miercuri, 20 octombrie 2010
Revolutia vazuta cu ochi de copil
Laura Negrutiu avea 10 ani, pe 23 decembrie 1989. Fata se uita si ea la televizor în casa bunicilor, care locuiau în blocul de vizavi de restaurantul „Cina”. Când s-a deschis focul din blocul vecin, un glonţ rătăcit a străpuns zidul şi a omorât-o. Părinţii copilei au murit si ei atunci, chiar daca fizic au mai trait cativa ani. „Mama a murit în urmă cu zece ani, iar tatăl, în 2001. Amândoi au fost măcinaţi de durere" scrie Stefan Both in articolul de azi din Adevarul.Destin 89, lungmetrajul lui Gabriel Burza despre cazul Laurei Negrutiu, are premiera azi la sala Capitol. E filmat cu actori amatori si fara buget. Dincolo de transformarile importante pentru cursul istoriei, dincolo de "cine-a tras in noi", pentru multi timisoreni au fost transformari de o mie de ori mai grave. Cand iti moare un copil, iti moare viitorul. In decembrie '89, au murit zeci de copii.
trailer
Categorii:
Film Romanesc,
timisorene
marți, 19 octombrie 2010
Exit Through The Gift Shop (2010)
rating: Colectabil
Eram destul de nerabdator sa vad documentarul asta crezand ca va fi despre Banksy, faimosul pictor si artist graffiti care a marcat peretii Londrei cu o gramada de stenciluri revolutionare, dar apoi am realizat ca Banksy e mai degraba regizorul iar filmul e despre arta stradala in general si felul in care s-a vazut ea prin lentila lui Thierry Guetta. Exit Throgh The Gift Shop era filmul pe care trebuia sa-l faca Thierry dupa ce reusea sa puna un pic de sens in miile de casete filmate de el in lumea underground a 'anarhistilor plastici', pentru a spune povestea celor care din pasiune si cu talent au dat nastere celei mai puternice miscari contreculture de la punk incoace, street-art-ul. Spuneam ca trebuia sa-l faca pentru ca a si incercat dar tentativa lui a fost pur si simplu catalogata ca 'nevizionabila'. "Era o ora jumate de prezentare, un cosmar imposibil de urmarit, ca si cum cineva care suferea de un deficit de atentie ar fi scuturat o telecomanda trecand prin 900 de canale de televiziune." explica Banksy. Prin urmare artistul l-a indemnat in alta directie pe Thierry si s-a ocupat singur de montajul celor 10.000 de ore filmate de un individ realmente obsedat de arta stradala.
Thierry era un tip din LA cu o obsesie cronica, aceea de a filma totul, de a captura momentul si de a-l inchide pentru totdeauna intr-o caseta video. Cand varul sau a devenit un cunoscut artist de strada - Invader lipea mozaicuri cu personajele jocului Space Invaders - Thierry si-a descoperit vocatia, si anume sa-l urmareasca peste tot in periplurile nocturne, filmand tot ce facea. Normal ca odata intrat in lumea asta i-a cunoscut si pe alti artisti nocturni, filmand si documentand tot mai multe actiuni ale lor, in ideea ca graffiti-urile fiind ilegale erau si cam efemere, asa incat se impunea un fel de arhivar al lor. La un moment dat a auzit de un tip foarte misterios si retras pe nume Banksy, care facea senzatie in Londra si care vizita LA-ul in cautarea unui perete potrivit pentru faimosul lui sobolan. Thierry s-a oferit imediat sa-l ajute si astfel s-a nascut o ciudata prietenie. Obsesia si admiratia lui Thierry pentru arta lui Banksy l-a facut pe cel din urma sa-l accepte in cercul sau si sa-l aduca in Londra. Tot Banksy a fost cel care i-a atras atentia asupra rostului sau ca documentarist, dandu-i sa inteleaga ca ceea ce a adunat pe video ar fi valoros.
Acum, Banksy e un activist politic si un artist subversiv. El satirizeaza si critica societatea pentru valorile ei ciudate si e si un anti-capitalist declarat. Probabil ca documentarul asta e inca un manifest de-al sau in care atinge subiectul faimei uriase care l-a cuprins dupa expozitia din State, cand lucrarile sale au inceput sa fie licitate pe bani grei. Povestea acestui Thierry, care, dupa 'ratarea' ca regizor, s-a indreptat spre arta stradala devenind Mr. Brainwash, poate fi chiar ea o spalare de creier. Ipoteza ca el s-a folosit de experienta "furata" de la cei pe care i-a insotit ca sa-si dea frau liber propriei sale libertati de expresie, devenind un artist consacrat, e cam greu de crezut. Tipul a sarit un numar de etape si, constient ca in America e posibil totul, a investit tot ce avea intr-un studio, a angajat oameni care sa-i realizeze cele mai nastrusnice idei si si-a organizat o expozitie dupa care a devenit milionar. Exista indoieli justificate ca totul ar fi doar inca o farsa a lui Banksy la adresa consumatorilor in masa de street-art, dar nimic nu-i sigur. Oricum documentarul e ceva extraordinar. Iar daca speculatiile alea se confirma, e chiar genial.
Trailer
Categorii:
Docudrama
Trailerul zilei: Biutiful
Bardem, Barcelona, Biutiful. Ultimul film al lui Alejandro Gonzales Inarritu (Amores Perros, 21 Grams, Babel) mi-a dat asa o stare ciudata in numai 2 minute. Habar n-am despre ce e, nici nu ma intereseaza, vreau sa-l vad.
Categorii:
Trailerul zilei
luni, 18 octombrie 2010
In sfarsit, vin rusii!
O noua veste buna pentru cinefilii din Bucuresti. Pentru ca numai aici mai ai ocazia rara de a vedea Calauza lui Tarkovski pe ecran mare de cinema. Plus Copilaria lui Ivan si alte capodopere ale cinematografiei rusesti (Zboara Cocorii, Un cuib de nobili etc). Festivalul Filmului Rus (vezi programul) va incepe vineri, 22 octombrie, cu Lacasul Ingerului (de Nicolay Dreyden) despre care am scris mai demult.Tot de la "capitalisti" pleaca si poposeste miercurea asta, si la Timisoara, Guerilla Verde - caravana cu filme ecologice pentru copii si tineri. Anii trecuti au rulat Ice Age, An Inconvenient Truth, Home, Nous Enfants Nos Accuseront, 11th Hour, La Marche de l'Empereur si altele mai putin celebre. Macar de am invata ceva din filmele astea, daca nu invatam din catastrofele care se intampla la distanta (cea mai recenta si mai aproape, cea din Ungaria).
Categorii:
2 in 1,
Film European,
FilmFest
sâmbătă, 16 octombrie 2010
RED (2010)
N-ai nevoie de multe motive pentru a vedea RED. E suficient sa-l auzi pe Morgan Freeman exclamand "we're getting the band together" si sa citesti distributia. Bruce Willis, John Malkovich, Helen Mirren si desigur Freeman sunt actori consacrati care nu mai au nimic de 'dovedit' in lumea filmului dar care adora sa amestece munca cu placerea. Altfel nu-mi imaginez cum o dama ca d-na Mirren s-ar incumeta sa joace intr-o comedie action inspirata de o serie de benzi desenate. Toti patru sunt niste spioni pensionati care se plictisesc de moarte in viata lor obisnuita. Daca pentru restul lumii sa te tai intr-o hartie e ceva obisnuit pentru fostii "operativi" normalitatea inseamna sa fii impuscat si sa supravietuiesti. Robert Schwentke e regizorul responsabil pentru aceasta exploziva comedie de situatie, abil scrisa la nivel de dialog, cu umor smecheresc si personaje care n-au prea mult contur, atat Bruce cat si John sau Morgan avand deja costume pregatite in filme anterioare (Lucky Number Slevin plus orice film in care Malkowich e tacanit).
Frank Moses (Bruce Willis) e asadar un ex-CIA clasificat RED (retired extremely dangerous) care-si petrece vremea citind romane ieftine si conversand la telefon cu Sarah (Mary-Louise Parker), o call-center-ita de la Agentia de Pensii. Ea e draguta, el e singur, perfecta relatie la distanta prezinta potential. Numai ca in seara cand Frank isi face bagajul s-o viziteze, altcineva il viziteaza pe Frank: un comandou care-i redecoreaza casa. Scapat gratie alurei de "cel mai de succes operativ al agentiei" Frank devine haituit din motive nestiute de aceeasi agentie pe care o servise. Gentleman fiind, tipu' alearga intai la Sarah, pe care desi n-o vazuse in viata lui, o atrage in cursa de supravietuire, iar fetei, dupa socul initial, incepe sa-i cam placa aventura. Si pentru ca unde-s multi puterea creste sunt chemati la arme inca niste pensionari: Malkovich, sarea si piperul si LSD-ul filmului, Freeman si spiritul lui de sacrificiu si d-na Mirren, cea mai talentata femeie in domeniu. Cum ce domeniu? Ucis oameni. Alaturi de cei patru au scurte aparitii si Richard Dreyfuss, obisnuitul afacerist dubios, Brian Cox din partea KGB-ului sau Karl Urban drept haitas in costum de agent.
Intriga nu ia mult sa se contureze, fiind la fel de previzibila ca in orice alt film al genului. Actiunea e de domeniul filmelor action serioase, cu buget cat pib-ul nostru, dar plotul si carisma personajelor conduc filmul intr-o parte total opusa - parodia. Daca nu-l iei in serios, filmul e plin de haz, cu cateva situatii cu adevarat comice. Dar cel mai mare castig e acela ca ajungi sa revezi unii din cei mai misto actori dandu-si replica intr-un film parca facut pentru fani. Mi-a parut a fi un Burn After Reading in care umorul negru si incalceala naratiunii sunt inlocuite de multe explozii si cartuse goale. Nu e ceva cu adevarat memorabil dar da o buna dispozitie dupa.
Trailer
Categorii:
Made in Hollywood
De ce as vrea sa traiesc in Bucuresti. Maine.
Halucinantul Enter the Void (imposibil de gasit in Romania, legal ori ilegal) va fi proiectat maine seara la Cinema Studio. Mai important, vine si Gaspar Noe sa discute cu publicul. Asta pe langa laureatele de anul asta de la Cannes si o serie obligatorie de clasice romanesti. Programul Les Films de Cannes ici
Categorii:
Film European,
FilmFest,
Francofone
vineri, 15 octombrie 2010
Monsters (2010)
Descoperirea cu orice pret a vietii pe alte planete este una dintre cele mai ambitioase cautari ale civilizatiei noastre si motiv de disputa in diferse cercuri stiintifice. Cursa e si mai infierbantata acum cand dovezile sondelor care au vizitat planeta rosie confirma prezenta unor compusi intriganti ca metanul (produs preponderent biologic) sau sulfitii, astfel incat gasirea cu orice pret a formei de viata martiana si aducerea ei pe Pamant, vie sau moarta, devine imperativ necesara. Si pare-se ca nimeni nu se gandeste la vreo consecinta periculoasa... nimeni afara de cineasti, cei care, cum stim, adora sa jongleze cu ideile absurde. In Monsters, un indie science-fiction britanic facut cu doar 15000 de $, ipoteza de lucru e tocmai returnarea unei astfel de sonde si prabusirea ei in luxurianta biosfera pamanteasca, undeva pe teritoriul Mexicului, facand materialul extraterestru sa dospeasca ca pita bunicii si dand nastere la adevarati giganti tentaculari. Acesta e insa fundalul povestii caci filmul se petrece la vreo 6 ani de la eveniment, Zona Infectata si carantina instituita amintind oarecum de cine-verite-ul din District 9, fara insa a-l concura. Acesta e un film nu un mokumentar.
E surprinzator cum Gareth Edwards reuseste cu doar 2 actori si o echipa dotata cu scule neprofesioniste sa scoata un film destul de convingator in aspect si cu niscai aer meditativ. Desi porneste la drum ca un road movie post-apocaliptic, in care personajele (fotoreporteru' si fiica mogulului de presa pe care tre' s-o dadaceasca) strabat zone afectate de "infectie", filmul se incoarda putin in pielea unui thriller pentru ca apoi sa se deschida metaforic intr-un final contemplativ in care "monstrii" apar la fel de sentimentali si muzicali ca orice alta forma de viata. Trebuie precizat ca in ciuda titlului senzational rareori exista imagini cu respectivii monstri, lucru benefic dealtfel intrucat nu ei sunt personajele principale. Sam si Andrew nu se cunosc dar conjunctural ajung sa-si tina companie intr-o calatorie de-a lungul unui rau ce parca aduce tribut Apocalips-ului copollian la capatul caruia sunt asteptati de rudele mai adaptabile a tripozilor din War of the Worlds. In jungla mexicana copacii licuresc iar tentaculele fosnesc.
Lucru cert, Monsters nu e un film de actiune. Nu se prea intampla nimic si nici macar la capitolul horror nu exceleaza, desi prezinta cateva elemente ale genului si construieste atmosfera tipica. In schimb e axat pe cele doua personaje principale, pe dezvoltarea unei anume relatii intre ele, chestie care, desi amenintata de cliseul "sexului de frica mâinelui", rezista briliant din motive pur si simplu firesti.. ea e logodita..el e un tatic indepartat. Daca vreti sa vedeti cum se face un film cu buget microscopic, cum poti filma la locatie, fara decoruri sau chiar autorizatii si cu figuranti intamplatori 'vizitati' Monstrii. Trailerul e la fel de inselator ca titlul, sugerand un sequel la super-productiile cu creaturi Cloverfield sau War of the worlds, doar ca in realitate e vorba doar de folosirea imaginatiei in recrearea unui univers fictional in care Originea Speciileor primeste extra-adn.
Trailer
Categorii:
Film European
Duelistii
The Duellists, 1977, r. Ridley Scott, d. Keith Carradine, Harvey Keitel
Categorii:
F/S
joi, 14 octombrie 2010
Legend of the Guardians (2010)
rating: Colectabil (te unge la pipota)
Zack Snyder e pe val, nu mai am nici o indoiala acum dupa ce a trecut cu bine si testul animatiei. Dupa un horror cu zombie, un epic istoric cu sabii si sandale si un action cu super-eroi, toate filme pentru o audienta matura si caracterizate prin violenta explicita si sange digital, Zack Snyder schimba macazul cu Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole, un film excelent pentru parintii cu copii in ei sau langa ei. E filmul de aventuri perfect, cu o poveste frumos tesuta si captivanta ce contine un sambure moral, cu dovezi de vitejie si nelipsita proba de foc pentru tanarul destinat faptelor marete. E ca un Stapanul Inelelor cu bufnite. De-o parte se afla Cei Puri, bufinitele rele care urmaresca inrobirea integului regat bufnitaresc iar de cealalta parte Gardienii din Ga'Hoole, protectorii celor neajutorati. La mijloc se afla o mica trupa de bufnite cu sange-n pipota care calatoresc spre regatul Gardienilor pentru a cere ajutor. Clasic.Legenda Gardienilor e inspirata de niste carti fantasy scrise de Kathryn Lasky si astfel se explica bogatia de personaje si constructia narativa tipica unei povesti: pornind de la un pui de bufnita rapit din sanul familiei se ajunge la confruntarea finala si reunirea familiei. Desi cartile sunt pentru copii filmul cere un pic mai multa perspicacitate si atentie, densitatea povestii fiind completata cu o bogatie vizuala fantastica si un pic de subtilitate. Cei Puri sunt amenintatori dar nu prin agresivitate ci prin latura lor insiduoasa, de uneltitori care sustin o politica de curatire rasiala. Realizat in 3D filmul iti fura ochii, asa cum o fac tot mai multe animatii in ultima vreme, doar ca in Legend of the Guardians efectele de adancime sunt realmente palpabile, ecranul cufundandu-se cu o fereastra imensa deschisa catre o lume fantastica. Pe langa peisajele spectaculare mai fac nota distincta si momentele de virtuozitate slow-motionala pe care Snyder le insereaza abil in miezul scenelor de actiune dramatica din a doua jumatate a filmului, in care poti realmente sa numeri firele de puf de pe fruntea bufnitei, sau picurii de ploaie. Ca sa nu mai spun de realismul ochilor.
Fiind un film cu bufnite nu te-ai fi asteptat ca zburatoarele sa fie atat de "umane" dar chestia s-a intamplat. Probabil si datorita vocilor recongnoscibile ale lui Hugo Weaving, Geoffrey Rush, Anthony LaPaglia si Helen Mirren, principalii indrumatori, conducatori sau villaini ai filmului devin persoane reale care implica emotional spectatorul. Tanara bufnita Sorren (voce Jim Sturgess) trebuie sa invete de la fiecare cate ceva pentru a-si definitiva instructia inconstienta la care soarta il supune. Insa factorii exteriori sunt una, cealalta tine de interior, iar Sorren e o bufnita nobila care-si asculta pipota si actioneaza de multe ori intuitiv. E un visator crescut cu legende care fara sa-si de-a seama ajunge sa-si construiasca propria legenda si sa descopere ca in realitate e mult mai putin eroism si mult mai multa suferinta. Tema obisnuita - ajungerea la maturitate prin depasirea obstacolelor - nu devine cliseica tocmai pentru ca avem de-a face cu o poveste universala despre bine si rau.
Din pacate, mixand perfectiunea tehnica si realismul confruntarilor (din care doar sangele lipseste) cu umorul facil si o usoara naivitate pentru a le broda pe toate pe uriasa panza a fantasy-ului Snyder ataca o audienta cam mare pentru a-i satisface deplin pe toti. Unii si-ar fi dorit un film mai intunecat altii poate dimpotriva. Unii vor zambi reconoscand temele predilecte ale lui Tolkien (cei rai traiesc in citadele de piatra cei buni in arbori uriasi) iar altii vor considera absurda o bufnita in slujba de armurier sau scrib. Snyder a incercat un film pentru toate gusturile. I-a iesit? Ramane de vazut. Mie insa mi-a placut.
Trailer
Categorii:
Made in Hollywood
Gardienii locurilor comune
LEGEND OF THE GUARDIANS (2010) rating: Brainwash
Week-endul trecut am fost bantuit de spectrul filmelor indiene. La inceput a fost acest guest-post. Apoi am dat la televizor peste Fantomele lui Goya. Putin inainte ca spiritul revolutiei franceze sa incendieze Europa, tanara Ines (Natalie Portman) e despartita de familie de bratul inca puternic al Inchizitiei, torturata si aruncata la beci, lasata insarcinata, apoi lasata fara copilul nou-nascut pe care, la eliberare, tot incearca sa-l regaseasca cu ajutorul pictorului de curte Goya, personaj secundar in toata aceasta dramoleta gen Lantul Amintirilor. Neverosimila ratare cinematografica, daca stai sa te gandesti la numele implicate in afacere: Stelan Skarsgard (Goya), Javier Bardem (padre Lorenzo) si regizorul Milos Forman (Zbor deasupra unui cuib de cuci, Amadeus) si la lumea incisiva, pasionata si suparata a picturilor lui Francisco de Goya y Lucientes.Cind am vazut si Legenda Regatului Bufniţelor am crezut ca sunt victima unei conspiratii. Animatia începe si ea ca o productie indiana (copiii unei familii de bufniţe sunt răpiţi pentru a fi făcuţi soldaţi şi te aştepţi ca restul filmului să relateze eforturile lor de a se reuni). Alarma falsa. Singura chestie indiană s-a dovedit a fi sortarea pe criterii rasiale a puilor de către Puri - o castă militaristă cu pretenţii ariene, care lupta sub stindardele rosii cu falduri lungi de pe care lipseste numai svastica. Aluziile la fascism amintesc de debutul regizorului Zach Snyder (măcelul numit 300).
În rest, avem un heroic-fantasy care combină cu fantezie absolut toate clişeele genului. Orfanii sunt duşi la o Academie ca în Harry Potter. Purii se pregătesc să conducă lumea cu ajutorul inevitabilei arme secrete. Tînărul Soren scapă din ghearele bufniţelor "na'aazi" pentru a cere ajutorul bufniţelor "care pazesc democratia" (ma rog, o monarhi-democratie), care trăiesc pe lîngă arborele mitic Ga’hoole ca na'avi din Avatar.Fac o paranteza: se pare că e obligatoriu ca nomenclatorul oricarui univers din acesta mitic sa sune cît mai exotic/celtic. Aici avem de exemplu St. Aegilius, Tyto, Lyze of Keal, Nyra, Ga'hoole (observati va rog ca separarea toponimelor prin apostrof e un mu'st). Ca sa vedeti ca e un pic de Tolkien in fiecare am inceput si eu un nomenclator de locuri si popoare pentru viitoarea trilogie fantastica pe care n-o so vedeti niciodata la cinema: monstrul Kargod, eroii Una si Uavil, tara Hipomoreea, tara urienilor si cimerienilor, neamul Urdoc, fluviul Nodis, padurea Aved'cedria (sper ca ati observat apostroful).
Sa ne intoarcem la misiunea lui Soren/Frodo/Skywalker, caruia i se alătură o ceată de aventurieri zbanghii ca în Lord Of The Rings, Star Wars, Happy Feet şi...Harap-Alb. În bătălia finală, Soren aruncă bomba în stilul lui Skywalker din Star Wars. Poetul-războinic (care improvizează cîntece de vitejie în focul luptei) şi ariciul(echidna)- Oracol ca în Matrix sunt singurele cucuvele simpatice pe care le-am retinut. Memoria mea se declara neputincioasa in fata a 20 de chipuri vag asemanatoare de bufnite si am indoieli ca publicul mai tanar va prinde mai mult din scenele cu aglomerare de zburatoare.
Recunosc ca in ciuda acestor comentarii rautacioase, filmul te gidila in mod placut iar scenele de violenta explicita sunt survolate elegant, pentru a putea ajunge fara restrictii la copii. Nu am impartasit nici de data asta nivelul de entuziasm afisat mai sus de Richie pentru lumea lui Snyder. Am reţinut totusi zborul slow-motion (marca regizorului) prin coridorul picurilor de ploaie si atentia exemplara pentru morfologia pasarilor, mai precis desenate ca în schiţele lui DaVinci. Asta ca să ne amintim de ce avem pe faţă ochelarii (obisnuiti-va de acum sa nu mai vedeti animatii fara ei) . Sincer, mi-a plăcut mai mult aperitivul 3D cu Road Runner (aveti o bucatica aici, din ceea ce sper sa devina si lungmetraj) servit spectatorilor înainte de bufetul cu bufnite all you can eat. Adica, "owl you can eat".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






















