marți, 26 februarie 2013

Efecte adverse. Citiţi cu atenţie prospectul!


Side Effects/Efecte adverse (2013), presupus ultimul film al lui Steven Soderbergh, începe promiţător, anticipând parcă un body-horror cu implicaţii filosofice, cam în felul celor regizate pe la sfârşitul anilor ’70 de David Cronenberg. Premisele sunt asemănătoare: un medicament scăpat de sub control, o persoană care suferă transformări psihice potenţial periculoase şi un doctor cu intenţii necurate ca sursă a răului. 

Tocmai când începi să te obişnuieşti cu o astfel de pistă şi când în acţiune apare şi o crimă, Soderbergh şi scenaristul Scott Z. Burns deschid o nouă direcţie, spre o posibilă conspiraţie financiar-medicală, amestecată cu o poveste de alcov „altfel”. Victima - un psihiatru justiţiar interpretat de Jude Law, care porneşte în investigarea necunoscutelor ce îi dau viaţa peste cap. Pe măsură ce filmul se apropie de final, cei doi autori accelerează acţiunea, printr-o nouă întorsătură dramaturgică. Rezultatul este uşor ameţitor pentru spectator, în special din cauza aglomerării de fapte. 

Rooney Mara şi Channing Tatum
Ca şi în Contagion (2011), în care, pe un scenariu scris tot de Burns, aborda problema răspândirii unui virus în întreaga lume, Soderbergh nu este interesat de aspectele senzaţionale, ci de prezentarea cât mai detaşată a faptelor pe care le-ar putea implica un astfel de caz. Nu apasă pedala emoţiei acolo unde numeroşi regizori ar fi făcut-o, nu permite ataşarea de vreunul din personaje, nu păstrează în scene mai mult decât e nevoie pentru eficienţa naraţiunii. Este o abordare clinică şi bine controlată. 

Un rol hotărâtor în dinamica filmului îl joacă muzica lui Thomas Newman, care nu este în niciun moment stridentă, dar care e prezentă de fiecare dată când e nevoie de ea şi funcţionează mai degrabă subliminal. La nivel de imagine, semnată tot de Soderbergh, Side Effects mizează pe câteva planuri largi în care cerul apăsător şi atmosfera angoasantă par a prevesti ceva indubitabil rău, dar şi pe mai multe prim-planuri scurte şi tensionate şi pe câteva unghiuri spectaculoase. 

Mai puţin ofertant ideatic decât Contagion, Side Effects, care s-a aflat în acest an în competiţia oficială la Berlinale, acolo unde a triumfat Poziţia copilului, rămâne o bună bucată de cinema, una de care se vor bucura cu siguranţă în special pasionaţii de „thrillere psihologice” cu twisturi spectaculoase  (iertată să îmi fie formularea).

Ionuţ Mareş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu