sâmbătă, 11 iulie 2015

Ceau, Cinema! „Îngerul Atotputernic”. Viața văzută prin sticla de votcă

Pentru început, o evidență: Wojciech Smarzowski este unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăzneți regizori polonezi. 

Iar cel mai nou lungmetraj al său, neconvenționalul „Îngerul Atotputernic” („Pod mocnym aniolem”/„The Mighty Angel”), cu patru nominalizări la Premiile Filmului Polonez, propune o viziune mai puțin triumfalistă asupra Poloniei, prin prisma unui scriitor dependent de alcool.



Textul deschide seria cronicilor la cele șase filme pe care vi le oferim în Competiția Ceau, Cinema! 2015 și ale căror titluri și prezentări le găsiți aici.


Un prozator cu o viaţă distrusă de votcă, într-o interpretare demnă de Oscar
(scuzați clișeul, dar e
justificat) a unuia dintre cei mai distribuiţi actori polonezi, Robert Wieckiewicz, cel care l-a jucat şi pe Lech Walesa în filmul din 2013 regizat de Andrzej Wajda.

Comentariul acid pe care îl propune Smarzowski asupra ţării sale, şi care este în contradicţie cu partea care glorifică trecutul a cinematografiei poloneze, este că alcoolul – în cantități teribile - pare să fi fost mereu prezent în viața polonezilor de-a lungul istoriei. Existența văzută și trăită prin sticla de votcă.

Pornind de la această idee, Smarzowski oferă însă mult mai mult: o radiografie a dependenței și a decăderii, al căror deznodământ este incert. Nici nu ar fi posibil altfel, pentru că lupta este neîntreruptă și ea este singura care contează. Un fel de variantă adusă la zi, dar europeană, a clasicului film „The Lost Weekend” (1945), regizat de Billy Wilder.

Wojciech Smarzowski
Impresionant însă la filmul cineastului polonez este stilul, adaptat perspectivei subiective, tulburate, a protagonistului asupra lui însuși și a lumii din jur. Un ritm alert, în care cronologia este făcută țăndări, pentru că noțiunea timpului nici nu are așa mare importanță în acest caz.

Un montaj care pune accent pe emoții, pe stări. Și o acumulare treptată – dar hotărâtă – a tensiunii, a războiului protagonistului (dar și al celor din jurul său) cu ”îngerul atotputernic”, până la paroxism.


Proiecţii:
Miercuri, 22 iulie, ora 18, Casa Artelor – Sala Studio
Joi, 23 iulie, ora 16, Casa Artelor – Sala Studio


Sursă foto Wojciech Smarzowski: cineuropa.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.