marți, 4 februarie 2025

Marele Ecran prezintă Doc-minică

MRS. BUICĂ DESCHIDE SERIA

Dacă la 17 ani nu te simți aventuros, atunci când? Atâția ani împlinim cu Marele Ecran în 2025. Ne-am transformat în tot acest timp, la fel ca lumea din jurul nostru. De la un blog colectiv de cinema, la producție de film, purtați de energia unui festival și a unei comunități. După ce obiectivul de a avea un cinematograf de artă la Timișoara a fost îndeplinit, ne-am pus din nou întrebări existențiale. Care mai e rolul asociației Marele Ecran în peisajul cultural local? Răspunsul a venit treptat și natural, pe măsură ce membrii asociației s-au apropiat de filmul documentar, în ultimii 5 ani. În zona aceasta simțim că putem contribui și explora, ca de obicei, împreună cu publicul timișorean. De-a lungul timpului ați fost alături de noi, ca spectatori sau ca susținători activi ai asociației (voluntari, parteneri, contributori etc.). Vă invităm de acum într-o nouă aventură. Împreună cu prietenii vechi de la Ceau, Cinema! ne-am gândit să extindem pe tot parcursul anului secțiunea Doc-minică (ziua de duminică din festival este dedicată de 8 ani documentarelor). La fel de natural este ca proiecțiile lunare să se desfășoare la Cinema Studio, de care ne simțim legați. În plus, ni se alătură Groupama Asigurari, alt partener implicat în proiectul de reabilitare a cinematografului. Ne unește dorința de a cultiva gustul publicului pentru documentare. Știm că acest public există la Timișoara. Sperăm să-l vedem încă din 9 februarie, la filmul cu care deschidem seria - Mrs. Buică, unul din cele mai tulburătoare documentare ai ultimilor ani. Pe larg, în comunicatul de presă de mai jos.




Tradiţionala secţiune Doc-minică de la Ceau, Cinema!, dedicată documentarelor, se extinde şi în afara festivalului, pe tot parcursul anului, printr-o serie de proiecţii lunare cu filme, în principal româneşti, care se vor vedea în premieră la Timişoara şi, uneori, vor fi urmate de discuţii cu invitaţi.

Programul este curatoriat şi organizat de Asociaţia Marele Ecran, în parteneriat cu Ceau, Cinema! şi Cinema Studio şi cu sprijinul Groupama Asigurări.

Seria de filme va începe duminică9 februarie, cu proiecţia documentarului “Mrs. Buică” (2023), în prezenţa regizorului Eugene Buică. Co-producţie România-SUA, documentarul spune povestea unei familii obișnuite care, în perioada comunismului, reușește să emigreze în SUA, în căutarea Visului American. Cu doi copii după ei, domnul și doamna Buică sunt doi români ajunși într-o țară nouă fără să reușească să scape de instinctele spiritului lor balcanic. Iubirea lor, scandalul, tragediile și chiar destrămarea familiei în sine sunt surprinse fără filtru de ochii și obiectivul fiului lor cel mic, care documentează totul.


“Mrs. Buică” a avut premiera la Festivalul Astra de la Sibiu, iar anul trecut a primit două nominalizări la Premiile Gopo, pentru cel mai bun documentar şi cel mai bun debut.

Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul cinemastudio-tm.ro.

“Filmele documentare ne ajută să înțelegem mai multe despre lumea în care trăim. Curajoase și revelatorii, ele sunt astăzi mai necesare ca oricând. Inițiem acest program pentru că documentarele independente, de autor, intră rareori în distribuție la Timișoara, deși merită descoperite de publicul larg. Iar Cinema Studio e cea mai potrivită casă pentru Doc-minică”, spun reprezentanții asociației Marele Ecran.

Secţiunea Doc-minică, sau ideea de a dedica filmului documentar o zi din festival, are o tradiţie de opt ani la Ceau, Cinema!Marele Ecran a co-iniţiat şi, timp de nouă ediţii, a co-organizat festivalul, alături de Pelicula Culturală. Cele două asociaţii se numără printre partenerii implicaţi în conceperea proiectului de reabilitare și refuncționalizare a Cinema Studio, care s-a redeschis pentru public la sfârşitul lui 2024. A 12-a ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! va avea loc între 16 şi 20 iulie.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.