miercuri, 8 iunie 2011
Oceane
Ora 18:30 Paradisul Pierdut. Ultimele zile ale insulei Tuvalu (de Frederic Castaignede, 51 min.)
În acest mic colier de corali pierdut în mijlocul oceanului Pacific, nivelul mării creşte inexorabil. Foarte credincioşi, locuitorii din Tuvalu speră că Dumnezeu îi va proteja de acest pericol. Însă ei constata deja efectele fenomenului: maree uriaşe, moartea coralilor, degradarea culturilor locale...Dacă nu se întreprinde nici o acţiune, ei ar putea deveni primii "refugiaţi climatici". Şi naufragiul lor anunţat prefigurează destinul altor numeroase regiuni din lume.
Ora 20:30 Oceane (de Jacques Perrin, 104 minute)
A naviga cu 10 noduri în mijlocul unui banc de ton aflat la vânătoare, a însoţi delfinii în nebunele lor cavalcade, a înota lângă marele alb umăr alături de înotătoare... Filmul Oceane înseamnă a fi peşte printre peşti. După Himalaia şi Poporul migrator, Jacques Perrin ne antrenează, cu mijloace inedite de realizare, de la banchize la tropice, în sânul oceanelor şi a furtunilor acestora pentru a ne face să redescoperim fiinţele marine cunoscute, puţin cunoscute, ignorate. Oceane îşi pune întrebări despre amprenta pe care omul o pune asupra vieţii sălbatice şi răspunde prin imagine şi emoţie la întrebarea: "Oceanul? Ce este Oceanul?"
marți, 7 iunie 2011
TIFF 2011: The Untitled Kartik Krishnan Project (2010)
Primul si singurul film din cele aflate in competitie la TIFF pe care am reusit sa-l vad in editia 2011 (a fost proiectat abia in a 3-a zi de festival) s-a intamplat sa fie si cea mai ieftina productie pusa la bataie, caci proiectul intitulat The Untitled Kartik Krishnan Project a fost realizat de cineastul independent Srinivas Sunderrajan cu vreo 1000 de dolari. Dupa cum cred ca v-ati dat deja seama e vorba de un film indian, insa unul de cu totul alta factura decat ne-am fi asteptat. Un indie art-house e oricum ceva destul de rar in randul filmelor indiene, dar stilul alb-negru de filmare ca si metoda guerilla de folosire a locatiilor pentru filmare, la care se adauga si caracterul de proiect semi-autobiografic deturnat intr-un veritabil meta-film (sau film in film despre un film, cum imi place mie sa numesc astfel de specimene) sunt dovezi in plus ca “proiectul neintitulat” se potriveste ca nuca-n peretele bollywoodian.
Figura centrala a filmului e chiar acest Kartik Krishnan, un programator la o firma de software din Mumbay care ziua codeaza html iar noaptea viseaza la colega sa de servici, frumoasa Swara. Avandu-l ca idol pe Tarantino, Kartik descopera pe un site de cinema (nu pe Marele Ecran, desigur, dar ceva apropiat) un articol despre Srinivas (regizorul) si-l contacteaza cu propunerea de a face impreuna un scurt-metraj. Filmul urma sa fie despre... n-o sa ghiciti, un programator cu o obsesie pentru o femeie frumoasa. Aproape 3 sferturi din film sunt redate stradaniile lor de cineasti independenti, cu discutii legate de scenariu si modul de abordare al filmului, cam tot ce presupune conceperea unui film. Un stil documentaristic non-liniar. Dar pe masura ce povestea se contureaza incep sa se petreaca niste lucruri stranii cu Kartik Krishnan iar filmul apuca o turnura suprarealista, asa cum de fapt Kartik isi inchipuia propriul film. Sentimentele sale pentru Swara, pe care o solicitase sa joace rolul feminin in film, sunt tot mai puternice si-i cauzeaza stres. Apoi, un personaj misterios (simbolizand Sistemul) se iveste de te miri unde si-i terorizeaza cu aprobari pentru filmari, un robotel de jucarie incepe sa-i transmita mesaje ciudate iar, in final, totul culmineaza cu un bizar eveniment atmosferic: o “aurora” indiana.
Deznodamantul povestii a fost o improvizatie fericita, intrucat (ne dezvaluie Srinivas), Kartik chiar a abandonat proiectul in realitate si astfel filmul a fost nevoit sa ‘transceanda logica si viata insasi’ virand brusc spre “altceva”, asternand inca un strat irealitatii si motivandu-l printr-o “trezire” a personajului Kartik si o evadare a sa din film. Adevaratul Srinivas apare abia in final explicand aceste lucruri unui coleg de “platou” si aratand ca, pana la urma, filmul sau, odata terminat, chiar a depasit orice logica.
Dupa premiera de la TIFF am avut parte de o sesiune de Q&A cu Srinivas Sunderrajan, moderata de Mihai Chirilov. Tanarul indian a dat din casa, cum s-ar spune, explicand pe ce s-au dus banii de film (spagi) si cat de plina de peripetii a fost productia acestui film independent. Cladirea unde filmau s-a prabusit, actorii erau disponibili doar 1 zi pe saptamana si cu un program greu de sincronizat asa ca fiecare dubla nereusita insemna o saptamana pierduta, sistemul institutionalizat chiar si-a facut aparitia luandu-si “dreptul”, filmarile s-au facut cu o camera inchiriata, locatiile private se obtineau mituind personalul iar montajul s-a realizat pe un laptop imprumutat. In consecinta, fara sa fi incercat vreo capodopera indie, Srinivas a izbutit un film agreabil, amuzant si inedit. Si, sa nu uitam, scurt: 85 de minute. La TIFF mai ruleaza vineri, 10.06, de la 17 la Odeon.
Filme "verzi" la Timisoara
Nu doar Clujul are festival zilele astea. Timisorenii au si ei parte de cateva zile cinefile prin grija Institutului Francez care sub umbrela Timisoara, frumoasa mea verde organizeaza, impreuna cu mai multe asociatii implicate in protejarea mediului, o suita de proiectii ale unor filme despre natura. Evenimentul se desfasoara intre 7-9 iunie iar astazi, fiind prima zi, se pot urmari:
ora 14, Mia si Migou de Jacques-Remi Girerd
"Mia este o fetiţă de nici zece ani. Alertată de un presentiment, ea decide să-şi părăsească satul său natal aflat undeva în America de Sud pentru a pleca în căutarea tatălui ei. Acesta lucrează pe un şantier uriaş ce are drept scop transformarea unei păduri tropicale într-o luxoasă reşedinţă hotelieră. Drumul către regăsirea tatălui ei este lung. Mia trebuie să străbată un munte îndepărtat, înconjurat de o pădure enigmatică populată de fiinţe misterioase. În interiorul acestei lumi de legendă, fetiţa descoperă un copac ieşit din comun şi se confruntă cu veritabile forţe ale naturii. O experienţă extraordinară..."
ora 18, Retete pentru dezastru de John Webster, 85 min
Realizatorul John Webster îşi convinge soţia şi cei doi copii să renunţe la utilizarea produselor pe bază de petrol fără a renunţa însă la modul lor de viaţă de clasă de mijloc din suburbii. Această familie renunţa la maşina proprie în folosul mijloacelor de transport de în comun, exclude plasticul din cămin şi opteză în favoarea soluţiilor «verzi» de câte ori este posibil. În această comedie a erorilor, această familie îşi reevaluează valorile precum şi voinţa şi în definitiv fericirea sa. Toate aceste lucruri pe care nu le facem sau la care nu putem renunţa să le facem, constituie reţetele dezastrului. (Prezentare făcută de Biofresh).
ora 20:30, 5 Barbati pe biciclete de Liivo Niglas, 90 min
Cinci bărbaţi îşi întrerup vieţile lor de adulţi responsabili şi stabiliţi la casele lor pentru a face un periplu de patru luni pe bicicletă din Mongolia în Nepal. Ei speră astfel să-şi regăsească spiritul de aventurieri de odinioară. Aceştia străbat în condiţii dificile peisaje variate şi întâlnesc persoane fascinante. (Prezentare făcută de Verde Pentru Biciclete şi asociaţia De Partea ta).
Locul de proiectie: sala Ernest Neumann, str. Mărăşeşti nr. 10.
TIFF in 10 cadre
cand am ajuns noi la TIFF 10 inca se faceau ultimele retusuri (*alpinistul de pe cinema Republica "poate fi inspiratie pentru un nou film")
se mai lucra si la covorul rosu
Clujul e impanzit de grupuri de voluntari in tricouri negre (oamenii in negru care se observa in plan secund nu erau voluntari)
nu ne intereseaza ce apare pe sticla, doar pe panza marelui ecran
expozitia de costume a designerului Doina Levintza
ala negru care respira greu (nici el nu era voluntar)
urmatoarea generatie de cinefili
noi le-am ratat
insa nu am ratat biletul cu sangele lui Richie
*pentru detalii dati click pe poze, iar cu detaliile despre filme revenim curand
luni, 6 iunie 2011
AperiTIFF: Night Fishing (2011)
Oficial, ne-am intors. Rupem tacerea in zilele ce urmeaza. Mai intai, un scurt aperitiv.
Daca sunteti la TIFF sau daca planuiti sa ajungeti la TIFF saptamana asta n-ar fi drept sa pierdeti proiectia 'scurt-metrajului' (de fapt are 30 de minute) realizat de fratii sud-coreeni Park. Chan-kyong si, respectiv, mai marele si mai faimosul Chan-wook, autorul, printre altele, a trilogiei razbunarii - in care se distinge fenomenalul Oldboy - si al ineditului Thirst, s-au branduit ca Parking Chance, colaborand la primul film de cinema tras integral cu iphone 4 (dotat insa cu obiective DSLR si diverse accesorii): Paranmanjang (Night Fishing).
Povestea e destul de simplu de redat: un barbat merge singur la pescuit si dupa o perioada lunga de timp in care nu agata nimic, in timpul noptii, unditele semnaleaza o "captura" serioasa. Buimac de somn, barbatul (Oh Kwang-rok) alearga pe mal, se impleticeste printre betele unditelor si cade peste "captura": o femeie tanara si un pic moarta. Socul sau ii aduce pe amandoi intr-o incurcatura de fire si ace de pescuit care te face sa te intrebi cine a pescuit pe cine pana la urma?
Dincolo de maniera de promovare, agresiva si "senzationalista", Night Fishing are niste calitati care-l fac sa fie un scurt ravnit de selectionerii festivalurilor. E un fantasy-horror supranatural si atmosferic, cu o rasturnare explicativa neasteptata si superb introdusa pe la jumatatea lui, ceea ce te face sa reconsideri mental premisele initiale. Si, fiind sud-corean, abunda in traditie si spiritualitate, are o muzica cam rau-prevestitoare iar limitarile tehnologice ale unei camere neprofesioniste nici nu se simt ci iti dau senzatia de delir oniric. In plus, scenele nocturne sunt filmate in alb-negru, avand aerul unui horror restaurat de acum 50 de ani si ingrosand caracterul straniu al povestii. Filmul incepe si se termina cu doua episoade muzicale a caror semnificatie tine de ritualul mortii.
Poate cel mai important aspect in aceasta poveste e "democratizarea" si "demonetizarea" cinema-ului. Experimentul Nigh Fishing dovedeste auditoriului ca daca stapanesti limbajul filmic poti conversa profund chiar si cu cele mai compacte mijloace si reducand serios costurile de productie. "Pescuitul" fratilor Park a costat doar 130.000 $ si ar putea lansa un iMovie wave. Cine stie, poate isi deschide Steve Jobs si un studio de film. Se mai poate urmari la TIFF in 10 iunie, ora 21, cinema Arta.
vineri, 3 iunie 2011
Vin imediat!
*Sau mai repede. Daca gasim vreun calculator deschis sigur n-o sa ne putem abtine si o sa va facem pofta /in ciuda cu bunatatile cu care speram sa ne infruptam la festin.
joi, 2 iunie 2011
Steal This Film
We wanted to make a film that would explore this huge popular movement in a way that excited us, engaged us, and most importantly, focussed us on what we know to be the positive and optimistic vision many filesharers and artists (they are often one) have for the future of creativity.
Steal this Film reprezinta o pereche de documentare gratuite realizate de un grup reactiv intitulat The League of Noble Peers si care pun in discutie cateva probleme morale si economice din epoca filesharing. Cu alte cuvinte cum s-a nascut partajarea de informatii prin intermediul sistemelor bit-torrent, cat de mult bine sau rau face, cum si de ce se lupta guvernele (the establishment) cu ea si cum de-am ajuns sa fim cei mai multi dintre noi considerati “pirati”.
Primul film a fost realizat in 2006 in Suedia si contine interviuri cu cativa dintre membrii The Pirate Bay (cunoscutul tracker de torrenti), Piratbyran (o organizatie suedeza care sprijina pe cei ce se opun ideii de copyright in sens actual si militeaza pentru libertatea transferului de informatii si cultura) si Partitul Piratilor (Pirate Party). Dincolo de aspectul propagandistic, fiind oarecum vocea celor care fac ceea ce li se imputa de “Stabiliment”, meritul lui e ca ofera dovada unei interventii straine in jurisdictia suedeza. In urma lobby-ului facut de Hollywood, administratia americana a pus presiune asupra diplomatiei suedeze care la randul ei a transferat-o politiei suedeze pentru a efectua un raid asupra sediului Pirate Bay soldat cu confiscarea serverelor. Inutil intrucat in doua zile situ era din nou activ iar numarul de utilizatori crescuse datorita publicitatii.
Primul film a fost realizat in 2006 in Suedia si contine interviuri cu cativa dintre membrii The Pirate Bay (cunoscutul tracker de torrenti), Piratbyran (o organizatie suedeza care sprijina pe cei ce se opun ideii de copyright in sens actual si militeaza pentru libertatea transferului de informatii si cultura) si Partitul Piratilor (Pirate Party). Dincolo de aspectul propagandistic, fiind oarecum vocea celor care fac ceea ce li se imputa de “Stabiliment”, meritul lui e ca ofera dovada unei interventii straine in jurisdictia suedeza. In urma lobby-ului facut de Hollywood, administratia americana a pus presiune asupra diplomatiei suedeze care la randul ei a transferat-o politiei suedeze pentru a efectua un raid asupra sediului Pirate Bay soldat cu confiscarea serverelor. Inutil intrucat in doua zile situ era din nou activ iar numarul de utilizatori crescuse datorita publicitatii.
Al doilea episod realizat in 2007 se concentreaza mai bine pe razboiul copyright-ului digital si pe functionalitatea internetului si a partajarii de fisiere in contextul societatii actuale. Pornind de la similaritatile existente intre inventia tiparului si inventia internetului, amandoua avand acelasi scop final adica raspandirea informatiei, documentarul aminteste de un alt razboi asemanator pornit acum 500 de ani, cand, dupa ce initial au considerat tiparul drept o masinarie diavoleasca, biserica si statul l-au folosit din greu. Atunci a fost reglementat “dreptul de autor” care restrangea copierea si distribuirea doar la cateva tiparnite licentiate formand astfel un monopol care beneficia doar unui anumit grup.
Dar si atunci au existat o multime de tiparnite ilegale care au publicat si raspandit si ceea ce nu trecea de filtrul institutionalizat oferind poporului “cunoastere” mult mai variata si, intr-un fel, declansand Iluminismul. In prezent se incearca acelasi lucru, distrubuirea controlata a materialului cultural prin intermediul unor monopoluri al caror unic scop e scoaterea unui profit. Miscarea anti-copyright sustine ca genul asta de restrictii intelectuale nu aduce nici un beneficiu real societatii si ca, in contextul internetului 2.0, legile in vigoare trebuiesc adaptate. Internetul in sinea lui e o imensa unealta de reproducere si distribuire a informatiei intr-un timp foarte scurt iar oamenilor le place sa comunice asa ca, o data ce bucatica de cultura a iesit din realitate si s-a digitalizat nu mai exista cale pentru a impiedica raspandirea ei. Asta-i noua realitate. Sa incerci sa lupti impotriva ei e ca si cum ai incerca sa proptesti un baraj ce se destrama.
Dar si atunci au existat o multime de tiparnite ilegale care au publicat si raspandit si ceea ce nu trecea de filtrul institutionalizat oferind poporului “cunoastere” mult mai variata si, intr-un fel, declansand Iluminismul. In prezent se incearca acelasi lucru, distrubuirea controlata a materialului cultural prin intermediul unor monopoluri al caror unic scop e scoaterea unui profit. Miscarea anti-copyright sustine ca genul asta de restrictii intelectuale nu aduce nici un beneficiu real societatii si ca, in contextul internetului 2.0, legile in vigoare trebuiesc adaptate. Internetul in sinea lui e o imensa unealta de reproducere si distribuire a informatiei intr-un timp foarte scurt iar oamenilor le place sa comunice asa ca, o data ce bucatica de cultura a iesit din realitate si s-a digitalizat nu mai exista cale pentru a impiedica raspandirea ei. Asta-i noua realitate. Sa incerci sa lupti impotriva ei e ca si cum ai incerca sa proptesti un baraj ce se destrama.
Alex ma intreba ieri care-i pozitia mea fata de piraterie, daca dorm linistit noaptea dupa ce am descarcat un film de pe interneti si l-am vazut. Dorm foarte bine. As fi preferat sa-l vad intr-un cinema dar daca exista o alternativa mai comoda (si chiar uneori singura posibila) de ce nu? Nu e o chestiune de moralitate. E vorba de gasirea unei cai pentru a-mi satisface pofta de cunoastere, gustul artistic sau o simpla nevoie hedonista. E ca saritul gardului in gradina de vara a unui cinematograf. Nu furi nimic in realitate doar tragi cu ochiul. E drept ca nu mai suntem copii, dar nici un mesaj politienesc aberant, cu arestari si confiscari si amenintari nu e dovada de maturitate. Un autor ar trebui sa exploateze pofta asta si noua tehnologie, nu s-o condamne. Iar copyright-ul in esenta se ocupa de doua chestii: dreptul de a copia si vinde copiile si dreptul de a reglementa ce fac cumparatorii cu ele. Acest al doilea aspect e cam controversat si, in opinia mea, ar trebui distins daca cumparatorul scoate sau nu un profit fara respectarea copyright-ului initial. Nimeni nu ma poate opri in a imprumuta o carte sau un film asa ca de ce sa fiu oprit daca o fac pe un canal diferit anume inventat pentru asa ceva. Si inca o chestie: de ce sunt oamenii mai deschisi sa doneze dar mai reticenti sa plateasca?
miercuri, 1 iunie 2011
Timisoara, frumoasa mea verde
V-ati intrebat vreodata cum ne-ar vedea un extraterestru teleportat pe planeta noastra albastra (dar pe care ne-o dorim cat mai verde)? Raspunsul e in La Belle Verte (Frumoasa Verde, de Colin Serreau, 1998).
Suntem animale care ne hrănim cu animale moarte. Prizonieri în carcase de metal, care respirăm fum şi praf. Nu mai avem pământ sub picioare, doar asfalt şi betoane. Preţuim rangurile. Comunicăm mecanic. Ne lăsăm spălaţi pe creier de minciunile dintr-o cutie luminoasă. Nu am scăpat de “bani”, acele hîrtii care pentru atîţia înseamnă fericire. În schimb, am scăpat de toţi copacii din oraş.
“Vizitatoarea” Mila (interpretată de regizoare) nu este un omuleţ verde, dar iubeşte şi se hrăneşte cu “energie verde”. Pe planeta ei s-a ajuns la un stadiu superior de evoluţie care, culmea, nu înseamnă supertehnologie, ci simplitate. Nu există ierarhii, toţi trăiesc laolaltă in armonie, bătrîni şi copii. Comunică telepatic, ascultă “concerte de linişte”. Această lume idilică seamănă cu Terra. Mai bine zis Terra ar putea fi din nou Frumoasa Verde, dacă am reface legăturile cu natura. Pentru ca suntem parte din natura. Iată că se pot face filme “eco” şi fără tonul apocaliptic al documentarelor americane si fara stilul de predica al "noii religii eco". Dimpotrivă, cu foarte mult umor, ca in aceasta scena de fotbal dansant provocata de "inteventia" Milei.
La Belle Verte va fi proiectat la sediul Comunităţii Evreieşti, în cadrul evenimentului Timişoara, Frumoasa mea Verde. Trei seri de filme dedicate naturii (7-9 iunie). Animaţie, ficţiune, documentar, comedie. Iniţiativa Institutului Francez Timişoara cuprinde alte şase titluri interesante si...un bar bio.
Trailerul zilei: The Girl with the Dragon Tatoo (US)
ps: fundal muzical asigurat de Trent Reznor coveruind pe Led Zeppelin cu vocea lui Karen O.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)