vineri, 22 mai 2015

Micul prinţ s-a făcut mare

A lua Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupery şi a te gândi la o continuare a poveştii poate părea un exerciţiu creativ deopotrivă îndrăzneţ şi incitant. Reuşeşte regizorul Mark Osborne să îl ducă la bun sfârşit în animaţia prospăt lansată la Cannes?


Pentru început, animaţia lui Osborne fixează un cadru contemporan în care să înceapă dezvăluirea poveştii din carte. El arată cam aşa. O fetiţă de vreo 7-8 ani şi mama ei divorţată îşi duc viaţa după reguli şi planuri extrem de clare – concepute de mamă şi adoptate cu entuziasm de micuţă. Totul se schimbă când cele două se mută într-un casă al cărei vecin are un avion în curte şi încearcă să îl pornească. Un pic nebun şi un pic nonconformist, bătrânul din casa vecină începe să o fascineze pe fetiţă şi să pună în pericol eforturilor mamei de a-şi transforma copilul într-un mic adult responsabil. 
Prin vocea lui Jeff Bridges, bătrânul devine cel care o introduce pe micuţă în lumea Micului Prinţ.

Secvenţele generate exclusiv pe computer, reprezentând rama contemporană a poveştii, alternează binevenit cu cele în care pe post de personaje animate sunt nişte păpuşi din fetru şi carton. Acestea din urmă urmează fidel linia estetică a desenelor lui Saint-Exupery din cartea Micul prinţ şi construiesc un univers cu infinit mai multă candoare şi expresivitate decât cel dominat de CGI. Păcat că astfel de secvenţe nu sunt foarte multe. Şi păcat că scenariul derapează la final spre un fel de action-movie în care fetiţa îl descoperă pe Micul Prinţ într-o nouă lume, devenit adult. Secţiunile respective nu mai au nimic din spiritul şi atmosfera textului, din profunzimea metaforelor expuse subtil de personajele lui Saint-Exupery.


Nu sunt foarte sigură că ce rezultă e un film pentru copii. Nostalgia după starea de graţie pe care am avut-o cu toţii în copilărie şi am uitat-o pur şi simplu pe parcurs mi se pare un subiect prea complex şi nu neapărat interesant pentru copii. Aşadar, cred că Micul prinţ al lui Mark Osborne va fi savurat în special de adulţi, cu precădere dacă nu-i deranjează faptul că regizorul şi scenaristul renunţă aproape complet la subtilitatea cărţii şi subliniază „mesajul” în culori fosforescente. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu