sâmbătă, 16 aprilie 2011
Charlie Chaplin Indragostit
Ce poti sa mai spui despre Charlie Chaplin? A fost numit in repetate randuri artistul secolului XX. Iubit in egala masura de elita si de plebe. Imaginati-va ca "sala" cerea reluarea scenelor mai spumoase la unele proiectii. A fost adulat, imitat, copiat, omagiat si a inspirat generatii de artisti. Kusturica e fan declarat. Google i-a dedicat un doodle (logo personalizat), azi la 122 de ani de la nastere.
In copilarie, Chaplin mi se parea urias. Acum mi se pare si mai urias pentru ca inteleg ce a facut. Ca sa citez un actor/regizor roman (Petre Nicolae): "Asa se intampla cand relatiile umane sunt rezolvate bine si cu sinceritate". Va fac o confesiune: primele secvente de film artistic pe care i le-am aratat fiicei mele sunt din The Circus (1928). I-au placut.
Tot din sertarul cu taine* am scos si acest articol dedicat primei iubiri a lui Chaplin. Apare intr-o revista de mondenitati, scrisa in stil de cancan. "Ghinionul lui la femei a ajuns proverbial. Desigur, nu trebuie sa dam crezare tuturor povestilor. Caci astazi, ajunge ca Charlot sa fie vazut de doua ori in compania unei femei, pentru ca toata lumea sa spue ca este amorezat lulea de dansa. Faptul s'a petrecut chiar in cursul acestei veri, cand - oameni bine informati pretind ca Charlot a fost indragostit nu mai putin decat de patru ori".
Articolul a aparut in revista Realitatea Ilustrata din -atentie!- septembrie 1931, deci acum 80 de ani, cand Charlot avea 42 si faima, averea si cuceririle unor Brad Pitt si George Clooney la un loc.
si continuarea pe pagina urmatoare
*multumiri Adrianei si lui Liviu Bulz, alti doi iubitori ai Vagabondului, care au avut incredere sa-mi lasa pe mana antichitaturile lor
vineri, 15 aprilie 2011
Chaplin (1992)
rating: Colectabil
Cu totii l-am cunoscut pe Charlie Chaplin prin intermediul filmelor sale. Imi amintesc ca in copilarie urmaream cu jind Cascadorii Rasului ca sa-i vad pe eroii comediilor slapstick: Stan si Bran, Buster Keaton si, bineinteles, Charlie. Maine se implinesc 122 de ani de la nasterea celui ce avea sa devina “vagabondul” si toti se straduiesc sa-l impersoneze. E un simbol al libertatii spiritului. In 1992, la 15 ani de la moartea lui Charlie, Richard Attenborough a facut cel mai frumos cadou cinematografiei, un film biografic de o deosebita finete care scotea la lumina aspecte mai putin cunoscute din viata marelui actor dar care dincolo de asta il readucea la viata. Chaplin a devenit unul din filmele mele preferate si acest lucru i se datoreaza intr-o mare masura lui Robert Downey Jr, omul ales sa-l joace pe Chaplin atat in fata camerei cat si in spatele ei, lucru pe care l-a facut cu atata pasiune si talent incat doar “crudul” Al Pacino a putut sa-i rapeasca Oscarul meritat in 1993.
Charlie a fost unul dintre avangardistii artei cinematografice, punand umarul la zidirea cetatii filmului. Parasit de tata si cu o mama in prag de nebunie, zbatandu-se deseori in saracie, Charles a urcat pe scena inca de la 5 ani dovedind un talent innascut pentru comedie. Plecat cu o trupa de teatru in America, tanarul artist intuieste potentialul peliculei de celuloid si se orienteaza spre film. Realmente indragostit de filmul mut creeaza unul dintre cele mai cunoscute personaje inventate vreodata - The Tramp - vagabondul cu maniere de gentleman.
Actor, regizor, producator, scenarist, muzician, Chaplin le facea pe toate in acei ani de inceput ai filmului. Intr-o scena superba Charles isi face montajul filmului in diverse camere de hotel, pe fuga si folosind doar foarfeca si lipiciul. Aproape ca un fotograf dinaintea erai digitale ce-si avea camera obscura in baie. Era doar primul sau film. Atinge insa o notorietate uriasa si devine cel mai bine platit star de la Hollywood. Si-a facut insa si dusmani datorita convingerilor sale social-umaniste, stangiste, mai ales din J. Edgar Hoover, seful FBI care il considera comunist si l-a sicanat multa vreme.
A dus o viata controversata in principal datorita orientarii politice, a statutului de imigrant si a relatiilor amoroase foarte numeroase. A fost un om cu multe secrete si scandaluri dar pentru noi ceea ce conteaza este mostenirea lui, o opera care insumeaza aproape 100 de filme in care a jucat sau pe care le-a regizat. Datorita lor cel mai mare actor de comedie si-a castigat nemurirea iar filmul lui Attemborough, desi exploateaza mai degraba picanteriile din viata lui Charlie si lucrurile confuze din autobiografia sa, in dauna Filmului, totusi ii acorda un merituos tribut prin pleiada de actori de renume care au contribuit la realizarea lui, incepand chiar cu fiica lui Chaplin, Geraldine, care-si joaca propria bunica, apoi Anthony Hopkins, Dan Aykroyd, Kevin Kline, Marisa Tomei, James Woods si multi altii...
Trailerul zilei: Rise of the Planet of the Apes
Nu-s vreun fan declarat al Planetei Maimutelor iar de vazut am vazut doar cel mai recent film, remake-ul cu Mark Wahlberg si H.B. Carter din 2001. Motivul era evident: viziunea lui Tim Burton asupra povestii. Distractiv dar nememorabil (cu exceptia machiajului Helenei Bonham Carter care facea o primata sa-mi para dubios de atragatoare..). In fine, lasand gluma la o parte, gasca de la Hollywood e pusa pe treaba si scoate la iveala Rise of The Planet of the Apes. Doua probleme am de semnalat: una legata de titlu (intrucat nu agreez mai deloc sintagma "of the" intr-un titlu ca sa nu mai zic de folosirea ei de doua ori in acelasi titlu) si alta legata de "recomandarea" 'From WETA Digital', creatorii efectelor speciale din Avatar. Pai cu asemenea recomandare e cam limpede ce target si ce calitati va avea acest film. Daca tot ce au putut sa spuna e 'hei am facut un film misto ca am lucrat cu baietii care au facut alt film misto' atunci munca lor nu-mi inspira prea mare incredere. Totusi, se pare ca povestea este una originala (deci nu e remake) si se intampla in San Francisco (probabil ca Los Angeles nu a supravietuit invaziei extraterestre din Battle L.A) care si el e pe cale sa fie invadat de o armata, mai pamanteana asa, de maimute primate suparate, urate si prea destepte. Trivia: Andy Serkis (Gollum/Smeagol) e liderul primatelor imbunatatite genetic iar cei de la WETA Digital au facut o treaba excelenta in redarea expresiilor umane pe un chip de maimuta. Trailer:
joi, 14 aprilie 2011
The Way Back (2010)
Penultimul film al lui Peter Weir dateaza din 2003 atunci cand il avansa pe proaspatul gladiator Russell Crowe la carma unui galion britanic si-l punea sa urmareasca o nava franceza in Master & Commander. Un film de aventuri cu imagini superbe si actori talentati. La 8 ani de atunci Peter Weir revine cu un alt film aventuros, setat de data asta pe uscat dar cu visuals la fel de spectaculare si o mana de actori remarcabili. The Way Back spune povestea incredibila a unei calatorii de 6000 de km realizata de un grup de evadati din gulagul sovietic pana in India. Ecranizare a unui roman polonez scris de un fost prizonier de razboi (a carui veridicitate e chestionabila) filmul ofera inca o dimensiune remarcabilei povesti de supravietuire, mai precis, viza turistica lipita peste panoramele extraordinare ale Siberiei, Mongoliei si Chinei. Eroii acestei plimbari inedite sunt cativa detinuti politici din tarile est-europene carora li se alatura un bandit urk, Valka (jucat cam pretios de Collin Farell), un personaj pe care toti il detesta dar de al carui cutit au nevoie. Merita mentionat ca unul din roluri ii apartine romanului Dragos Bucur, cel al unui contabil sirb Zoran, raspunzator de zona umoristica a filmului.
Intorcandu-ne la scenariu ar trebui dezvaluit cui i-a apartinut aceasta minunata idee de a strabate la pas Asia. Liderul grupului este polonezul Janusz (Jim Sturgess), ajuns ‘sclav’ in Siberia in urma unei marturii smulse sub tortura nevestei sale.. da, comunistii erau asi la asta. Am spus sclav pentru ca lagarul nu e o inchisoare ci un loc de munca de unde n-ai cum sa pleci, fiind inconjurat de pustietate, frig, lupi si nationalisti rusi care te-ar vinde pe-o coaja de paine. Totusi scanteia libertatii ii este aprinsa lui Janusz de Khabarov, un actor polonez (elita intelectuala popula multe asemenea “locuri de munca”), si astfel un plan e pus la punct. Ruta de scapare: de-a lungul lacului Baikal, spre sud pana in Mongolia. Pentru provizii mai sunt atrasi cativa captivi: un artist grafic, un polonez orb, un preot leton, sirbul Zoran si americanul Mr Smith (un Ed Harris taciturn). In mod tragic locul lui Khabarov e substituit de banditul Valka si astfel Mark Strong iese din scena facand loc lui Collin Farell, aici cutitar urk cu portretele lui Stalin si Lenin pe piept.
Calea intoarcerii ofera asadar ocazia unui road-movie in toata regula in care in loc sa fim preocupati de cum naiba de supravietuiesc eroii cale de multe mile prin padurile siberiene, stepele Mongoliei, desertul Gobi si muntii Himalaya, atentia noastra va cadea vrajita de mrejele cinematografiei lui Russel Boyd, uimitor atat in plan larg cat si in spatii stramte. Evident ca o asemenea calatorie nu va fi lipsita de peripetii si ca nu toti o vor termina dar asta e de vazut pentru fiecare. De notat aparitia in grup a unei fete ratacite de 16 ani, Irena (ochii albastri spalaciti ai lui Saoirse Ronan sunt deasemenea un peisaj) a carei prezenta nu produce nici o farama de conflict intre barbati, desi macar de la teribilul Valka era de asteptat. Poate chiar aici e o fisura in dramaturgie, prea multa melodrama si agresivitate vizuala in dauna unei realiste portretizari a personajelor puse in tovarasie de o conjunctura unica, nevoia de supravietuire. Dar nu m-am plans prea mult de asemenea “scapare”... mai mult m-a deranjat ca filmul, avand peste 2 ore, termina cu China si Himalaya in ultimele 10 minute, inexplicabil daca stai sa te uiti pe o harta. Era cam jumatate din drum. Nu m-as fi suparat sa vad inca o jumatate de ora de film.
Concluzia, daca-i musai sa fie una, ar fi ca The Way Back e o calatorie si pentru spectator... una care combina detaliile vizuale ale unor documentare NG cu performantele actoricesti ale unei generatii de actori tineri. Si pentru ca e in acelasi timp o poveste de supravietuire si o metafora pentru caderea comunismului la nivel personal. Ah, si pentru ca Dragos Bucur ii da replica lui Collin Farell.
Cafekultour
marți, 12 aprilie 2011
Profesionistul MJ
Cel mai misto concert care n-a avut loc vreodata (un parcurs obligatoriu pentru fani si pentru cei care se indoiau ca Michael a fost un artist desavarsit). !ti si ishT
Mortal Kombat: Legacy, Episode 1
Azi a debutat online primul episod (scurt metraj) din lung asteptata revenire a francizei Mortal Kombat. Ca fost pusti care s-a jucat intensiv unu la unu cu eroii si villain-ii din notoriile jocuri ce-au introdus in cultura pop cuvantul "fatality" , recunosc ca si filmele au fost niste placeri vinovate. Placeri care au fost atatate anul trecut de teaser-ul MK: Rebirth, un scurt-metraj care pica din neant in mijlocul comunitatii de fani si promitea o resuscitare vrednica a intregului fenomen. Se anunta deci un joc nou, un film nou si cine mai stie ce. Deocamdata primul pas il constituie o serie de webepisoade lansata online (pe situl Machinima), Mortal Kombat Legacy, al carei prim episod a debutat pe 12 aprilie si-i are in prim plan pe Sonia Blade (Jeri Ryan), Michael Jai White (Jaxx) si Darren Shahlavi (Kano). Seria va insemna o antologie de 9 episoade in care vor fi introduse personajele si dezvaluite motivatiile lor pentru participarea in turneul MK (aka jocul care probabil se va lansa intr-un viitor apropiat). Daca faceti parte din fadom-ul Mortal Kombat ati vrea pesemne sa vedeti primul episod. E promitator..
Daca e marti, e Reconstituirea
*(Universitatea de Vest, ora. 18.00, intrare libera)
luni, 11 aprilie 2011
Ci(ne)MILITURI portugheze
Ci(ne)militura 0.5
rating: Brainwash
Pe fundalul unei crize mondiale a petrolului si intr-o tara afecatata de un embargo dubios, un vanzator de sandwish-uri are un vis de imbogatire. A inventat un aparat care va revolutiona industria pantofilor: scanner-ul pentru picioare. Spera sa-l vanda unor industriasi doar ca, in ziua in care are intalnirea programata cu ei, i se intampla un lucru absurd: masina pentru care stransese fiecare strop de benzina nu-i mai da drumul din ea. Cumva, intr-un mod absurd si fantastic, trupul sau a devenit captiv la volan. In urmatoarele zile Nuno va trece prin diverse stari - de la consternare la disperare si apoi la resemnare vecina cu sinuciderea - incercand sa-si indeplineasca visul si sa-si scoata familia din saracie. Fiind insa consemnat in “locul soferului” e cam greu sa pari credibil. Filmul lui Antonio Ferreira e o comedie neagra destul de sobra, recomandata “a la fratii Coen” (dar n-as merge pana acolo). Are insa ceva din simbolismul si absurditatea unui film de Jarmush dar asta se datoreaza in special materialului sursa: o povestire omonima de Saramago. Personajul principal al acestei fabule (Filipe Costa) e inexplicabil de calm si rabdator, nu se panicheaza, incearca sa-si rezolve treburile in ciuda incurcaturii in care se afla si cu riscul de a-si indeparta sotia si fetita. Imaginea calda cu tenta ruginie si muzica ambiental-religioasa adauga o atmosfera usor mistica filmului iar prezenta unui iepure dragalas in final cred ca va fi elementul decisiv care va hotara vizionarea acestul film de cel putin 2 persoane. In caz ca numele Saramago nu era de ajuns.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)