vineri, 16 decembrie 2016

CAMERA OBSCURA. Omagiu amatorului roman.



La Timisoara, 16 decembrie are o incarcatura speciala. La 27 de ani distanta de la izbucnirea Revolutiei, inca exista filmari din acele zile care nu au devenit publice pana acum.

Mai exact, pana poimaine.

Este doar una din descoperirile (soc!) pe care ni le prilejuieste documentarul Camera Obscura, scris si regizat de Gheorghe Preda (Ingerul Necesar, Vaca finlandeza).

Autorul a tinut sa faca premiera la Timisoara si pentru ca aici era cel mai important cineclub din perioada comunista. Filmul nu e doar despre cineclubistii timisoreni, pentru ca ii gaseai in toata tara. In fabrici, la festivalurile de amatori si in atelierele unde-si montau filmele. Daca te-ai nascut dupa 1980, ca si mine, vei fi surprins de amploarea fenomenului.

E drept ca "amator" nu are un inteles peiorativ doar in Romania. A bunch of fucking amateurs, striga Walter din The Big Lebowski. Amatorismul e ceva de evitat, asa am fost invatati. Amatorul nu face performanta, face hobby. Amatorul e naivul ala care se baga acolo unde ar fi doar locul profesionistilor. Si totusi...

Camera Obscura trebuie vazut in primul rand pentru ca face o restauratie a "cineastului amator din comunism" (mai aproape de originile cuvantului amator, din "amare"). Si inca pentru vreo cateva lucruri pe care le punctez mai jos:

-poate parea ciudat ca in vremea comunismului existau o multime de oameni care visau sa faca filme, fara sa fie profesia lor, fara sa-si puna problema unui castig financiar. Cei mai multi faceau asta aproape cu fanatism, cum zice Gheorghe Preda, hraniti doar de flama, de 'amare' pentru cinema.

-sigur ca multe din creatiile cineclubistilor (cel mai adesea scurtmetraje) aveau o oarecare naivitate sau hibe tehnice, de interpretare etc; unele insa erau adevarate filme-experiment, eseuri, documente sau mici bijuterii (cateva apar in Camera Obscura).

-pentru unii cineclubisti, care lucrau in intreprinderi si aveau sarcina sa faca filme de propaganda sau de prezentare (Visul lui Adalbert de Gabriel Achim este despre un asemenea 'erou') era o ocazie de a scapa de niste ore de munca; pentru altii, era o ocazie de a scapa de comunism. Sau chiar de a protesta, asa cum e cazul unor filme de Iosif "Bebe" Costinas

- cinematografia nu e privilegiul unor 'artisti alesi', lucrul care astazi ar trebui sa fie evident, in virtutea faptului ca tehnologia a devenit atat de accesibila incat poti face un film de Oscar si cu telefonul personal; ei bine, nu e inca evident.



-pentru ca nu stiam ca poti monta kilometri de pelicula intr-un vagon de tren; in mers

-Gheorghe Preda a lucrat multi ani in televiziune asa ca si-a propus sa foloseasca stilul dinamic al productiilor tv care tin spectatorul in scaun; are oroare de scenele lungi, lente, alea de bucatarie, le stiti...  

-imaginea lui Liviu Marghidan (Principii de viata, Portretul Luptatorului la Tinerete, Medalia de Onoare, Amintiri din Epoca de Aur) e misto; el a venit si cu ideea filmului

-pentru multe momente duioase; cinecluburile au generat prietenii care dureaza de o viata

Minusuri:
- coloana sonora mi s-a parut, in unele locuri, neinspirata
- per total, l-am simtit o idee cam lung si destul de inegal (poate si pentru ca nu exista o poveste unica, ci zeci de franturi de povesti, anecdote si schite de portret).



In final, cate ceva despre valoarea sa locala, citez din comunicatul de presa:

A încerca să oferi o alternativă culturii oficiale a filmului romanesc din acei ani, osificat într-o ideologie primitivă, putea fi un demers periculos, căci ochiul vigilent al Securității putea pulveriza cariere sau chiar distruge vieți. Cel mai important cineclub al acelor ani era Cineclubul CFR Timișoara, care funcționa pe lângă Regionala de căi ferate. Filmele făcute aici nu erau de regulă situate “pe linia” ideologică  atât de necesară  supraviețuirii  într-o zonă culturală. Erau mici bijuterii cinematografice  provocatoare și insolente la adresa bunul simț comun, creative în cel mai înalt grad, și cumva dătătoare de speranță. Speranța că într-o zi libertatea, cuvânt atât de abstract în acele vremuri, va putea fi cândva posibilă. Aici au lucrat oameni talentați și dedicați ca Iosif Costinaș, Vasile Moise, Ioan Cochinescu, Tatiana  Costinaș, Gheorghe Șfaiter, Lucian Ionică, Mihai Zegrea, Nicolae Lengher, Decebal  Nedelea, Vasile Sepi, Mircea Radu. Ei au crezut cu fanatism în rolul filmului în viața comunității și au dat nu o dată prin filmele lor dovada de un simț civic mult evoluat față de standardele epocii.

Cu o parte dintre acesti oameni va puteti intalni duminica, 18 decembrie, de la ora 19, la Sala 2 a Teatrului National Timisoara. Noi zicem ca merita. E o bucata de istorie. A filmului si a orasului nostru. Dealtfel, CAMERA OBSCURA e dedicat "cumva implicit" Timisoarei.

"...de aici a pornit  scânteia care a schimbat istoria României din temelii. Scânteie surprinsă de câțiva cineclubiști ai acelor ani".






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.