luni, 21 mai 2012

"The Artist". Behind the scenes

Sperăm că nu v-aţi lăsat, ca şi noi, pe ultima sută de metri cu depunerea celebrelor formulare 200 sau 230. Dar dacă vă aflaţi în această delicată şi stresantă situaţie, vă amintim că termenul de depunere este 25 mai 2012. Deci încă aveţi timp să ne fericiţi cu cei 2%. Pentru a vă anunţa posibilitatea aceasta, în urmă cu aproape 2 luni am turnat un filmuleţ. Mai jos puteţi citi istoria facerii lui:



Durata filmărilor: 3 ore
Locaţie: studioul Camera 4  
Post-producţie: 4 zile
Buget: 21 roni

La început a fost ideea. M-a lovit în timp ce conduceam. Stăteam la semafor şi am început să rîd. Am testat repede ideea pe apropiaţi şi au reacţionat pozitiv. Ştiam că reuşita unui asemenea clip depinde de două aspecte esenţiale: interpretare şi filmare. Cu prima era ca şi rezolvată. Boris Gaza (Atelier 1) a zis DA din prima. După cîteva căutări, tot Boris mi-a dat soluţia salvatoare pentru partea de producţie. Camera 4 reuneşte 4 "oameni cu camera de filmat" care au lucrat în lumea largă şi s-au întors acasă, în Timişoara, pentru a începe un proiect mişto aici.  Între două proiecte-mamut (cu Travel Chanel, ZDF sau Arte) aceşti profesionişti găsesc timpul şi energia de a filma voluntar pentru ONG-uri. Vă daţi seama deci, că ne-am ţucat la marele fix. Iar cînd am vorbit cu Cristian Ilea, unul din cei patru, am aflat că şi ei îşi doresc o cinematecă la Timişoara.

Am fixat ziua filmării cînd se sincronizau toate programele. Pe 29 martie ne-am întîlnit la ora prînzului, la studioul celor de la Camera 4, după ce eu şi Richie ne-am chinuit să găsim un loc de parcare pe lîngă Unirii (cei care aţi trecut vreodată prin Timişoara ştiţi ce dificil e să faci asta la amiază). Cristian era deja de vreo oră acolo, ca să-şi pregătească toate obiectivele, luminile, fundalul etc. Am discutat un pic story-board-ul (mai jos îl puteţi vedea în detaliu; click pentru mărire)







Nu rîdeţi - nu ştiu să desenez (important e că regizorul şi monteorul au înţeles ce a vrut "artistul"). Iniţial, cadrul de început era gîndit altfel, dar cînd am văzut oglinda de machiaj din studio mi-am amintit de oglinda similară din The Artist. Iar Cristian a venit cu o soluţie foarte ingenioasă: să lipim cartonul cu numele Asociaţiei pe oglindă. Dar ne mai trebuia unul cu "prezintă". Şi aşa am ajuns să avem şi "efecte speciale". Richie s-a dus să tipărească hîrtia în apropiere.

Între timp a apărut şi echipa Atelier 1  în efectiv complet (Boris şi Carmen Gaza). Aportul lui Carmen a fost decisiv: i-a desenat mustaţa "Artistului" şi i-a uns părul cu briantină. Asta după ce îi strînse pletele lui Boris într-un fel de coc la spate cu un elastic (procedură dureroasă a fost repetată de vreo 4 ori din cauză de plete rebele). Păi nu puteam avea un erou hippie la 1920. Pentru a mai dezamorsa tensiunea capilară, Boris a început cu anecdote din teatru (pe care din păcate nu le putem reproduce :)). Una din improvizaţiile lui preferate este imitarea lui Marlon Brando din Naşul (şi acum ştim cum va arăta spotul de anul viitor al Asociaţiei). Ceea ce nu cred că reuşesc să transmit suficient prin acest material e faptul că te poţi distra copios la filmări. Am iubit fiecare minut.








În tot acest timp Cristian umbla la obiective şi lumini, şi urmărind-o pe Carmen în timp ce îşi îndeplinea atribuţiile de make-up artist, a venit cu ideea să apară şi ea în cadrul de început. După ce am încheiat prima scenă, la oglindă, ne-am mutat în cealaltă cameră unde am început să filmăm conform story-boardului.

Cea mai pretenţioasă scenă, pe care am şi tras-o în vreo zece duble, e şi cea mai lungă. Problema era cu cartonul cu camera de filmat pe care Boris trebuia să-l scoată de la spate dintr-o mişcare rapidă şi fluidă, asta după ce arunca tot ce scotea din buzunare. Cartonul tot cădea de pe portativul unde-l fixase Cristian. Aşa că pînă la urmă m-am culcat eu în spatele lui Boris, ca să-i dau cartonul la momentul potrivit. Scena cerea o anumită coregrafie şi, în caz că n-aţi observat deja, vă spun că Boris e un actor remarcabil. A filmat această scenă sub presiunea a încă doi factori, pe lîngă povestea cu cartonul buclucaş: 1. UNDE aruncă recuzita (să nu spargă vreun reflector/obiectiv) şi 2. CÎT DE TARE o trînteşte (pentru că în recuzită se afla şi mouse-ul meu de acasă).

Mie îmi place să lucrez cu oameni cărora le place munca lor, care îşi iau timp pentru fiecare detaliu, fără s-o lălăie. Spre norocul nostru, Cristian Ilea e un astfel de om. El a fost directorul de fotografie al filmului şi după 3 ore de filmare părea la fel de proaspăt şi de entuziast ca la început. Bine, a şi avut un asistent de regie destoinic (Richie), omul bun la toate de pe "platoul" nostru. O altă colaborare favorabilă am avut cu monteorul Costi Buţă, un fel de Edward Scissorshands al materiei filmate. Am putut să-i admir viteza de lucru cînd am finalizat varianta scurtă - un fel de "writer's cut" (Costi mi-a ascultat, cu amabilitate, dorinţele). Versiunea lungă îi aparţine.

 
De mare ajutor a fost şi Felix Petrescu  (Makunouchi Bento) care a cotrobăit pentru noi în arhivele muzicale (de pe archive.org  se poate folosi muzică, în scopuri necomerciale). Am ascultat vreo oră de ragtime şi, dintre toate, cel mai bine se potrivea ce a făcut regele ragtime-ului, Scott Joplin (Something Doing). Piesa are vreo 110 ani.

Repetăm că toţi oamenii implicaţi au lucrat voluntar (mai puţin Scott Joplin, săracu') şi la modul cel mai profesionist. Mulţumiri speciale: Atelier 1 şi Camera 4. Niciun animal nu a fost rănit pe perioada filmărilor (în afară de mouse-ul meu).

Bugetul de 21 de lei a fost cheltuit astfel:
creion dermatograf mustaţă - 4 lei
gel de păr - 6 lei
lipici de hîrtie - 2 lei
2 SMS-uri plată parcare - 9 lei

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu