vineri, 29 aprilie 2011

The Dark Side of Chocolate (2010)


Gustul amar al ciocolatei


Ciocolata se face, dupa cum bine stim, in principal din cacao iar cacaoa provine din macinarea semintelor arborelui de cacao. Cel mai mare producator mondial de cacao este Coasta de Fildes, cam 43 % din comertul mondial cu cacao provenind de pe plantatiile sale. Intreaga sa productie este cumparata de 4 mari concerne (intre care si Nestle, gigantul alimentar cu o cota de piata de 12%). Cacaoa cumparata in Africa ajunge in Europa sau America unde se tranforma in ciocolata dulce care face copiii fericiti. Doar ca acesti copiii nu au nici cea mai mica idee ca pentru ciocolata lor alti copii sunt exploatati pe plantatiile din Coasta de Fildes sau Ghana intr-o moderna forma de sclavie. Documentarul danezilor U. Roberto Romano si Miki Mistrati ofera o privire in inima productiei de ciocolata sub forma unui reportaj cu camera ascunsa care porneste pe drumul traficantilor de copii de la granita cu Mali (una din cele mai sarace tari ale lumii) si pana in capitala modiala a comertului cu cacao, Abidjan (Coasta de Fildes).


The Dark Side of Chocolate readuce asfel in atentie acuzatiile de trafic de persoane si child labor din industria ciocolatei si o face prin interviuri cu cei din industrie, cu cei din lumea subterana, cu copiii exploatati si cu cei care lupta cat de cat pentru stoparea acestui fenomen. Din tari aflate intr-o stare crunta de saracie (Mali, Burkina Faso, Niger) copii aflati in cautare de mancare sunt racolati de traficanti si transportati peste granita in Coasta de Fildes. Pretul unui astfel de copil e un pic peste 200 de euro. Pretul include transportul si folosinta pe timp nedeterminat a copilului. Varsta lor variaza intre 7-16 ani. Nimeni nu stie cati copii lucreaza pe plantatiile de cacao din Africa dar Interpolul intr-o singura zi au salvat intr-o razie 65 de copiii exploatati. Iar lucrul cel mai hidos al intregii afaceri e ca corporatiile care fac profituri de miliarde isi declina raspunderea pentru felul in care producatorii le asigura sursa acelor profituri.
Il puteti urmari mai jos, cu traducere cu tot.


joi, 28 aprilie 2011

Trailerul zilei: Harry Potter 7.2 (Finalul Epic)

A debutat trailerul oficial la ultima parte din universul potteresque, Harry Potter and The Deathly Hallows Part II, finalul, concluzia, recviemul lui Harry, cantecul de lebada al cheliosului fara nas Voldemort, transarea cea de pe urma a rivalitatilor vrajitoresti. Pe 15 iulie spunem Gata. (trailerul e "impaturit" mai jos)

Raport Timishort

Festivalul Timishort si-a anuntat line-up-ul. In competitia internationala au fost selectate 12 scurte. Patru de origine romaneasca si opt de afara:

Snow
- Erol Mintas (Turcia/România)
The woman and the dog
- Damien Manivel (Franţa)
Woman waiting - Antoine Bourges (Canada)
The German Pavilion - Juan Millares (Spania)
How to pick berries - Elina Talvensaari (Finlanda)
13 1/2 - Hasir Vafeiadis (Grecia)
Canopy Crossings - Gary Yong (Thailanda)
The shower - Maria Jose San Martin (Chile)
Paris/Sexy - Ruth Paxton (Marea Britanie)
Thailand - Zvika Buchenspanner (Israel/Palestina)
15 july - Cristi Iftime (Romania)
The Box - Mircea Gherghinescu (Romania)


In Competiţia Naţională se intrec opt titluri. Skin, regizat de Ivana Mladenovic spune povestea unui fost deţinut care, odată ieşit din închisoare, încearcă să-şi recupereze nu doar relaţiile din trecut, dar şi demnitatea. Împuşcând căcatul este regizat de tânărul Radu Ţigănaş în anul I la UNATC şi aduce o doză de umor de calitate într-o atmosferă jarmushiană. Tot în aceasta categorie se regăsesc filme care au au cunoscut deja aprecierea in alte festivaluri: Categoria Grea (regia Olivia Căciuleanu) a câştigat premiul de regie la festivalul studentesc Cinemaiubit, Apele tac, în regia Ancăi Miruna Lăzărescu, o co-producţie româno-germană, a fost al doilea titlu românesc din competiţia Berlinalei, câştigând şi o nominalizare la Premiile Academiei Europene de Film la Festivalul de la Tampere (Finlanda), în timp ce Fotografia lui Victor Dragomir a luat o menţiune specială la festivalul de la Gijon.

Deci, pe scurt, saptamana viitoare aveti program. 4-8 mai.

PS. Trebuie sa imi spun si of-ul. Nu stiu cum au reusit sa se sincronizeze, dar Timishortul se suprapune din nou cu Tres Court, care pentru mine cel putin e un must/musai/doit faire. Ma rog, mai multe filme pentru noi...

The Batman Complex

Genial mash-up-ul asta ce amesteca Batman cu Inception si The Machinist pe tema muzicala din The Fountain (Clint Mansell - Death is the road to awe) ca sa releve "ceea ce e real" in complexul Batman.

miercuri, 27 aprilie 2011

Scream 4 (2011)

rating: Oroare


"Don’t fuck with the original", spune unul din personajele principale in finalul celui de-al 4-lea film din franciza Scream. Suna ca un indemn pe care ar trebui sa-l urmeze fiecare din regizorii care-si propun sa faca un sequell. Fiecare, mai putin tatal originalului, desigur, care isi poate permite sa dea de toti peretii cu status-quo-ul initial fara sa i-o luam la ochi. Wes Craven e fara indoiala un tip inteligent si cand s-a pus in spatele camerei ca sa reinvie franciza ingropata acum 10 ani in mod sigur ca s-a gandit exact cum sa f**a originalul, stiut fiind ca luarea in serios a unui story racit in secolul trecut nu va da bine la critica.

Si exact asta a facut: a luat ingredientele principale (plot, actori, cutitul de bucatarie, masca ghostface) si le-a aruncat in blenderul generatiei wifi impreuna cu toate gadgeturile contemporane: facebook, twitter, iphone, webcam, retele sociale etc. A presarat un pic de condimente autoreflexive (gen deconstructia tipologiei filmelor horror din ultimii 10 ani, istoricul francizei in cauza plus referinte la cele mai influente titluri ale genului) si a realizat ceea ce se numeste un meta-film. Adica un film in care se vorbeste despre el in acelasi timp in care se face. Critica il felicita pe autor, publicul amator de divertisment facil conchide ca e atat de prost incat e funny.


Nu glumesc, singurul mod de a ma face sa revad acest film ar fi sa ma inchideti in mall in ziua de Paste cu un clovn beat pus sa ma circumcizeze, iar unicul loc in care sa ma ascund ar fi desigur sala 7 din Cinema City, acolo unde ruleaza Scre4m. Altfel nu. M-am cam saturat de filme “subtile” care nu se iau deloc in serios si-mi ofera aceleasi dezamagiri. Daca ma duc la un film clasificat horror ma astept sa fiu ‘ingrozit’, ‘infricosat’, ‘oripilat’ si nu sa (re)descopar o alta satira la adresa unui gen care se zbate in recycle bin sau, mai rau, la adresa unei societati viciate de o pofta infantila pentru celebritate si blocata intr-un attention span de 5 secunde. What's my favorite scary movie? Definitely not Scream4!

Trailerul zilei: Immortals

Zeii Greciei antice vor cobori si anul acesta pe marile ecrane si nu oricum ci sub bagheta regizorala a lui Tarsem Singh (The Cell, The Fall) un tip care face un film odata la 5 ani dar si cand il face nu seamana cu nimic din ce-ai mai vazut deja. Immortals se lanseaza in noiembrie si are drept subiect mitologia fascinanta a lui Tezeu, eroul mai bine cunoscut pentru uciderea Minotaurului din labirintul regelui Minos. In filmul lui Tarsem insa nu avem parte de mitul cunoscut ci de un razboi epic starnit de regele Hyperion (Mickey Rourke) care vrea sa-i elibereze pe Titani din Tartar si sa cucereasca Olimpul... Zeii nu pot interveni in razboaiele oamenilor (direct) asa ca aleg eroi care sa fie "imbogatiti" cu har divin. Theseus (Henry Cavill) e cel ales sa i se opuna crudului rege si prin urmare e binecuvantat de sorti cu arcul magic al lui Ares, cea mai cool arma de pe teritoriul elin. Dincolo de poveste insa vizualele sunt, nu exagerez, rupte din raiul designerilor de efecte speciale. Sper din tot sufletul sa fie mai reusit decat Clash of the Titans. Trailer:


marți, 26 aprilie 2011

Mrtav 'ladan (2002)

rating: Brainwash


Mi-era dor de niste comedii sirbesti asa ca mi-am rugat un coleg de lucru (sirb) sa-mi recomande niste filme din folclorul sau, altceva decat arhicunoscutele povesti ale lui Kusturica. Mrtav Ladan (Mort la rece) a fost prima recomandare primita si n-am stat pe ganduri. Filmul de debut al lui Milorad Milinkovic e o comedie neagra savuroasa, in genul lui Kusturica dar lipsita de muzica superba a lui Bregovic. Plotul nu e deloc original, fiind o reinterpretare a comediei lui Hitchcock Trouble with Harry, in care Harry e mort si cei care-l gasesc au fiecare alta idee despre ce sa faca cu el. In Mrtav Ladan povestea se suceste tot in jurul unui cadavru dar twisturile poarta cu ele particularitatile sirbesti ale relatiei bunic-tata-fiu si toata panoplia de accidente bizare si injuraturi colorate din undeground-ul vecinilor nostri. Mare parte din umorul acestul film provine din situatiile neverosimile si amuzant expuse si din limbajul grosier folosit de protagonisti.

Fiind o comedie Mrtav Ladan porneste vrednic la drum cu un bunic mort imbracat de nepotii lui intr-un costum mov (de pimp) si suit in tren ca sa-l duca acasa. Pare o punere in scena a mitului urban care circula si prin Romania inainte de Revolutie. Pentru a nu speria lumea isi lamuresc vecinii de compartiment ca bunicul doarme si are proble cu inima, deci nu trebuie trezit. Din nefericire o valiza previzibil lasata pe post de drob de sare pica in capul mosului cand nepotii sunt plecati si-l “omoara” a doua oara. Speriati calatorii arunca mortul pe geam si anunta ca a coborat singur. De-aici incepe plimbarea mortului prin mai multe maini, fiecare crezand ca el l-a ucis, in vreme ce nepotii incearca sa dea de urma lui. Povestea e mai bogata decat am rezumat-o eu aici, implicand multe personaje, fiecare cu propriul interes in ea: un traficant marunt de droguri, o tanara dornica de aventura, o fetita parasita de maica-sa, un politai de circulatie dornic de afirmare etc. In rolul unui din nepoti il veti recunoaste pe Srdjan Todorovic, pitorescul Dadan din Pisica alba, pisica neagra.. si aici la fel de pitoresc si de spurcat la gura.

30 Clever Movie Easter Eggs

via Total Film

Aici cu intelesul de oua-supriza. Cum ar fi supriza de a recunoaste un Beatles intre figurantii din The Life of Brian.

duminică, 24 aprilie 2011

Pascal (II)

In buna traditie de Paste inceputa de tovarasu de blog anul trecut revenim cu inca un articol dedicat filmelor de sezon un pic altfel, acele realizari artistice pe care televiziunile tin sa le ignore sau, cine stie, sa ni le ascunda. Marele Ecran insa are ochi ascutiti si nu se teme de pedeapsa mogula. Asadar trei (deocamdata) titluri demne de vazut in orice zi, nu doar in prima zi de Paste.



Il Vangelo secondo Matteo (1964)


Venind de la un regizor ateu si marxist cum era Pier Paolo Pasolini, filmul Il Vangelo secondo Matteo se prezinta surprinzator de respectuos si de fidel materialului sursa, Evanghelia dupa Matei, pe care regizorul italian o considera cea mai poetica dintre cele 4 evanghelii. Mostra de neorealism italian, "Evanghelia" lui Pasolini acopera viata lui Iisus Christos de la Bunavestire pana la Inaltare intr-un format alb-negru, sobru si elegant, pe alocuri cu trimiteri la perioada filmului mut (prima parte din film fiind saraca in dialoguri, Maria si Iosif nescotand o vorba) sau la cine-verite-ul de tip reportaj cu camera tremurata (procesul din fata lui Pilat). Ce este diferit la filmul biblic al lui Pasolini fata de alte adaptari ale “celei mai cunoscute povesti” e decizia de a nu folosi chipuri si actori cunoscuti, cei mai multi fiind asadar amatori, de a nu cauta indeosebi frumuseti “rare” ci oameni obisnuiti cu chip luminos si de a filma departe de locurile istorice descoperind niste orasele uimitoare in sudul Italiei (Matera e unul din ele). Puternicul impact al filmului se observa la nivel imagistic, o combinatie inspirata de planuri grosiere cu chipurile lui Iisus, ale ucenicilor sau ale oamenilor veniti sa-i asculte vorbele si cadre largi imbogatite cu muzica lui Bach sau Mozart. In plus, filmul nu cauta o continuitate naturala a naratiunii ci fixeaza momente in timp, livrandu-le pe fiecare ca suport estetic pentru mesajul cristic. Iar forta acestui mesaj rezida in transmiterea cuvand cu cuvant a Evangheliei lui Matei. Categoric ceva diferit de versiunile lui George Stevens sau Franco Zeffirelli.




Offret (1986)


Ultimul film al lui Andrei Tarkovsky, Sacrificiul, e deopotriva testamentul unui mare cineast lasat mostenire fiului sau (Andrei a murit la scurt timp dupa finalizarea lui) cat si o dovada a respectului si prieteniei care exista intre maestrul rus si un alt regizor de geniu, Ingmar Bergman. Ultima piesa tarkovskyana s-a realizat astfel in “atelierul” (insula Gotland) si cu “sculele” suedezului (directorul de imagine Sven Nykvist, unul din actorii fetis, Erland Josephson) in ceea ce eu as aprecia ca vizita unui preot in catedrala altuia pentru a tine o slujba.
Tema ultimului film al lui Tarkovsky e, evident, sacrificiul (sau regasirea spirituala in urma lui) si e mai simplu sa-l ascultam pe regizor motivand necesitatea acestui film: “La întrebarea: ce anume mă fascinează atât de puternic în tema sacrificiului - sau a aducerii unei jertfe - pot răspunde fără ocol: ca om religios, mă interesează înainte de toate cel care este în stare să sacrifice, să aducă jertfă, fie pentru un principiu spiritual, fie spre a se salva pe sine însuşi, fie din amândouă motivele în acelaşi timp. Un asemenea pas presupune, bineînţeles, o deturnare fatală de la orice interes egoist, adică cel în cauză acţionează într-o stare existenţială aflată dincolo de orice logică "normală" a evenimentelor, desprins de lumea materială şi legile ei. şi totuşi, sau poate tocmai de aceea, fapta sa generează schimbări perceptibile. Spaţiul în care se mişcă cel gata să sacrifice totul, ba chiar să se aducă jertfă pe sine însuşi, reprezintă un fel de replică la spaţiul experienţelor noastre empirice dar pentru aceasta nu este mai puţin real.”

Autorul sacrificiului de sine din Offret este Alexander, un actor/filosof ateu care-si invita la masa cu ocazia zilei de nastere familia si niste prieteni. Petrecerea insa este ravasita de anuntul inceperii unui razboi (mondial?), de uruitul avioanelor de bombardament si de ruperea comunicatiilor cu restul lumii. Cazut prada unei disperari acute (sau poate trezit la viata), Alexander da glas unei rugi pline de sinceritate: sa fie izbavit de aceasta nenorocire si el si familia sa si toti prietenii sai, totul sa se intoarca la cum era inainte, iar in schimb, el va renunta la tot: la familie, la prieteni, isi va distruge casa si va pleca. “Renunt la tot ce ma leaga de viata.” spune Alexander iar pentru a pecetlui juramantul merge la Maria, o vecina cucernica ce locuia in spatele unei biserici si despre care postasul spunea ca e vrajitoare...


Nu e niciodata usor de urmarit un film de-al lui Tarkovsky. Sunt lungi, sunt pline de semnificatii ascunse, sunt molcome si “confisca” o gramada de timp pe care ai fi tentat sa-l pierzi intr-un mod mai facil. Sunt aidoma unor poeme pe care nu le pricepi ci le simti frumusetea abia cand le-ai terminat. Tarkovsky n-are nici un interes in a-si multumi sau distra audienta, el are un mesaj de spus si nu toti sunt curiosi de acest mesaj sau poseda calitatile necesare pentru a-l percepe. Eu ma simt intotdeauna depasit de anumite semnificatii si am nevoie de explicatii. Gasirea acestora ma bucura mult si-mi rasplatesc sacrificiul de timp astfel facut.
* o cronica de film mai 'luminata' are Marian Radulescu pe liternet.



Jesus of Montreal (1989)


Una din cele mai interesante abordari alternative a mitului biblic e cea canadiana regizata de Denys Arcand. In Jesus of Montreal, Daniel, un actor in varsta de 30 de ani se intoarce la Montreal dupa o calatorie in Est si este angajat de Biserica Catolica sa aduca la zi spectacolul “Patimile lui Christos”, oferit de 40 de ani vizitatorilor Oratoriului Sfantul Iosif. Daniel mai coopteaza in proiect 2 barbati si 2 femei si impreuna incep sa contureze o viziune moderna si conforma ultimelor descoperiri istorice a vietii lui Iisus, dar mai ales una care ia literal invataturile Domnului. Miracolele sunt mai putin relevante atata vreme cat, dupa moartea sa, apostolii cu toate ca nu l-au recunoscut la chip au crezut in Invierea sa cu atata forta incat si-au riscat vietile pentru propovaduirea mesajului. Piesa neortodoxa a lui Daniel trezeste mult interes in public si in tagma actorilor dar nu pica bine Bisericii, care hotaraste s-o anuleze. La ultima reprezentatie, pusa ilegal in scena de actori, apare politia, se naste o busculada iar Daniel/Iisus sufera un accident in urma caruia ajunge intr-un spital evreiesc, gata sa fie "deconectat de la viata".

Asa cum ati intuit in acest film realitatea si fictiunea teatrala se cam amesteca, viata lui Daniel (Lothaire Bluteau) si a colegilor incepand s-o oglindeasca in mod bizar pe cea a Mantuitorului si a apostolilor. Inca din start Daniel e intampinat de un coleg care-l recomanda drept “un actor mai bun” si care mai tarziu ajunge sa-si “vanda” capul pentru o reclama la parfumuri (referinta la Ioan Botezatorul). Colegii din piesa vor abandona fiecare o meserie linistita pentru viziunea lui Daniel, o scena de la un casting va aminti de rasturnarea tarabelor in templul din Ierusalim, Daniel va fi arestat chiar in gradinile Oratoriului, va fi tentat de un avocat catre imbratisarea unei cariere de succes care i-ar pune orasul la picioare si, nu in ultimul rand, crucificarea sa apare intr-un moment dramatic ca ceva firesc. Uimitoare paralela trasata de Denys Arcand, deosebit de artisitca si care nu stirbeste cu nimic mesajul de iubire si curatenie sufleteasca care razbate din discursul cristianic. Asta in ciuda adaugirilor si explicatiilor de natura istorica privind crucificarea, politica antica etc..Si poate cel mai redutabil aspect e ca acest film e mai mult despre teatru decat despre religie, cu toate ca pasiunea cu care secundarii se aduna in jurul figurei centrale oglindesc relatia frateasca dintre apostoli si Invatatorul lor.

Ai dreptul sa nu spui nimic...

vineri, 22 aprilie 2011

Rabbits

RABBIT WALK WITH ME

Pentru ca iepurele este cel mai abuzat animal al perioadei va invit sa-l razbunam printr-o inspectie a prezentei sale in film. Deci, mi-am pus intrebarea: ce iepurasi cunosc din cinema (in afara de Bocanila din Bambi si iepurasii playboy)? La prima strigare au venit asa:

1. Iepurii freaky ai lui David Lynch. Maestrul plonjeelor in subconstient are o obsesie veche cu iepurii. Ultima, cu familia de urecheati din Inland Empire, un film in film. N-as putea sa explic de ce mi se ridica parul pe mana urmarind "aceasta frumoasa bucatica de dementa", vorba unui comentator. Nu pot sa-mi explic nici mie. Subconstientul meu se pare ca intelege.



2. Iepurele din jobenul lui Tati. L'Illusionniste e ultima animatie semnata de aclamatul Sylvain Chomet. De fapt e ultimul film de Jacques Tati. Sau, daca preferati, un omagiu de 90 min. adus regizorului cult francez. Scenariul, personajul, atmosfera, muzica, , totul e Tati (aka alter ego-ul sau Hulot). Apar in treacat si fragmente din Mon Oncle. Zice-se ca scenariul fusese scris de comic dintr-un impuls de vinovatie fata de prima lui fiica pe care o parasise la numai doi ani. Chomet ii dedica filmul celeilalte fiice, Sophie. Oricum ar fi, Iluzionistul se invarte in jurul unor sentimente paterne, de care ne dam seama de-abia in final.

Magicianul Tatischeff isi gaseste tot mai greu locul in lumea spectacolului. Numarul sau pare desuet in comparatie cu, de pilda, noile senzatii rock'n roll. Vagabondeaza pe insula britanica de la un job ratat in altul, pana intr-un izolat catun scotian unde gaseste publicul perfect. Unul din spectatori -o juna camerista- este atat de sedus de numerele sale, ca fuge cu el. L'Illusionniste vorbeste despre nevoia noastra de magie, care la tanara scotianca va fi inlocuita cu un sentiment similar: fiorul dragostei. In acest sens trebuie sa intelegem si eliberarea din final a iepurelui, care pentru Tatischeff avea rol de recuzita si de companion tacut. Magia filmului sta in faptul ca transmite atat emotie fara sa se rosteasca un cuvant. Nu va asteptati insa la umorul nebun din Les Triplettes de Belleville. Umorul de aici e trist, tandru si mangaietor. Atentie la iepure!



3. Iepurii lui James Franco. Ca tot a fost ziua lui pe 19 aprilie. Ca tot i se lanseaza filmul azi. Si mai are si un fetis cu iepurii. Compania lui de productie se cheama Rabbit Bandini. Printre proiectele sale independente (pe langa faptul ca isi da doctoratul la prestigioasa Yale) a creat o serie de clipuri la misto (Acting With James Franco) in care ii preda actoria fratelui sau Dave, pe site-ul lui Will Ferrel, Funny or Die. Episodul in care ne dazvaluie arta de a plange in fata camerei e chiar funny.

Tu dupa ce iepuri din filme zici sa alergam?

-------------------
Later Edit by Richie

4. Nu putem uita de Roger Rabbit, iepurele catastrofa din senzationala colaborare Disney - Steven Spielberg. Who Framed Roger Rabbit e facut in stilul unui mystery thriller detectivistic, ca o combinatie de animatie-realitate in care desenele animate (toons) mananca si beau cot la cot cu oamenii, ba chiar lucreaza in industria de divertisment. Roger Rabbit e un iepure faimos caruia i se insceneaza o crima si il angajeaza pe Eddie Valiant (Bob Hoskins) sa afle adevarul. Doar ca Eddie urasete "animatiile" intrucat una e vinovata pentru moartea partenerului sau (un pian aruncat pe geam). Filmul e o extraordinara realizare tehnica imbinand cu convingere in 1988 cele doua tehnologii de facut filme. Robert Zemeckis l-a regizat iar Richard Williams a fost responsabil cu animatia. Amandoi au facut o treaba minunata, personajele avand o dimensiune reala, umpland cadrul, aruncand umbre si interactionand efectiv cu oamenii. O comedie inovatoare fara doar si poate.