joi, 10 octombrie 2013
The Loveless (1981)
Daca aveti o dupa-amiaza de ucis in chip artistic ati putea sa va indreptati atentia asupra lung-metrajului de debut al veteranei Kathryn Bigelow, The Loveless, un biker-movie cult si atipic realizat in parteneriat cu Monty Montgomery. Filmul consemneaza o actualizare stilizata a temei si cliseelor motociclistului, conducator de banda de delincventi motorizati si mostenitor de drept al cowboyului din westernurile americane, facuta cu usoare pretentii intelectuale si o dorinta de afirmare a unui conceptii estetice cool. Personajul iconic care isterizase audienta juvenila la finalul anilor ‘60 in filme ca Easy Rider sau The Wild Angels -dar care poate fi depistat mult mai devreme in folclorul cinefil (The Wild One, 1953, cu Marlon Brando)- e intruchipat aici de un alt debutant, notoriul Willem Dafoe posesor de trup astenic fetisizat cu piele si avand o mina de bad-boy sarmant si enigmatic.
Subiectul e restrans la o dupa-amiaza fierbinte petrecuta de Vance (Dafoe) si gasca lui intr-un orasel obscur situat pe autostrada care-i duce la cursa de la Daytona. Abatuti din mers de o defectiune la motorul unui tovaras, trupa se imparte intre un bistro si un service auto, luand contact cu cativa localnici si starnind reactii diferite de dezgust. In ce priveste scenariul, The Loveless nu straluceste prea tare, dezvoltand ideile deja uzate ale superficialitatii si a prejudecatilor provinciale in contrast cu satisfactia si libertatea unei vieti dezradacinate, traite iresponsabil. Totusi rezultatul e destul de interesant, macar din punct de vedere al jargonului folosit in dialoguri, care transpira autenticitate, si a unei rezolvari inedite a conflictului care se distanteaza de cliseul romantic.
Dincolo de astea punctul forte al filmului consta in maniera de filmare si incadrare, in structura compozitionala si textura sa bogata, vulgar-smechereasca, care dezvaluie un neindoielinic fetis pentru imagine si ritm molcom, toate dublate de un playlist musical in voga care cuprinde numai piese rock-n-roll una si una. Totusi, pentru a se putea aprecia aceste lucruri trebuie ignorat faptul ca uneori filmul abia se taraste sau ca nu pare sa aibe o destinatie. Fanii lui Willem Dafoe insa nu se vor plange de asta. In primul sau rol principal, Willem e carismatic si masurat in ciuda nostalgiei si a sentimentului de fatalism care par sa-i dubleze monologul launtric, aparand suficient de interesant si convingator pentru a transforma in erou autentic un personaj ce usor putea deveni caricatural sau patetic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.