vineri, 24 iulie 2015
Ceau, Cinema! spune Aferim! Toma Cuzin
De ce este Aferim! un film important? Ne spun mai jos câțiva oameni legați direct de Ceau, Cinema! sau prieteni ai festivalului. Suficiente motive de a participa la proiecția de mâine de pe stadionul din Gottlob.
 |
| Toma Cuzin în Aferim! |
Adina Baya
De ce e „Aferim!” e un film foarte important pentru cinemaul românesc? Pentru că, în spatele unui western cu oameni în iţari, se ascunde un fel de poveste atotcuprinzătoare despre România, o „metanarrative”, dacă ar fi să împrumut termenul lui Lyotard. E filmul care îţi arată cum eşti şi de ce eşti aşa, îţi aminteşte de unde vii.
Şi te face să constaţi cinic-amar că, deşi au trecut 180 de ani de la acţiunea filmului, majoritatea lucrurilor arată cam la fel. Minorităţile etnice sunt luate, în continuare, drept ţapi ispăşitori pe care majoritatea i-ar tortura oricând cu plăcere pentru a-şi distrage atenţia de la propriile greşeli. Stăpâne absolută peste relaţiile interumane sunt tot negocierea, cearta, ţigăneala pe bani mărunţi şi ciubucul.
Femeile sunt, în marea lor majoritate, tot privite ca nişte anexe cu creierul mai mic al soţilor/taţilor lor. Trăim în continuare în ţara lui „facem să fie bine”. Suntem cu toţii în continuare nemulţumiţi de ţara în care trăim etc. Iar dincolo de toate tarele, românul continuă să fie un tip «de treabă», gata să ia apărarea celor care o merită, dar în acelaşi timp să fugă cuminte la loc în banca lui atunci când o figură autoritară îi cere asta cu ton apăsat.aferim-188523l
„Aferim!” e unul dintre cele mai „româneşti” filme pe care le-am văzut vreodată, stabilind cu precizie o suită de valori universale ale acestui neam. Asta dacă vrei să-l vezi aşa. Dacă nu, mai e şi varianta de a-l citi ca pe o pastişă la adresa lui Tarantino, a lui Shakespeare, a „Moromeţilor” şi a altor câteva piese magistrale care se pot ghici în intertext.
„Last but not least”, e de departe cel mai credibil film de epocă românesc pe care l-am văzut deodată. Jude are un talent rar de a reda autenticul chiar şi când actorii vorbesc în proverbe; şi când zapciul lui Teo Corban e o doar voce care se aude în timp ce doi călăreţi abia se zăresc în depărtare pe ecran, şi când stai la masa din cârciumă cu Şerban Pavlu.
Lucian Mircu
„Aferim!” nu e pentru „ipochimenii care or să ne pomenească peste 200 de ani”. E chiar despre ei. Adică… noi. „Aferim!” semnalează o ruptură binevenită de curentul „minimalist-mizerabilist” şi de filmele istorice „patriotice”. „Aferim!” ne obligă să încetăm discuţiile despre „valuri” şi mode, pentru a ne concentra pe ce e cu adevărat important.
„Aferim!” e important pentru felul în care atacă discriminarea (de toate felurile). Jude nu răzbună sclavii (ca Tarantino). Doar ne arată negrul de sub unghie. Apropo, aş vrea ca Jude să ne mai „strice” imaginea în lume. De câteva ori.
„Aferim!” e important pentru că a stârnit şi încă mai stârneşte atâtea discuţii (chiar dacă se vorbeşte şi „pe alături”). Ne provoacă să ne punem întrebări despre noi, despre prezent & trecut, despre viaţă (nu acesta e, în esenţă, scopul artei?), fără să se ia prea tare în serios.
„Aferim!” e important pentru că ar putea schimba şi felul în care românii îşi văd cinematografia. Iată că un film românesc poate fi entertaining şi inteligent, „de acţiune” şi „de gândit”. Pe scurt, fiecare poate să plece acasă cu ceva.
E un film atît de important încât sper că valahii (care au cea mai bună viteză la download din UE) să nu mai aştepte să-l dea jos de pe torenţi, ci să-l vadă pe un ecran mare, în toată măreţia imaginii sale. Şi după ani, să-l dea dascălii la şcoală. E dovada vie şi delicioasă că limba română poate să sune bine într-un film.
Marian Sorin Rădulescu
Ca să aflăm de ce este „Aferim!” un film important pentru cinematografia română, ar trebui întrebată chiar ea. Şi nici aşa nu cred că ar fi toată lumea mulţumită, indiferent de răspuns. S-ar găsi şi atunci cârtitori să zică: De unde ştie ea, cinematografia, ce e important şi ce nu pentru ea?
Importanţa unui film este, în fond, o chestiune personală. Un film ca „Aferim!” este înjurat sau iubit de oameni care, mai mult sau mai puţin, împărtăşesc aceleaşi valori, aceeaşi sensibilitate, acelaşi ideal.
De oameni care sunt sau nu obsedaţi de purisme (ideologice, naţionale, morale), de oameni care sunt legaţi sau nu de „epopeea naţională”, aşa cum a fost ea povestită în serialul popular cu voievozi, haiduci, zapcii, comisari ş.a.m.d. – cu toţii eroi, fireşte.
„Aferim!” mi se pare important, întâi de toate, pentru dimensiunea sa tragi-comică, de tip râsu’-plânsu’, care anulează radical orice dimensiune „eroică”, triumfalistă, senzaţionalistă din mai vechile filme „istorice” şi „de acţiune”. În fine, filmul lui Radu Jude mi se pare important pentru că, într-o manieră deloc interesată de reconstituirea strict artizanală, exterioară a epocii (cum se întâmplă şi în filmele lui Lucian Pintilie), invită spectatorul treaz şi atent să-şi reconsidere şi analizeze propriile prejudecăţi şi propria identitate, într-o lume din ce în ce mai pestriţă şi mai supusă schimbărilor de tot felul.
Lucian Maier
Nu se întîmplă foarte des (la noi şi oriunde) să fie realizat un film care spune o poveste de care spectatorul se poate bucura sincer, fără nicio interferenţă socio-politico-filosofică, şi, în acelaşi timp, în mod natural, fără nicio pretenţie, fără preţiozităţi, fără să fie condescendent în relaţie cu spectatorul, filmul să fie şi social, şi politic, şi filosofic.
În raportarea sa la realitate, omul îşi construieşte lumea prin limbaj. Lumea are un rost pentru orice om în măsura în care acesta din urmă are acces la tainele sale. Accesul întotdeauna are loc prin limbă (cuvintele fiind semnele unui cod în care e înregistrată lumea). În acest sens, limba este un depozitar al evenimentelor, ca lucruri rostite şi înfăptuite; este un depozitar al istoriei.
Radu Jude conduce filmul în direcţia aceasta, a chestionării posibilităţii noastre de a accesa istoria prin intermediul limbii – în măsura în care, noi, cei care accesăm istoria, suntem parte din conştiinţa prezentului (din manifestarea limbii aşa cum este ea astăzi).
Însă în tot acest timp (al investigaţiei prin limbă), Radu Jude face şi alte cercetări – în relaţie cu prejudecăţile, cu ideea de conducător politic, cu raporturile de putere din societate (bărbat – femeie, lege – societate, zapciu – boier, conducător – supus etc.) – prin care „Aferim!” devine un act artistic inepuizabil.
Răspunsurile au făcut parte dintr-o anchetă mai amplă printre criticii români, publicată pe Ziarul Metropolis.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.