duminică, 29 august 2010

Trois Couleurs Trilogy

Ca sa mai egalam un pic raportul intre filmele de consum si filmele de autor facem loc aici si trilogiei existentialiste a lui Kieslowski sublim intitulata Trois Couleurs. Cu Bleu, Blanc si Rouge, influentul regizor polonez decupeaza steagul Frantei in trei bucati egale explorand idealurile si virtutile umane ale libertatii, egalitatii si fraternitatii in cadrul relatiilor individuale dintre oamenii obisnuiti si totodata, mai ales in partea a doua, arunca un ochi asupra tarii natale, Polonia, asa cum apare ea in lumina vecinilor mai stralucitori. Trilogia constituie mostenirea lasata de Kieslowski Europei si cinematografiei in general si a fost rasplatita cu premii la Berlin si la Venezia si nominalizari la Oscar si Cannes. Insa adevarata rasplata pentru opera lui Kieslowski cred ca ar consta in cunoasterea ei de cat mai multa lume si descifrarea sensurilor si subtilitatilor pe care geniul sau le-a pictat pe panza marelui ecran.

Trois Couleurs: Bleu e un episod trist despre suferinta si durere, filmat in tonuri reci si melancolice, dominat de albastrul din titlu si explorand ideea de libertate prin rupere de trecut. Juliette Binoche e sotia supravietuitoare dintr-un accident auto in care sotul ei, un mare compozitor, si fiica lor, decedasera. Setat in Paris, Blue o portretizeaza pe Julie in incercarea de a se desprinde de trecutul dureros. Ridicand un zid de muzica in jurul ei, care sa o separe de cotidian, ea adopta un nou stil de viata, cu tabieturi si o amicitie neobisnuita cu o vecina de moravuri usoare. Se muta intr-un apartament nou, scoate casa la vanzare, distruge partiturile la care lucra sotul ei (o piesa ce sarbatorea unitatea Europei) fara insa ca acordurile lor sa ne paraseasca vreo clipa. Muzica aproape hipnotizanta a lui Zbigniev domina intregul film, alaturi de nuanta de bleu ireal din piscina in care femeia isi ineaca frustrarile. Kieslovski insa lucreaza mana-n mana cu soarta iar firavul control al Juliei asupra propriului destin se rastoarna dupa cotituri neasteptate. Un admirator si coleg al lor, Olivier, indragostit de ea si de muzica, accepta sa finalizeze concertul pornind de la partiturile care au reaparut misterios. Totdata o fotografie ratacita dezvaluie o aventura a sotului si o obliga pe Julie sa reconsidere ingroparea trecututlui. Candelabrul cu cristale albastre, camera albastra, piscina albastra, toate iti lasa un sentiment tragic de nostalgie dupa o libertate iluzorie. Imaginile tv cu oameni in cadere libera ii dezvaluie mai incolo atarnati oarecum simbolic in corzi de bungee. Nu te poti elibera deplin de trecut..


Trois Couleurs: Blanc e un fel de comedie neagra despre relatia de cuplu, mai exact despre egalitatea care, in teorie, ar trebui gasita de doi oameni. Karol (Zbigniew Zamachowski) e initial dominat de frumoasa Dominique (Julie Delpy) care, motivand impotenta lui in patul nuptial, rupe legatura si divorteaza. Fara casa, fara bani si fara cetatenie, Karol paraseste Parisul, ajutat de un prieten conational, si revine in Varsovia. Aici renunta la meseria de frizer fara viitor si intra in lumea interlopa a valutistilor si traficantilor imobiliari. Crescant treptat intr-un miliardar de carton Karol joaca ultima carte pentru a-si castiga fosta nevasta: isi insceneaza moartea si ii lasa toata averea prin testament. In Blanc culoarea dominanta a filmului e albul, pornind de la cerul alb, prezent in porumbelul imaginar al carui falfait se aude in scenele de cuplu, pana la gainatul prevestitor care-l pica pe erou inainte de a intra in sala de judecata unde va fi facut de .. rahat. Faptul ca se petrece in vreme de iarna accentueaza acelasi ton alb in vreme ce legatura cu trecutul e simbolic sustinuta de prezenta monedei de 2 Fr. Karol nu o poate uita pe Dominique si fiecare efort facut are drept tinta  recastigarea iubirii ei. Blanc e mai amuzant si mai ireal decat Bleu, cu un comic absurd ca un zbor cu avionul indesat intr-un cufar ori cumpararea unui cadavru de rus. In subtext intra insa si politicul, caci problemele financiare ale lui Karol fac trimitere la pozitia dezavantajata a Poloniei in fata Frantei la inceputul anilor '90 si zbaterea ei economica pentru a deveni o economie de piata viabila.


Trois Couleurs: Rouge e cel mai bogat stilistic si emotional episod, dominat de rosul fierbinte al pasiunii si al geloziei si de sentimentul fraternitatii care leaga indisolubil toate personajele atat de bizar interconectate. Irene Jacob revine in ultimul film al lui Kieslowski pentru a darui un chip dragut si plin de bunatate tinerei studente/fotomodel din Geneva - Valentine. Cu un prieten posesiv plecat in Londra si un frate problematic, Valentine e intruchiparea inocentei si integritatii. E deschisa si zambitoare si tinde sa creada ca si restul oamenilor sunt la fel. Accidentand un caine, Valentine ajunge sa-l cunoasca pe stapanul Ritei, un judecator pensionar si posac, cu un simt cinic asupra naturii umane, care considera chiar si gestul ei de bunatate fata de animalul ranit tot o dovada de egoism - teama de a nu avea regrete si cosmaruri mai incolo. Ciudatul personaj are un hobby - isi asculta vecinii pe ascuns, cunoscand astfel lucruri care-i permit sa-i clasifice in buni sau rai. Rouge e atat melancolic cat si existentialist, relevand o seama de coincidente si jocuri ale sortii care aduc in final toate personajele intr-o singura ipostaza: supravietuirea inexplicabila. Culorile calde, derivate din felurite nuante de rosu, dau filmului o candoare deosebita iar aerul misterios al judecatorului Joseph Kern mi-a adus aminte de papusarul din Viata Dubla a Veronicai. Aici insa, dublura se metamorfozeaza intr-un potential suflet pereche, vecinul Valentinei - Auguste - pe care Kieslowski il tot vantura in calea fetei fara a i-l arunca in brate. Dar Rouge nu exploreaza drumurile ci traseaza intersectiile, deschide posibilitati de unde fiecare poate pleca imaginar si insotit de oricine...

N-am pretentia ca am epuizat subiectul tricolor al lui Kieslowski, nici n-am incercat si oricum am scris mai mult decat imi propusesem. Intentia era, desigur, de a sugera o trilogie in culori, poetica, metafizica, existentiala, celor cu suficienta rabdare pentru ea. Totdata imi manifest regretul pentru decesul lui Kieslowski inainte de revenirea sa (mult asteptata) in scaunul regizoral pentru a-si concretiza o a doua trilogie - inspirata de Divina Comedie a lui Dante - si din care au ramas doar 3 scenarii co-scrise impreuna cu Piesiewicz, doua fiind ecranizate in 2002 (Heaven) si 2005 (L'Enfer).

9 comentarii:

  1. Frumos! filme de vazut si revazut si articol pe masura. Sa tot vezi si sa scrii despre opera lui Kieslowski!

    RăspundețiȘtergere
  2. din filmografia lui Kieslowski ar mai fi de vazut A Short Film About Love, A Short Film About Love si Dekalog ... eu cam astea l-am vazut

    RăspundețiȘtergere
  3. eu n-am vazut decat Bleu, mi-a soptit cineva ca asta ar fi cel mai bun dintre ele ;)), am sa le incerc si pe celelalte negresit mai ales dupa impactul veronicai :P

    RăspundețiȘtergere
  4. Bleu e potentat mult de muzica aia fantastica si e si mai melodramatic, deci emotioneaza.. cred ca toate sunt in mod egal reusite.

    RăspundețiȘtergere
  5. @the unholy two: sa inteleg ca A short film about love trebe vazut de doua ori.

    RăspundețiȘtergere
  6. nu.. cred ca voia sa spuna si de A short film about killing, dar ca un pont, sa stii ca ambele filme sunt inspirate din doua episoade din Dekalog cu foarte, dar foarte putine modificari.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Richie mey, fiecare intelege ce vrea, sau cat il duce capu, dar Dee a inteles ce trebuie

    RăspundețiȘtergere
  8. @unholy two: si eu ce-ar trebui sa inteleg acum? ca n-am vrut sau ca nu m-a dus capul sa caut :).

    RăspundețiȘtergere