marți, 16 noiembrie 2010

De doua ori Kurosawa

Am luat o pauza de la filmele de consum ca sa ma delectez cu un pic de cinema de acum 50 de ani, mai precis cu doua bijuterii japoneze semnate de maestrul Akira Kurosawa. Recuperez din clasici, cum ar veni.


1. Rashomon (1950) merita vazut pentru ca s-ar putea sa fie primul film ce trateaza ideea de multiperspectiva sau puncte de vedere diferite asupra aceleiasi intamplari. Adica ceea ce ulterior a copiat Hollywood-ul cu mai mare sau mai mic succes (The Usual Suspects ar fi cea mai reusita tratare a acestui subiect). Tot Rashomon e filmul care i-a facilitat lui Kurosawa recunoasterea internationala, fiind premiat la Venetia si nominalizat la Oscar. Povestea inspirata din doua romane japoneze are de-a face cu o crima si un viol repovestite din 4 puncte diferite de vedere, toate incercand sa ofere o lumina asupra adevarului. Care adevar e unul singur: "It's human to lie. Most of the time we can't even be honest with ourselves." Asa ca mintim pentru ca adevarul ne e cateodata peste putinta de acceptat. Intr-o zi ploioasa, un taietor de lemne si un preot se adapostesc sub poarta Rashomon. Acolo ii gaseste un trecator care, vazandu-i abatuti, ii trage de limba si afla povestea samuraiului ucis si a sotiei sale violate de banditul Tajomaru (Toshiro Mifune). Scena crimei e povestita apoi in flashback din punctul de vedere al banditului, al femeii violate si al mortului (prin vocea unei femei-saman) iar lucrul surprinzator e ca fiecare din cei 3 isi asuma din varii motive raspunderea de a fi dat lovitura ucigasa. Toate 3 versiunile se contrazic in motivatii si executie iar a 4-a, a taietorului de lemne (martor ocular) le contrazice pe toate si ofera o perspectiva noua care explica intr-un fel starea abatuta a celor 2 povestitori (martori la proces): josnicia umana e chiar mai inspaimantatoare decat orice crima. Minunat film, plin de substanta alegorica si simbolism in ciuda decorului minimalist si a numarului redus de personaje. Atentie la modul de folosire a luminii si la prim-planurile din unghiuri diferite, aceeasi scena fiind filmata cu mai multe camere deodata.


2. Yojimbo (1961) e ceea ce ar putea trece drept western japonez sau comedie neagra cu samurai si totodata filmul pe care Sergio Leone l-a refacut cadru cu cadru intr-un spaghetti numit Pentru cativa dolari in plus. Avandu-l pe eternul Toshiro Mifune in prim plan, Yojimbo e povestea unui samurai ratacitor (Sanjuro) care soseste intr-un orasel sfasiat de rivalitatea intre doi seniori: Seibei, patron de bordel si Ushitora, fabricant de sake. Amandoi angajasera batausi si tineau orasul in sah in asteptarea confruntarii finale, fiind insa prea lasi pentru a da startul. Sosirea roninului cu nume inventat, maestru spadasin, strica echilibrul precar asa ca fiecare face tot posibilul sa-l atraga in gasca sa. Doar ca Sanjuro e un om onorabil care decide ca pentru binele orasului toti batausii trebuie sa moara. Asa ca, aliat cu crasmarul si groparul, improvizeaza cu abilitate o tactica de joc la doua capete, facandu-i pe rivali sa-si mai epuizeze din efective. Numai ca soseste in orasel fratele unuia dintre ei care pare rupt din westernurile americane, aducand un pistol intr-o lupta de sabii. Impasul va cere niste sacrificii pe masura. Filmul e deopotriva amuzant si cool, oferind cand scenele alea faimoase de plan larg cu un singur erou in asteptare, cand atacuri de tip mareic ale unor gasti de batausi fricosi. Clar merita atentia noastra.

Un comentariu:

  1. rashomon e pur si simplu bestial:) scenele filmate in padure sunt bibilite maxim, f bine jucat, f bine delimitate perspectivele

    RăspundețiȘtergere