duminică, 14 aprilie 2013

Stoker (2013). Natură moartă



Stoker/Legături suspecte (2013) este un exerciţiu de stil extrem de la primul până la ultimul cadru, de la portocaliul misterios din părul lui Nicole Kidman până la picăturile de sânge de pe albul florilor. Alcătuit parcă din tablouri care updatează goticul la secolul 21, Stoker inspiră o puternică senzaţie că asişti la desfăşurarea unei naturi moarte. Totul pare nemişcat, static, condamnat la dispariţie – de unde şi simbolul păsărilor împăiate care populează lumea Indiei (Mia Wasikowska).

Fals horror şi fals thriller (interesul pare centrat nu pe cum se continuă acţiunea, pe ce se întâmplă mai departe, ci mai degrabă pe ce delicii vizuale oferă Park Chan-wook), Stoker este de o ironie aproape imperceptibilă. Sexualitatea reprimată se erijează în principala cauză a dezlănţuirii şi eliberării sângeroase a Indiei, echivalente în final cu maturizarea (renunţarea la rochiile de fată cuminte şi trecerea la pantofii cu toc – simboluri ale feminizării) – în asta constă de fapt miza întregului film.


Imaginaţia extremă a fetei construieşte un univers ameninţător, marcat de crime, dorinţe sexuale, plăceri morbide, culori deopotrivă pastelate şi stridente. Fuga de trecut, de familie (ce mai rămâne din aceasta), de provincie, de autoritatea poliţienească, de adolescenţă, şi cursa spre New Yorkul iluminator sunt de fapt reprezentarea lumească, murdară a unei salvări.

Scenaristul Wentworth Miller a spus că l-a avut ca sursă de inspiraţie pe Hitchcock, iar Park Chan-wook, aflat la primul său film în limba engleză, ştie să introducă (fără stridenţe) scene care trimit direct la „maestrul suspansului”, din care cele mai vizibile sunt cele două momente de la duş. Mia Wasikowska, o actriţă cu o evoluţie fulminantă, face cu siguranţă cel mai greu rol al său de până acum, în timp ce Nicole Kidman este obişnuită cu personajele "ciudate", provocatoare, având astfel de roluri la degetul mic.

Ionuţ Mareş


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu