sâmbătă, 21 martie 2026
Sound of Falling. O punte de lumină
Kinostetic a scris despre cum l-a atras și distrus Sound of Falling (de Mascha Schilinski), laureat Jury Prize la Cannes 2025 și proaspăt intrat în cinematografele din România.
De multe ori mă gândesc cum mi-aș dori ca, printr-o oglindă
sau ca printr-un geam, să pot vedea momente din trecutul familiei mele, în
special din mai multe generații din urmă. Anumite povești le știu - traume care
au ajuns până la mine, istorii transgeneraționale care se leagă prin boală,
fugă sau moarte, coincidențe narative între persoane diametral opuse din
arborele genealogic sau, de ce nu, și momente frumoase. Oricât de multe aș ști
sau s-ar transmite până la mine, mă simt izolat de trecut. Fix asta vrea
să facă Sound of Falling, într-un mod foarte unic: creează o mică punte
de lumină între patru povești ale unor fete din generații diferite și unește
singurătatea și izolarea pe care fiecare dintre ele o simte, nu doar într-o
experiență de familie, ci într-una universală.
Sound of Falling este o ambițioasă poveste
caleidoscopică feminină despre patru fete din aceeași familie, dar din
generații diferite, care sunt unite într-un mod sau altul de anumite ritualuri,
depresii sau sentimente transmise de-a lungul generațiilor, fie direct, fie
prin istoricul familiei. O poveste cu fantome, dar fără fantomele clasice,
care, cusute în timp și claustrate în aceeași casă dintr-un orășel pitoresc din
Germania, ne prezintă condiția în continuă schimbare a femeii în societate, dar
și a propriei identități.
Multe filme care vor să portretizeze suferința femeilor de-a
lungul timpului pot cădea în capcana „misery porn-ului”, unde, de la început
până la sfârșit, protagonistele nu au niciun moment de respiro și sunt ținute
doar în tot felul de violențe fizice sau psihice, fără ca alte aspecte să fie
dezvoltate. Deși ambele tipuri de violență sunt prezente în Sound of Falling,
ele sunt mult mai nuanțate și depind de perioada în care trăiește fiecare
personaj. Binele este „bun” în funcție de epocă, la fel și răul, care ia mereu
altă formă, iar totul este condiționat de ceea ce este atunci acceptat sau „la
modă” ca suflu. Între povești se simte „the wind of change” – precum și modelarea
fiecărei fete moștenitoare, fie la nivel social și politic, fie familial.
Femeia își croiește încet emanciparea în timp, concomitent cu apariția unor noi forme de subordonare și violență. De la opresarea directă de gen și claustrarea în rolul de servitoare a familiei, până la sexualizare, viol sau sinucidere - toate aceste teme urmăresc ca o umbră femeile în diferite perioade ale istoriei. Putem vedea cum ia naștere baza misoginismului și a opresiunii unei epoci și cum aceasta nu dispare niciodată, ci doar ia noi forme de adaptare în funcție de perioadă și de nivelul de libertate al femeii, tocmai pentru a menține controlul.
Singurătatea, depresia și gândurile suicidale trec ca un
ecou de la o protagonistă la alta și le însoțesc prin spațiu și timp. Filmul mizeză
pe anumite elemente „eerie”, transformându-se aproape într-un horror
atmosferic. Toate sunt amplificate de ritmul lent, de sound design și de imaginea
extraordinară, care are câțiva ași în mânecă. Montajul și trecerea de la o fată
la alta se fac brusc, fără explicații și fără artificii cinematografice care
să-ți spună „hei, acum ești în trecutul X” sau „acum ești în prezent”.
De foarte multe ori, ne sunt prezentate fetele urmărind membri ai familiei prin găuri de cheie, crăpături în uși sau în timp ce dorm, iar, la rândul nostru, noi le urmărim pe ele, amplificând astfel lipsa de intimitate pe care o resimt. Mai mult, uneori, deși avem POV-ul lor, apare și un alt punct de vedere straniu, persistent, ca și cum o fantomă le-ar urmări sau ca o personificare a Morții. Această dimensiune se potrivește foarte bine cu „feelingul” sau frica pe care fiecare protagonistă o are față de moarte, frică ce crește odată cu generațiile și traumele acumulate.
Toată premisa filmului și cele patru generații sunt legate fizic de casa familiei. Casa este singura martoră a tot ce au îndurat ele și familia lor; casa le vorbește și le arată, este ca un portal între generații - un portal de sentimente și „viziuni” care sunt transmise mai departe. Este o „fantomă” ale cărei camere sunt bântuite de emoțiile trecutului, care reverberează și în prezent. Aici, motivul casei (și al hambarului) este utilizat la maximum, nu doar ca un clișeu (da, mă uit la tine, Sentimental Value). O casă în care a avut loc o moarte nu mai poate fi niciodată cumpărată sau vândută, ci poate doar să fie împrumutată de la fantomele care au rămas în urmă.
În cel mai bun mod, m-a dus și cu gândul la cinemaul lui
Haneke (în special The White Ribbon), unde, la fel, violența este „pe
bancheta din spate”, nefiind neapărat arătată direct. Așa cum Haneke
construiește agresivitatea prin tensiune claustrantă sau presiune socială, Sound
of Falling induce ideea violenței prin abuz și opresiune. Ambele filme au
în comun critica asupra structurilor sociale și a figurilor de autoritate.
Depinde la ce film al lui Haneke ne raportăm pentru a surprinde autoritatea,
dar în filmul Maschei Schilinski este clară autoritatea exercitată asupra
femeilor și reziliența lor tăcută.
Într-un peisaj plin de filme rapide și zgomotoase pe care
s-a pus reflectorul anul trecut, Sound of Falling vine ca o gură bună de
apă rece în timpul caniculei. Cere mult de la tine - mai ales răbdare și
atenție - dar, dacă te lași purtat de poveste și, mai ales, de modul în care
este construit totul, este imposibil să nu te atragă și să te distrugă la
final. Este fun și să-l unești narativ ca un puzzle și să vezi cine a cui e și
cum s-a dezvoltat familia și ce reprezintă pentru fiecare anumite elemente sau
locuri din trecutul persoanei de dinainte, dar mai fun este să intri în trauma
filmului și să te lași in cădere liberă.
Pentru mine, este clar cel mai bun și cel mai interesant
film apărut anul trecut și, totodată, singurul care, după vizionare, continuă
să mă bântuie în cel mai frumos mod.
cronică de Kinostetic (pagina sa de Instagram, aici)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.