joi, 11 februarie 2010
Julie & Julia (2009)
Nu putem trece cu vederea pe Marele Ecran filmul Julie & Julia tocmai pentru ca suntem un blog de filme iar filmul asta e despre nasterea unui blog despre gatit. Filmul e, dupa cum singur se recomanda, bazat pe 2 povesti adevarate. Una apartine Juliei Powell, functionar guvernamental cu pasiune pentru gatit si aspiratii de scriitoare iar cealalta Juliei Child, femeia care a introdus bucataria franceza gospodinelor din State publicand o carte de bucate in 1961 - Mastering the Art of French Cooking - si devenind faimoasa. In regia Norei Ephrom (Sleepless in Seattle sau You've got mail va suna cunoscute?) cele doua povesti devin una singura, cea a femeii care, cautand ceva care sa-i aduca satisfactie deplina, se apuca de bucatarit. Filmul e axat insa pe tanara Julie, fiind o adaptare a cartii rezultate din proiectul Julie/Julia inceput pe un blog si in care tipa isi propusese ca in termen de un an (365 de zile) sa execute cele 524 de retete ale Juliei Child. Deci, prin urmare e un film bazat pe un blog :).
Julie & Julia e asadar o comedie romantica usurica cu retete frantuzesti si umor american (vesnicele dueluri verbale americano-franceze nu lipsesc) care beneficiaza de prezenta inegalabilei Meryl Streep si a ingenuei Amy Adams, un cuplu care ne-a mai dat o prestanta frumoasa acum un an in Doubt. Totusi, rolul asta imi place mult mai mult la Meryl, e impresionant cu cata dezinvoltura intra in pielea unei ucenice bucatarese/sotie de diplomat american la Paris(Stanley Tucci). O schimbare de registru totala fata de rolul anterior de maicuta intransigenta. Iar Amy face si ea un rol fain, reusind sa fie o femeie in plina criza de 30 de ani nemultumita de viata ei actuala, cu caderi nervoase cand arde mancarea si suferind de boala inconsecventei, care totusi isi depaseste criza si nu pare deloc corny in momentele sensibile. In concluzie, bun film, alternand frumos intre 2 planuri temporale despartite de 40 de ani, cu un efect placut asupra stomacului meu.
Trailer
marți, 9 februarie 2010
The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009)
Un film de Heath Ledger si prietenii sai
rating: Colectable
Asadar avem cativa "ciudati" pe la Hollywood, regizori uimitori ale caror filme le asteptam cu unghiile roase pana in carne pentru ca, bazandu-ne pe experientele precedente si fiind victimele masinariei de promovare care ne bombardeaza saptamanal cu trailere, pur si simplu nu ne putem impiedica sa nu fim atrasi in jocul asteptarii. Unul dintre ei e stapanul absolut al goticului - Tim Burton, celalalt e regele bizarului, Terry Gilliam, si amandoi au filme de prezentat anul asta: Alice in Wonderland, respectiv, The Imaginarium of Doctor Parnassus. Daca pentru basmul clasicei Alice in interpretare burtoniana mai avem de asteptat vreo luna si ceva, povestea de factura faustiana a lui Terry e deja pe ecrane si, trebuie sa mentionez, arata uimitor de bine.
Ultimul rol al lui Heath Ledger nu e singurul motiv pentru care Imaginarium ar merita vazut, insa e cel mai vehiculat, avand in vedere tragica disparitie a talentatului actor. Parerea mea e sa nu cautati filmul pentru a vedea cea mai stralucita mostra de joc actoricesc din partea lui Heath, acest lucru s-a intamplat deja sub forma unui joker mov. In schimb asteptati-va sa vedeti o poveste magica, o calatorie in imaginatie printr-o oglinda fermecata, un conglomerat de idei fascinante si o mostra din inventivitatea stilistica a lui Gilliam. N-o fi avand el forta narativa a lui Burton, care creaza povesti mult mai bine inchegate, dar la nivel creativ Terry e o fantana nesecata de "aberatii" vizuale (Brazil sau Tideland te ametesc pana-ti pocnesc sinapsele) reluand temele noastre preferate din povesti (vrajitorul, printesa, fat-frumosul) si dandu-le propria lui interpretare, imorala si decadenta, asa cum e lumea de azi.
Dr. Parnassus (Christofer Plummer) e un magician batran si betiv, un vestigiu al vremurilor cand carnavalul era inca la moda si care isi taraste existenta precara prin Londra contemporana alaturi de trupa sa ambulanta oferind "evadari" din real intr-o lume imaginara printr-o oglinda magica. Insotitorii lui sunt piticul Percival, tanarul scamator Anton si fiica de aproape 16 ani Valentina(Lily Cole), toti ajutand cu montarea sceneri, prezentarea show-ului si atragerea de clienti. Acestia sunt putini si dubiosi, motiv pentru care afacerea merge la nivel de subzistenta. Problema e ca se apropie sorocu' fetei, care nu stie ca a fost jucata demult la un pariu de tatal ei cu Diavolul aka Mr. Nick (Tom Waits), si astfel batranul e macinat de gandul pierderii inevitabile. Valentina e sacrificiul pe care a trebuit sa-l faca cand a acceptat imortalitatea, in urma cu 1000 de ani.
Actiunea propriu-zisa de tare alambicata si are niste scapari, cateva fire desprinse dar neurmarite din care cel mai frustrant e ca n-am priceput ce-i cu oglinda, de unde a aparut si cum funtioneaza sau originea puterilor lui Parnassus. In rest filmul e chiar coerent, cu un efort de vointa, evident. Intelegi sensul metaforic al ideii ca povestile sustin lumea si ca fara ele aceasta s-ar prabusi (deci importanta unui om cu imaginatie ca Dr Parnassus sau Terry Gilliam), intelegi ca "Percy the midget" e un cinic dar si singurul cu capul pe umeri, ca fiica Valentina e o printesa razgaiata care abia asteapta sa fuga din bratele tatalui, ca Anton e indragostit de ea dar ii lipseste curajul si ca Mr Nick iubeste mai mult jocul decat premiul. Parnassus fiind partenerul de joc preferat al Diavolului, acum e timpul unui nou pariu. Primul care colecteaza 5 suflete primeste fata.
Unde intra insa Heath Ledger? El e necunoscutul din ecuatia celor doi jucatori, e spanzuratul anuntat in cartile Tarot, apoi e Tony filantropul, pentru ca in final sa fie clauza de reziliere. In lumea reala are un chip, in Imaginarium are mai multe. Sunt destul de sigur ca ideea folosirii unui trio de actori mari - Johnny Depp, Jude Law si Colin Farrell - pentru a intrupa cate un aspect al personalitatii lui Tony (palavragiul, lasul sau ipocritul) in interiorul Oglinzii, a adus filmului un plus de valoare insa regret ca a fost nevoie de o trista intamplare pentru ca sa se ajunga acolo. Dat fiind timpul scurt pe ecran Ledger e redus la un personaj secundar, caci nu ajunge sa-si expuna intregul arsenal actoricesc, ramanand in sarcina celor 3 prieteni ai sai ca sa completeze personajul. Si reusesc din plin. Johnny Depp magnetizeaza din start la prima intrare in oglinda, cand vorbeste dulcegarii unei cucoane "imblanata" ce viseaza pantofi si haine scumpe. Jude Law alearga pe niste picioroange imense incercand sa scape de mafioti rusi iar Colin Farrell face tranzitia intre Tony cel din lumina reflectoarelor si Tony atarnat in latul propriilor intrigi.
Vizualul e punctul forte al filmului, Gillian acordandu-si maximum de libertate in crearea taramului fabulos in care imaginatia celor intrati devine realitate. Scopul vizitei in Imaginarium e simplu: iti schimba viata, iesi din el un om schimbat sau cazi definitiv prada ispitei diavolesti. Caci Mr Nick (personajul cel mai misto din film) e prezent acolo si colecteaza suflete. Ramane nedeslusit daca "acolo"" esti in mintea lui Parnassus, in mintea ta, sau "altundeva". Cert e ca se face apel la tot felul de tehnici creative de la decoruri de carton decupat, staniol si frunze pana la CGI, care insa nu incearca deloc sa mimeze realitatea ci ramane la fel de evident tocmai pentru a-ti sugera lumea imaginara in care te afli. Sunt multe referinte vizuale din filmele anterioare - Time Bandits sau Monty Pyton - si as putea bate campii ore intregi vorbind de cat de pitoreasca e cinematografia sau cat de amuzant si suprarealist fantasticul Imaginarium-ului dar mai bine il vedeti cu ochii vostri. E o poveste ce merita recitita.
Trailer
luni, 8 februarie 2010
Concurs Marele Ecran - Oscar 2010
Salutare si bine v-am gasit cu a doua noastra editie a Concursului de Oscar. La fel ca anul trecut noi va indemnam sa vedeti cat mai multe din filmele luate in calcul in competitia din acest an si apoi sa va dati cu parerea despre cine va pune mana pe o stautueta aurita in 7 martie. Vor fi afisate mai jos 13 categorii pentru care voi lua in calcul raspunsurile, evident cele mai importante. Acum insa regulile:
- castiga cel care bifeaza cele mai multe raspunsuri confirmate de rezultatul Oscarurilor. Deci cel care da dovada de cea mai mare inspiratie sau cel mai bun ochi de cinefil.
- premiul I consta in 2 bilete la Cinema City la unul din filmele urmatoare pe care il vom stabili de comun acord si si la care vom merge impreuna. Popcorn sau nachos gratis, desigur, tratamentul fiind asigurat de noi, cronicarii Marelui Ecran.
- premiul II o invitatie la un ceai, cafea sau orice in care vom povesti despre filme, evident
- premiul III un dvd supriza cu filme din colectia lu' Richie :)).
- o conditie destul de neplacuta si pt noi si pt voi ar fi ca acest concurs se adreseaza timisorenilor intrucat premiile nu sunt transmisibile prin posta, reportabile sau mai stiu eu ce..
Voturile as vrea sa fie exprimate prin comentarii la acest articol. Nu va cerem sa scrieti articole despre concurs, sa puneti bannere cu el pe bloguri, ar insemna sa va micsorati sansele de castig.. Nici nu va impiedicam s-o faceti insa. Vrem doar sa vedeti filmele candidate sau cat mai multe din ele (aveti o luna) si sa spuneti 13 nume de castigatori. Aveti timp pana in 6 martie, ora 18. In 7 martie In 8 martie dimineata va fi ceremonia de Oscar si in timpul zilei vom face si noi numaratoarea. Bafta!
Categorii intrate in concurs:
1. Cel mai bun actor in rol principal :
Jeff Bridges in Crazy Heart
George Clooney in Up in the Air
Colin Firth in A Single Man
Morgan Freeman in Invictus
Jeremy Renner in The Hurt Locker
2. Cea mai buna actrita in rol principal :
Sandra Bullock in The Blind Side
Helen Mirren in The Last Station
Carey Mulligan in An Education
Gabourey Sidibe in Precious
Meryl Streep in Julie & Julia
3. Cel mai bun actor in rol secundar :
Matt Damon in Invictus
Woody Harrelson in The Messenger
Christopher Plummer in The Last Station
Stanley Tucci in The Lovely Bones
Christoph Waltz in Inglourious Basterds
4. Cea mai buna actrita in rol secundar :
Penélope Cruz in Nine
Vera Farmiga in Up in the Air
Maggie Gyllenhaal in Crazy Heart
Anna Kendrick in Up in the Air
Mo’Nique in Precious
5. Cea mai buna animatie :
Coraline
Fantastic Mr. Fox
The Princess and the Frog
The Secret of Kells
Up
6. Cel mai bun regizor :
James Cameron - Avatar
Kathryn Bigelow - The Hurt Locker
Quentin Tarantino - Inglourious Basterds
Lee Daniels - Precious
Jason Reitman - Up in the Air
7. Cel mai bun scenariu original :
The Hurt Locker
Inglourious Basterds
The Messenger
A Serious Man
Up
8. Cel mai bun scenariu adaptat:
District 9
An Education
In the Loop
Precious
Up in the Air
9. Cel mai bun film strain:
Ajami, Israel
The Milk of Sorrow, Peru
A Prophet, Franta
El Secreto de Sus Ojos, Argentina
The White Ribbon, Germany
10. Cele mai bune efecte vizuale
Avatar
District 9
Star Trek
11. Cea mai buna coloana sonora originala
Avatar
Fantastic Mr. Fox
The Hurt Locker
Sherlock Holmes
Up
12. Cele mai bune costume:
Bright Star
Coco avant Chanel
The Imaginarium of Doctor Parnassus
Nine
The Young Victoria
13. Cel mai bun film :
Avatar
The Blind Side
District 9
An Education
The Hurt Locker
Inglourious Basterds
Precious
A Serious Man
Up
Up in the Air
Spor la vizionare. Ar mai fi de amintit ca anul trecut am avut 15 concurenti care au votat iar norocosul a fost OviSirb care nimeri 11 categorii pe cand eu si Luci, 6, respectiv 7. Sa vedem cine face surpriza acum.
Later Edit: gata am inchis voturile. Bafta!
Later Edit: gata am inchis voturile. Bafta!
joi, 4 februarie 2010
DenZel religios
rating: Colectable pentru imagine, muzică şi distribuţie; altfel Brainwash
The Book Of Eli are destul de multă acţiune cît să ţină în sală publicul tînăr şi neliniştit. Iar mesajele creştine sunt destul de bine dozate cît să nu fie confundat cu slujba duminicală. Fraţii Hughes au făcut un road-religious-movie. Dacă extragi tema religioasă rămâi însă cu un fel de spaghetti-western futuristic. Eroul solitar. Deşertul. Oraşul păcătos. Bandele de tipi răi.Eli (Denzel Washington) este un călător/wanderer printre resturile fumegînde ale planetei. Un Om care are o Misiune şi încă ceva: ultimul exemplar dintr-o Carte. La 30 de ani după marele "flash" (războiul atomic), în plină iarnă nucleară, specia umană s-a auto-redus la cîteva bestii nespălate şi violente. Ca şi cum Eli s-ar plimba prin Sodoma şi Gomora, la cîteva ore după ce a plouat asupra lor cu foc şi pucioasă. În aceeaşi dezordine de idei, remarc că omenirea a retrogradat cu cîteva mii de ani: relaţiile sociale sunt undeva între comuna primitivă şi apariţia primelor oraşe-stat (cum e cel al villain-ului Carnegie).
Deşi plasat la timpul viitor, filmul reflectă condiţia noastre actuală: "Aveam prea multe. Aruncam la gunoi lucruri pentru care astăzi oamenii se omoară".
Cine e familiar cu filmele (post)apocaliptice va avea multe deja-vu-uri. Lumea deşertică şi anarhică din Mad Max. Senzaţia de ultimul-om-de-pe-Pămînt din I am Legend. Frumuseţea sumbră din Children Of Men (şi tot ca aici, promisiunea unei insule de speranţă în viitorul umanităţii) minus eleganţa şi caracterul visceral al scenelor de acţiune. Morala din Fahrenheit 451. În ciuda acestei aparente salate de referinţe, povestea reuşeşte să rămînă oarecum originală. Deşi pot să miros un twist de la 1 kilometru, recunosc că detectorul meu s-a lăsat păcălit o dată.
Muzica eterică şi contemplativă e ca un suspin divin ce însoţeşte peisajul dezolant, gri-verzui-gălbui. Granulaţia imaginii te face să simţi praful deşertului, dogoreala soarelui şi setea eroilor. Pe lîngă coloană sonoră (Atticus Ross) şi imagine, filmul impresionează şi la capitolul distribuţie.
Cel mai mare compliment pe care pot să i-l fac lui Denzel Washington, e că am reuşit să uit de rolurile sale anterioare. În ciuda faptului că aici se luptă cu zece deodată ca în filmele cu ninja, mi s-a părut mai credibil ca personaj decît dispecerul de metrou din Taking of Pelham 123 care dezarmează o bandă de delicvenţi de unul singur. Apropo de ninja, scena de luptă de sub pod, filmată în penumbră face cinste realizatorilor prin discreţia şi calităţile sale kinetice (dacă pot să zic asta despre o scenă violentă).
Cruciatul DenzEli are un oponent pe măsură în persoana micului dictator Carnegie, jucat de Gary Oldman. Iar frumoasa Mila Kunis (Solara) e ca o rază de soare în tot acest infern. Notabilă apariţia lui Ray Stevenson, Titus Pullo din Rome. Şi cameo-urile savuroase ale lui Michael Gambon (pensionarul vînător/canibal) şi Tom Waits (vînzătorul de la magazin).
Filmul vorbeşte despre boala noastră veche – tendinţa de autodistrugere. Şi despre speranţa vindecării ei prin credinţă. Cartea lui Eli nu e o carte de căpătîi. Dar mi-a deschis şi mai mult apetitul pentru programul viitor: The Road.
miercuri, 3 februarie 2010
New York, I Love You (2009)
Asteptat cu mai mult interes decat precedentul Paris, Je T'aime, al doilea episod din saga romantica dedicata iubirilor din marile orase ale lumii - New York, I Love You - nu a reusit sa ma incante in aceeasi masura ca magnificul colaj parizian. Totusi cei care au vazut cele 18 iubiri din Orasul Luminii vor fi in mod absolut normal curiosi de celelalte 10 din Marele Mar, la fel am fost si eu, si intr-o anumita masura chiar multumiti de unele idei si de distributie..Shia LaBeouf, Natalie Portman, Hayden Christensen, Orlando Bloom, Chris Cooper, Andy Garcia, Christina Ricci, Irrfan Khan, Robin Wright Penn, Julie Christie sau Ethan Hawke. Actori frumosi si talentati interpretand diverse personaje ale caror drumuri se intersecteaza pe strazile NY (taximetrist, pictor, hot de buzunare, scriitor sau prostituata). Din pacate in nici una din story nu am putut simti un "stil regizoral" evident, exceptie facand segmentul lui Shekham Kapur dupa un scenariu de A. Minghella in care o diva a scenei acum in toamna vietii se intoarce intr-un hotel unde se reintalneste cu un bellboy jucat pe rand de Shia LaBeouff si John Hurt..
Chiar daca sunt un pic dezamagit de lipsa unei omogenitati care presupun ca era de asteptat, ce m-a deranjat cel mai tare a fost ca filmul nu mi-a transmis nimic, nu m-a surescitat in vreun fel.. complet pe dos decat in varianta "europeana". Totusi, doua episoade mi-au placut foarte mult, cel cu compozitorul (Orlando Bloom) si tipa pasionata de Dostoievski si bucata lui Fatih Akin cu pictorul.. cam atat.. Astept insa cu aceeasi curiozitate episoul al treilea dedicat Shanghai-ului in 2011. Pentru "neofiti" recomand cu caldura primul film, Paris Je T'aime, care e genial dealtfel..
Trailer NY I love You
marți, 2 februarie 2010
Oscar 2010 - Nominalizari
Presupun ca toata lumea a auzit pana acum ca s-a anuntat lista finala cu filmele din care se vor alege pe 7 martie castigatorii premiilor Oscar. Cel mai misto lucru mi se pare confruntarea de la varf, James Cameron si fosta lui nevasta, Kathryn Bigelow, au fiecare 9 nominalizari. Sa vezi aici orgolii. Apoi pentru intaia oara avem 10 filme nominalizate la titlul Best Picture asta insemnand ca va fi si mai greu sa intuim un castigator. In continuare avem o animatie - Up - nominalizata si la Best Picture si la Best Animation, foarte interesanta opinia Academiei legata de acesti film.
Cel mai bun film :
Avatar
The Blind Side
District 9
An Education
The Hurt Locker
Inglourious Basterds
Precious
A Serious Man
Up
Up in the Air
Cel mai bun actor in rol principal :
Jeff Bridges in Crazy Heart
George Clooney in Up in the Air
Colin Firth in A Single Man
Morgan Freeman in Invictus
Jeremy Renner in The Hurt Locker
Cea mai buna actrita in rol principal :
Sandra Bullock in The Blind Side
Helen Mirren in The Last Station
Carey Mulligan in An Education
Gabourey Sidibe in Precious
Meryl Streep in Julie & Julia
Cel mai bun actor in rol secundar :
Matt Damon in Invictus
Woody Harrelson in The Messenger
Christopher Plummer in The Last Station
Stanley Tucci in The Lovely Bones
Christoph Waltz in Inglourious Basterds
Cea mai buna actrita in rol secundar :
Penélope Cruz in Nine
Vera Farmiga in Up in the Air
Maggie Gyllenhaal in Crazy Heart
Anna Kendrick in Up in the Air
Mo’Nique in Precious
Cea mai buna animatie :
Coraline
Fantastic Mr. Fox
The Princess and the Frog
The Secret of Kells
Up
Cel mai bun regizor :
James Cameron - Avatar
Kathryn Bigelow - The Hurt Locker
Quentin Tarantino - Inglourious Basterds
Lee Daniels - Precious
Jason Reitman - Up in the Air
Cel mai bun scenariu original :
The Hurt Locker
Inglourious Basterds
The Messenger
A Serious Ma
U
Cel mai bun scenariu adaptat:
District 9
An Education
In the Loop
Precious
Up in the Air
Cel mai bun film strain:
Ajami, Israel
The Milk of Sorrow, Peru
A Prophet, Franta
El Secreto de Sus Ojos, Argentina
The White Ribbon, Germany
Cele mai bune efecte vizuale
Avatar
District 9
Star Trek
Cea mai buna coloana sonora originala
Avatar
Fantastic Mr. Fox
The Hurt Locker
Sherlock Holmes
Up
mai sunt si alte categorii, mai specializate ca sa zic asa (machiaj, costume, efecte sonore, video, imagine, regie artistica etc).. o lista completa aici. Oricum filme sunt multe, cateva am si vazut, acum urmeaza sa punem la punct concursul pe care l-am initiat si anul trecut ca sa va testam intuitia si sa va dam bilete la film celor mai inspirati. :) Vom reveni rapid cu categoriile care vor intra in discutie ca sa stiti ce filme tre sa vedeti luna asta!!
Visul Ceh
Cesky Sen (Visul Ceh) ramane si în 2010 un documentar la fel de actual, cum era în 2004, cînd l-am văzut pentru prima dată. De atunci, l-am tot proiectat studenţilor de la Comunicare, aşa că l-am revăzut de vreo cinci ori. Încă nu m-a plictisit.
Filip Remunda şi Vit Klusak, doi studenţi la regied îşi fac lucrarea de diplomă despre lansarea unui hipermarket fictiv. Visul Ceh e promovat agresiv prin flyere, panouri iluminate, tramvaie inscripţionate cu mesajul: NU VENI, NU CHELTUI. În ciuda a(d)vertismentului, ziua inaugurării aduce 4000 de "clienţi".
Dincolo de farsa experimentală cu aer de reality-show, cei doi tineri reuşesc să atingă lumea publicităţii, o lume altfel ascunsă şi inaccesibilă telespectatorului de rînd. Ni se dezvăluie bucătăria unde se prepară mirajul consumerismului. Situaţia din Cehia ne este familiară: aşa cum zicea cineva în film, astăzi nu mai putem concepe lumea fără hipermarketuri.
Faptul că ţările ex-comuniste sunt mai vulnerabile la hipermarketomanie, este doar una din temele de gîndire pe care le vei avea după vizionare. Cei doi provocatori au deschis o grămadă de fronturi de dezbatere. Aşa cum se poate observa şi din opiniile diverse exprimate de studentele de la Comunicare şi Relaţii Publice (din cadrul Politehnicii), după vizionarea filmului:
Filip Remunda şi Vit Klusak, doi studenţi la regied îşi fac lucrarea de diplomă despre lansarea unui hipermarket fictiv. Visul Ceh e promovat agresiv prin flyere, panouri iluminate, tramvaie inscripţionate cu mesajul: NU VENI, NU CHELTUI. În ciuda a(d)vertismentului, ziua inaugurării aduce 4000 de "clienţi".
Dincolo de farsa experimentală cu aer de reality-show, cei doi tineri reuşesc să atingă lumea publicităţii, o lume altfel ascunsă şi inaccesibilă telespectatorului de rînd. Ni se dezvăluie bucătăria unde se prepară mirajul consumerismului. Situaţia din Cehia ne este familiară: aşa cum zicea cineva în film, astăzi nu mai putem concepe lumea fără hipermarketuri.
Faptul că ţările ex-comuniste sunt mai vulnerabile la hipermarketomanie, este doar una din temele de gîndire pe care le vei avea după vizionare. Cei doi provocatori au deschis o grămadă de fronturi de dezbatere. Aşa cum se poate observa şi din opiniile diverse exprimate de studentele de la Comunicare şi Relaţii Publice (din cadrul Politehnicii), după vizionarea filmului:
Visul Ceh e un reality-show despre “marea trezire la realitate” (Larisa Dogaru)
O campanie cu tot tacîmul, pentru un hipermarket care nu există. Există doar zidul din faţă. (Hannelore Feilinger)
„People follow ads even if there`s nothing tangible” este ideea definitorie a filmului (Karina Wolf)
Filmul surprinde reacţii, detalii şi judecăţi de valoare din interiorul lumii celor care încearcă să modifice percepţia unui public asupra unui produs. În acest caz, al unuia care nu există. (Violeta Hoară)
Visul ceh? Este ceva la care visam fiecare dintre noi si care poate fi la fel bine si visul românesc, visul oricărei persoane însetate dupa cumpărături şi produse la ofertă.(...) O lecţie foarte bună de viaţă. (Sorina Banciu)
Această campanie/farsă dovedeşte influenţa şi puterea publicităţii (Edith Domschy)
Oglinda societăţii actuale. Îndrăzneţ, şiret şi absolut realist. Instigare la „neprostire în masă”. Trendul din lumea occidentală: tot timpul mai ieftin, mai mult şi mai mult, toate odată! trebuie desfiinţat. Filmul avertizează că este momentul să ne trezim cu toţii din acest „vis”. (Cristina Grozea)
Mai există şi oameni care pot accepta realitatea (Bianca Iordan)
Au facut o contra-campanie, ştiind că publicul reacţionează la psihologia inversă (Maria Konya)
Chiar nu e despre deschiderea unui magazin fictiv. Mi s-a parut funny cum multi oameni s-au supărat vazînd paiul din ochii aceştia ‘mici’ şi sunt blissfully ignorant of /unaware de bîrna din ‘ochii mari’. (Noemi Ceapă)
A fost ca un seminar pentru mine (Raluca Holzinger)
Cesky Sen mi-a părut a face parte din mişcarea „hai să arătăm cît de consumerişti sunt oamenii, de parcă noi, cei care evidenţiem această situaţie, nu facem parte din ei”. Mi-a lăsat un gust amar (Roxana Cornea)
A avut şi părţi comice. În linii mari este un film drăguţ (Claudia Mamut)
O nouă viziune (Andreea Onofrei)
Pur educativ...Un semnal de alarmă (Alexandra Gheorghesc)
A pus în lumina reflectoarelor (...) modul de funcţionare a industriei publicitare (Ioana Nicola)
În ciuda contactului neprotejat cu această maşinărie rece, aparent infailibilă (pînă la sosirea recesiunii), tandemul Klusak-Remunda impregnează filmul cu multă emoţie. Cum e scena cu Hey-Ho, din curte de la Tesco. Întrebarea esenţială pe care o pun cei doi e legată tocmai de uşurinţa cu care ne lăsăm manipulaţi. În contextul noilor isterii cu pandemia porcină sau Flacăra Violet, vizionarea Cesky Sen este o cură de sănătate.
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
The Book of Eli (2010)
Am mers la The Book of Eli fara asteptari sau prejudecati, fara sa citesc ceva despre el dinainte. Si bine am facut intrucat in felul asta mi-am permis sa fiu absorbit intr-o poveste despre credinta plasata fictiv intr-un viitor nu prea luminos al umanitatii. Un viitor cenusiu, post-apocaliptic, calculat temporal la 30 de ani dupa D Day - ziua in care cerul s-a frant si o lumina orbitoare a parjolit intreaga planeta. Fratii Hughes (autorii stylish-ului From Hell, povestea romantata a lui Jack the Ripper) revin in atentia mea si probabil a criticilor cu o retusare a genului action SF post-apocaliptic coborandu-l din sfera SF-ului si dandu-i o componenta umana, religioasa, in persoana lui Denzel Washington. Intradevar nu-mi pot imagina un alt actor care sa joace rolul profetului razboinic Eli decat my man Denzel. El are si profunzimea necesara pentru a duce discutii filozofice cu sine insusi, dar si talentul de a-si elimina dusmanii intr-un mod convingator cand script-ul o cere.
Povestea e in felul urmator: Eli e un calator singuratic, un tip batraior, unul din putinii care au supravietuit razboiului si haosului care a urmat. E si printre ultimii care stie sa citeasca si poseda o doza de moralitate. In ultimii 30 de ani a fost tot pe drumuri, calatorind spre vest in urma unei chemari interioare. Nu are harta dar are credinta. Si un Ipod, cam stricat ce-i drept. Si servetele umede KFC (pentru igiena personala daca tot vorbim de product placement). In calatoria sa uneori mai da si peste bande de talhari sau canibali sau mai poposeste in cate un orasel inca nedaramat pentru a-si reinoi rezerva de apa. Eli insa nu e tipul pe care sa pui mana, decat daca vrei s-o pierzi eventual. E un luptator experimentat, poseda o multime de skill-uri si arme, iar de regula ramane ultimul in picioare oricat de multi dusmani ar avea...apoi se roaga pentru sufletele lor. Cu toate astea nu cade in ridicol ca alti eroi din filme.. doar e Denzel. Ultimul orasel vizitat de Eli e insa in mainile lui Carnegie (Gary Oldman), arhetipul raului inteligent si cultivat care-i controleaza pe toti si ii foloseste intr-un scop neclar la inceput - gasirea unei anumite carti - dar care viseaza la unificarea ramasitelor civilizatiei, sub controlul sau desigur. Cand descopera ce abilitati poseda Eli ii face o oferta de nerefuzat. Problema apare cand Eli refuza si, din acel moment, se naste o situatie conflictuala, care escaladeaza intr-o vanatoare umana in clipa in care Carnegie afla ca Eli poseda o misterioasa carte.
Daca ar fi sa reducem la cateva idei filmul asta am putea spune foarte simplu ca e o combinatie de Mad Max cu Children of Men, punctand actiunea flamboianta din primul si atmosfera apasatoare plus stilul din al doilea, dar am fi superficiali. In primul rand filmul asta arata extraordinar de bine, tras in tonuri de gri, maro, albastre sau verzi, o cinematografie superba contribuind la crearea atmosferei dezolante din film. Scena de la inceput - o padure arsa, semi-obscura, in care parca ninge cu cenusa - stabileste tonul intregului film, estetic vorbind, linistea mormantala a cadrului fiind sfasiata de sunetul unei sageti hi-tech. Apoi avem muzica. Pe durata filmului nu rezistam sa nu fac remarci la cat de faina e coloana sonora, ce bine se potriveste si cum abia astept s-o ascult acasa. Atticus Ross e responsabil pentru ea si e prima data cand compune muzica de film. Foarte buna treaba, te prinde si te tine conectat la imagini.
Distributia actorilor e foarte buna, atat Denzel cat si Oldman sunt excelenti in rolul profetului si al micului Mussolini. O aparitie misto e si Mila Kunis, pe care o stiam din serialul That '70 Show, aici jucand rolul unei "fiice" adoptate fortat de Carnegie si obligata la prostitutie dar care isi gaseste salvarea in Eli. Filmul e plin de actiune tipica unui thriller post-apocaliptic, ceea ce e un lucru bun, existand niste scene de bataie extraordinar coregrafiate de Jeff Imada (Fight Club, Bourne Ultimatum) explozii si impuscaturi in stil mare (camera de filmat devine imateriala tracand prin structuri si filmand chiar din mjlocul haosului). Peste toate astea insa se aseaza latura meditativa, componenta religioasa a filmului, motivatia personajului care transforma totul intr-o poveste despre credinta si o metafora cristianica. Eli are o "misiune" si putem trage concluzia ca supravietuirea lui in pustiu 30 de ani se datoreaza si unui mic ajutor divin. Iar twistul din final, care prilejuieste un mare WTF, te face sa re-vezi filmul cu alti ochi. O experienta de neratat, as zice.
TrailerPs. Daca tot suntem la post-apocaliptice, nu pierdeti nici The Road cu Viggo Mortensen. E altceva! Uman, sensibil, contemplativ, emotionant, drumul unui tata si al fiului sau, lupta pentru supravietuire si o lectie de virtute si morala predata de parinte copilului.
Later Edit: Luci are propria versiune legata de Denzel religiosul
Later Edit: Luci are propria versiune legata de Denzel religiosul
vineri, 29 ianuarie 2010
Trailerul zilei: Wall Street 2
Up in the air
Atunci cînd moare un tînăr rămîi fără cuvinte.
Săptămîna asta vroiam să vă povestesc despre comedia serioasă Up in the Air. Vă spun într-un singur cuvînt: merită!
Cuvintele care mi-au rămas le dedic memoriei lui Cosmin Lungu, sufletul librăriilor Cărtureşti din Timişoara. Nu ne-am întîlnit de foarte multe ori, dar ar fi ajuns şi 5 minute ca să-mi dau seama ce suflet frumos s-a dus în Cealaltă parte (pe 24 ianuarie ar fi împlinit 33 de ani). În seara zilei în care s-a stins am discutat cu un prieten despre moarte. Ce rămîne după noi? O carte? Nişte amintiri? O poveste? O trăsătură fizică pe care o transmitem urmaşilor?
Ipoteza mea: suntem energie care nu dispare odată cu moartea fizică.
Rămîne pe aici pe undeva, sub o formă sau alta.
Întrebările astea nu mi-au ieşit din cap nici mai tîrziu, cînd conduceam spre casă. O altă voce, mai tainică, îmi şoptea că totuşi ceva îmi scapă.
Şi chiar atunci am oprit la semafor.
Nu ştiu de ce mi-am întors capul spre maşina care staţiona în dreptul meu (nu fac asta de obicei). Pe bancheta din spate - un băieţel de vreun anişor. Blond, bucălat, cu zulufi. Abia stătea în picioare, dar mă privea cu un zîmbet uriaş.
Nu mai ştiu nici cine a ridicat primul mîna.
Cred că am ridicat mîinile amîndoi în acelaşi timp. Le-am fluturat unul spre celălalt ca doi prieteni vechi. Ca şi cum ar fi cel mai natural lucru din lume. Este. Nu la fel a considerat mama lui care urmărea scena uşor incomodată.
Semaforul s-a făcut verde.
Noi am continuat să ne salutăm şi după demarajul maşinilor. Am mai apucat să văd că maică-sa îl trăgea de la geam, dar mînuţa se mişca mai departe. În acele cîteva secunde, toate lucrurile au căpătat dintr-odată sens. A fost o întîlnire scurtă, aşa cum a fost şi întîlnirea cu Cosmin. Scurtă, dar luminoasă. Ca un zîmbet de copil.
*
Cînd am scris aceste cuvinte în 24 FUN, am simţit că lipseşte ceva la finalul articolului. Apoi am aflat că astăzi, de la ora 16.00, la Palatul Baroc, e vernisajul expoziţiei O fotografie. Un Scop. Un zîmbet.
Dacă veniţi, aveţi şansa să faceţi ceva extraordinar. Să redaţi zîmbetul unor copii.
Îmi doresc foarte mult să fac asta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)