duminică, 21 aprilie 2013

Oblivion (2013)

'Our job is not to remember, remember?'

rating: Brainwash

Exista doua moduri in care te poti adresa unui film ca Oblivion: unul care presupune sa uiti toate filmele de gen vazute inainte, incepand cu 2001 si Planet of the Apes si terminand cu Moon, iar altul care solicita exact opusul primei variante, si anume folosirea memoriei intr-un fel de joc “gaseste perechea” ce presupune identificarea referintelor vizuale sau a ideilor importate din filmele pe care s-ar presupune ca le-ai uitat. Daca prima idee ar fi fezabila doar cu o stergere de memorie, cea de-a doua pare sa promita ceva mai mult divertisment cu conditia sa nu-i porti pica filmului tocmai pentru maniera in care s-a inspirat. Una din greselile pe care le fac constant cinefilii (inclusiv subsemnatul) e aceea de a astepta cu fiecare premiera ceva cu totul inovator sau macar original uitand ca toata societatea, nu doar cinema-ul, se afla de cel putin 25 de ani intr-o cultura a reciclarii. Poate ar trebui sa cautam mai putin prospetimea ideilor ci noutatea felului in care sunt relatate.


In privinta SF-ului cele mai bune idei (invazii extraterestre, first contact, calatorii interstelare, roboti, imperii galactice, calatorii in timp, colonizari, teraformari etc) provin de la inceputul sec XX sau au fost perfectate in seminalii ani ‘40-‘50, asa numita epoca de aur a genului. Ultima infuzie de originalitate a fost cyberpunk-ul (anii ‘80) iar acum traim realmente intr-o epoca post-cyberpunk in care multe din ideile speculate in urma cu 30 de ani sunt practic o realitate (sau in curs de a deveni una). Originalitatea mai poate aparea doar in forma cu care sunt imbracate vizual/narativ aceste concepte, in mixarea lor sau in felul in care traverseaza granita fantasticului invadand (chestionand?) realul. Asa ca daca exista o problema cu Oblivion n-as pune-o pe seama lipsei de originalitate (si Moon a fost la randul sau un omagiu catre Odiseea Spatiala 2001) ci pe insistenta asupra citatelor vizuale in dauna unei mai bune profunzimi narative.



Povestea din Oblivion uzeaza o lunga introducere in care suntem pusi la curent cu starea de fapt din 2077, expozitiune complet sabotata de o vizionare accidentala a trailerului. Pamantul a fost invadat de o rasa de necrofagi spatiali, luna a fost facuta bucati, cataclismele naturale si razboiul nuclear au distrus toate obiectivele turistice. Razboiul a fost castigat dar planeta a fost pierduta. Resturile umanitatii sunt pe drum spre colonia de pe Titan iar in urma au ramas doar cativa tehnicieni insarcinati cu reparatia dronelor care apara de invadatori niste uriase uzine de apa. Jack (Tom Cruise) e un asemenea tehnician dar munca sa nu e deloc banala. Jack locuieste intr-un apartament futurist plasat deasupra norilor impreuna cu partenera sa, Victoria (Andrea Riseborough), care-l asista tehnic in turele sale de reparat drone. Impreuna sunt o echipa eficienta, iar asta pare a avea importanta cruciala pentru supervizoarea Sally (Melissa Leo) de pe tetraedrul de control ce orbiteaza Terra.



Primul semnal ca ceva nu-i in regula e faptul ca cei doi au memoria stearsa. Visul recurent al lui Jack, in care se vede impreuna cu Julia (Olga Kurylenko) in varful Empire State Building, si apetitul lui pentru colectionat relicve ale trecutului, aseaza fundatia pentru o deformare a realitatii. Adevarul va iesi la iveala dupa ce femeia misterioasa se dovedeste a fi reala, picand efectiv din cer, dronele isi dezvaluie scopul real, elimina restul echipajului desi acestia erau oameni iar alien-ii se dovedesc a fi in realitate rebeli condusi de Morgan Freeman care incercau sa-l racoleze pe Jack. Filmul intra astfel in fagasul traditional al thrillerelor despre recuperarea identitatii si sacrificiul personal pentru salvarea unei umanitati inrobite, rezervand cateva scene de actiune palpitante si alte 2-3 twisturi care nu par intru totul predictibile intr-un puzzle atat de familiar.


Daca conceptual existenta acestui film e greu de justificat, neaducand absolut nimic nou si fiind nici mai mult nici mai putin decat o pastisa de elemente SF deja explorate, vizual Oblivion atinge un nivel destul de ridicat de maiestrie. Imaginea curata a lui Claudio Miranda fura ochiul cu niste peisaje absolut fascinante filmate prin pustietatile Islandei. Designul futurist al locuintei protagonistilor lasa loc de speculat in ce priveste minimalismul IKEA sau tendintele Apple. Apoi libelula metalica in care zboara Jack e ingenioasa, dronele sunt convingator de eficiente si pot fi interpretate ca o declaratie politica iar TeT-ul e mai straniu decat un cub al borgilor.

Din pacate Joseph Kosinski pare sa fi fost preocupat mai mult de latura tehnica a acestui film, de aspectul sau cool, fiindca personajele par niste simple mecanisme in slujba plotului, prea putin interesante pentru a-ti pasa de ce li se intampla. Sigur, e incantator s-o vezi pe Victoria scaldandu-se goala intr-o piscina transparenta la 1 km deasupra pamantului sau pe Julia ingrozita de stilul de pilotaj al lui Jack, dar dincolo de aspectul seducator e un vid motivational enervant. Pana si o drona are mai multa personalitate decat Morgan Freeman cu ochelari de soare si trabuc.


In ce-l priveste pe Tom Cruise, omul isi face numarul obisnuit ca sa convinga ca inca e un erou de actiune in deplina forma: alearga, impusca, loveste, escaladeaza, piloteaza etc iar cateodata se retrage la o cabana pe malul lacului sa citeasca. In apararea lui insa trebuie spus ca face toate astea mai bine decat 80% dintre cascadorii de la Hollywood. Dar personajului sau nu-i e permisa nici o descatusare comica sau vreun fel de cercetare interioara. Jocul lui e adecvat situatiei dar cam atat. Melissa Leo insa, desi prezenta doar cateva minute, e mult mai intriganta. Altfel, Oblivion foloseste inspirat bugetul consistent pentru a oferi o experienta vizuala peste medie, decorata cu artificii tehnologice insa cam lipsita de viata si cu 2 finaluri: unul dramatic si unul fericit si siropos. Un lucru pozitiv e si coloana sonora realizata de M83, o ambianta electronica cu reminiscente dramatice a la Daft Punk care se potriveste foarte bine cu panoramele outdoor, chiar daca, uneori, le cam acopera...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu