vineri, 8 iulie 2011
When You're Strange (2009)
rating: Colectabil
If the doors of perception were cleansed
every thing would appear to man as it is, infinite.
W. Blake
Sunt exact 40 de ani de cand Jim Morrison murea inexplicabil intr-o cada din Paris, dupa o decada traita la limitele perceptiei, intre muzica si poezie, intre alcool si LSD, intre rai si iad, dar in deplina conformitate cu crezul sau “submission is suicide”. Daca-i asculti vocea cu care a facut din The Doors simbolul unei generatii si drapelul contra-culturii anilor ‘60 e destul de greu sa nu te frapeze ironia versului “when you’re strange, no one remembers your name”. Jim a fost exact acel personaj controversat/artist ciudat de care acum, la 40 de ani de la disparitia sa, toata lumea isi aminteste. 'When You're Strange' a fost in cazul lui mai degraba biletul iesirii din anonimat.
Fiu al unui ofiter de marina americana Jim era mult peste ce-ar presupune un american obisnuit. La 16 ani citea despre Nietzsche, Rimbaud si era fascinat de poezia lui William Blake. Suflet de artist tanjea dupa libertate de expresie si non-conformism. Student la film in cadrul UCLA Jim il intalneste pe Ray Manzarek cu care imparte o afinitate pentru blues si cinema. Dupa ce filmul de scoala ii aduce o nota slaba Jim abandoneaza studiile si se muta la NY. Impreuna cu Ray (clape) pune in ‘65 bazele unei trupe, ii coopteaza pe John Densmore (tobe) si Robby Krieger (chitara) si prin crapaturile lasate in stabilimentul conservator american de cutremurul contracultural, alaturi de halucinogene, rock ‘n’ roll, flower-power, miscarea pentru drepturi umane si revolutia sexuala, au patruns si The Doors. Sau mai corect, au spart usile perceptiei pana-n partea cealalta.
Jim era un suflet de poet. N-avea habar de muzica, talentul sau preponderent se manifesta in a scrie versuri, in a da dublu sens cuvintelor, in a fi subversiv si explicit in acelasi timp. Nu mai cantase niciodata inainte de The Doors, nu se pricepea sa citeasca notele, n-avea incredere in vocea sa si era deosebit de timid. In primul concert a cantat cu spatele la public, ca la repetitii. Doi ani mai tarziu devenea primul rockstar arestat pe scena in timpul unui concert. In 54 de luni cat a fost impreuna cu The Doors omul Jim Morrison a suferit nu una ci doua metamorfoze. Intai a devenit un idol al tinerei generatii, transformandu-se in acel solist carismatic pe care publicul il adora, gestionandu-si cu pricepere faima si arzand de-a dreptul pe scena, pentru ca apoi sa cada in mod cliseic victima propriului sau succes, alcolului sau drogurilor, depresiei si celorlalti demoni ai sai.
Documentarul lui Tom DiCillo face lumina in istoria The Doors si-l "reabiliteaza" (ghilimele intrucat n-o face deloc flatant) pe Jim aratand lucrurile asa cum au fost si fara infloriturile oliverstoniene din filmul The Doors.. Un lucru inedit pentru care e musai sa-l vedeti sunt intercut-urile cu portiuni din filmul experimental al lui Jim Morrison, HWY: An American Pastoral, despre un autostopist intr-o calatorie cu masina prin desertul Mojave. Evident cu Jim la volan. Documentarul mai contine si multe filmari de arhiva din viata trupei, din concerte si culise, ofera un insight in viata personala a artistului, accentuand inclinatia sa spre poezie si frustrarile resimtite in show-biz, slabiciunile sale, imprevizibilitatea sa si felul in care The Doors s-au prabusit de la sine din cauza dependentei exclusive de solist. Nu exista interviuri cu membrii trupei sau cu cei care l-au cunoscut, fiind doar o suita cronologica de momente esentiale din istoria The Doors. Faptele vorbesc de la sine. Iar ca fapt divers: vocea naratorului apartine lui Johnny Depp.
Trailer
joi, 7 iulie 2011
Secvente
Inainte sa existe orice film, trebuie sa existe un SCENARIU.
Iar ca sa avem film romanesc si in anii ce vin, ne trebuie scenaristi.
Daca aveti la sertar o idee de film sau ati scris deja un scenariu, mai aveti timp sa-l inscrieti (pana pe 20 iulie) in Atelierul de Scenaristica SECVENTE. Daca as fi aflat mai devreme de el, as fi facut altceva in vacanta. Pentru ca, eu unul, mi-as da 6 luni din viata (cat se intinde atelierul), nu pentru a castiga cei 10.000 de euro pusi la bataie de Saga Film. Ci pentru sansa de a fura meserie de la Razvan Radulescu si Alex Baciu.
Nu imi pot imagina (si nu exista in Romania) doi tutori mai buni in materie de scriere a unui scenariu (dau doar cateva titluri la care au lucrat impreuna sau separat: Moartea Domnului Lazarescu, Niki Ardelean, Colonel in rezerva, Boogie, Marti, dupa Craciun, Hartia va fi albastra, Principii de Viata). Plus ca, odata admis, ai sansa sa faci cursuri si studii de caz cu Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil si alti cineasti consacrati.
Detalii pe ateliersecvente.ro
Atelierul de Scenaristica SECVENTE from eugen kelemen on Vimeo.
miercuri, 6 iulie 2011
"Captured Time"
time, the seventh seal of the seventh art
"Why do people go to the cinema? What takes them into a darkened room where, for two hours, they watch the play of shadows on a sheet? The search for entertainment? The need for a kind of drug? All over the world there are, indeed, entertainment firms and organisations which exploit cinema and television and spectacles of many other kinds. Our starting-point, however, should not be there, but in the essential principles of cinema, which have to do with the human need to master and know the world. I think that what a person normally goes to the cinema for is time: for time lost or spent or not yet had. He goes there for living experience; for cinema, like no other art, widens, enhances and concentrates a person's experience - and not only enhances it but makes it longer, significantly longer. That is the power of cinema: 'stars', story-lines and entertainment have nothing to do with it.
Tarkovski, Sculpting in time, p.63
N-au nicio treaba
*ATENTIE! contine limbaj vulgar; dar nu e ceva de care baca(ne)laureatii de anul asta ar fi straini
Caravana Kino+
Programul proiectiilor e in felul urmator:
- Luni, 11 iulie, ora 19.00 – Italianul (2005), regizor Andrei Kravciuk (dramă) – nominalizat la Oscar;
- Marţi, 12 iulie, ora 17.00 – Oamenii jazz-ului (1983), regizor Karen Şahnazarov (comedie muzicală);
- Miercuri, 13 iulie, ora 19.00 – Asasinul ţarului (1991), regizor Karen Şahnazarov (dramă, film istoric);
- Joi, 14 iulie, ora 17.00 – Fiica din America (1995), regizor Karen Şahnazarov (dramă, comedie, aventuri);
- Vineri, 15 iulie, ora 19.00 – Brigada artistică de agitaţie “Dă-n duşman!” (2007), regizor Vitali Melnikov (dramă);
- Sâmbătă, 16 iulie, ora 19.00 – Şîrli-Mîrli sau Bucluc la indigo (1995), regizor Vladimir Menşov (comedie, film-farsă);
- Duminică, 17 iulie, ora 19.00 – Steaua (2002), regizor Nikolai Lebedev (dramă, film de război).
iar detalii despre filme puteti citi pe situl festivalului. Kino+ este organizat de Universitatea din București și Comunitatea Rușilor Lipoveni din România iar noi suntem nerabdatori sa vedem ce povesti se vor perinda pe marele ecran in saptamana dedicata lui Ivan. Presupun ca intrarea e libera asa ca, ne vedem.
via Ora de Timis
via Ora de Timis
marți, 5 iulie 2011
Lectia de dans 1: "Street Serenade"
Pentru ca mie personal imi lipsea asa o rubrica de cand cinefilul frustrat de vreme a abandonat-o pe a lui, cred ca n-ar strica sa facem una aici cu "lectii dansate". Incep cu cea care inca ma bantuie desi am vazut-o de vreo juma' de an, serenada lui Ryan Gosling si step-ul improvizat de Michelle Williams in Blue Valentine. Magic.
Ps: O dedicam fanilor nostri din Dragasani despre existenta carora abia azi am aflat :). Multe filme bune va dorim si sa le vizionati pe marele ecran! (ce subtil am fost..)
"I feel like men are more romantic than women. When we get married we marry, like, one girl, 'cause we're resistant the whole way until we meet one girl and we think I'd be an idiot if I didn't marry this girl she's so great. But it seems like girls get to a place where they just kinda pick the best option... 'Oh he's got a good job.' I mean they spend their whole life looking for Prince Charming and then they marry the guy who's got a good job and is gonna stick around." Dean (Ryan Gosling) in Blue Valentine, 2010
Capra
Miercuri, 6 iulie, la Gradina de Vara de la Capitol va paste o intalnire cu Capra (La Chevre, de Francis Veber, 1981). Festivalului Filmului de Umor se deschide iacata cu o comedie nemuritoare (21:30, acces liber, subtitrare in romana).Fiica unui mahar (urmarita de ghinion si predispusa la accidente) dispare undeva in Mexic. Cand toate solutiile "normale" au fost epuizate, ultima speranta de gasire a fetei se materializeaza sub forma perechii sale intru ghinion. Bizarul, excentricul, distratul si incurca-lume Perrin (Pierre Richard, eroul copilariei mele cu Ghinionistul sau Sunt timid dar ma tratez) . In ciuda faptului ca intra mereu in bucluc, Perrin este protejat de o aura inexplicabila si scapa cu bine din (aproape) toate situatiile. Nu acelasi lucru putem spune despre partenerul sau de ocazie, durul si seriosul Campana (Gerard Depardieu), in capul caruia par sa se sparga toate oalele. O comedie de origine superioara, rafinata si dublu distilata timp de 30 de ani. Serviti mai jos cateva guri de ras, pentru apetit:
Trailerul zilei: Killer Elite
sau o mustata, doua barbi si multi pumni
luni, 4 iulie 2011
Francezii ataca strazile Timisoarei cu gaz ilariant
De ziua americanilor, ma vad obligat sa vorbesc despre francezi. Nu stiu daca toti francezii sunt incapatanati, dar Eric Baude este (spre binele cinefililor timisoreni). In ciuda obstacolelor de tot felul, directorul Institutului Francez (si echipa sa) se incapataneaza de cativa ani sa invadeze strazile, pietele si gradinile Timisoarei cu bucuria cinemaului. Printre fixatiile lui Eric se numara filmul in aer liber si filmul de umor. Vara trecuta, succesul proiectiilor din ciclul Jaques Tati i-a incurajat pe "francezi" sa mearga doi pasi mai departe.In iunie 2011, Eric Baude a inventat Timisoara, Ma Belle Verte (seri de filme despre natura) . Iar pentru luna iulie a pregatit Festivalul Filmului de Umor: "trei seri lejere dedicate umorului. Filme la care se vine cu toata familia". La fel ca vara trecuta, vor fi bombardate cu gaz ilariant puncte sensibile de pe harta orasului: gradina de vara de la Capitol, Piata Traian si Piata Unirii. Eric stie ca rasul e contagios si ca se transmite ideal in grup mare si in aer liber. Imi doresc (si ii doresc Timisoarei) ca aceste sarbatori cinematografice sa reziste si dupa plecarea lui Eric Baude, al carui mandat se incheie in aceasta vara. Sa (ii) zicem "merci".
Numele actorilor Louis De Funes, Bourvil si Pierre Richard sunt cred suficiente ca sa fiti siguri ca va vor pocni falcile de ras. Miercuri, Festivalul Filmului de Umor incepe cu Capra (La Chevre, Francis Veber), la Gradina de Vara de la Capitol. Marti, 12 iulie, in Piata Traian vin Bronzatii (Les Bronzes, Patrice Leconte). Seria se incheie in stil mare cu Marea Hoinareala in Piata Unirii, miercuri, 20 iulie.
Ca sa intrati in atmosfera, va propun o secventa (una din preferatele mele) cu Louis de Funes la o negociere imobiliara in timpul unui joc de carambol (la fiecare lovitura, jucatorul trebuie sa atinga toate cele 3 bilele de pe masa pentru a puncta).
Hanna nu e Hannah Montana
rating: Brainwash
Am avut de ales intre Transformers 3 si Hanna. Mi-am ascultat intuitia (si sfatul lui Richie, care imi cunoaste indiferenta pentru autoboti) si am mers pe varianta 2D. Daca scazi muzica, Joe Wright a facut un action obisnuit. De apreciat prospetimea narativa: Hanna isi dezvaluie misterele gradat, ca un trandafir, petala cu petala. Deodata cu Hanna (Saoirse Ronan) descoperim si noi de ce o pustoaica care e imediat dupa varsta Hannah Montana e antrenata de taica-sau (Eric Bana) pentru a deveni soldat universal. Pentru asta vom alerga timp de 111 minute de la casa ei montana (ma rog, polara) pana la casuta din povesti a fratelui Grimm din Berlin (via Maroc si Spania).
Cu muzica insa (Chemical Brothers, fado & opera) se transforma intr-o experienta completa care te gadila pe la viscere si te ia pe sus. Te poti trezi ca dai din cap pe ritm in sala de cinema (la Cinema City Timisoara l-au bagat in sala mica, ceea ce diminueaza din intensitatea senzatiilor). Bataia muzicala se sincronizeaza cu bataia din film. Tonul muzical se sincronizeaza cu taietura de montaj. Beat-ul cu pulsul actiunii (una din piesele de pe soundtrack se cheama chiar asa: The Devil Is In The Beats). Mai mult, in anumite scene (cum e cea a evadarii eroinei din buncarul CIA din desertul marocan) luminile fac sincron cu muzica, la fel ca orgile de lumini din discoteci. Desi placuta, senzatia e ca imaginea devine aservita sound-ului, ca si cum Hanna ar fi un imens videoclip Chemical Brothers. Corect era ca la distribuitie sa fie trecuti si fratii chimici, pe langa Bana, Blanchet si Ronan (dealtfel o prezenta foarte cinematica).
Tot la distributie trebuie amintit personajul hitmanului nazist si gay (Tom Hollander) care fluiera si flutura nonsalant o ranga asemeni delincventului Alex (Malcolm McDowell) din A Clockwork Orange (Kubrick, 1971). Interpretarea aceasta poate fi vazuta ca un omagiu (intamplator sau nu, Hollander e vocea de pe audiobookul cartii lui Burgess). Aparitia sa il recomanda pentru roluri negative in care, va asigur, il vom mai vedea.
Verdict: Coloana sonora e inima (artificiala a) filmului. Ceea ce poate fi distractiv sau a beat too much. Depinde cat de tare iti place Chemical Brothers (mai multe a zis Richie).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)