joi, 23 februarie 2012

Hugo (2012)

"Visati cu mine"

rating: Colectabil

Stim cu totii ce cariera extraordinara are Martin Scorsese si cate filme minunate ne-a oferit pana acum de-a lungul ei. Fara indoiala e unul din cei mai buni povestitori pe marele ecran, cautand in permanenta noi modalitati de a ne surprinde, un adevarat magician care a imprumutat atat de multe din lumea filmului si le-a integrat in filmele sale incat e absolut natural sa ofere un tribut fastuos cinema-ului sub forma celui mai recent film al sau, Hugo. Deghizat intr-un film de familie 3D bazat pe o povestire faimoasa de Brian Selznick (The Invention of Hugo Cabret), Hugo e in adancul sau tot un omagiu dedicat inceputurilor “fabricii de vise”, intocmai ca si concurentul european la Oscar, The Artist. Spre deosebire de filmul lui Haznavicious, care adopta tiparul si melodrama filmelor mute din anii ‘20 plusand referinte subtile la pilonii stilistici din decadele urmatoare, in Hugo, Martin face uz de toata tehnica disponibila la ora actuala pe niste platouri de filmare, oferind o imersiune superba intr-o lume care nu se mai regaseste in prezent: Parisul anilor ‘30. 




Desi cel putin in prima jumatate filmul ne pacaleste in a crede ca e povestea unui baietel orfan ce se imbarca intr-o aventura pentru a descoperi secretul unei inventii mostenite de la tatal sau, in realitate filmul il comemoreaza pe unul dintre pionierii cinema-ului, Georges Méliès. Iluzionist priceput la finalul secolului XIX, Melies a fost printre primii care au intutit potentialul de spectacol al inventiei fratilor Lumiere. In vreme ce alti entuziasti filmau naturalistic scene de viata mundena, Melies a construit primul studio in care a inceput sa-si puna pe pelicula fantasticele idei, abordand genuri variate si dezvoltand industria efectelor speciale si a recuzitei. Pana la 1900 facuse deja peste 150 de filme. Cel mai notoriu film al sau a fost Le voyage dans la lune (Calatorie pe Luna), considerat priml film SF din istoria cinema-ului, iar una din scenele iconice din el functioneaza ca pivot principal in filmul lui Scorsese.

Cum l-a integrat Martin pe maestrul Melies in filmul sau? E suficient sa spunem ca finalul carierei l-a bagat in faliment pe fostul magician, care, disparut din viata publica, ajunge un simplu vanzator de jucarii in gara pariziana Montparnasse. Acolo insa isi ducea traiul si tanarul Hugo Cabret, ceasornicar din tata-n fiu ramas insa orfan. Hugo (Asa Butterfield) avea grija de ceasurile din gara si in timp liber sterpelea piese de schimb de la magazinul lui Georges pentru a-si repara singurul lucru ramas de la tatal sau, un automaton misterios care, ca orice masinarie, pretindea un scop anume. Hugo spera ca scopul sa fie acela de a-i raspunde la intrebarea care-l macina de multa vreme, anume de ce a murit tatal sau.


Fiind un film de familie si unul de aventuri (desi nu din cale-afara de antrenant) Hugo beneficiaza si de la larga suita de personaje secundare. O descoperim pe indispensabila partenera de aventura, Isabelle (Chloe Moretz), o tanara desteapta si citita, un pic naiva dar foarte dornica de actiune specifica romanelor pe care le citeste. Isabelle e in acelasi timp nepoata lui Georges si cheia dezlegarii misteriousului automaton. Apare si obligatoriul villain in persoana inspectorului de statie (Sacha Baron Cohen), un erou de razboi obtuz si mediocru care-i vaneaza pe pustii rataciti prin gara si-i trimite la orfelinat. Tatal lui Hugo (Jude Law) apare si el in flashback-uri ca sa dea greutate suferintei pustiului, unchiul sau (Ray Winstone) joaca un individ ambiguu, aspru dar bine intentionat, iar bibliotecarul (Christopher Lee) si vanzatoarea de flori Lisette (Emily Mortimer) aduc o culoare placuta intregului tablou burghez.


Desi Hugo e un personajul masculin puternic in toata aceasta poveste, el joaca rol de narator, fiind cel ce impinge plotul mai departe, astfel ca batranul Geroges (Ben Kingsley admirabil) e cel care sufera adevarata transfigurare. Dezlegarea misterului - care nu mai e chiar un mister, tinand de recuperarea identitatii reale a lui Georges si redarea sa posteritatii - functioneaza insa in cazul ambilor protagonisti ca un factor eliberator, scapandu-l si pe Hugo de nefericire si dandu-i o familie care sa-l iubeasca si pe Georges de deziluzie, oferindu-i recunoasterea definitiva de creator de visuri pe celuloid. Ca si cand toata povestea nu era suficient de interesanta maniera in care e spusa e una de o finete remarcabila. Scorsese "manuieste" obiectivul ca un veritabil magician si face ceea ce viseaza toti sa faca: sa ofere plusul de savoare unui film deja elegant. Atentia pentru detalii, senzatia de autenticitate, muzica specifica perioadei interbelice, toata aglomeratia si aerul ala boem de cafenea literara, sunt piese fara de care mecanismul acestui film n-ar fi functionat cum trebuie. Desi ritmul sau e unul retinut, contemplativ, apreciez ca e doar pentru a ne da ragazul necesar pentru a privi tabloul epocii in deplinatatea lui.


Don't think!

BROTHERS IN CINEMA

Sunt mulţi fraţi în cinema. Fraţii Dardenne (care tocmai îşi aduc Băiatul cu Bicicletă şi în România). Fraţii Taviani (care tocmai au cîştigat Ursul de Aur la Berlin, cu Caesare deve morire). Fratii Coen. Fraţii Wachowski. Să nu uităm de fraţii Lumiere. Şi acum, Chemical Brothers. De 20 de ani, show-urile lor vizuale halucinogene au fost proiectate prin festivaluri şi concerte, nefiind capturate pe film. Pînă acum.


miercuri, 22 februarie 2012

Exorcistul, dupa Cristi Mungiu

Daca tot am intrat in zona filmului romanesc cu Premiile Gopo, avem o stire de maxim interes pentru cinefili. Cel mai nou film al lui Cristi Mungiu, Dincolo de dealuri, a fost cules de un mega distribuitor din Statele Unite, Sundance Selects, unul din cele mai importante nume in distribuirea de filme independente si din afara Americii in salile de peste ocean. Un fel de zana cea buna a world cinema-ului. De-am avea si noi una.

Filmul, avandu-l in spate si pe Jean Pierre Dardenne ca producator, are ca subiect o poveste familiara noua. Doua femei, Alina si Voichita, crescute la orfelinat se regasesc la maturitate intr-o manastire izolata. In vreme ce Alina viseaza la o viata mai buna in Germania, Voichita e complet dedicata vietii monahale. In urma unui conflict cu staretul si maicile, Alina e suspectata de posesiune demonica si supusa unui exorcism crud ce aduce mai degraba a tortura. Probabil cazul tragic de acum 7 ani de la Tanacu a servit ca sursa de inspiratie penstru noul film al lui Cristi Mungiu. Distributia le include pe Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Dana Tapalaga si Catalina Harabagiu iar pentru cine tine evidenta costurilor as vrea sa mentionez ca CNC-ul a contribuit cu 270.000 de euro la proiectul lui Mungiu in conditiile in care Ultimul corupt al Romaniei a primit vreo 370.000. Ca sa stim o treaba...





Premiile GOPO 2012: Nominalizari

S-au anuntat ieri nominalizarile la cele mai importante premii din cinemaul romanesc, Premiile Gopo, dar nu pot sa precizez exact cata atentie au atras in media. Eu la TV n-am vazut prea multe stiri. Dar pentru cei interesati de industria nationala de film mentionam (si) noi lista nominalizarilor. Marturisesc insa ca nu sunt foarte mari surprize, intrucat nu ne laudam cu o industrie foarte productiva (insa avem sperante), cele mai multe (si mai bune) filme fiind facute in co-productie, astfel ca premiile importante se vor imparti intre Aurora, Din dragoste cu cele mai bune intentii si Loverboy sau Periferic (cele mai multe nominalizari, 12). Alaturi de Crulic si Principii de viata cam asta ar fi recolta buna de colectionat a lui 2011. Bineinteles ca mai sunt si alte filme interesante, cum e cazul lui Radu Gabrea cu Manusi Rosii, insa acestea au trecut pe varfuri prin salile noastre. Ca fapt amuzant cel mai comercial film romanesc in 2011 a fost Nasa produsa de Mediapro Pictures, ghiveci romanesc-strainez preparat de Jesus del Cerro si despre care Iulia Blaga zicea ca e mai putin vulgar decat te-ai astepta. Nu bagam mana-n foc. Ca un contrast, Nasa a vandut vreo 27 de mii de bilete, cam de 9 ori mai putin decat Garcea din 2002. Ori suntem mai elitisti, ori nu mai suntem (prin cinema-uri). In fine, Premiile Gopo se vor decerna la o luna dupa Oscaruri, pe 26 martie.


Iata nominalizatii:

Cel mai bun film
Aurora (România-Franta-Elvetia-Germania, 2010)
Producator: Anca Puiu (Mandragora, Parisienne de production, Bord cadre films, Essential Filmproduktion)
Regia: Cristi Puiu

Crulic - drumul spre dincolo (România-Polonia, 2011)
Producator: Anca Damian (Aparte film, Fundacja im. Ferdynanda Magellana)
Regia: Anca Damian

Din dragoste cu cele mai bune intentii (România-Ungaria, 2011)
Producator: Ada Solomon (Hifilm, Cor leonis films, 4proof film, Movie partners in motion)
Regia: Adrian Sitaru

Loverboy (România-Serbia-Franta-Suedia, 2011)
Producatori: Daniel Mitulescu, Catalin Mitulescu, Marcian Lazar (Strada Film, The Chimney Pot, Film i väst)
Regia: Catalin Mitulescu

Periferic (România-Austria, 2010)
Producatori: Alexandru Teodorescu, Josef Aichholzer (Saga film, Aichholzer Filmproduktion)
Regia: Bogdan George Apetri


Cel mai bun regizor
Cristi Puiu, Aurora
Adrian Sitaru, Din dragoste cu cele mai bune intentii
Bogdan George Apetri, Periferic
Catalin Mitulescu, Loverboy

Cel mai bun actor într-un rol principal, într-un film de lungmetraj fictiune
Bogdan Dumitrache, Din dragoste cu cele mai bune intentii
Cristi Puiu, Aurora
Vlad Ivanov, Principii de viata

Cea mai buna actrita într-un rol principal într-un film de lungmetraj fictiune
Ada Condeescu, Loverboy
Ana Ularu, Periferic
Natasa Raab, Din dragoste cu cele mai bune intentii

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un film de lungmetraj fictiune
Adrian Titieni, Din dragoste cu cele mai bune intentii
Marian Râlea, Din dragoste cu cele mai bune intentii
Mimi Branescu, Periferic
Udo Schenk, Manusi Rosii
Valentin Popescu, Aurora

Cea mai buna actrita într-un rol secundar într-un film de lungmetraj fictiune
Catrinel Dumitrescu, Aurora
Gabriela Popescu, Din dragoste cu cele mai bune intentii
Ioana Flora, Periferic
Simona Stoicescu, Daca bobul nu moare
Valeria Seciu, Aurora

Cel mai bun scenariu
Adrian Sitaru - Din dragoste cu cele mai bune intentii
Cristi Puiu - Aurora
Razvan Radulescu, Alexandru Baciu - Principii de viata

Cea mai buna imagine
Dan Alexandru (rsc) - Ceva bun de la viata
Dusan Joksimovic - Daca bobul nu moare
Marius Panduru (rsc), - Periferic
Radu Aldea - Buna! Ce faci?
Viorel Sergovici - Aurora

Cel mai bun montaj
Cristina Ionescu, Serban Ioan Tatu - Loverboy
Eugen Kelemen - Periferic
Mihai Codleanu - Buna! ce faci?
Roxana Szel, Ioachim Stroe - Metrobranding

Cel mai bun sunet
André Rigaut, François Musy, Gabriel Hafner, Cristian Tarnovetchi - Aurora
Bruno Pisek, Birgit Obkircher, Florin Tabacaru, Marius Leftarache - Periferic
Piotr Witkowski, Sebastian Wlodarczyk: Crulic - drumul spre dincolo
Thomas Huhn, Florin Tabacaru, Marius Leftarache, Alexandru Dragomir, Sebastian Zsemlye - Loverboy

Cea mai buna muzica originala
Cheloo - Tanti
Dragos Alexandru - Buna! Ce faci?
Pablo Malaurie - Loverboy
Piotr Dziubek: Crulic - drumul spre dincolo
The Young Gods - Copilaria lui Icar

Cele mai bune decoruri
Dan Toader - Daca bobul nu moare
Daniel Raduta - Loverboy
Simona Paduretu - Periferic
Vali Ighigheanu, Andreea Popa - Aurora

Cele mai bune costume
Brândusa Ioan - Periferic
Chinyere Eze, Augustina Stanciu - Loverboy
Costin Voicu - Daca bobul nu moare
Doina Levintza - Ceva bun de la viata
Nicoleta Cârnu - Buna! Ce faci?

Cel mai bun machiaj si cea mai buna coafura
Andreea Dumitrescu, Bianca Boeroiu - Loverboy
Andreea Tudose, Cristina Temelie - Daca bobul nu moare
Dana Roseanu, Domnica Bodogan - Buna! Ce faci?
Stefan Enache, Corina Brailescu - Periferic

Cel mai bun film de debut
Burta balenei
Regia: Ana Lungu, Ana Szel
Metrobranding
Regia: Ana Vlad, Adi Voicu
Periferic
Regia: Bogdan George Apetri

Cel mai bun film documentar
Dupa revolutie (România, 2010)
Producator: Rupert Wolfe Murray (Productive International Invest)
Regia: Laurentiu Calciu
Metrobranding (România, 2010)
Producator: Anca Puiu (Mandragora)
Regia: Ana Vlad, Adi Voicu
Pacatoasa Teodora (Franta-România, 2011)
Producatori: Richard Copans, Dan Burlac (Les films d'ici, Elefant Film)
Regia: Anca Hirte
Scoala noastra (România-Sua-Elvetia, 2011)
Producatori: Mona Nicoara, Miruna Coca-Cozma (Sat mic film)
regia: Mona Nicoara, Miruna Coca-Cozma
Vorbitor (România, 2011)
Producatori: Carmen Harabagiu, Aurelian Nica, Andrei Cretulescu (HBO Europa Centrala)
Regia: Radu Muntean, Alexandru Baciu

Cel mai bun film de scurtmetraj
Apele tac
Regia: Anca Miruna Lazarescu

Film pentru prieteni
Regia: Radu Jude

Gutuiul japonez
Regia: Mara Trifu

Hello Kitty
Regia: Millo Simulov

Stremt 89
Regia: Dragos Dulea, Anda Puscas

Premiul "Tânara speranta"
Anca Miruna Lazarescu pentru regia filmului Apele tac
Corneliu Ulici pentru rolul Mateo din Ceva bun de la viata
Luiza Pârvu pentru regia filmului  Draft 7
Millo Simulov pentru imaginea filmului Hello Kitty
Sarra Tsorakidis pentru regia filmului O mie de lucruri în comun

Cel mai bun film european (dintre cele distribuite în România în 2011)
În turneu/Tournée (Franta, 2010)
Regia: Mathieu Amalric
Distribuitor: Independenta Film

Melancolia/Melancholia (Danemarca, 2011)
Regia: Lars von Trier
Distribuitor: Independenta film

Pielea în care traiesc/La piel que habito (spania, 2011)
Regia: Pedro Almodóvar
Distribuitor: independenta film

Un an din viata/Another Year (Marea Britanie, 2010)
Regia: Mike Leigh
Distribuitor: Transilvania Film

În patru timpi/Le Quattro Volte (italia - germania - elvetia, 2010)
Regia: Michelangelo Frammartino
Distribuitor: Clorofilm

Premiul publicului (pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la box office în 2011)
Nasa - 26.765 bilete vândute
producator: alma sârbu (mediapro pictures)
distribuitor: mediapro distribution
regia: Jesús del Cerro, Virgil Nicolaescu

Ps: eu mi-as insemna pe undeva filmele documentar nominalizate sa le pandesc pe unde apar. Iar la categoria scurt-metraj nu stiu cum sa va zic mai clar vedeti Film pentru prieteni.

luni, 20 februarie 2012

Le ballon rouge (1956)

Cat de simple si, totusi, cat de pline de sens pot fi unele filme cand ies din mainile unor oameni dotati cu sensibilitatea artistica pe care o solicita meseria de cineast. Aseara in Bruiaj Bar dupa o serie de scurt-metraje de calibru (Wim Wenders, Werner Herzog, Jim Jarmush) a fost proiectata o capodopera a cinema-ului francez din anii 50, Le ballon rouge. Filmul de 30 de minute, regizat de Albert Lamorisse si avandu-l in prim plan pe fiul acestuia, Pascal, e o mica bijuterie magico-realista oscarizata in 1956 pentru cel mai original scenariu.

E povestea unui pusti de 10 ani care in drum spre scoala gaseste un balon rosu legat de un felinar, il dezleaga si-l poarta cu el peste tot. Balonul, initial un simplu obiect, isi dezvaluie repede esenta magica adoptand un comportament si o vointa propriu. Fidel ca un animal de companie (sau un prieten imaginar) balonul il insoteste peste tot pe copil, indiferent daca-l tine de franghie sau nu, se joaca cu el de-a v-ati ascunselea, il asteapta rabdator sa iasa de la scoala si doarme in camera cu el. Cand un profesor il cearta pentru atasamentul sau fata de balon, balonul o ia personal si-l “fugareste” pe asprul profesor prin tot orasul.


Fiind atat de mare si rosu balonul nu trece neobservat de gasca de copii din cartier care vor sa si-l insuseasca. Urmeaza apoi o harjoneala destul de amuzanta in care toti pustii il fugaresc pe copil si balonul sau, din ce in ce mai invidiosi si mai violenti, pana cand reusesc sa-l distruga. Ceea ce se intampla in final e cel putin la fel de fantastic si nu merita spoilarit intrucat transforma totul intr-o parabola. Ajunge sa spun ca va starni comentarii ca la vederea unui animal pufos.

Pentru mine Le ballon rouge a venit ca o revelatie pentru cat de mult poti sugera cu un anumit context si o poveste bine spusa. Daca faci un film pentru copii nu ai nevoie de un bagaj foarte consistent. Inocenta copilului, lipsa de aparare a balonului magic, legatura celor doi care chiar si franta renaste intr-o forma noua sunt chestiuni cu un simbolism aparte care pot fi regasite peste tot in lumea reala. Tine doar de imaginatia noastra daca acceptam o asemenea poveste si ne putem regasi in personajul ei.
Enjoy:

Ultimul Corupt din Romania (2012)

CORUPŢIA, POVESTITĂ PENTRU IDIOŢI

Într-o discuţie recentă cu Marian Rădulescu, îmi spunea că nu merită să vorbeşti despre filmele proaste, îndoielnice. Orice pomenire a lor nu face decît să le valideze impostura. Reclama negativă e totuşi reclamă (vezi povestea cu pseudo-vedetele de la noi). Vorbind, rîzînd de ele,
văzîndu-le, nu faci decît să fii părtaş, să te împotmoleşti în noroiul lor. Pe scurt, Marian crede că se impune să ignorăm cu desăvîrşire aceste "creaţii", să nu ne apropiem de ele. Ca şi cum n-ar fi. În esenţă, sunt de acord. Numai că noi ne-am asumat aici pe blog rolul de a avertiza, de a păzi, de a spune "hic sunt leones". Şi dacă vrem să avertizăm, trebuie "să vedem" pericolul, în spiritul motto-ului blogului: "scrie ce vezi, dar vezi ce scrii" (varianta propusă de Marian: "scrie ce vezi, dar ai grijă ce vezi"). În legătură cu ultima emanaţie marca Nicolaescu a trebuit să facem un compromis. N-am vrut să mă apropii de film, dar ar trebui să ştie şi ceilalţi de ce NU (deşi, dacă citiţi acest blog, cu siguranţă că ştiţi deja de ce). Aşa că l-am întrebat pe Nachos, posesorul unui stomac mai tare, dacă nu vrea el să vadă în locul nostru Ultimul Corupt din România.

Ultimul cadru din Ultimul corupt...prezintă patru boşorogi care bat palma, îşi lovesc vesel bucile, apoi se întorc spre cameră şi ne arată pumnul, în timp ce îşi petrec celălalt pumn în îndoitura cotului, ceea ce în limbaj universal înseamnă "să ţi-o trag". Cadrul îngheaţă pe rînjetul lor. E tot ce trebuie să vezi ca să prinzi şpilul filmului (vorba vine, film...). Mesajul ar fi ăsta: noi facem jocurile. Şi nici nu trebuie să ne ascundem. Vă sfidăm pe faţă. Vă cacialmim cum vrem noi. Şi vouă, dragi români cretini, vă place. Vi se pare că noi suntem perverşi şi meschini? Ei bine, noi suntem oglinda voastră.

Asta e primul nivel, superficial al mesajului, pe care au dorit probabil să-l transmită. Nu e departe de adevărul ţării în care trăim. Dar felul în care e împachetat de Nicolaescu e o dublă sfidare. El îi face pe toţi afaceriştii ăştia securisto-mogulo-politruci-pişcotari să pară simpatici. Iar asta este imoral. Pe Nicolaescu săracu poţi să-l înţelegi pînă la urmă: el de 20 de ani a trăit printre ei (şi înainte de asta, alţi 40). Normal că senatorului i se par simpatici, că doar s-a scăldat în aceleaşi zoaie. E unul de-al lor. Şi în felul ăsta apare şi el în film, chiar dacă aparent nu joacă. Dar ceilalţi actori sunt vinovaţi de prostituţie ( şi aici mă refer chiar la actorii de meserie, nu la Jojo).

A doua cheie în care trebuie citit filmul este departe de voinţa producătorilor (între care se numără şi Media Pro). Să ne întoarcem la portretul de grup: Mălăele, Diaconu, George Mihăiţă şi alţii (de exemplu Cristi Iacob) care credeam că sunt actori onorabili. Unii iubiţi de public. Nicolaescu îi arată aşa cum se pare că sunt în realitate. Fripturişti. Meschini. Să accepţi să joci în aşa ceva trebuie să fii ori curvă, ori prost. Niciuna din variante nu e scuzabilă.

Nu fac decît să se compromită, dacă n-au făcut-o deja (vezi Diaconu). Dacă nu mi-ar fi scîrbă de ei, mi-ar fi milă. Actorii, ei sunt din păcate, ultimii corupţi din România. Dacă pînă şi ei, atunci...

Nicolaescu ne arată, fără să vrea, că procesul s-a încheiat. Comunismul a învins. Omul Nou e complet. Putred complet. Dacă ajungi din greşeală în sală, bagă-ţi degetele în urechi ca să nu auzi vorbele (oricum sunt goale), studiază actorii şi ai să înţelegi că sunt canceroşi pe dinăuntru.

Apoi ar mai fi un mesaj, tot involuntar. Întreg filmul e un mare "să ţi-o trag" transmis spectatorului. Nicolaescu ne zice cu fiecare cadru "eu nu ştiu să fac filme". Cu ultimu cadru zice: "da' cu toate astea ţi-am tras-o din nou". De două ori. Odată că e făcut şi cu bani de la CNC (adică de la tine, spectatorule) şi apoi pentru că ai plătit bilet. Şi dacă îţi place asta, atunci chiar ţi-o meriţi (apropo, băieţii de la Marele Ecran, v-aţi prins că îmi decontaţi biletul; io nu dau bani pe aşa ceva).

Pe scurt Ultimul corupt... "miroase a labă tristă", ca să cităm o replică din film. Hai să dăm şi nişte exemple. Deci începe ca în Godfather, cu micul întreprinzător Ghiocel Trandafir (observaţi simbolistica numelor) care cere un favor de la mogulu Mălăele. Ghiocel e Nae Lăzărescu, deci în cadru trebuia să apară şi Vasile Murariu, sub forma unui popă cu epoleţi pe sub sutană. Glumele care se schimbă cu această ocazie, sunt exact de nivelul Lăzărescu-Murariu ("-Domnul lucrează la negru" "-Asta-i discriminare") . Şi chiar mai jos, la nivelul altui cuplu celebru, Ţociu şi Palade, singurii actori de prost-gust care nu apar în film: "-La banii ăştia nu pot să vă bag decît la pomeni" "-Băgaţi-mă unde doriţi!".

min. 5 încep să-mi iau notiţe pe hîrtie ca să nu fie o completă pierdere de timp

min. 10 Apare Busu de la meteo, care poartă de data asta un sacou normal (probabil toţi actorii sub contract cu MediaPro au fost obligaţi să treacă prin cadru la un moment dat)

min. 11 Vine madam ministru Jojo, o combinaţie de Elena Udrea, Iulia Timoscenko (freză), Ana Lesko (accent moldovenesc şi cîntec) şi Monica Ridzi. Intriga se bazează chiar pe scandalul Ridzi, ăla cu scena, în contextul în care pentru a primi clauza de justiţie de la "varza de Bruxel" trebuie arestat un corupt gras. Nu ştiu de ce, dar cele doua personaje feminine din film, moldoveanca si unguroaica, vorbesc cu nişte accente îngroşate dincolo de caricatură.

min. 15 Mda, în umbră se află, normal, un general securist.

min. 16 Apare şi musul din Toate Pînzele Sus (agentu popete sau ionete). El se materializează la comanda generalului ca în Star Trek (asta ar trebui să fie o metaforă amuzantă pentru omniprezenţa serviciilor).

min. 18 Cristi Iacob deschide o uşă. Chiar nu înţeleg cum te poţi umili în halul ăsta ca actor. Nu e nimic umilitor să vii la o filmare ca să deschizi o uşă, dar motivul pentru care apare aici mă depăşeşte. Nu înţeleg cu ce îl au la mînă. Or fi serviciile?

min. 21 partida de poker (inevitabil, fiind sequelul nemuritorului Poker)

min. 22 inevitabil, gluma cu 2 perechi de aşi

min. 23 încep să mă întreb cînd o să apară CRBL

min 24 sau Andi Moisescu, poate Măruţă?

min. 25 primul moment în care Nicolaescu vrea să depăşească stadiul de filmare de scheci de tv:
de la un tablou pe perete care arată o masă, camera se depărtează şi ne arată altă masă
(o Cina cea de Taină a corupţilor)

min. 26 blasfemia continuă în limbaj biblic ("unul din voi mă va trăda") cu mogulul Mălăele pe post de mîntuitor. Dacă tot blasfemiaţi, măcar să fie amuzant.

min. 30 se vorbeşte de DNA, stenograme,"toţi avem dosare"

min. 34 glumă autoreferenţială: "-Cît (parandărăt) ţi-ai tras?" "-Un fleac"

min. 34 mi-am scăpat pixul din mînă

min. 36 gluma lui Nicolaescu cu care le dă peste nas mucoşilor din "Noul Val": "E filmat minimalist" se scuză agentul Popete cînd o înregistrare video e filmată tremurat printre crengile unui copac

min. 37 gluma Perversului de pe Rahova "păi ori suntem profesionişti, ori nu mai suntem?". Da, sunteţi

min. 40 cineva i se adresează generalului de secu cu "Arhitectule". Deci Sergiu a văzut Matrix. Da, probabil ca să vadă cadrele pe care le-au furat americanii din Mihai Viteazu

min. 42 se fredonează "puşca şi cureaua lată, ce şpioni eram odată"

min 43 moment în care îmi dau seama că porţia mea de nachos era lucrul cel mai puţin toxic pe care îl consumam în sala de cinema

Am înţeles în sfîrşit la ce mă uit: la Ghidul Corupţiei Povestit de Idioţi pentru Idioţi. Maniera se vrea a la Caragiale. Numai că, ce să vezi, neicusorule? În loc de satira socială a ieşit un porno-politic ( prin asta vă rog să înţelegeţi că jignesc filmele porno). Un porno-politic care se vrea ironic. Care are pretenţii de subtilitate stilistică. Şi, mai grav, de umor. La scenaristul Adrian Lustig umorul iese, tot ca la Caragiale, din alegerea numelor: Viţelaru aka Bivolaru, Agîrbiceanu aka Sadoveanu (clanul) , o republică din spaţiul ex-sovietic se cheamă Demokratistan etc etc.

Apar atîtea personaje ca la un Revelion TVR din 74, dar fără Toma Caragiu sau Amza. Şi tot ca atunci se aruncă "şopîrle", aluzii...Un spectator străin s-ar bloca după 30 de minute. Pentru unul care a crescut cu filmele "comisarului", poate fi cel mult un concurs de a recunoaşte cît mai multe figuri. A, uite-l şi pe Dichiseanu!

Portretul grosier şi grotesc făcut de Nicolaescu e de fapt, o pictură naivă şi pe alocuri foarte jignitoare. E un State de România fără ţigani. Ultimul Corupt...e un film care corupe. Prin bagatelizare cruntă şi kitchoşenie sumbră. Mesajul subliminal e că "ei" au cîştigat şi nu mai are sens să ne opunem. În Demokratistan nu mai putem decît să ne "rîdem". Şi să plătim bilet. Lui Nicolaescu & co

Bugetul filmului a fost de 1.561.841 RON din partea CNC. Din partea noastră, adică. Vreo 370.000 euro. Onorariul regizorului să fie vreo 10.000, aşa rotund. Vă propun să dăm mînă de la mînă un euro şi să-l rugăm pe maestru să stea pe viitor acasă şi să-şi cureţe pistoalele. Ce e un euro? Un fleac. Nu ne găsim noi 10.000 de cinefili în toată ţara asta? Fraţilor, hai să-l pensionăm pe Nicolaescu!

Sau nu?
Ştiu ce o să ziceţi. Că ăsta e ca Cidul. Vrea să moară călare şi cu camera în mînă. Să mori tu

Problema e că atîta vreme cît nu dispar corupţia mare (din CNC) şi corupţia mică (spectatorii corupţi de mici cu convingerea că Sergiu e regizor), nu va dispărea nici Nicolaescu. "Nicolaescu n-a murit/Ne veghează îndîrjit/Nicolaescu e o şcoală/ Nicolaescu e o boală". (Nachos)

rating: 0 (zero) Nachos

duminică, 19 februarie 2012

Charlie Chaplin: un "dictator" pentru libertate

Un mash-up excelent intre discursul lui Chaplin din The Great Dictator si muzica rapperului german Sido. Sa ne gandim un moment ce-ar insemna daca un detinator al drepturilor de proprietate intelectuala ar veni si-ar spune: vrei sa faci asta? plateste un milion de dolari. Am fi cu o creatie artistica mai saraci. Acest gen de montaj e deopotriva un tribut pentru filmul lui Chaplin cat si un mijloc gratuit de promovare pentru muzica lui Sido de care, sincer, eu n-am auzit.



via Ginger Group

sâmbătă, 18 februarie 2012

Star Wars Episodul 1: (Re)Amenintarea Fantomei 3D


Parte din rolul de cronicar pe Marele Ecran inseamna sa va si avertizam in privinta filmelor care nu ne satisfac. Marturisesc ca eram cel putin curios de relansarea seriei Star Wars in 3D ca si de oportunitatea vizionarii ei in cinema insa odata intrat intr-o sala minuscula de mall, impreuna cu vreo cativa parinti nostalgici cu copii, m-am simtit cam stingher. Iar filmul nu m-a scapat de starea aia ca daca ma straduiam doar un pic gaseam ceva mai bun de facut. In definitiv, saga lui Lucas mi-e oricum suficient de familiara...

Prin urmare in caz ca nu va incadrati in noua generatie (a 3-a) careia se adreseaza aceasta remasterizare a primului episod (sau al patrulea daca o luam cronologic pe ani de nastere) e indicat s-o evitati intrucat nu e cu nimic mai spectaculoasa decat varianta "bidimensionala" din 1999. Amenintarea Fantomei 3D e exact asa cum se recomanda singura - o simpla amenintare. 3D-ul nu e o revelatie decat in primele minute ale intro-ului cu rol de semnatura tehnica. Zidul de text auriu chiar se pierde in spatiu iar senzatia e misto. Altfel, nici un alt moment de mare angajament stilistic nu te absoarbe mai mult decat ar fi facut-o versiunea originala vizionata pe acelasi ecran de cinema. Dar daca aveti bani de cheltuit, n-aveti decat.

Primul episod al noii trilogii n-a fost nici in 1999 prea bine primit de critica si vazandu-l acum, dupa 13 ani, imi pare si mai  aiurit. Nu pot scapa de senzatia ca Lucas l-a facut doar cu gandul la o noua generatie de copii sacrificand pasiunile fanilor care i-au oferit primei serii statutul de cult. Apreciez insa creativitatea designului din epoca de glorie a Republicii, detaliile savuroase de pe Coruscant si Naboo, pe frageda Natalie Portman intolita in haine regesti si pe junele McGregor luand lectii despre Forta. Sunt binevenite chiar si reinventarea "originilor" celor doi androizi: R2D2 si C-3PO ori explicarea stiintifica a Fortei. Inchid ochii si la paralela bibilica Anakin-Iisus sugerata de conceptia lor "imaculata". In schimb am ajuns sa detest personajul Jar Jar Binks si sa-l consider retard si enervant. Cursa de pod-uri ramane acelasi moment de suspans animat iar confruntarea finala cu ucenicul Sith, Darth Maul, are putin din emotia unei inclestari personale, probabil si datorita mortii lui Qui-Gon (Liam Neeson).

In concluzie, nu e cu nimic mai spectaculoasa editia 3D a lui Star Wars Episode I decat cea originala iar singura ei justificare, dincolo de discutabile (franciza a strans deja 4 miliarde $) ratiuni financiare, ar fi ceea ce declara George Lucas: Star Wars e unul din acele filme vechi care a fost din start conceput pentru marele ecran. E o mare diferenta sa-l vezi pe ecran, cu sunet si imagine impunatoare, iar acum in 3D. Pentru copiii ce nu l-au vazut, face sens.

rating: Eroare

joi, 16 februarie 2012

P3EDICŢII Oscar

10, 9, 8...Mai sunt 10 zile pînă la decernarea p3Emiilor Oscar. Concursul nostru intră de azi într-o nouă etapă. Aceea în care o să vă gîndiţi de 3 ori înainte să ne trimiteţi p3Eviziunile voast3E. Partenerul nostru de gadgetă3Eală, 3E.ro, s-a gîndit să ridice miza şi face o suplimenta3E substanţială a fondului de premie3E (pe lîngă bilete şi cărţile de la Esotera).

Deocamdată nu avem lista completă de 3Ecompense, dar ştim că vom avea de dat cel puţin un stick Patriot de 8GB (genul de stick care ar rezista şi la apocalipsele lui Emerich), un p3Emiu-surpriză (dar surpriză plăcută) şi 3 jocuri Deus Ex: Human Revolution. Game on!



*vom 3Eveni cu detalii p3Ecise, dar am vrut să vă dăm vestea 3Epede-3Epede

miercuri, 15 februarie 2012

Elabuga

"AND NOW FOR SOMETHING COMPLETELY DIFFERENT!"

Astăzi vă prezentăm cartea de benzi desenate
Elabuga. Ştim că nu corespunde cu profilul blogului. Dar nu prea corespunde nici cu al editorului, Mandragora, casa de producţie fondată de Cristi Puiu. Intrigaţi şi plăcut impresionaţi de ultima lansare Mandragora (petrecută la sfîrşitul lui 2011) am cerut lămuriri chiar de la "omul de acţiune", Anca Puiu (care acum e în filmări la Oradea, în calitate de producător).


Lucian Mircu: Ce v-a venit să scoateţi cartea asta? Că parcă nu e în "fişa postului"...

Anca Puiu: Şi ştiţi cîtă treabă am? Acum filmăm cu Marian Crişan (Morgen, n.n.). Am făcut un scurtmetraj între timp. Adică, e multă treabă.

L.M. Păi de asta m-am şi mirat că v-aţi băgat în comics.

A.P. Da, păi tocmai asta e chestia. Că mai am şi vreo trei copii pe acasă (rîde). Acum pe bune, filmăm la Oradea. Cum m-am băgat? A fost simplu. Eu cu George Drăgan (scenaristul ) am făcut un scenariu pe care l-am transformat în filmuleţ. Şi mai facem şi un lungmetraj. Şi aşa, din vorbă în vorbă...El are cîteva poveşti foarte frumoase despre război şi i-am zis că ar fi păcat să nu le materializeze cumva. El tocmai se gîndea să le materializeze cu un prieten, cu Tamba (Alexandru Talambă, graficianul). Ei aveau un proiect cu patru poveşti. I-am zis că e imposibil cu patru, mi se pare enorm. Eu mă gîndeam la vreo două. Dar pînă la urmă a ieşit doar una, după vreo 2 ani.

M-am luat cu filmele şi n-am apucat să caut nişte finanţatori, care să se bage. Pînă la urmă am băgat bani din buzunar. Şi am zis: "n-oi sărăci eu pentru cîteva mii de roni". Ca producţie am făcut doar vreo 800 de bucăţi. au costat totuşi aproape 10.000 de lei. Dar se şi vede calitatea. N-am vrut să fac rabat. Mai ales că am intrat şi într-un domeniu destul de nou. Mie-mi plac mult benzile desenate şi pe unde mergem apucăm să ne uităm şi peste BD-uri. Sunt foarte mişto, uşor de citit. Mi-a plăcut ideea asta că e cu subiect de sine stătător, care a fost tratat cu maximă seriozitate. Şi Tamba a lucrat 2 ani la asta, chiar dacă n-a desenat încontinuu. După aia m-am agitat eu vreo 4 luni să facem producţia. Pentru că după ce ai BD-ul pe hîrtie trebuie să-l treci pe calculator şi să vorbeşti în stînga şi dreapta să-l produci la o calitate. Aici m-am speriat cel mai tare, pînă am intrat în linie dreaptă. Acum lucrez cu nişte băieţi, 4 echipe de cîte doi (scenarist + ilustrator) şi vreau să scoatem altă cărticică, un bestiar urban cu animăluţe, care sunt tot în spiritul ăsta.

L.M. Reacţii?

A.P. Pînă şi la francezi le-a plăcut extraordinar de mult. Vreau să şi traduc Elabuga. S-a vîndut incredibil şi am primit multe comenzi pe mail, chiar şi din afară. Români, care au văzut-o pe facebook. Sunt îngrozită că n-am timp s-o promovez. Cînd o vede oricine zice "wow"! Adică scoate imediat 30 de lei (pe net) sau 40 de lei (în librării), cît am zis noi. Şi primim şi felicitări înapoi.
L.M. Cum aţi lucrat cu cei doi autori?

A.P. Mi-a plăcut viziunea lui George. Are o scînteie interesantă. Am întîlnit mulţi scenarişti. Şi nu pot să zic că m-am oprit la foarte mulţi. Dar el se exprimă foarte bine, româneşte, cu subiect şi predicat. Se leagă foarte bine ideile. Cînd mi-a trimis scenariul l-am sunat aproape imediat. Şi Tamba desenează foarte bine. Amîndoi lucrează în publicitate.

L.M. Şi eu lucrez în publicitate. Iată...

A.P. Toţi lucrăm în publicitate

L.M. Numai domnul Puiu nu lucrează în publicitate...

A.P.
Eh, mai lucrează şi el.

Am ţinut să vorbesc şi cu Tamba şi să-i spun de ce mi-a plăcut Elabuga. Că îmbină parte de "entertainment" cu latura spirituală. Un singur reproş am avut să-i fac cărţii: e prea scurtă. Mai vreau.