duminică, 7 noiembrie 2010

Pseudokinematikos

IN PREMIERA PE MARELE ECRAN

Multa lume are impresia ca "noul val minimal romanesc" s-a nascut din neant. Putini mai stiu ca s-au facut filme mari si inainte de 1990. Si mai putini sunt acei ce vor sa le (re)vada azi. Pentru acesti curajosi a scris Marian Radulescu un "Fals tratat de cinema romanesc": Pseudokinematikos. Autorul impreuna cu echipa Marelui Ecran isi doresc ca volumul sa ajunga fix la destinarii lui. Prin amabilitatea editurii Theosis din Oradea (unde tocmai a intrat in tipar) vom oferi 9 volume pentru cele mai interesante cronici la unul din urmatoarele filme: Meandre si 100 lei de Mircea Saucan, Padurea Spanzuratilor de Liviu Ciulei, Reconstituirea de Lucian Pintilie, Concurs si Pas in doi de Dan Pita, Secvente de Alexandru Tatos, Nunta de Piatra de Mircea Veroiu & Dan Pita, Proba de microfon de Mircea Daneliuc si Moara cu Noroc de Victor Iliu (top ten-ul lui Marian din filmografia romaneasca). Cei interesati au la dispozitie patru saptamani incepand de azi, 7 noiembrie. Castigatorii vor fi anuntati deci duminica, 5 decembrie, in ajun de Mos Nicolae. Asteptam recenziile voastre la adresele din contact si va avertizam ca unele vor fi publicate pe blog. Noua dintre ele vor fi rasplatite cu Pseudokinematikos. O carte a carei prefata am fost onorat sa o scriu (mai jos puteti citi un extras).

Cinefilul e pe cale de dispariţie. Locul său pe scara involuţiei e luat de o specie nouă, mutantă: cinevoratorul. Îl puteţi recunoaşte după hămeseala cu care înfulecă, fără discernământ, orice film i-ar ieşi în cale. Cinevoratorii născuţi după 1989 au o scuză: au crescut cu cinematograful de consum. Le-ar fi şi greu să pătrundă în Zonă fără o călăuză pricepută. E vorba de Zona filmului desăvârşit, Zona „filmului ca icoană”, cum îi place lui Marian Rădulescu să o numească. Pseudokinematikos şterge cu bucurie praful de pe aceste „antichităţi” - asa le alinta autorul, duios-ironic. E ca un catalog numismatic pentru un arheolog care vrea să deosebească o monedă originală de o piesă contrafăcută.
Până la urmă, ceea ce face Marian Rădulescu e muncă de restauraţie a unor opere, pe nedrept îngropate, din ultima jumătate de veac. Pentru autor e o datorie de onoare să aşeze la locul lor filme şi regizori rătăciţi pe coridoarele memoriei colective. În ciuda titlului, Pseudokinematikos explorează exclusiv Zona cinema-ului viu, adevărat. Teritoriul cartografiat de autor (filmografia românească din şi de după „Epoca de Aur”) este unul mai degrabă personal decât exhaustiv. Pentru cine vrea să cerceteze Meandre, 100 lei, Singurătatea florilor, Nunta de piatră, Sfârşitul nopţii, Imposibila iubire, Concurs, Pas în doi şi multe altele, nu îmi pot imagina o călăuză mai devotată şi mai competentă. Reflecţiile sale lucide şi cuprinzătoare nu se opresc doar la munca regizorilor. Pentru ca harta să fie completă îi include în peisaj şi pe ceilalţi cineaşti, nu întotdeauna remarcaţi de critica de specialitate: operatori, scenografi sau compozitori de muzică de film. Indicii de orientare sunt presărate la tot pasul (atenţie la notele din subsolul paginii!).
Cronicile lui Marian Rădulescu vorbesc mereu despre unul şi acelaşi lucru: sensul adevăratului cinema este de a lumina şi ilumina. De a atrage reflecţia, nu de a distrage. De a educa gustul, nu de a-l perverti. De a curăţi ochiul, nu de a-l sminti. Ceea ce ţineţi în mână nu este o carte. Pseudokinematikos este o hartă. Cine se apleacă asupra ei cu atenţie va descoperi comorile uitate ale filmografiei româneşti din perioada comunistă. Va desluşi valorile autentice şi neperisabile ale cinematografului dintotdeauna. Şi, poate, drumul spre Zonă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu