportă dansul. Ceea ce e o dovadă în plus a talentului ei natural, frust, după cum vă puteţi convinge din "dansul" de mai jos. În acelaşi timp, scena ilustrează aglomerarea de energii care vor face "acvariul" să explodeze.
Spontaneitatea lui Jarvis e pusă în valoare de stilul de filmare intim, uneori sufocant al Andreei Arnold, ce aminteşte alteori de mişcările de cameră ale lui Lars von Trier (nu întîmplător, debutul ei în lungmetraj a fost coprodus de danez). A filmat cronologic şi nu le-a arătat actorilor scenariul întreg pînă la final (primeau doar textul pentru săptămăna în curs) ceea ce explică prospeţimea dar şi forţa interpretărilor. Fish Tank m-a convins să caut lucrările anterioare ale Andreei Arnold (Wasp, Red Road). Pe juriul de la Cannes l-a convins să-i acorde Marele Premiu in 2009.
Fish Tank este o emoţionantă/răvăşitoare poveste despre adolescenţă, despre deciziile care ne formează caracterul şi destinul, spusă în stilul realismului social a la Mike Leigh sau Ken Loach. Mai puneţi că are şi o coloană sonoră foarte funky care îi alătură pe James Brown sau Bobby Womack unora ca Shy Fx sau Nas şi v-aţi prins că nu-l puteţi ignora. Piesa ultimului pomenit prilejuieşte a doua "lecţie de dans". "Life's a bitch" poate fi un adevărat imn (pozitiv, într-un mod bizar) al generaţiei de "criză" din primul deceniu al mileniului trei. Aşa cum e, de fapt, şi filmul.
Trailerul zilei: Prometheus FULL trailer
Im-pre-sio-nant! Nu credeam ca mai pot suporta inca o atatare a simturilor si imaginatiei pe subiectul "noul Alien al lui Ridley Scott" dar totusi am dat play. Curiozitatea a fost mai puternica. Daca nu va plac spoilerele poate ar fi mai indicat sa sariti peste noul trailer - de fapt primul, complet, revelator si facut ca la carte - intrucat dezvaluie un pic mai multe despre misiunea si evolutia lucrurilor pe misterioasa planeta descoperita de Prometheus.
La prima impresie plotul aduce a "odisee spatiala". (Speculez ca) pe baza unor inscriptii stravechi gasite in ruinele unei/unor civilizatii pamantene (probabil sumeriana, dupa scrierea cuneiformish) Prometheus pleaca spre o destinatie misterioasa in cautarea "originii". Ceea ce gasesc insa acolo se activeaza in prezenta lor, ca un monolit trezit la viata incepand sa-si puna rutinele in aplicare si dovendindu-le ca au interpretat gresit invitatia. Iar apoi tot iadul se dezlantuie. Trebuie sa admit, Prometheus arata extraordinar de bine: finisat, intens, inspaimantator si foarte intunecat. Sa ne rasfatam asadar...
via mish tumblr
vineri, 16 martie 2012
Beginners (2011)
rating: colectabil
Povestea sună cam aşa. Un bătrân de 75 de ani decide să ”iasă din dulap”. Adică să îşi scoată la vedere orientarea sexuală minoritară, după un lung mariaj (heterosexual), soldat cu un copil – Oliver – aflat acum spre 40 de ani. Poate vă tentează să credeţi că pornirea de a striga în gura mare că e homosexual la vârsta asta e o formă de depresie după moartea nevestei. Însă Hal (Christopher Plummer) vă convinge că nu e cazul. Că a dus o viață întreagă simulându-şi ”normalitatea”. De ce? Din respect pentru cea care l-a iubit atât de mult încât, atunci când el i-a mărturisit că e gay, ea a răspuns candid cu fraza ”That’s ok. I’ll fix that”. N-a reuşit, evident.
Beginners e un film orientat spre o generaţie care chiar a crezut că homosexualitatea e o boală psihică tratabilă. Despre o societate care şi-a pus subiecţii altfel pe un pat al lui Procust şi i-a mutilat fără milă. Da, un film care cântă vechea arie a corectitudinii politice şi a egalităţii sociale. Dar e şi mult mai mult decât atât.
E un film despre relaţia părinte-copil, despre cum trecutul şi oamenii dragi pe care i-ai pierdut rămân tot timpul o parte din tine. În cazul lui Oliver (Ewan McGregor), părinţii dispăruţi rămân un fel de bază pe care se aşează viaţa de om matur. Ei sunt cheia care îl ajută să găsească un sens, reperul nr. 1 în înțelegerea şi filtrarea realităţii. Referințele freudiene – de care filmul e plin-ochi – sunt confirmate fin şi haios de un costum purtat de Oliver la un party cu măşti, care îl întruchipează tocmai pe tatăl vienez al psihanalizei.
Refrenul filmului, fixat de Oliver, e permanenta revenire la secvenţe din copilărie şi la mariajul ratat al părinţilor. Exerciţii de aducere aminte sunt declanşate de fotografii, scrisori vechi, mărunţişuri descoperite din întâmplare. Cum era îmbrăcat Hal când i-a mărturisit că a fost gay toată viaţa, ce cuvinte a folosit şi ce intonație? Memoria se dovedește capricioasă, înşelătoare. Iar filmul redă jocul cu memoria ca pe un demers creativ, în care realul şi imaginarul se completează, se suprapun.
Tonul acesta ludic şi performanţa superbă a lui Christopher Plummer – binemeritatul motiv pentru care şi-a câştigat statueta de Oscar – te apropie cu fineţe de un film care tratează uşor subiect grele. Care apleacă o oglindă asupra societăţii în care trăim şi lasă să se vadă clar în ea tot felul de lucruri. Multă singurătate, refuzul oamenilor de vârstă mijlocie de a intra cu ambele picioare în viața de adult, goana după plăceri de moment şi senzaţia că nu există niciun loc căruia îi aparţii cu adevărat.
Pe de altă parte, finalul e optimist. Oliver o întâlneşte pe Anna (Melanie Laurent), care suferă de un fel de retard emoţional similar, şi se află – la fel ca el – în căutarea unui loc care să merite numit ”acasă”. Amândoi pe nicăieri, amândoi la început. Împreună. (Adina Baya)
joi, 15 martie 2012
Filme la un Bookfest
Imi iau o scurta permisie de pe frontul Marelui Ecran pentru o vizita de lucru in inima Ardealului. Unul din regretele care vor umbri putin deplasarea mea la Cluj (am fost dat la schimb pentru niste bloggeri clujeni in cadrul unui proiect misto numit Bloggeri la schimb) va fi acela cauzat de faptul ca voi rata prima editie a Bookfest-ului de la Timisoara. Pe langa rafturi de carti, lecturi (urbane) publice si lansari galagioase in prezenta unor stimabili oameni de litere, ma sacaie ca voi pierde si niste ... proiectii de film la evenimentul de la CRAFT Timisoara (15-17 martie). Aveti mai jos bucata care ne intereseaza aici din programul bookfestivalului de primavara:
FILME
(Filmele vor rula in SALA EUROPA)
Joi, 15 martie(Filmele vor rula in SALA EUROPA)
ora 18.00: Vaclav Havel, Prague – Castle (Cehia, 2009) – regia: Petr Jancarek / 57’, subtitrat in lb. engleza
Film documentar dedicat primelor sase luni de presedintie ale lui Vaclav Havel, pus la dispozitie de Centrul Ceh din Bucuresti.
Vineri, 16 martie
ora 15.00: Beats of Freedom (Polonia, 2010) – regia: Leszek Gnoinski, Wojciech Slota / 72’, subtitrat in lb. engleza
O incursiune fascinanta in ritmurile poloneze ale anilor ’80, in muzica si amintirile acelor ani, povestite de oamenii care au initiat curentul rock polonez. Documentar pus la dispozitie de Institutul Polonez din Bucuresti.
Simbata, 17 martie
ora 11.00: Jose si Pilar (Portugalia, 2010), in regia lui Miguel Goncalves / 117’, subtitrat in lb. engleza
Filmul, inspirat de povestea de dragoste dintre laureatul Nobelului literar Jose Saramago si sotia sa, Pilar del Rio, a fost propunerea Portugaliei la cea de-a 84-a editie a Premiilor Oscar. Ecranizarea este pusa la dispozitie de Ambasada Portugaliei in România.
ora 13.00: Misiunea directorului de resurse umane (Israel, 2010) – regia: Eran Riklis / 103’, subtitrat in lb. romana
Filmul, o co-productie Israel, Germnaia, Franta, descrie calatoria epica a unui om ce lasa in urma un Ierusalim dominat de teroare si violenta si ajunge intr-un colt indepartat din Europa de Est. Locatiile de filmare din România au fost: Bucuresti, satele Petelca (jud. Alba), Razvani, Lupsani (jud. Calarasi), Calarasi, Transfagarasan, aeroportul Sibiu, Mogosoaia si Valea Doftanei.
Film pus la dispozitie de Transilvania Film.
ora 15.00: Scurt metraje de Cristian Nemescu & Andrei Toncu (Fundatia NexT)
• Kitschitoarele. 2 FM (2000) 17’, regia Cristian Nemescu, sunet: Andrei Toncu
Un film dedicat prostului gust si naivitatii de pretutindeni.
• Mihai si Cristina (2001) 15’, regia: Cristian Nemescu, sunet: Andrei Toncu
Exista multe cai de a porni intr-o calatorie initiatica…
• Poveste la Sara C (2002), 15’, regia: Cristian Nemescu, sunet: Andrei Toncu
Povesti de dragoste in lift la periferia Bucurestiului.
• Marilena de la P7 (2006), 45’, regia: Cristian Nemescu, sunet: Andrei Toncu
Lucruri pe care le faci din dragoste…
• Lampa cu caciula (2006), 23’, regia: Radu Jude, sunet: Andrei Toncu
Un scurt road-movie despre importanta lucrurilor marunte din viata noastra.
• Remiza (2008), 2’, director / regizor: Valeriu Stihi, sound Designer: Andrei Toncu
Un joc imaginar al unui razboi imaginar care se desfasoara si creste pina la clipa apasarii ultimului buton. Buton care este in stare sa distruga intreaga planeta.
• Alinuta (2006), 1’, regia: Matei Branea, sunet: Andrei Toncu
Alinuta, o fetita dulce si inocenta, este protagonista celor mai sadice si absurde bancuri românesti.
ora 17.00: Metastases (Croatia, 2009) – regia: Branko Schmidt / 84’, subtitrat in lb. engleza
Actiunea se desfasoara in zona criminalitatii si a drogurilor din orasul Zagreb unde o generatie crescuta in timpul razboiului se lupta pentru supravietuire, in noua lume nascuta gata bolnava.
Film pus la dispozitie de Ambasada Croatiei in România.
ora 19.00: Scurt metraje israeliene (Sam Spiegel Film&Television School, Ierusalim), subtitrate in lb. engleza.
• First Aid (2010)15:55’, regia:Yarden Karmin
O ultima intilnire cu fosta iubita, inaintea nuntii, in loc sa lamureasca lucrurile, mai mult le incurca.
• Anthem (2008), 36’, regia: Elad Keidan
Uneori pina si cele mai apatice zile pot lua o intorsatura neprevazuta, atunci cind un barbat intre doua vârste si singur se duce sa cumpere lapte de la magazinul din colt.
• Guided Tour (2009), 25’, regia: Benjamin Friedenberg
Eitan e singur si noaptea lucreaza la vopsitul marcajelor de pe strazile Jerusalimului. Acasa, cauta la telefon compania altora, ajungind sa oscileze intre realitate si imaginar, intre una sau mai multe identitati.
Daca n-as fi fost deja "promis" m-as fi straduit sa ajung la Jose and Pilat, Metastases si scurtmetrajele lui Cristi si Andrei precum si cele israeliene. Cel putin.
later edit: da, şi eu vreau să (re)văd scurtele la care au lucrat Cristi Nemescu şi Andrei Toncu, care din păcate n-au avut timp să facă mai multe. Am mai scris aici. (Lucian)
miercuri, 14 martie 2012
CINEMAnifest
Noi credem în lumina proiectorului
în “cearşaful alb”
în filmul văzut pe Marele Ecran
Noi NU credem în raza albastră a home cinema-ului
în filmul rulat pe laptop sau telefon
Noi nu credem în atotputernicia box-office-ului
Şi NU ne închinăm la IMAX, HD, 3D, 6D
Noi credem în “world cinema”, în filmul independent, filmul de autor
Într-unul Chaplin, Fellini, Bergman, Tarkovski, Tati, Wenders,
Kubrick, Almodovar, Haneke, Von Trier, Ceylan
Noi NU credem în filmul de consum
În filmul-ca- anestezie
Noi credem în arta filmului
Noi credem că suntem ceea ce vedem
Şi NU vrem să fim popcorn
fast-food cinema
block-buster
clişee
clone
Fără identitate
Fără rădăcini
Noi credem că dacă hrăneşti Maşina
Vei sfârşi înghiţit de ea
Noi credem că un cinema adevărat te ajută să creşti
Îţi mobilează sufletul
Te îmbogăţeşte
Te inspiră
Noi credem în emoţia împărtăşită
ce face să vibreze aerul din sala de cinema
Noi credem în forţa şi legitimitatea Marelui Ecran
Noi credem că trebuie să alegem ceea ce vedem
Iar acum n-avem de ales
Noi credem în filmul european
Filmul izgonit din cinematografe
Prigonit în multiplexuri
Care supravieţuieşte în festivaluri
Sau prin torentele internetului
Dar festivalurile sunt ca valurile
Vin şi pleacă
Noi vrem să oferim Filmului o casă
Un loc de întîlnire între cineaşti şi cinefili
Noi credem că...
trebuie să luptăm pentru ceea ce credem
Noi credem că un oraş de 300000 de locuitori
Un centru universitar
Cu ambiţii de capitală culturală
Are nevoie ca de aer de o cinematecă
Noi credem că trebuie să o facem ACUM
Pentru a onora bunul renume al oraşului
Pentru confortul cultural al cetăţeanului onest
Pentru orientarea tinerilor
Şi, mai ales, pentru copiii noştri
Pentru ca şi ei să poată alege ce văd
Noi credem că nu e vorba de bani
E vorba de determinare şi civism
Noi ştim că TIMIŞOARA MERITĂ O CINEMATECĂ
NOI CREDEM ÎN CINEMA
Asociaţia Marele Ecran îşi doreşte o cinematecă la Timişoara. Pentru Timişoara. Un spaţiu dedicat, permanent, cu minim 100 de locuri. O sală confortabilă şi echipată modern. Cu sonorizare adecvată, prin care să se înţeleagă chiar şi filmele româneşti.
Dacă şi tu crezi în ideea asta, atunci hai să strîngem rîndurile! Aşteptăm reacţii, întrebări, muştruluieli, propuneri, sprijin, voluntari şi, de ce nu, direcţionarea celor 2 % din impozitul pe venit (revenim cu detalii tehnice). De fapt, prin prezenta deschidem un forum pentru a supune dezbaterii această idee. Vi se pare oportună? Voi cum aţi vedea o cinematecă? Şi ce aţi dori să se vadă aici? (îi rugăm pe cititorii noştri din afara Timişoarei să nu se simtă lăsaţi pe dinafară pentru că problema pe care o acuzăm nu e doar locală; apoi -cine ştie?- poate va aprinde idei similare şi în alte oraşe văduvite de Cinema).
Crezul nostru este că, dacă suntem suficient de mulţi şi strigăm suficient de tare, vom fi auziţi. Pentru început, reacţionează şi dă ideea mai departe! Asta am făcut şi noi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)