miercuri, 16 iunie 2010
The Mysterious Explorations of Jasper Morello
Daca aveti timp uitati-va la filmul asta.. e un scurt/mediu metraj fantastic realizat de Anthony Lucas, un exemplu stilistic de steampunk, cu poveste gotica si tehnologie retro-futurista a la Jules Verne, dirijabile de fier si mecanisme complicate de rotite, ceasuri, parghii etc.. tot tacamu genului. Mie imi place enorm cum arata grafica asta de lumini si umbre, nu vezi clar personajele dar decorul e migalos..si misterios. Scenariul e interesant iar filmul a fost nominalizat la Oscar in 2005, cred.
ShortsUP - Noaptea lunga a filmelor scurte
Nu uitati ca vine ShortsUp, o noapte lunga si plina de scurtmetraje deosebite, simultan in 4 orase intre care si Timisoara. Pe 19 iunie in Club Setup de la 21 aveti program lung de filme scurte. O sa vedeti castigatorul Oscar de anul asta, Logorama, castigatorul la berlinale, Incident la o banca, niste scurte romanesti mai vechi (Nunta lui Oli care nu l-ati vazut zic sa nu-l ratati) si mai noi (Derby a lui Paul Negoescu si Muzica in sange a lui Alexandru Mavrodineanu, primul cu suporteri, al doilea cu manelisti). Foarte misto sunt si Granny O’Grimm’s Sleeping Beauty(irlandez) si French Roast (francez), doua animatii gen fabula. Orele de difuzare sunt aici in program.
marți, 15 iunie 2010
Corespondentul Marelui Ecran la TIFF
Anda Ionescu este din Arad si tocmai termina facultatea la Timisoara. Ca sa-si faca mai mult curaj pentru licenta a plecat -fireste- la TIFF. Fata de gasca, Anda ne-a povestit ce a vazut si ce i-a placut in patru zile (si 15-16 filme) la Cluj. Asadar, “experienta TIFF” varianta Anda.
J`ai tue ma mere/Am omorat-o pe mama, 2009 – Xavier Dolan, Canada
Asta imi vine primul in minte cand ma gandesc la TIFF 2010, probabil fiindca atunci cand s-a terminat, am simtit ca am stat doar vreo 30 de minute in sala (asa de prinsa am fost). Cand am iesit din cinema am simtit nevoia sa ne descarcam discutand ceea ce tocmai vazusem.
Xavier Dolan avea doar 19 ani cand a scris scenariul (autobiografic), cand a regizat si si-a repartizat rolul principal in film. Ma gandeam ca o sa fie clasica refulare a unui adolescent frustrat de relatia cu parintii care se crede mare regizor, actor si tot ce mai vrei. Departe de asa ceva.
Povestea e usor dramatica, dar fara sa fie transformata inutil in tragedie – Xavier vorbeste cu camera despre cat de absurd e sa te simti vinovat ca nu iti iubesti mama, chiar daca ea, la randul ei, nu te iubeste deloc. Personajele mi se par foarte bine construite – nu putem lua partea niciunuia, dar parca nu putem nici sa-i condamnam si sa impartim vina, oricat de cumplita e relatia dintre ei si oricat de evident e modul in care amandoi se terorizeaza reciproc. Iar Xavier asta are niste momente pe cat de tulburatoare, pe atat de bine interpretate. Ce sa mai spun de realizarea artistica si regie, care transforma povestea in poezie, apoi in imagini halucinogene, in isterie, uneori intr-o liniste contrastanta cu tot restul filmului etc.
Am auzit si unele critici prin sala pentru ca da, pe alocuri poate fi iritant - dar in fond asta e si ideea. Altfel cum ai putea sa rezonezi cu povestea asta? Nu poti sa nu fii iritat cand vezi cum doi oameni in fata ta se mananca unul pe altul. In fine, mie mi-a ramas in minte. Si cand te gandesti la un film cateva zile dupa ce l-ai vazut inseamna ca e ceva de capul lui.
Tetro, 2009 - Francis Ford Coppola
Spre deosebire de J`ai tue ma mere, se pare ca Tetro a fost apreciat in unanimitate. Si pe buna dreptate, pentru ca si asta te tine nemiscat pe scaun vreo doua ore si ceva (cred) si te face sa razi, sa lacrimezi (nu chiar sa plangi) si sa ai momente de “wtf?”
Ni s-a spus la final ca e chiar povestea vietii lui Coppola si ca el isi dorea de foarte mult timp sa faca filmul. S-a gandit la el de vreo 40 de ani si cum deja are in spate o varsta si o cariera de succes, nu a mai simtit nevoia sa-si demonstreze toate calitatile, asa ca si-a permis sa faca filmul exact asa cum si l-a imaginat, fara sa respecte anumite conventii sau sa recurga la anumite tehnici.
Un anume tanar, Bennie, pleaca spre Bunos Aires sa-si intalneasca fratele pe care nu l-a mai vazut de mic. Cand ajunge acolo, gaseste un artist frustrat, misterios, cu probleme psihice si diverse alte tulburari emotionale.
In timp ce vedem o reuniune si o iubire fraternala sincera, suntem martori la ciocnirea a doua lumi paralele (chestia asta e redata si prin niste scene de teatru ce parca intrerup filmul si redau anumite sentimente prin tot felul de metafore si simboluri). Dramatismul se potriveste de minune - pana la urma cei doi frati sunt argentinieni, deci normal ca tot filmul sa fie pasional. Meritaaa.
Ein Traum in Erdbeerfolie/ Moda comunista, 2009 - Marco Wilms, Germania
Cel mai fain si neconventional documentar dintre cele trei pe care le-am prins. Realizatorul Marco Wilms era si el implicat in miscarea cu pricina asa ca filmul nu e doar un documentar istoric ci si unul sentimental.
E vorba despre ceea ce se intampla pe scenele underground din Berlinul de est – tot felul de prezentari clandestine, locuri ascunse si ciudate, haine futuriste si marturii ale designerilor care au condus lumea modei in perioada comunista.
Nu e un film pentru fetele pasionate de moda! Moda Comunista vorbeste despre modul in care istoria da un gust specific chiar pentru orice (domeniu). Si e interesant sa privim moda din perspectiva comunismului pentru ca, in fond, moda se teme poate cel mai tare de uniformizare.
Last Conversation, 2009 - Noud Heerkens, Olanda
Nu m-a impresionat in mod special prin subiect sau alte aspecte, insa mi-a atras atentia faptul ca e un experiement cinematografic.
Tot filmul e facut dintr-o singura scena care ne-o arata pe Anna, proaspat despartita de un anume individ si care conduce singura in masina, vorbind la telefon cu ex-ul. Toata povestea tine o ora si un pic si a fost filmata dintr-o bucata (intr-o singura scena). Pentru asta, regizorul ne-a povestit cum a atasat 25 de camere automobilului cu pricina si a lasat actrita sa se descurce.
Mi se pare un exercitiu interesant pentru o actrita, mai ales pentru o actrita de film, dar si pentru regizor, care are instrumente limitate de lucru. Aveam o groaza de intrebari la final, nu stiam exact daca era cineva la capatul celalt al firului si daca acel `el` era real in scenariu (se pare ca da), daca Herkeens asta avea de gand sa experimenteze tehnica asta si apoi a incropit un scenariu sau invers si multe alte intrebari.
In fine, e genul de film la care risti sa te plictisesti, daca nu esti in dispozitia necesara. Nu m-am plictisit fiindca atmosfera era de asa natura (doar eram la TIFF), dar daca eram acasa probabil dadeam un pic pe fast forward. Oricum, merge vazut. A, si a luat premiul special sau ceva..
Marti dupa Craciun, 2010 - Radu Muntean
N-am prins prea multe filme romanesti din pacate ( vroiam sa ma pun la punct la capitolul asta, dar s-au vandut biletele ca painea calda) asa ca fara sa pot face o comparatie cu Aurora, Felicia, Medalia de onoare sau alte cele oricum o sa sustin in continuare ca Marti dupa Craciun e foarte fain si o sa ma lupt pentru el cu anumite persoane care mi-au zis ca-i “sec”.
E povestea clasica a cuplului aflat intr-o criza existentiala cauzata de monotonie si previzibilitate. Cu toate astea, te lipeste de ecran. Dupa ce l-am vazut am inteles de ce Mihai Chirilov zicea ca e cel mai matur film al lui Radu Muntean – prin modul in care personajele gestioneaza problema si cum discuta, plus ca interpretarea le foarte fireasca. Chiar si scenele intime sunt facute in asa fel incat sa nu ai senzatia ca regizorul vrea sa socheze (am senzatia asta cand vad nuditate explicita nejustificata). Aici parca se justifica tot. Inca odata parca n-am respirat in timpul filmului si de data asta fara sa fie vorba despre vreo actiune care sa te prinda. Tzutz. Parca am o pofta acuma sa ma uit la filme romanesti.
La capitolul “filme romanesti” as mai aminti Manusile rosii a lui Radu Gabrea, care incearca sa ne explice comunismul din interiorul sistemului. Un tip la vreo 30 de ani, sas, inchis fara sa stie de ce e inchis, se confrunta cu un sistem necunosut pentru el, si care incearca sa rationalizeze ce i se intampla si sa se autoprotejeze. Alex Mihaescu, personajul principal face treaba buna avand in vedere ca e la debutul sau in lung-metraj – mai joaca si Ioana Iacob, actrita la Teatrul German din Timisoara, Mircea Rusu si Marcel Iures. Genul de film incomod si tulburator, dar necesar, zicea Gabrea la finalul filmului. Na, acuma nu stiu daca chiar necesar, dar cu siguranta diferit fata de celelalte filme romanesti despre comunism.
Buna, ce faci? de Alex Maftei era destul de apreciat de critici. Mie nu prea mi-a placut – o comedie romantica destul de comerciala, despre un cuplu in care el si ea au ajuns la varsta de vreo 40 de ani si nu se mai simt atrasi unul de celalalt, asa ca incep sa “se date-uiasca” pe internet, ca sa afle in final ca vorbeau unul cu celalalt.
Arata ca o reclama (nu stiam eu ce mi se pare ciudat la imagine, in final mi-a venit ideea). E ceva nou pentru filmul romanesc si dintr-un anumit punct de vedere mi se pare ok ca exista si genul asta, ca publicul e destul de variat. In plus, are si niste poante faine prin anumite locuri si e destul de entertaining. Nimic mai mult.
Anda Ionescu
Mesaj in sticla
In acest moment iti scriu de pe un deal scaldat in soare
inconjurat de greieri, cosasi si pitpalaci
Ca sa ajung aici a trebuit sa cosesc niste iarba (no shit)
adica, pentru a ma conecta la net.
Nu ma plang: ti-am zis ca ne mutam la tara cateva saptamani.
Dar am crezut ca voi avea net inauntru. NU merge, semnalul e prea slab.
La telefon e si mai slab.
Prin urmare, prezenta mea pe marele-ecran va fi subtire vara asta.
Eu voi incerca sa apar sporadic,
macar cu chestii scurte
dar greul va ramane pe tine.
Oricum, macar o data pe saptamana iti trimit ceva.
Rugamintea mare e sa le editezi tu, sa le pui poze
(pentru ca n-am baterie la laptop cat sa le editez direct in blog)
La fel ca acum, la textul Andei, care ne povesteste ce a facut la TIFF. (postul urmator, n.r.)
merci compadre
stiu ca intelegi
si chiar daca eforturile par inegale
ma voi revansa in toamna
ps: sau zicem ca suspendam temporar blogul pe vacanta
stiu ca n-o sa fii de acord cu asta." (aici ai dreptate!)
:)
Lucian
Apai sa nu... cum sa nu... Lasa bre Luci ca un negru pe plantatie urbana e de-ajuns. Tine Richie ecranul deschis pana te-ntorci.. Da vezi, pune si tu un snop de iarba dinaia proapat cosita deoparte si pentru tovarasu tau ;).
duminică, 13 iunie 2010
Mr. Nobody (2009)
In cazul lui Mr. Nobody pot spune fara dubiu ca asteptarea de vreun an intre primul trailer si momentul vizionarii a meritat. Sperantele pe care mi le facusem in privinta filmului lui Jaco van Dormael s-au implinit in 2 ore de fantezie, drama, romantism si science-fiction. E neplacut sa vorbesti despre Mr Nobody fara sa spoilaresti ceva din poveste, fiind atatea lucruri marunte care-l fac deosebit si pe care ai vrea sa le dezvalui.. Din fericire nu e un film care sa poate fi povestit ci unul ce-si pastreaza farmecul in vizionarea unor imagini splendid trase si montate tare alambicat astfel incat sa cunosti deodata povestea unui om cu cel putin 3 vieti diferite. Si sa-ti pui permanent intrebarea care e cea reala si care sunt fantezii. Prin urmare putem extinde ideea unui Jared Leto ce joaca un numar considerabil de personaje, chiar daca ele sunt multiple versiuni ale lui Nemo Nobody, fiecare din ele rod al diferitelor alegeri pe care omul le face in viata.
Mr. Nobody e parca facut intentionat sa-ti alerge neuronii si incante ochii. Povestea incepe futurist cu batranul Nemo Nobody care, la varsta de 118 ani e singurul si ultimul om de pe planeta care va muri de batranete. Restul lumii apelase deja de multi ani la tratametul genetic ce elimina imbatranirea oferind o cvasi-imortalitate. In ultimele sale momente batranul este intervievat de un jurnalist in legatura cu amintirile sale despre vechiul Pamant si descopera cu surprindere ca ele sunt deosebit de confuze. Momente ale vietii sale sunt redate intr-un mod care aduce cu saltul in timp sau in alte dimensiuni al unui om ce-si cunoaste astfel diversii "ei" nascuti la o anumita rascruce de drumuri: despartirea parintilor sai. Mr Nobody apare astfel ca o tabla de sah unde diversele mutari dau nastere unor noi directii de actiune, pana ce suita de evenimente te aduce intr-o ipostaza in care singura alegere e sa nu alegi. Cum s-au intalnit parintii, cum s-a nascut el, legaturile de prietenie si/sau amor cu cele 3 fete din vecini, drame, tragedii sau momente de fericire maxima, cam toate consecintele ce survin dintr-o banalitate ca invitarea unei fete la dans in locul alteia sau sosirea cu 10 secunde mai tarziu la o intalnire sunt explorate cu talent si dezvaluite cu sensibilitate sau umor.
Filmul releva astfel 3 vieti diferite ale aceluiasi personaj, 3 povesti de iubire, 3 drame familiale vazute prin ochii aceluiasi personaj central care incearca sa-si inteleaga destinul. Care e cea adevarata? Intr-una Nemo stie sa inoate in alta nu, in una se muta cu mama in alta ramane cu tatal sau, intr-una e singuratic si scrie povesti SF in alta e indragostit de Ana, sau de Elise, sau de Jean, e familist cu casa, peluza si 2 copii sau vaduv..o multime de posibilitati si de alegeri pe care le rememoreaza intr-un efort extenuant de a se convinge ca a trait o viata plina. "I'm not afraid of dying, I'm afraid I've not lived enough" se confeseaza batranul. Problema e ca fiecare din vietile sale ar putea fi cea adevarata.
Alaturi de frumusetea povestilor si a personajelor filmul incorporeaza si o serie intreaga de concepte filosofice precum implacabilul destinului sau futilitatea ori importanta unei alegeri, teoretizeaza pe intelesul nostru bigbang-ul si efectul curgerii timpului, lucruri ca dimensiunile si string-urile, explica testul superstitiei, mitul ingerilor care sterg memoria copiilor la nastere, teoria haosului, entropia universului ori efectul fluture. Toate sunt intr-un fel prezente in filmul lui van Dormael, intr-o forma sau alta, expres sau tacit, si din fericire nu se ajunge la un ghiveci fara sens. Mr. Noboy e un mix de lucruri misto, desi intrigante sau confuze uneori, cu o imagine superba si o muzica asemeni (Mr. Sandman, Where is my mind) cu un Jared Leto intrat perfect in rolul tanarului ingenuu si bun care lupta pentru pastrarea fiecarei iluzii si care m-a dus cu gandul la filme magice ca Vanilla Sky sau The Imaginarium of Doctor Parnassus. Cred ca regizorul belgian e un mare artist iar filmul asta e genial. Nu-l ratati.
Trailer
vineri, 11 iunie 2010
Exam (2009)
Imi plac thriller-ele inteligente si filmele care presupun dezlegarea unor puzzle-uri de care depinde deznodamantul unei situatii tensionate. Sunt asemenea unor jocuri ce pun rationamentul la treaba si in care parca esti intr-o cursa cu personajele din film incercand sa dibuiesti inaintea lor mecanismul. Numai ca de multe ori esti tras pe sfoara de regizorul papusar care tine atat sforile personajelor cat si indiciile combinandu-le in asemenea mod incat tu sa n-ai o imagine prea clara, scopul lui fiind evident uimirea ta din final. Exam e un asemenea film, grupand o serie de personaje intr-o situatie comuna din care unul va trebui sa iasa invingator. Nu e o idee originala, am mai gasit-o in multe filme de gen, de la inteligentul Cube pana la toate clonele Saw. Cel mai aproape de britanicul Exam insa e spaniolul El Metodo, fiind si aici vorba de o metoda neortodoxa de selectie a celui mai potrivit candidat pentru un post intr-o mega-corporatie.
Examenul lui Stuart Hazeldine presupune o proba dubioasa de perspicacitate pe care trebuie s-o treaca cei 8 candidati inchis intr-o camera fara ferestre si paziti de un gardian inarmat. Supraveghetorul ii anunta in termeni fara echivoc conditiile de examen: au o foaie de hartie pe care sa treaca raspunsul la o singura intrebare. Timp de lucru 80 de minute. Se interzice sa i se adreseze lui sau gardianului, sa deterioreze foaia de examen sau sa paraseasca incaperea. Partea cu schepsis e ca in momentul in care intorc foaia nu gasesc nici o intrebare astfel ca restul timpului au de descifrat mai intai intrebarea si abia apoi raspunsul.
Cu un cadru de desfasurare atat de restrans si un timp de actiune real totul se reduce la personaje, ceea ce-i un lucru bun. Sunt 4 barbati si 4 femei, reprezentand indivizi de tipologii si rase diferite ce nu se cunosc si, mai mult, sunt in competitie pentru acelasi job. Modul in care ei evolueaza de la complet straini la factori de influentare in luarea unor decizii dificile in doar 80 de minute face ca filmul sa merite a fi vazut. Totusi e posibil ca intriga sa para incalcita si finalul deloc lamuritor dar pe durata unei ore si jumatate simturile va vor fi alerte si chiar flamande in descoperirea pieselor din puzzle. Si daca n-ati vazut El Metodo sau La Habitacion de Fermat va sfatuiesc sa va faceti temele ca nici nu banuiti ci bijuterii va scapa. Trailer.
Kapitalism?
Azi si numai azi, Kapitalism - Reteta noastra secreta va fi proiectat in prezenta autorului Alexandru Solomon, in Aula Magna de la Universitatea de Vest Timisoara. Dupa care il puteti vedea la Studio.
Nu ratati istoria pe viu a tranzitiei noastre mortale.
Despre curajosul documentar am scris aici.
joi, 10 iunie 2010
Kinofest
45 de aperitive premiate la Cannes si Venezia, yamiii!
Doua reprize de 120 minute de scurtmetraje in Setup.
Am mai zis ca locul nu e potrivit pentru cinema,
dar tinand cont de restul meniului (concert+party+DJ+visuals) are sens.
miercuri, 9 iunie 2010
Trailerul zilei: Mortal Kombat Rebirth
Ok, stiu ca nu-i un trailer dar alta rubrica n-am unde sa-l incadrez asa ca.. E deja destula valva in jurul clipului de 8 minute scos acum doua zile la lumina online-ului si disputa initiala privind ce se anunta (film sau joc) a fost clarificata. Se doreste reinvierea francizei Mortal Kombat dar de data asta in tonuri mai dark, iar pentru a raspunde interesului manifestat de Warner Bros s-a realizat acest footage de 8 minute intocmai ca un teaser mai lung. Regia ii apartine lui Kevin Tancharoen (Fame) iar coregrafia luptelor e pe mana lui Larnell Stovall - tipul responsabil pentru actiunea din Undisputed 3. Actorii vazuti deja in clip sunt Michael Jay White (Jax), Jeri Ryan (Sonya Blade), Matt Mullins (Johnny Cage), Lateef Crowder (Baraka) si Ian Anthony Dale (Scorpion). Clipul e un fel de mapa de prezentare a viziunii regizorului catre bosii de la WB. Sper sa-i convinga, pentru ca eu cel putin am inceput sa visez deja la niste fight-uri dementiale. So MKR, get over here, please!
<
marți, 8 iunie 2010
Bune si rele
Din considerente de natura personala, in aceste zile fiind mai concentrat pe imbogatirea cunostintelor literare decat cinefile, am zis sa fac un scurt amalgam de filme recomandate si nerecomandate, daca tot n-am gasit ceva extraordinar si am putin timp liber pentru asta. Deci filme bune si filme (ne)bune sau rele.
Sa incepem cu filmele "rele" pe care nu le recomand deloc pentru ca, sincer, cred ca sunt o absoluta pierdere de vreme.
From Paris with Love (2010). Tagline: Two agents. One city. No merci. Deci pe bune, Nu, multumesc. O extravaganza violenta, ticsita de kung-fu si explozii, desfasurata pe strazile Parisului, foarte previzibila si plina de clisee. Un J. R. Meyers in rolul unui functionaras de amabasada/spion amator e pus alaturi de un John Travolta chel si un pic psihopat venit in capitala Frantei sa aplice o razbunare personala intr-un razboi al drogurilor. N-am rezistat decat jumatate de ora la el. Aveam asteptari dupa precedentul film semnat Pierre Morel - Taken ala fusese un thriller destept - si mi-au fost inselate.
The Losers (2010). Tagline: You Don't Give Them Orders. You Just Turn Them Loose. Dati-mi voie sa rad un pic. Ok, gata. La Losers chiar m-am uitat pana la final sperand ceva. M-a convins si recenzia lui Roger Ebert. Am zis ca poate e ceva misto. In afara de scena de bataie din dormitor intre J. D. Morgan si Zoe Saldana restul e un action movie de categoria B, in care o echipa de special-ops e trasa pe sfoara in Bolivia (eternul dusman sud-american) si lasata sa moara. Numai ca in locul lor ard in flacari o gasca de copchii si un ursulet de plus. Cum zice Ebert: de fiecare data cand vedeti intr-un film de actiune un copil urcat in elicopter cu cuvintele "ai grija de ursulet" atat copilul cat si ursul vor arde-n flacari.. True! Prin urmare echipa de "pierzatori" se da la fund si asteapta momentul in care se pot intoarce ca sa aplice razbunarea. Un film tipic de miercuri seara pe ProTV.
Percy Jackson and The Olimpians: The Lightning Thief. Tagline: Some Heroe Are Made And Some Are Born Of The Gods. LoL. Varianta mai pentru copii a legendei lui Perseus, care aici e mai cool ca-l cheama Percy si e fiul lui Poseidon nu al lui Zeus. El nu stie insa, traieste linistit cu mama sa, merge la scoala etc. Pana ce e atacat de o harpie si acuzat de a fi furat fulgerul lui Zeus. Urmeaza initierea lui in legendele Olimpului, cursurile de la scoala de supereroi unde da peste multi copii abandonati de zei, inerentele probleme de familie, drama, lacrimi, o Meduza jucata de Uma Thurman cu ochelari de soare (wtf!), Pierce Brosnan e un centaur (indeed he is!!) si o vizita in infern unde Hades e o varianta undergroud de Bob Dylan. Filmul e ecranizarea unui roman fantastic, dintr-o serie de 5 romane, ceea ce ma duce cu gandul la nasterea unei noi francize. Insa e prea neserios ca sa prinda la poporul peste 15 ani. De vazut duminica dimineata in loc de Hercule sau Xena. Sau pas.
Cop Out. Tagline: Rock out with your Glock out. Nu am gasit nici un motiv in primele 15 minute din film pentru a continua vizionarea acestei comedii cu Bruce Willis. Asa ca am renuntat. Umorul nu m-a prins si imi place sa cred ca am simtul umorului.
Si acum sa trecem la filmele bunicele si pe care le-am vazut si deci le recomand mai departe:
Unthinkable (2010). Tagline: Right and Wrong no longer exist. Filmul asta e inselator. E un thriller psihologic care incepe destul de cliseic cu o amenintare terorista pe sol american. Trei focoase nucleare urmeaza sa explodeze in cateva zile daca nu sunt indeplinite niste conditii. Am zis: ok am vazut filmul asta. Dar ma uit pentru Samuel L Jackson si Carrie Ann Moss ca mi-era dor de ei. Impresia era de inca un film triumfalist republican care sa justifice metoda americana. Apoi insa s-a schimbat ceva. Teroristul era american, revendicarile erau perfect rezonabile comparativ cu riscul amenintarii (retragerea trupelor americane din Irak). In plus intra in schema Samuel Jackson intr-un rol de interogator tortionar, ceva ce abia prin documentare mai vezi si apoi crezi ca da, filmul vrea sa expliciteze necesitatea abuzurilor de acest fel. Dar iar te inseala. Carrie Ann Moss joaca rolul de investigator FBI cu morala intr-o mana si legea in cealalta, iar prin ea premisa filmului cu Binele si Raul incepe sa se reveleze cand cronometrul se apropie de final. Cand incepe tortura sa fie justificata? Trailer.
The Crazies (2010). Tagline: Fear Thy Neighbor. Remake-ul lui Breck Eisner la filmul din '73 a lui Romero nu aduce noutati ci doar o versiune polished a filmelor cu zombie. Intr-un orasel tipic american oamenii incep sa inebuneasca de la apa infestata cu ceva. Si evident sa devina zombie sangerosi. Nu-i nimic iesit din comun in privinta story-ului, e tipic genului, cativa nu se vor infecta si vor incerca supravietuirea, apoi se vor infecta si ne va oferi doza de dramatism, pentru ca tot ne-am atasat de ei. Partile bune sunt la cinematografie (contrastul dintre peisajul campenesc idilic si oroarea ce urmeaza), efecte si personajele principale recognoscibile: Timothy Olyphant (Hitman) si Radha Mitchell (Silent Hill). Cateva momente de thrill, niste scene gore si un final deschis puncteaza un remake fidel dar deloc memorabil. Pentru fani. Trailer.
Triangle (2009). Tagline: Save Our Souls. Unul din cele mai angajante mental filme din ultima vreme, horror-ul psihologic al lui Christopher Smith e fracturat, intrigant, ciclic si totodata usor de inteles la final. E genul de film de festival horror, ca un puzzle si cu cateva momente de fiori. Povestea se invarte in jurul unor tineri plecati cu iahtul la plimbare si care intampina o furtuna ciudata care le rastoarna ambarcatiunea. La scurt timp pe langa epava trece un vas de croaziera fantomatic pe care se adapostesc dar unde nu gasesc pe nimeni. Si acolo totul se rupe, timpul, identitatea, locul devine o bucla in care actiunea de scapare se repeta la infinit. Neaparat de vazut. Trailer.
El aura (2005). Un film excelent al regretatului Fabian Bielinsky, un neo-noir spaniol cu o tusa melancolica si o cinematografie splendida. Espinoza e un taxidermist care sufera de epilepsie si crede ca e capabil de a comite crima perfecta datorita memoriei sale fotografice si atentiei pentru detalii. In urma unui accident de vanatoare in care ucide un om involuntar, curiozitatea il trece peste drama si convinge sa cerceteze identitatea victimei descoperind un infractor pe cale sa comita un jaf la un cazinou. Isi asuma rolul acestuia si se implica fara sa vrea in suita de evenimente ce vor urma, ajungand chiar sa-si puna viata in pericol si totodata sa-si dovedeasca siesi capacitatea de a comite crima perfecta. Trailer.
Cashback (2006). Tagline: Sometimes love is hiding between the seconds of your life. O frumoasa si originala comedie romantica in regia lui Sean Ellis despre un tanar artist care dupa o despartire nasoala se alege cu o insomnie cronica. Avand atata timp de ucis se angajeaza pe tura de noapte la un supermarket si-si descopera o abilitate faina de a scapa de rutina: evadeaza in imaginatia sa, oprind scurgerea timpului si realizand portretele frumoaseleor cliente din magazin. Amuzant e ca fiecare angajat are propria rutina si in plus, una din casiere nu e poate fi inghetata in timp, suficient pentru ca ochii mintii sale s-o dezbrace. Iar asta il intriga pe baiat. In principiu filmul asta e despre trecerea peste despartiri, rutina, sechele din copilarie si despre realizarea viselor. A fost o surpriza misto pentru mine iar muzica e foarte reusita. Trailer.
Veronika Decides to Die (2009). Tagline: For Veronika, confronting death...is discovering life. Dupa romanul lui Paolo Coelho nu ma asteptam sa iasa cine stie ce film dar asta e oarecum acceptabil. Sarah Michelle Gellar joaca rolul Veronikai, o micuta corporatista care nu mai face fata si decide sa moara. Un pumn de pastile, niste bourbon si gata. Doar ca e salvata si transportata la o clinica privata unde sa se refaca si sa descopere motive pentru a se bucura de ultimele zile (se alesese cu un anevrism care putea oricand s-o termine). Cred ca principalul atu al filmului e rolul Veronikai, Sarah facand o partida misto in rolul sinucigasei cu multe issues de rezolvat. De vazut in special de aceia care n-au chef de citit Coelho. Trailer.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)