luni, 30 decembrie 2024
Anul vechi care a fost pe Marele Ecran
4 DIN 2024
"Hai să alegem 4 filme cu care rămânem din 2024" a propus Felix, apoi evident că ne-am abătut toți de la regulă. Titlurile menționate mai jos sunt aproape toate încărcate de aerul ciudat al prezentului, de la haosul din lume și mesianism la apocalipsa unui pisic. Chiar dacă anul a fost tulbure și am scris foarte puțin aici, am văzut în 2024 finalizarea unor proiecte de cursă lungă, în care colectivul Marele Ecran a fost implicat de la început. Între timp am împlinit și 16 ani de activitate. Iar acum, filmele.
ADINA BAYA
All We Image As Light. Poetic, languros estetic, cu dragostea bântuind latent pe traseele sinuoase ale personajelor, filmul a fost pentru mine una dintre cele mai frumoase descoperiri de anul ăsta, o mică bijuterie cinematografică. Cu legăturile complexe și întortocheate dintre personaje, analizate blând cu camera neintruzivă a lui Payal Kapadia, care face totodată și un portret plin de culoare al Mumbai-ului, cu toate contrastele sale surprinzătoare și cu tușe sociale trasate discret, dar pregnant.
Anora. Pentru finalul absolut răvășitor, care dezvăluie personajul în toată fragilitatea lui, ca miezul moale al unui fruct țepos. M-a rupt acea scenă de la sfârșit (după un film la care altfel am râs suficient) și am recunoscut în protagonistă atâtea alte personaje feminine cu vulnerabilitate bine-bine ascunsă sub straturi multe și groase (de machiaj, haine cu sclipici, înjurături și forță afișată ostentativă, replici tăioase și palme împărțite simbolic în stânga și în dreapta).
Anul Nou care n-a fost. Aveam mare nevoie de un film nou care să descrie Revoluția și cum arăta
România în preajma izbucnirii ei. Știu, mai avem filme cu teme similare, dar căutam
unul care să fie și pentru prietenii mei necinefili sau care nu cunosc România
suficient de bine, și pentru nativii digitali printre care mă învârt toată ziua
(care poate nu au antrenamentul vizionării unor cadre lungi în care se mănâncă
ciorbă, de exemplu, ci au creierul modelat de social media și vor cadre dinamice, dramă,
râs și gratificări rapide), dar care să fie totuși plin de miez, adică să te
facă să simți exact ce s-a întâmplat și de ce s-a întâmplat. Acum am așa ceva.
FELIX PETRESCU
Critical Zone. O poveste parcă scrisă de un daoist suprarealist iranian, mi-a adus aminte de Chuang Tzu și gândurile lui despre fluture. Filmul meu favorit din 2024. Puteți să-l vedeți cu ochii închiși sau în alte stări alterate.
Caught by the tides. Unul din cei mai iubiți cineaști autori contemporani în ograda mea e Jia Zhangke. Am văzut tot ce a făcut și o să încerc sa fiu viu să pot vedea si ce o să mai facă. Un film care te scufundă într-un ocean de mister și tristețe, o poveste care schimbă obiectivul de pe decor pe subiect cu o ușurință fantastică. O poveste a Chinei în ultimii 20 de ani spusă prin colaje intime. Dureros de intim. Să nu-l ratați!
Flow. Rar când animalele nu sunt antropomorfizate și ridiculizate cu dialog șmecher în filmele de animație! Ăsta e unul din cazuri. Apocalipsa si post-apocalipsa trăită din punctul de vedere al unui pisic. Mistica pisicească e fascinantă. Un film independent și trippy. De văzut cu cei mici daca aveți, dacă nu, de văzut oricum!
Chime. Horrorul anului pentru mine. Maestrul Kiyoshi Kurosawa face aici un film mic și bun. Mai degrabă un exercițiu cinematografic decât un film solid dar suficient de rece și straniu ca să lase fiori și gânduri fantomatice pentru un an întreg.
+BONUS 4 recuperări tare bune (văzute anul ăsta)
IONUȚ MAREȘ
Din diverse motive, n-am apucat să văd încă toate filmele din 2024 considerate importante (cel mai mare regret e “The Brutalist” de Brady Corbet; în schimb, pot să spun că am bifat “The Room Next Door” de Pedro Almodóvar, dar nu e printre favorite). Ce să mai zic de potenţialele diamante ascunse prin multiplele şi stufoasele secţiuni ale principalelor festivaluri.
Am ajuns totuşi la câteva zeci bune dintre titlurile care au avut premiera mondială în acest an, şi exclusiv dintre acestea mi-am ales top ten-ul. Unele s-au văzut deja în distribuţie sau în festivaluri la noi, altele vor ajunge foarte probabil anul viitor.
Pe unele le-am ales pentru că m-au emoţionat puternic (şi în moduri neaşteptate), iar pe altele, pentru că m-au fascinat îndrăzneala şi inventivitatea lor. Toate sunt de ficţiune (uneori infuzată de documentar), cu o singură excepţie - chiar prima poziţie, care ar fi documentar (însă acel film e atât de special şi de greu încadrabil, încât astfel de etichete sunt limitative în cazul lui).
Retrospectiv, toate mi se par teribil de ancorate în aerul vremurilor ciudate pe care le trăim. La final am adăugat şi două recuperări din 2023 pe care le-aş fi inclus probabil în top ten-ul de anul trecut, dacă le-aş fi văzut la timp. Pentru că e vacanţă, n-am mai avut chef şi energie de explicaţii la fiecare.
LUCIAN MIRCU
Am văzut puțin, prea puțin din acest an, printre vizionări ale numeroaselor versiuni de montaj la filmul nostru (alături de Mircea Gherase și Letiția Ștefănescu), așa că voi trișa de data asta. Propun cap de listă imaginea care întrupează pentru mine chipul acestui an. Mi-a rămas pe retină din body-horror-ul lui Coralie Fargeat, The Substance. Ca într-un Frankenstein stricat, sunt întrețesute în "monstro" angoasele timpului, spaime trecute și viitoare (grotesc-absur-dezumanizare) plus tot felul de monștri care erau aici dar nu îi zărisem.
Din monștri pe care totuși i-am văzut, au rămas să mă bântuie: Săptămâna Mare (Andrei Cohn), Anora (Sean Baker), Vermiglio (Maura Delpero), The Seed of the Sacred Fig (Mohammad Rassoulof), The Second Act (Quentin Dupieux), Close Your Eyes (Victor Erice). Documentare: Rejeito (Pedro de Fillipis), Werner Herzog: Radical Dreamer (Thomas Von Steinaecker). Pentru escapism dublu rafinat (garantat de Gary Oldman) puteți apela oricând cu încredere la seria Slow Horses ("The Office meets John Le Carre"), ajunsă la sezonul 4.
RICHARD MARIUS ILIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.