marți, 11 iunie 2013

George Littera – sau cum arată erudiţia cinematografică

Considerat de multe voci avizate drept cel mai important istoric şi teoretician român de film al ultimelor decenii, George Littera a murit în anul 2000, înaintea apariţiei noului cinema românesc. Tinerii cineaşti, dintre care unii l-au avut profesor, ar fi avut poate nevoie de profesionalismul său, ce i-ar fi permis cu siguranţă să aşeze noua direcţie în coordonate istorice şi teoretice bine definite, aşa cum a făcut cu filmele semnificative sau mai puţin importante din timpul comunismului.

Paradoxal - însă nu extrem de surprinzător luând în considerare perfecţionismul său recunoscut -, George Littera nu a lăsat în timpul vieţii nicio carte. Scrierile sale rămăseseră împrăştiate în reviste, studii ştiinţifice, cursuri universitare sau volume colective. În anul 2010, Editura UNATC PRESS publica, în circuit restrâns, Istoria filmului universal. 1895-1945, un volum postum îngrijit de Dana Duma şi sprijinit de soţia autorului, Ileana Littera.

Bazată pe notele de curs ale unor foşti studenţi, cartea reprezintă, în ciuda limitelor sale stilistice inevitabile, o erudită şi extrem de utilă incursiune în începuturile cinematografiei. Un compendiu bogat în informaţii şi observaţii de substanţă, care dezvăluie un spirit enciclopedic viu, dotat cu o uşurinţă unică în a parcurge şi dezvălui deopotrivă drumurile cunoscute şi cărările ascunse ale istoriei filmului.


La sfârşitul lui 2012, aceeaşi editură a publicat, din păcate într-un regim similar şi inexplicabil de semi-clandestinitate, cartea Pagini despre film, care reuneşte o mare parte dintre textele despre cinema ale lui George Littera, apărute între 1964 şi 2000.  Substanţialul volum de 300 de pagini este structurat în trei părţi de dimensiuni asemănătoare, care dezvăluie multiplele direcţii ale obsesiei autorului faţă de cinematograf. Prima  este dedicată unor texte de teorie şi estetică, a doua – fimului românesc, iar ultima – unor mari pelicule şi regizori din întreaga lume. Bineînţeles, graniţele între zonele de interes sunt flexibile şi se suprapun, astfel că multe dintre texte relevă combinaţii infinite de istorie, estetică, teorie, critică aplicată, cronică de întâmpinare, eseu sau relatări de la festivaluri.

George Littera dezvăluie o lejeritate fascinantă a discursului, atribut numai al spiritelor erudite şi dedicate până la obsesie subiectului de analiză. Teoreticianul ne poartă, cu egală pasiune, prin istoria şi identităţile genurilor ficţional, documentar, de animaţie, musical sau scurtmetraj. Ne vorbeşte despre evoluţia esteticii filmului, despre vedetele melodramelor mexicane, despre celebra politică a autorilor promovată de francezi, despre cum s-a dezvoltat practica actoriei, despre metaforă şi simbolismul obiectelor în cinema.

Toate aceste idei abordate în prima parte a volumului sunt continuate cu un sclipitor eseu despre momentele cheie din evoluţia teoriei de film româneşti, care ne trimite la primii scriitori ce şi-au îndreptat atenţia spre noua artă în anii de început ai secolului 20, la revistele de cinema ale vremii, la ideile unor Mihail Dragomirescu şi, mai ales Tudor Vianu, la publicaţiile de avangardă şi la specialişti notorii ca D.I. Suchianu şi Ion Cantacuzino.


Partea a doua, dedicată filmului românesc, conţine unele din cele mai strălucitoare pagini despre cei mai importanţi cineaşti şi rolul jucat de ei în evoluţia limbajului cinematografic autohton.  După ce îi cunoaştem pe doi dintre regizorii precursori din perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, Marin Iorda şi Ion Şahighian, ajungem la analize detaliate dedicate marilor filme ale cineaştilor care au creat şi consolidat identitatea filmului românesc - Victor Iliu, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Mircea Săucan, Iulian Mihu.

Littera identifică ruptura decisivă produsă de două filme reper şi consecinţele ei: Între Moara cu noroc al lui Victor Iliu şi Pădurea spânzuraţilor al lui Liviu Ciulei, în mai puţin de un deceniu, fizionomia cinematografului nostru se modifică sensibil. Suntem, totuşi, prea aproape de această epocă, ne lipseşte posibilitatea unui recul în timp, pentru a desluşi cu precizie toate dimensiunile şi implicaţiile fenomentului cinematografic, pentru a surprinde toate nuanţele lui şi felul în care el a pregătit actuala stare a cinematografiei româneşti (nota mea – textul este din 1976), dar încă de pe acum se poate afirma fără teama de a greşi că aceşti ani reprezintă şi în ceea ce priveşte evoluţia limbajului cinematografic (...) o perioadă de trecere de la vârsta insesizabilelor, sporadicelor acumulări, la vârsta premergătoare unei dorite maturizări, o perioadă în care se epuizează un întreg ciclu de căutări.

Pentru George Littera, între cineaştii epocii, Iliu reprezintă cazul celei mai stăruitoare tentative de elaborare a unei poetici personale, iar momentul Pădurii spânzuraţilor e cel al unei mature sintetizări a achiziţiilor expresive înregistrate de cinematograful nostru într-o lungă perioadă de tatonări, de lente şi capricioase acumulări, momentul în care se afirmă, mai intens, mai ascuţit, conştiinţa limbajului.

Eliberaţi de formula stilului clasic, solid şi coerent, unii din tinerii regizori ai vremii căutau, privind cu un ochi la Occident, formule noi de expresie, aşa cum au făcut Pintilie şi Săucan:  Formula epică pe care o practică filmul (nota mea - Duminică la ora 6) a părut unora  ceţoasă, obscură. Această construcţie atomizată şi fluidă, suplă, aparent lipsită de coerenţă, prin care Pintilie a încercat o eliberare de sub tirania unor tipare epice sclerozate, nu trebuie judecată după canoanele tradiţionale” sau „În Meandre, cinematograful nostru numără încă o experienţă în sfera căutărilor de limbaj – una dintre cele mai îndrăzneţe de până acum – şi cred că e bine să încercăm formulele cele mai diverse. Săucan nu vrea să povestească o istorie, nu pune în pagină evenimente, ci e interesat de stările, de psihologia sinuoasă a eroilor, de jocul ei labil, de senzaţiile personajelor.

Partea a doua conţine de asemenea un substanţial eseu despre evoluţia stilistică a filmului de animaţie românesc, dar şi texte despre încercările de filme poliţiste, „coordonatele” documentarului sau istoria filmului istoric.

Egal interesat de peisajul internaţional al filmului, George Littera a scris numeroase pagini şi despre cinematografia sovietică, precum şi despre multe din filmele, autorii şi valurile definitorii din epocă, de dincoace sau de dincolo de Cortina de Fier - toate cuprinse în ultima porţiune a cărţii.

Observaţiile lui George Littera caută întotdeauna esenţele, plăcile tectonice care pun în mişcare limbajul cinematografic. Fiecare film, cineast, stil sau gen este integrat în context istoric şi teoretic. Textele sunt lipsite de orice tentaţie impresionistă. Analizele sunt lucide, profesioniste fără a fi didactice, dezvăluind o pasiune rar întâlnită.

El ştie să vadă importanţa filmelor slabe şi caracterul vizionar al peliculelor esenţiale. Înţelege fenomenul cinematografic în toată complexitatea şi diversitatea lui. Dincolo de bogăţia informaţională şi conceptuală, o astfel de carte te învaţă cum să priveşti şi să gândeşti cu adevărat un film, să conştientizezi de ce este cinematografia atât de fascinantă, puternică şi importantă.

Littera ar trebui să devină un reper sau măcar să fie citit de toţi cei care, într-un fel sau altul, discută, amator sau profesionist, pe bloguri sau reviste de cultură, despre această fascinantă obsesie - filmul. Iar scrierile sale ar trebui să ajungă la un public cât mai larg, în contextul unei pieţe editoriale în căutare de cărţi de cinema de valoare.
  
Ionuţ Mareş

3 comentarii:

  1. Si daca vreau cartile cum fac? Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pai, aici e o problema, tocmai din cauza celor care le-au editat, pentru ca au ales, inexplicabil, cel putin pentru al doilea volum, sa nu le puna in vanzare (sau cel putin nu prin librarii) si se le imparta cumva intre ei, cei care au intr-un fel sau altul legătura cu UNATC. asa ca singurul meu sfat ar fi: ori cunoaşteti sau dati de cineva de prin UNATC care v-ar putea face rost de ele, ori probabil le-ati putea imprumuta de la biblioteca lor. in cazul meu: pe primul volum mi l-a dat cineva in legatura cu UNATC care avea doua exemplare, iar pe al doilea l-am citit pt ca mi l-a imprumutat cineva dupa ce altcineva ii facuse rost de el. si pe mine ma enerveaza chestia asta. pt ca e pacat de carti. meritau o circulatie mai buna

      Ștergere
    2. Multumesc. Are fiul meu o amica studenta in anul I la Cinematografie, asa ca, poate-poate. :D

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.