marți, 2 februarie 2010
Visul Ceh
Cesky Sen (Visul Ceh) ramane si în 2010 un documentar la fel de actual, cum era în 2004, cînd l-am văzut pentru prima dată. De atunci, l-am tot proiectat studenţilor de la Comunicare, aşa că l-am revăzut de vreo cinci ori. Încă nu m-a plictisit.
Filip Remunda şi Vit Klusak, doi studenţi la regied îşi fac lucrarea de diplomă despre lansarea unui hipermarket fictiv. Visul Ceh e promovat agresiv prin flyere, panouri iluminate, tramvaie inscripţionate cu mesajul: NU VENI, NU CHELTUI. În ciuda a(d)vertismentului, ziua inaugurării aduce 4000 de "clienţi".
Dincolo de farsa experimentală cu aer de reality-show, cei doi tineri reuşesc să atingă lumea publicităţii, o lume altfel ascunsă şi inaccesibilă telespectatorului de rînd. Ni se dezvăluie bucătăria unde se prepară mirajul consumerismului. Situaţia din Cehia ne este familiară: aşa cum zicea cineva în film, astăzi nu mai putem concepe lumea fără hipermarketuri.
Faptul că ţările ex-comuniste sunt mai vulnerabile la hipermarketomanie, este doar una din temele de gîndire pe care le vei avea după vizionare. Cei doi provocatori au deschis o grămadă de fronturi de dezbatere. Aşa cum se poate observa şi din opiniile diverse exprimate de studentele de la Comunicare şi Relaţii Publice (din cadrul Politehnicii), după vizionarea filmului:
Filip Remunda şi Vit Klusak, doi studenţi la regied îşi fac lucrarea de diplomă despre lansarea unui hipermarket fictiv. Visul Ceh e promovat agresiv prin flyere, panouri iluminate, tramvaie inscripţionate cu mesajul: NU VENI, NU CHELTUI. În ciuda a(d)vertismentului, ziua inaugurării aduce 4000 de "clienţi".
Dincolo de farsa experimentală cu aer de reality-show, cei doi tineri reuşesc să atingă lumea publicităţii, o lume altfel ascunsă şi inaccesibilă telespectatorului de rînd. Ni se dezvăluie bucătăria unde se prepară mirajul consumerismului. Situaţia din Cehia ne este familiară: aşa cum zicea cineva în film, astăzi nu mai putem concepe lumea fără hipermarketuri.
Faptul că ţările ex-comuniste sunt mai vulnerabile la hipermarketomanie, este doar una din temele de gîndire pe care le vei avea după vizionare. Cei doi provocatori au deschis o grămadă de fronturi de dezbatere. Aşa cum se poate observa şi din opiniile diverse exprimate de studentele de la Comunicare şi Relaţii Publice (din cadrul Politehnicii), după vizionarea filmului:
Visul Ceh e un reality-show despre “marea trezire la realitate” (Larisa Dogaru)
O campanie cu tot tacîmul, pentru un hipermarket care nu există. Există doar zidul din faţă. (Hannelore Feilinger)
„People follow ads even if there`s nothing tangible” este ideea definitorie a filmului (Karina Wolf)
Filmul surprinde reacţii, detalii şi judecăţi de valoare din interiorul lumii celor care încearcă să modifice percepţia unui public asupra unui produs. În acest caz, al unuia care nu există. (Violeta Hoară)
Visul ceh? Este ceva la care visam fiecare dintre noi si care poate fi la fel bine si visul românesc, visul oricărei persoane însetate dupa cumpărături şi produse la ofertă.(...) O lecţie foarte bună de viaţă. (Sorina Banciu)
Această campanie/farsă dovedeşte influenţa şi puterea publicităţii (Edith Domschy)
Oglinda societăţii actuale. Îndrăzneţ, şiret şi absolut realist. Instigare la „neprostire în masă”. Trendul din lumea occidentală: tot timpul mai ieftin, mai mult şi mai mult, toate odată! trebuie desfiinţat. Filmul avertizează că este momentul să ne trezim cu toţii din acest „vis”. (Cristina Grozea)
Mai există şi oameni care pot accepta realitatea (Bianca Iordan)
Au facut o contra-campanie, ştiind că publicul reacţionează la psihologia inversă (Maria Konya)
Chiar nu e despre deschiderea unui magazin fictiv. Mi s-a parut funny cum multi oameni s-au supărat vazînd paiul din ochii aceştia ‘mici’ şi sunt blissfully ignorant of /unaware de bîrna din ‘ochii mari’. (Noemi Ceapă)
A fost ca un seminar pentru mine (Raluca Holzinger)
Cesky Sen mi-a părut a face parte din mişcarea „hai să arătăm cît de consumerişti sunt oamenii, de parcă noi, cei care evidenţiem această situaţie, nu facem parte din ei”. Mi-a lăsat un gust amar (Roxana Cornea)
A avut şi părţi comice. În linii mari este un film drăguţ (Claudia Mamut)
O nouă viziune (Andreea Onofrei)
Pur educativ...Un semnal de alarmă (Alexandra Gheorghesc)
A pus în lumina reflectoarelor (...) modul de funcţionare a industriei publicitare (Ioana Nicola)
În ciuda contactului neprotejat cu această maşinărie rece, aparent infailibilă (pînă la sosirea recesiunii), tandemul Klusak-Remunda impregnează filmul cu multă emoţie. Cum e scena cu Hey-Ho, din curte de la Tesco. Întrebarea esenţială pe care o pun cei doi e legată tocmai de uşurinţa cu care ne lăsăm manipulaţi. În contextul noilor isterii cu pandemia porcină sau Flacăra Violet, vizionarea Cesky Sen este o cură de sănătate.
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
The Book of Eli (2010)
Am mers la The Book of Eli fara asteptari sau prejudecati, fara sa citesc ceva despre el dinainte. Si bine am facut intrucat in felul asta mi-am permis sa fiu absorbit intr-o poveste despre credinta plasata fictiv intr-un viitor nu prea luminos al umanitatii. Un viitor cenusiu, post-apocaliptic, calculat temporal la 30 de ani dupa D Day - ziua in care cerul s-a frant si o lumina orbitoare a parjolit intreaga planeta. Fratii Hughes (autorii stylish-ului From Hell, povestea romantata a lui Jack the Ripper) revin in atentia mea si probabil a criticilor cu o retusare a genului action SF post-apocaliptic coborandu-l din sfera SF-ului si dandu-i o componenta umana, religioasa, in persoana lui Denzel Washington. Intradevar nu-mi pot imagina un alt actor care sa joace rolul profetului razboinic Eli decat my man Denzel. El are si profunzimea necesara pentru a duce discutii filozofice cu sine insusi, dar si talentul de a-si elimina dusmanii intr-un mod convingator cand script-ul o cere.
Povestea e in felul urmator: Eli e un calator singuratic, un tip batraior, unul din putinii care au supravietuit razboiului si haosului care a urmat. E si printre ultimii care stie sa citeasca si poseda o doza de moralitate. In ultimii 30 de ani a fost tot pe drumuri, calatorind spre vest in urma unei chemari interioare. Nu are harta dar are credinta. Si un Ipod, cam stricat ce-i drept. Si servetele umede KFC (pentru igiena personala daca tot vorbim de product placement). In calatoria sa uneori mai da si peste bande de talhari sau canibali sau mai poposeste in cate un orasel inca nedaramat pentru a-si reinoi rezerva de apa. Eli insa nu e tipul pe care sa pui mana, decat daca vrei s-o pierzi eventual. E un luptator experimentat, poseda o multime de skill-uri si arme, iar de regula ramane ultimul in picioare oricat de multi dusmani ar avea...apoi se roaga pentru sufletele lor. Cu toate astea nu cade in ridicol ca alti eroi din filme.. doar e Denzel. Ultimul orasel vizitat de Eli e insa in mainile lui Carnegie (Gary Oldman), arhetipul raului inteligent si cultivat care-i controleaza pe toti si ii foloseste intr-un scop neclar la inceput - gasirea unei anumite carti - dar care viseaza la unificarea ramasitelor civilizatiei, sub controlul sau desigur. Cand descopera ce abilitati poseda Eli ii face o oferta de nerefuzat. Problema apare cand Eli refuza si, din acel moment, se naste o situatie conflictuala, care escaladeaza intr-o vanatoare umana in clipa in care Carnegie afla ca Eli poseda o misterioasa carte.
Daca ar fi sa reducem la cateva idei filmul asta am putea spune foarte simplu ca e o combinatie de Mad Max cu Children of Men, punctand actiunea flamboianta din primul si atmosfera apasatoare plus stilul din al doilea, dar am fi superficiali. In primul rand filmul asta arata extraordinar de bine, tras in tonuri de gri, maro, albastre sau verzi, o cinematografie superba contribuind la crearea atmosferei dezolante din film. Scena de la inceput - o padure arsa, semi-obscura, in care parca ninge cu cenusa - stabileste tonul intregului film, estetic vorbind, linistea mormantala a cadrului fiind sfasiata de sunetul unei sageti hi-tech. Apoi avem muzica. Pe durata filmului nu rezistam sa nu fac remarci la cat de faina e coloana sonora, ce bine se potriveste si cum abia astept s-o ascult acasa. Atticus Ross e responsabil pentru ea si e prima data cand compune muzica de film. Foarte buna treaba, te prinde si te tine conectat la imagini.
Distributia actorilor e foarte buna, atat Denzel cat si Oldman sunt excelenti in rolul profetului si al micului Mussolini. O aparitie misto e si Mila Kunis, pe care o stiam din serialul That '70 Show, aici jucand rolul unei "fiice" adoptate fortat de Carnegie si obligata la prostitutie dar care isi gaseste salvarea in Eli. Filmul e plin de actiune tipica unui thriller post-apocaliptic, ceea ce e un lucru bun, existand niste scene de bataie extraordinar coregrafiate de Jeff Imada (Fight Club, Bourne Ultimatum) explozii si impuscaturi in stil mare (camera de filmat devine imateriala tracand prin structuri si filmand chiar din mjlocul haosului). Peste toate astea insa se aseaza latura meditativa, componenta religioasa a filmului, motivatia personajului care transforma totul intr-o poveste despre credinta si o metafora cristianica. Eli are o "misiune" si putem trage concluzia ca supravietuirea lui in pustiu 30 de ani se datoreaza si unui mic ajutor divin. Iar twistul din final, care prilejuieste un mare WTF, te face sa re-vezi filmul cu alti ochi. O experienta de neratat, as zice.
TrailerPs. Daca tot suntem la post-apocaliptice, nu pierdeti nici The Road cu Viggo Mortensen. E altceva! Uman, sensibil, contemplativ, emotionant, drumul unui tata si al fiului sau, lupta pentru supravietuire si o lectie de virtute si morala predata de parinte copilului.
Later Edit: Luci are propria versiune legata de Denzel religiosul
Later Edit: Luci are propria versiune legata de Denzel religiosul
vineri, 29 ianuarie 2010
Trailerul zilei: Wall Street 2
Up in the air
Atunci cînd moare un tînăr rămîi fără cuvinte.
Săptămîna asta vroiam să vă povestesc despre comedia serioasă Up in the Air. Vă spun într-un singur cuvînt: merită!
Cuvintele care mi-au rămas le dedic memoriei lui Cosmin Lungu, sufletul librăriilor Cărtureşti din Timişoara. Nu ne-am întîlnit de foarte multe ori, dar ar fi ajuns şi 5 minute ca să-mi dau seama ce suflet frumos s-a dus în Cealaltă parte (pe 24 ianuarie ar fi împlinit 33 de ani). În seara zilei în care s-a stins am discutat cu un prieten despre moarte. Ce rămîne după noi? O carte? Nişte amintiri? O poveste? O trăsătură fizică pe care o transmitem urmaşilor?
Ipoteza mea: suntem energie care nu dispare odată cu moartea fizică.
Rămîne pe aici pe undeva, sub o formă sau alta.
Întrebările astea nu mi-au ieşit din cap nici mai tîrziu, cînd conduceam spre casă. O altă voce, mai tainică, îmi şoptea că totuşi ceva îmi scapă.
Şi chiar atunci am oprit la semafor.
Nu ştiu de ce mi-am întors capul spre maşina care staţiona în dreptul meu (nu fac asta de obicei). Pe bancheta din spate - un băieţel de vreun anişor. Blond, bucălat, cu zulufi. Abia stătea în picioare, dar mă privea cu un zîmbet uriaş.
Nu mai ştiu nici cine a ridicat primul mîna.
Cred că am ridicat mîinile amîndoi în acelaşi timp. Le-am fluturat unul spre celălalt ca doi prieteni vechi. Ca şi cum ar fi cel mai natural lucru din lume. Este. Nu la fel a considerat mama lui care urmărea scena uşor incomodată.
Semaforul s-a făcut verde.
Noi am continuat să ne salutăm şi după demarajul maşinilor. Am mai apucat să văd că maică-sa îl trăgea de la geam, dar mînuţa se mişca mai departe. În acele cîteva secunde, toate lucrurile au căpătat dintr-odată sens. A fost o întîlnire scurtă, aşa cum a fost şi întîlnirea cu Cosmin. Scurtă, dar luminoasă. Ca un zîmbet de copil.
*
Cînd am scris aceste cuvinte în 24 FUN, am simţit că lipseşte ceva la finalul articolului. Apoi am aflat că astăzi, de la ora 16.00, la Palatul Baroc, e vernisajul expoziţiei O fotografie. Un Scop. Un zîmbet.
Dacă veniţi, aveţi şansa să faceţi ceva extraordinar. Să redaţi zîmbetul unor copii.
Îmi doresc foarte mult să fac asta.
joi, 28 ianuarie 2010
Lasă-mă să cred!
Mai puţin partea asta:
"Culmea imaginaţiei băiatului care a creat Pandora a fost atinsă cînd acesta a fumat mai mult decît de obicei şi s-a gîndit că ar merge să inventeze o nouă formă de relief: munţii suspendaţi. Einstein, săracul, cred că a deschis şi sicriul, la cît s-a răsucit în el văzîndu-şi forţa preferată terfelită în acest hal. Să fie clar: gravitaţia, cel puţin în Universul nostru, este sfîntă. Nu există nici o explicaţie logică sau măcar rezonabilă pentru care nişte pietroaie uriaşe să „atîrne” la cîteva zeci de metri de un corp care are masa de jdemii de ori mai mare. Pur şi simplu nu se poate."
Ca şi cum ai spune că nu crezi că Isus Christos s-a ridicat la ceruri pentru că ar fi încălcat legile gravitaţiei, "forţa preferată" a lui Einstein. E o chestiune de credinţă, believing. Şi asta e valabil şi în cinema. Vorba pălărierului nebun din Ţara Minunilor (cînd Alice îi spune "It's impossible"): Only if you believe it is.
miercuri, 27 ianuarie 2010
Florina on Cinema
Pe această cale dorim să vă semnalăm domniilor voastre o nouă apariţie în blogosferă, legată de cinema.Nu întîmplător, fraza anterioară conţine numai cuvinte la feminin (cel mult neutru). Pentru că vorbim de un blog feminin. După ce a comentat filmele în mod public (pe blogurile altora) dar şi în privat (surprinzîndu-ne cu sentinţele sale laconice, deloc obiective, dar foarte lucide), Florina Ciupertea (aka Ciupy) şi-a luat inima în dinţi şi s-a hotărît să comenteze în mod aplicat. Şi să se lase comentată.
Nu putem decît să salutăm această îndrăzneală si îi urăm să nu se plictisească prea repede de www.riddle-rocket.blogspot.com. Nu mă întrebaţi ce înseamnă, girl stuff :)
Memento
Încă un anunţ doar pentru spectatorii marelui-ecran, cu domiciliul în zona Timişoarei (îi rugăm pe ceilalţi să nu se simtă neglijaţi).Cu începere de la ora 17.00, la Centrul Cultural Francez (Bl. C.D. Loga) va avea loc proiecţia documentarului Sonderkommendo Auschwitz - Birkenau (de Emil Weiss). Urmată de o dezbatere la care va participa istoricul Victor Neumann. Astăzi e Ziua Memoriei şi a Holocaustului şi a prevenirii crimelor împotriva umanităţii. O zi cu un nume foarte lung, dar foarte necesară (în contextul în care încep să se audă voci, mai mult sau mai puţin arabe, care susţin că Holocaustul nu s-a întîmplat, fiind de fapt o invenţie a evreilor).
Nu uitaţi, vă rog, de Ziua Memoriei!
later edit: Există ceva şi mai cinic şi brutal decît exterminarea în masă a evreilor. Folosirea altor evrei, fraţii şi prietenii celor ucişi, pentru a incinera corpurile. Documentarul conţine o serie de mărturii a celor care au făcut parte cu forţa din aceste plutoane macabre: Sonderkommendo. Cum cita o profesoară de istorie prezentă la proiecţie alături de elevii săi: "Nu vă întrebaţi unde era Dumnezeu la Auschwitz. Întrebaţi-vă unde era omul!".
luni, 25 ianuarie 2010
Fotografie cu suflet
Uneori o fotografie spune mai multe decît un film întreg.Alteori o fotografie poate salva vieţi. Vieţi tinere, de copii.
Aşa cum se întîmplă vinerea aceasta, de la ora 16, la Palatul Baroc, la vernisajul expoziţiei cu vînzare: O fotografie. Un scop. Un zîmbet.
Scopul evenimentului este strîngerea de bani pentru copiii bolnavi de leucemie de la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu". Pînă duminică (31 ianuarie), vor expune 21 de fotografi, între care şi cîteva nume cunoscute. Aşa cum e Vlad Eftenie (vezi poza de mai jos).
Cumpărînd o fotografie puteţi face un copil să zîmbească.
Ceea ce e mai frumos decît orice film.
p.s. ştiu că printre bloggeri se poartă leapşa; e prima oară cînd pornesc şi eu una rugîndu-i pe camarazii din blogosferă să răspundă la întrebarea: Ce e mai frumos decît un zîmbet de copil? Cîrtiţoiu, Tomata, Smeagol (şi oricine mai doreşte) dacă aveţi plăcerea.
duminică, 24 ianuarie 2010
00
Anul ăsta se dă rotund. Chiar dacă noul deceniu începe în 2011, vă asigur că întrecerea sportivă a anului va fi campionatul de topuri. Cele mai scumpe maşini. Cele mai frumoase modele. Cele mai frumoase top-uri de modele. Cele mai bune x din ultimii x ani. Hai să vă facem o mică încălzire!Rolling Stone a dedicat primul său număr pe 2010 celor mai bune creaţii artistice ale decadei: albume, cîntece, trupe etc, aşa cum au fost votate de vreo 50 de ziarişti, critici şi alţi artişti. Criticul de film al revistei, Peter Travers, a alcătuit şi el un top cu cele mai bune 10 filme din ultimii 10 ani:
10. Trilogia Lord of The Rings
9. Mystic River
8. The Departed
7. Brokeback Mountain
6. The Incredibles
5. No Country for Old Man
4. A History of Violence
3. Mulholland Drive
2. Children of Men
1. There Will Be Blood
Sunt de acord cu 1, 2, 3, 5. La care adaug Requiem for a Dream, The Fountain (Darren Aronofsky, 2000/2006), Amores Perros ( A.G,. Inarritu, 2000), Y tu mama tambien (Alfonso Cuaron, 2001), Gerry (Gus Van Sant, 2001), Into The Wild (Sean Penn, 2007), Pan's Labyrinth (Guillermo Del Toro, 2006), Little Miss Sunshine (Dayton/Ferris, 2006), Cache (Michael Haneke, 2005), Volver ( şi încă n-am văzut La Mala Educacion de Pedro Almodovar), Adaptation (Spike Jonze, 2002), The Constant Gardener ( pe care îl prefer lui Cidade de Deus, regizat tot de Fernando Meirelles, 2005), Taxidermia (Gyorg Palfi, 2005), Oldboy (de fapt toată 'trilogia răzbunării' de Park Chan-Wook, 2003), Moartea Domnului Lăzărescu (Cristi Puiu, 2005)...
Lista rămâne deschisă ( în caz că vreţi să o completaţi).
sâmbătă, 23 ianuarie 2010
The Fourth Kind (2009)
Se pare ca cine-verité-ul de care vorbea Luci in articolul despre Activitati paranormale nu are de gand sa dispara prea repede ba din contra urca la un nivel nou in mainile unor regizori dornici de afirmare. The Fourth Kind e un pseudo-documentar in care actorii ajung sa se joace pe ei insisi in idea de a oferi o senzatia si mai intensa de realism. Inca din trailer Milla Jovovich se introduce intr-un mod cel putin misterios: "Sunt actrita Milla Jovovich si voi juca rolul Dr. Abigail Taylor in aceasta reconstituire dramatica ce va portretiza evenimentele petrecute in octombrie 2000. Tot ce veti urmari in acest film va fi sustinut de inregistrari de arhiva. Unele din scene... le veti gasi rascolitoare!" Si apoi esti introdus in film, de fapt intr-un interviu intre adevarata Abigail Taylor si Olatunde Osunsanmi (regizorul filmului) care continua pe toata durata acestuia fiind intrerupt doar de scenele "de arhiva" care sustin declaratiile ei sau de filmul propriu-ziz care are rolul de reconstitui povestirea.
Subiectul e foarte atractiv si ne-a cam lipsit in ultima vreme: OZN-urile. Dupa cum stim inca de pe vremea unui film simbol al lui Spielberg (Intalnire de gradul 3) incursiunile "vizitatorilor" nostri au fost clasificate in mai multe categorii: gradul I, cand sunt doar simple observatii de OZN-uri, gradul II, cand se descopera urme fizice inexplicabile la sol, gradul III, cand martorii dau nas in nas cu un vizitator, adica un first contact sau close encounter si gradul IV, cele mai intense, care implica rapirile (alien abductions) si, eventual, sondarea orificiilor cu sonde de otel inoxidabil sau introducerea de cipuri in creieri... favoritele mele, de altfel.
~Spoilere~
Ei bine, The Fourth Kind, are de-a face desigur cu ultima treaba, dezvaluind ca exista in Alaska un orasel - Nome - foarte izolat unde s-au raportat de 10 ori mai multe asemenea probleme. Milla Jovovich interpreteaza astfel o psiholoaga care si-a pierdut sotul in circumstante neelucidate (ucis in patul conjugal de un agresor necunoscut) care se intoarce in Nome pentru a continua munca sotului ei, o serie de insomnii ciudate suferite de locuitori. In sesiunile de interviuri acestia marturisesc suspect de identic prezenta unei bufnite in camera in timp ce dorm si dau semne de amintiri suprimate. Cand sunt supusi hipnozei ... furiile Iadului se dezlantuie, intrucat descopera ce lucruri inimaginabile se petrec cu ei noaptea.
~gata spoilerele~
Ei bine, The Fourth Kind, are de-a face desigur cu ultima treaba, dezvaluind ca exista in Alaska un orasel - Nome - foarte izolat unde s-au raportat de 10 ori mai multe asemenea probleme. Milla Jovovich interpreteaza astfel o psiholoaga care si-a pierdut sotul in circumstante neelucidate (ucis in patul conjugal de un agresor necunoscut) care se intoarce in Nome pentru a continua munca sotului ei, o serie de insomnii ciudate suferite de locuitori. In sesiunile de interviuri acestia marturisesc suspect de identic prezenta unei bufnite in camera in timp ce dorm si dau semne de amintiri suprimate. Cand sunt supusi hipnozei ... furiile Iadului se dezlantuie, intrucat descopera ce lucruri inimaginabile se petrec cu ei noaptea.
~gata spoilerele~
Filmul e foarte inspirat construit, alternand scenele jucate cu cele "arhivate" (asa-zis reale) si uneori prezentadu-le in tandem, in paralel (split screen), putand astfel usor distinge omul de actor. Ceea ce mi-a placut in el e faptul ca suspansul este sugerat si subiectul e lasat la interpretarea fiecaruia, nu se explica prea multe si nici nu se trag concluzii finale. Arma de calibru major a fost sunetul, sunt niste chestii cu adevarat sinistre acolo (eu unul m-am sculat in fund si am scapat un holly f**k what was that??) voci distorsionate, cuvinte incomplete in limbi stravechi... In fine, buna povestea, captivanta, misterioasa, chiar surprinzatoare pe final... Un film in genul Blair Witch Project si Paranormal Activity dar nu atat de indie-minimal ca precursoarele sale, avand nume cunoscute pe generic, si fiind mai intens in actiune. Asta sunt sigur ca nu va plictisi! La un anumit nivel e comparbil cu bijuteria REC in ce priveste fiorii. Recomand indeosebi celor satui de monstri, zombie, vampiri, spirite razbunatoare si fetite cu paru-n ochi. Un sfat de final: nu cautati informatii despre el inainte de a-l vedea!! Il ruinati.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)