sâmbătă, 25 mai 2013

Un certain regard

LES JEUX SONT FAITS!


Ultimele zile petrecute in Cannes au fost foarte aglomerate, cu treziri la ora 6 ca sa ajung la ravnitele proiectii de dimineata, cu alergari de colo-colo si, din pacate, cu obligatoriile pregatiri de intoarcere.

Scorul meu final arata asa: 7 filme din Competitia Oficiala, 8 Un Certain Regard, 2 proiectii speciale Cannes Clasics, 1 Quinzaine des Realisateurs. Vestea buna: am bifat top 3 cu ce doream neaparat sa vad. Vestea proasta: dupa toate aparentele am pierdut 3 filme bune din selectie (si cine stie cate din Quinzaine sau Semaine de la Critique).

Din competitia oficiala, Inside Llewyn Davis (filmul fratilor Coen) a fost printre cele mai laudate in timpul celor 8 zile pline pe care le-am petrecut aici (si are un atu din cauza americanului din juriu :). Dar revelatia ultimelor zile, filmul de care toata lumea vorbea cu entuziasm (la cozi, pe starada, la toalete) e La Vie d'Adele aka Blue is the warmest colour de Abdellatif Kechiche, o poveste senzuala & exploziva despre prima dragoste, in care apare din nou voluptuoasa Lea Seydoux (Grand Central). Pentru ca tinea 3 ore, a trebuit sa renunt la el - eram mult prea obosit.

Marea batalie pentru Palme se da intre acestea doua, dar surprizele la Cannes nu sunt ceva neobisnuit (una dintre ele poate veni si din partea japonezului Hirokazu Koreeda cu Like father, like son, apreciat si el de critici). Pentru ultimele scoruri puteti consulta tabelul orientativ publicat de Screen Daily, unul din barometrele cele mai respectate la Cannes.


In sectiunea Un Certain Regard, As I lay dying, debutul regizoral în lungmetraj al lui James Franco a adunat destule laude cat sa ma faca mai curios. Recunosc ca l-am snobat/subestimat si m-am dus sa vad altceva, convins ca nu merita. Oricum, sper ca filmele americanilor sa ajunga in urmatorul an prin multiplexurile patriei, iar daca La vie d'Adele e atat de bun incat sa ia Palme d'or il vom vedea probabil si la noi (intre timp s-a anuntat ca a luat premiul FIPRESCI, premiul criticilor).

Acestea sunt principalele mele trei regrete/omisiuni din Cannes 66 (Jarmusch-ul si Polanski-ul au venit dupa plecarea mea din Franta, deci n-aveam cum sa le vad). Una din regulile pe care le-am invatat despre festival e ca trebuie sa pleci din start cu ideea ca nu ai cum sa vezi tot. E ca la casino-ul (vecin cu salile de cinema): trebuie sa ai si noroc si inspiratie, sa fii la locul si la momentul potrivit. 

Nu pot sa ma plang.

M-am hotarat de la inceput sa vad cat pot din Un Certain Regard. Si am prins aproape tot ce a meritat. Ma bucur sa vad ca filmele care mi-au placut au fost si cele premiate azi de juriul condus de Thomas Vintenberg. 

Alain Guiraudie, regizorul "gay-porn thriller-ului" L'inconnu du lac a luat pe buna dreptate premiul pentru mizanscena. Actiunea se intampla exclusiv pe malul unui lac si in paduricea de langa, dar nu te saturi o clipa de locul ala.

Desi face destul de mult cu ochiul spre zona mainstream, filmul palestinian Omar releva dilemele morale a trei prieteni din copilarie pe cale sa devina "luptatori ai libertatii". Are ritm, tensiune si doua scene de urmarire pe care le traiesti "a bout de soufflé". Finalul a fost dinamita, cu victime colaterale si in sala (dupa proiectia asta mi s-a distrus telefonul).

Despre The missing picture a lui Rithy Panh am scris deja ca e unul din putinele filme din selectie care duce cinemaul mai departe. A luat premiul Un Certain Regard. 

A fost distins si Fruitvale Station cu ceva (Prix de l'Avenir), dar titlul care lipseste din palmares este Les Salauds (de Claire Denis), adevaratul "film punk al festivalului". 

In argumentul sau, presedintele juriului multumeste pentru selectia remarcabila, "nesentimentala, totusi poetica, politica, foarte originala, cateodata deranjanta, diversa si mai ales, foarte des, de neuitat. Figurine de ceara, violenta, blow-job-uri homosexuale, umilinta sistematica a rasei umane, picioarele lui Lea Seydoux, imitatii reusite ale lui Brando, sunt doar cateva din imaginile care ne vor urmari pentru o vreme" semneaza Thomas Vinteberg.

Acum vreo trei zile m-am intersectat pe strada cu regizorul danez (Festen, The Hunt) si n-am putut  rezista instinctului de a il opri doua minute pe parintele Dogma 95. I-am propus un interviu dupa festival, cand va avea timp. E liber abia in...decembrie.  

Tinand cont ca am vazut mai putin de jumatate din sectiunea principala, e greu sa fac pronosticuri privind premiile de maine seara. Dar pot sa alcatuiesc un mic top personal:

Favoritul meu e La Grande Belezza de Paolo Sorrentino. Nu cred ca poate spera la mai mult decat Premiul Juriului si premiul de interpretare masculina pentru Toni Servillo (parca si mai bun ca in Il divo, daca se poate asa ceva).

Pe locul doi, dar din nou fara sanse la Palme, e Nebraska de Alexander Payne. Pentru cei care au vazut Medalia de Onoare (de Calin Netzer) intriga e aceeasi (un batran ratat care vrea sa-si recupereze demnitatea) dar e incomparabil mai comic si mai duios. Bruce Dern e si el candidat serios la premiul de interpretare. Unii spun ca Michael Douglas ar fi favoritul principal pentru rolul pianistului gay Liberace, din filmul cu care Soderbergh a declarat ca vrea sa-si incheie cariera (Behind The Candelabra). La interpretare feminina favorita e titulara Adele Exarchopouulos din La Vie d'Adele (din ce am vazut, eu i l-as da lui Kristin Scott Thomas, in ciuda faptului ca are rol secundar).

Pentru tripul vizual/muzical cu care ne-a regalat Only God Forgives, e urmatorul pe lista preferintelor, dar nu cred ca juriul condus de Spielberg va gusta "existentialismul ultraviolent si misticismul" lui Refn. Insa ar putea sa guste maiestria vizuala si satira sociala a chinezului Jia Zhangke cu A touch of Sin, locul 4 in topul meu.

Franco-iranianul Le Passé nu m-a convins cum a facut-o cu A Separation, dar poate castiga premiul pentru scenariu. Nu l-a convins nici pe Sorin, un roman care locuieste in Antibes (la cativa kilometri de Cannes) si care s-a oferit cu gentilete sa-mi imprumute un telefon dupa ce a aflat de necazul meu.

Iata ce imi scrie Sorin:

"Le Passé a iesit in cinema-uri (de obicei scot in cinema vreo 2-3 din filmele in competitie). Anii trecuti am vazut Terrence Malik-ul (care m-a revoltat la culme c-a cistigat, mi s-a parut ca partea narativa cu Brad Pitt, mama, copilaria e ok, dar restul e confuz si lipsit de subtilitate si substanta), Le gamin en vélo si parca De rouille et d'os. Anul asta mi-e mai slaba recolta. Le Passé mi-a placut "moyen" cum zic, unflatteringly, francezii. Prietena mea s-a plins ca nu-i focus clar, ca shiftuie de la un plot/personaj la altul, ca abandoneaza pe unu' si preia pe altul (divortul unui cuplu si suicidul din celalalt), ca nu-i clar cine-i/cine-s personajul/personajele principal(e). Bérénice Bejo m-a dezamagit un pic. Nu mi s-a parut ca s-ar remarca prin ceva, c-ar fi mai talentata decit the average actress."

In ciuda twist-urilor pe care le-a apreciat, Le passé nu a convins-o nici pe Ada Solomon (unul dintre cei mai importanti producatori romani, cu treaba la Marche du Film ca sa prezinte Pozitia Copilului). M-am intalnit cu ea tocmai la filmul lui Fahradi si apoi la petrecerea de miercuri din pavilionul romanesc. In poza alaturata (multumesc Ioana Mischie) apare si Tudor Cristian Jurgiu, de care ati aflat deja ca a castigat un premiu in sectiunea Cinefondation cu scurtmetrajul In Acvariu.

Cu o jumatate de ora inainte ii luasem un interviu in Palais. Desi tehnic, mai corect e sa spun ca Tudor imi lua interviu mie. Pentru ca nu mai aveam mijloace de inregistrare (din nou din cauza incidentului cu telefonul), a scos el un reportofon si a inregistrat discutia noastra din biroul Cinefondation. Acum astept sa-mi trimita fisierul audio ca sa pot transcrie "interviul". Mi-a placut filmul (despre un cuplu care se desparte-impaca-desparte-impaca-desparte...) si mi-a placut mult omul din spatele camerei. 



Aventura mea canneza a luat sfarsit. Pentru detalii de la fata locului din ultima zi de festival va invit sa intrati pe Film Sense, un "festimonial" cu bataie lunga in care sunt implicati niste oameni faini (Anda Ionescu, Marius Mandrutau si -mai vechiul amic- Lucian Maier). Reveniti apoi aici, ca mai am povesti pentru cel putin o luna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu