miercuri, 18 mai 2011

Afisul lunii...

...urmatoare


*en detail, curand

Festivalul Filmului European 2011

Festivalul Filmului European, editia a XV-a, incepe maine si la Timisoara. N-aveti voie sa-l ratati intrucat e singura insula de film european care tine piept tsunami-ului hollywoodian in acest oras. Pentru moment. In cadrul sau veti putea gasi si filme in care binele nu invinge de la sine, eroii nu salveaza lumea de la dezastre, romantismul nu e doar o "valoare adaugata" sau ciuta umorului grosier iar banalul, obisnuitul sau cotidianul au farmecul lor. 

De maine, 19 mai, festivalul se deschide la Studio si pentru 4 zile va rasfata cu 10 filme din Cehia, Slovacia, Polonia, Germania, Franta, Spania, Elvetia, Belgia si Suedia. In seara inaugurala se va putea viziona cel mai nou film al lui Milos Forman, O plimbare bine platita (A walk worthwile), comedie muzicala dupa un spectacol celebru montat pe scena Teatrului din Praga tot de Forman, in 2007. Ambasadorul onorific al Festivalului e Radu Muntean, cel care ne-a oferit clipul ala hazliu cu Godard , fata!

Programul proiectiilor:
Joi, 19 mai - Seara de Gala
19:00 O plimbare bine platita (A Walk Worthwile) - Cehia, 2009, Milos Forman.

Vineri, 20 mai
16:00 Dincolo (Beyond) - Suedia, 2010, Pernilla August
18:00 Orasul la picioarele tale (Unter dir die Stadt) - Germania, 2010, Christoph Hochhäusler
20:00 Rusinea (La vergüenza) - Spania, 2009, David Planell

Sambata, 21 mai
16:00 Irene - Franta, 2009, Alain Cavalier
18:00 Casa Rea (The Dark House) - 2009, Polonia, Wojciech Smarzowski
20:00 Complici (Complices) - 2009, Franta/Elvetia, Frédéric Mermoud

Duminica, 22 mai
16:00 Visatorii (Dreamers) - 2009, Cehia, Jitka Rudolfová
18:00 Regata (La Regate) - 2009, Belgia, Bernard Bellefroid
20:00 Tangoul Tantarilor (Mosquitoes' Tango) - 2009, Slovacia, Miloslav Luther

Intrarea libera!

Nostalgia imigrantului







I'm a candle burnt out at the feast.
Gather my wax up at dawn,
And this page will tell you the secret
Of how to weep and where to be proud,
How to distribute the final third
Of delight, and make an easy death,
Then, sheltered by some chance roof
To blaze, word-like, with posthumous light.

versuri de Arseniy Tarkovsky
traducere aproximativa Cosimo




Nostalghia (r. Andrei Tarkovsky, 1983)

marți, 17 mai 2011

Hall Pass (2011)

STRANUT CU RAHAT
rating: Brainwash cu gust discutabil

Barbatul de 40 de ani. Si-a castigat razboaiele. Si-a marcat teritoriul. Nu mai are nimic de demonstrat. Se stie cine e. Cu calitati si defecte. A ajuns in punctul in care se simte confortabil in pielea lui. Cel putin asa sustine reclama la Dove Man. Barbatii din Hall Pass (Concediu de la casnicie) sunt diametral opusi idealului Dove (desi fac si ei un scurt testimonial/product-placement sapunului care "nu iti usuca pielea").

Owen Wilson si Jason Sudeikis sunt mult mai aproape de cliseele vehiculate de media in legatura cu "criza de la 40 de ani", criza de la jumatatea vietii, mezzo del camino. Citez: "toti barbatii de 40 de ani simt nevoia unei aventuri". Vechea poveste cu nevoia de reconfirmare. H.P., scris si regizat de Peter si Bobby Farelli, pleaca de la aceste clisee.

Deci, barbatii de 40 de ani sunt obsedati de sex. Adica vorbesc despre asta tot timpul. Barbatii de 40 de ani sunt niste plictisiti cu inceput de burta, al caror cel mai bun prieten e canapeaua. Bineinteles, navigheaza pe site-uri xxx. Au strategii atat de transparente (naive) de benoclare dupa "body parts" incat nevestele lor au hotarat ca e mai avantajos sa "nu observe". Pentru ca femeile, animale superioare, stiu ca barbatii (copii ce sunt) au tendinta sa tanjeasca tocmai dupa fructul oprit.

Teoria reactantei: cand indivizii simt ca libertatea lor de vointa este amenintata, dezvolta un sentiment neplacut numit "reactanta". Asta ii motiveaza sa infrunte circumstantele restrictive, dovedindu-si astfel ca libertatea lor nu a fost compromisa.

Nu, nu ma dau destept. Teoria apare in film ca sa dea plotului o motivatie stiintifica, adica oarecum credibila. Sotii primesc liber de la casnicie timp de o saptamana in care sa faca tot ce vor ei, fara consecinte si intrebari ulterioare (eu m-am intrebat ulterior, americanii astia n-au auzit inca de excursii fecioresti la pescuit?). Femeile se bazeaza pe faptul ca odata eliberati din lesa, barbatii se vor zbengui putin in jurul casei ca niste caini domesticiti si, in lipsa antrenamentului pentru vanatoare, se vor intoarce cuminti la cotet. 1-0 pentru fete
(Jenna Fischer si Christina Applegate din Familia Bundy).

Este exact ce fac barbatii in primele lor zile de permisie, in ciuda faptului ca cei doi sunt insotiti/incurajati si de suporteri (secundarii sunt alesi pe spranceana: Richard Jenkins, J.B. Smoove din Curb Your Enthusiasm, Stephen Merchant, co-creatorul The Office).Programul lor ramane aproape neschimbat: haleala, somn, golf, haleala, bere, televizor, somn. "E tarziu, las ca agatam maine ceva". Mai contabilizam o tentativa esuata de masaj asiatic cu finalizare. Si una de flirt la sala de fitness, finalizata cu somn in jacuzzi. In acest timp, fetele petrec cateva zile fabuloase cu o echipa studenteasca de baseball, (aparent) fara sa fi fost intentia lor. 2-0 pentru gagici
.

Concluzia: fara perechile lor, barbatii sunt pe niciunde. Nu mai stiu sa se distreze, sa flirteze, sunt pierduti. Singurul exces mai periculos este consumul unor ciuperci halucinogene pe circuitul de golf (si aici putem sa aplaudam cateva lovituri bine tintite). Asta ca sa vireze putin directia comediei nerusinate inspre zona de dezmat total ocupata de Hangover.

Inainte sa inceapa filmul le-am reamintit prietenilor cateva faze din There's something about Mary (Mary cea cu vino-ncoa') care la vremea lui mi-a inrosit falcile de ras. Daca-l compari cu acest hit evergreen al fratilor Farelli, H.P. iese cam sifonat. Am recunoscut aceeasi aplecare spre glumele fizice (masturbare in public, arta simularii cunillingusului si ar trebui sa ma opresc aici) altoite nefericit pe un discurs usor moralizator. Plus ca filmul are cateva burti (si nu ma refer aici la Owen Wilson, desi n-ar fi stricat sa-si invioreze putin atitudinea super-detasata, tinand cont ca partenerul sau e cam nesarat). Avantaj Hall Pass: pune pe harta un nou posibil obicei american (concediul de la casnicie, parca vad ca o sa aiba acusica si o data in calendar) si shit-sneeze aka stranutul-cu-rahat (va rog, nu intrebati).

Una peste alta, puteti petrece un timp agreabil in stilul eroilor de pe ecran: cu chipsuri, o coloana sonora misto (ex: Empire of the Sun: Walking of the dream) cateva sedinte de ras si cateva de somn. Mie mi-a deschis si mai tare apetitul pentru Hangover 2.

Exista un clip (fantezia lui Stephen Merchant) in mijlocul genericului de final care rezuma intreg filmul. Urmariti-o (nu e cea mai buna imagine) si veti sti daca sa ziceti Pas sau Hall Pass.




luni, 16 mai 2011

0:07 secunde

Studiourile NASA prezinta scurta si exploziva intalnire dintre o cometa si soarele nostru.

Duel (1971)

rating: Colectabil


Filmul de debut al lui Steven Spielberg a insemnat un aer proaspat in lumea thriller-elor psihologice si cu toate ca a fost realizat pentru televiziune si-a stabilit destul de repede calitatea de film cult cu rol prevestitor pentru Jaws. Micutul “film de sosea” intitulat Duel avea la origine o povestire de Richard Matheson, pe care acesta o aprecia ca inspirata dintr-un incident real, si in esenta pornea de la o premiza simpla: ce faci daca pe autostrada unui sofer i se pune pata pe tine? Filmul are un centru un personaj absolut banal, un vanzator pe nume David Mann (Dennis Weaver) care-si incepe ziua intr-un mod linistit, fara a sti ce i se pregatea mai incolo. In drum spre o intalnire de afaceri soferul face o depasire absolut normala a unui camion cisterna. Soferul camionului nu agreeaza miscarea si-l depaseste la randul sau apoi face tot posibilul sa-l tina in urma sa. Ceea ce incepuse doar ca o tachinare automobilistica devine repede un cock fight si apoi o cursa de-a soarecele si pisica pe viata si pe moarte. E destul de clar ca soferul firavului Plymouth ce functiona cu etanol nu reprezenta un real adversar pentru taranoiul cu camion de 20 de tone. Si totusi.. cei doi danseaza de la egal la egal un “dans” credibil pe marginea prapastiei.

Incantator la acest film e modul in care Spielberg construieste suspansul, de la prima imagine cu cisterna veche, ruginita si amenintatoare in oglinda retrovizoare, un antagonist non-uman cu o figura aproape umana, trecand prin unghiurile inspirate de filmare, ritmul sufocant al urmaririi si cadrele statice in care cei doi rivali se masoara de la distanta, parca asteptand ca celalalt sa faca prima miscare. Duel e un film extrem de bine facut, dezvaluind un regizor cu un deosebit talent in construirea de situatii limita, in penetrarea brutala a normalitatii prin introducerea inexplicabilului, in crearea si exploatarea tensiunii vizuale la momente bine alese. E un film horror in toata puterea cuvantului chiar daca e deghizat intr-un thriller psihologic. Adevarata forta a limbajului filmic spielbergian se va declansa in fenomenul Jaws cu toata teroarea pe care o poate cauza veghea tacuta si neobosita a unui pradator de talia marelul alb. Ascunzand identitatea soferului psihopat, Duel transforma cisterna intr-un villain la fel de primitiv, cu vointa proprie, mai mult instinctual decat rational, un rechin de sosea gata sa inhate soferii naivi.



Una din cele mai stralucite scene o reprezinta cea dintr-o cafenea in fata caruia soferul haituit gaseste camionul parcat. Intreaga sa frica se manifesta sub forma unei crize de paranoia hitchcockiene, un monolog interior in care David incepe sa-i banuie pe toti clientii prezenti si abia facand fata propriei lasitati. David nu e un om obisnuit cu astfel de confruntari, inca mai pune pret pe politete si omenie iar o asemenea vanatoare inexplicabila i se pare un act criminal. Din fericire pana la final va gasi in el puterea si luciditatea sa faca ceea ce trebuie intr-un climax care din 1971 si-a gasit nenumarate reimaginari in lumea filmului.

Motivul pentru care filmul a prins atat de bine la public poate fi felul in care ne raportam la el. Adevarul e ca de multe ori ca soferi ne-am trezit pusi in situatii frustrante, in spatele unui sofer indolent care parca in ziua aia iesise pe sosea ca sa ne provoace noua nervi. Spielberg si Matheson au luat o situatie obisnuita si au exagerat-o pana la punctul in care atmosfera devine claustrofoba iar scaparea nu apare decat sub forma unei coliziuni.

duminică, 15 mai 2011

O abordare un pic prea jmechera?

 Hal - 9000, ai-ul din Odiseea Spatiala 2010, si-a luat cam prea in serios misiunea si si-a ucis intregul echipaj, mai putin un membru.
 Stormtrooper-ii reprezentau forta politienesc-militara a Imperiului Galactic si trupele de soc ale lui Vader.
Robocop, desi era un organism cibernetic pus in slujba poporului, a suferit un "viciu de procedura" (prima-directiva) si-a facut sa curga niste sange nevinovat.

Campania Duracell e cool si ingenioasa, asta-i drept, dar la o analiza mai adanca au ales niste "eroi" cam dubiosi ca sa-i sustina. Sau poate Duracell chose the dark force. Ce mai urmeaza? Terminator, alien tripods?

via TotalFilm

sâmbătă, 14 mai 2011

Jodorowski's DUNE devine documentar

Anuntam acum o luna de esecul tentativei de remake Dune a celor de la Paramount si aminteam de un alt esec rasunator din anii 70 la acelasi film, extravaganza suprarealista a lui Jodorwski. Din fericire praful nu sta mult pe asemenea arhive asa ca suntem mandri sa prezentam un clip de anutare a documentarului Jodorowski's DUNE pe care-l realizeaza Frank Pavick.

"I am incredibly grateful that we are the ones who are getting to tell the story of this never-realized film from one of the world's greatest film directors. We hope to be able to impart to the audience a taste of what Jodorowsky's version of Dune might have been like." spune Pavick.
Recunoscatori suntem si noi.

vineri, 13 mai 2011

Priest 3D (2011)

rating: Brainwash pentru impresia artistica.

La fel ca Blade si Priest a vazut lumina initial pe hartie, in lumea benzilor desenate, mai exact intr-o serie manhwa koreana, iar acum a primit obisnuitul tratament scenaristic pentru a construi fundatia unei noi francize de filme cu vampiri. Cu toate ca, provenind de pe masa de lucru al aceluiasi Scott Stewart care ne-a adus anul trecut aberatia Legion, nu se impuneau prea mai asteptari, acest nou film e considerabil mai bun si destul de distractiv. Priest e un action horror post-apocaliptic care-ti fura ochii cu decoruri si scene slow-mo dar in care bate destul de puternic o inima de distopie SF alimentand cele cateva organe transplantate din alte filme cult.

Ideea centrala a filmului ar fi ca se petrece altundeva decat pe pamantul pe care-l stim. Poate fi un viitor alternativ. In lumea aceasta oamenii si vampirii erau doua specii dominante aflate permanent in conflict. Dupa ce secole de-a randul cele doua rase s-au caftit reciproc pana au pustiit planeta, singura protectie a oamenilor fiind oferita de Biserica in adapostul imenselor orase catedrale, a fost infiintat un ordin de razboinici de elita/preoti si trimis sa termine odata pentru totdeauna cu vampirii respectivi. Paul Bettany e unul din acesti preoti-cavaleri templieri-jedi warriors care in prezent e somer si chinuit de cosmarul ultimul Razboi Vampiresc: atunci si-a abandonat un tovaras in salasul vampirilor. Acum insa afla de la un serif ca nu toti vampirii au disparut si ca unii dintre ei au scapat din rezervatiile-inchisori din mijloculul desertului, atacandu-i familia si rapindu-i nepoata. In asemenea conditii o razbunare pare justificata pentru fostul vanator de vampiri.

Dincolo de intriga povestii care oscileaza intre interesant si banal de cliseica se remarca efortul stilistic al autorului de a da o dimensiune epica filmului. De la inceput esti sedus vizual de look-ul distopic futurist al orasului-catedrala, intunecat, acoperit permanent de cenusa unui foc demult stins, dominat de turnul impresionant al Bisericii, institutia monolit ce preluase fraiele societatii. Un Blade Runner intr-o tusa de gotic hi-teh. Apoi ai parte de Erou, sindromul clasic de “displaced” care asteapta intoarcerea vremurilor cand existenta sa avea un sens. Preotul Bettany e un amestec cool de razboinic jedi si cavaler templier sau, mai clar, un “ninja catolic selectat genetic”, cu stelute in forma de cruciulite si pumnale-crucifix. Asasin in slujba bisericii. Iar vasta pustietate care inconjoara orasele citadela, ruinele si statuile gigantice iti aduc aminte de LOTR in vreme de look-ul cyberpunk al motocicletelor e nostalgic dupa Mad Max. Exista chiar si o “preoteasa” copie fidela a lui Trinity din Matrix si, cireasa de pe tort, un fight unu la unu pe acoperisul unui tren in mers, cu slo-mo si kung-fu a la fratii Wachowski.. N-am zis nimic de vampiri. Pai vampirii sunt ...orbi si rapizi, mai aproape de “creaturi diavolesti” decat de fiintele “evoluate in metrosexuali sclipitori” cu care ne-au obisnuit filmele de gen.


Priest contine astfel destule elemente care sa justifice una sau doua vizionari (pentru fani) dar din pacate rolul sau de trambulina e cam prea evident. Nu face decat sa arunce cateva bombe cu ceas, sa rezolve facil criza si sa lase de inteles ca “ne revedem in Orasul Sapte”. I-ar fi durut mainile daca mai insistau pe aspectul totalitar al societatii de “credinciosi”, rolul de Big Brother al Monseniorului si paradigma repetata obstinant “to go against the Church is to go against God”. Mai mult, l-au convertit si 3D, accentuand frustrarea platitorului de bilet. 
Trailer

Cine n-a vazut inca Ursul...

...trebuie sa stie ca muzica e facuta de Goran Bregovic, prietenul regizorului Dan Chisu. Restul e Kusturica. Mai putin ursul carpatin (sarmanul urs*...).



*in Timisoara, ruleaza la cinema Timis saptamana aceasta