sâmbătă, 26 septembrie 2015

Everest (2015)



Înainte să înceapă Everest 3D, am văzut trailer-ul pentru The Martian care se încheie cu mesajul: "Ajutorul e doar la 140 milioane mile depărtare".

Fast-forward o oră mai târziu la un personaj care se trezește înghețat după ce a petrecut o noapte în "Zona Morții" (la peste 7500 m.) pe Everest, pe timp de furtună. Deși menține comunicarea cu Tabăra de Bază și chiar cu soția lui din Noua Zeelandă e la fel de neajutorat ca un astronaut uitat pe Marte. Ajutorul e la doar un kilometru mai jos depărtare dar (pe Everest și pe vreme rea) ar putea fi la fel de bine și pe Lună (e și o replică din film). În 1996 nu te putea salva nici "armata a patra americană" (vorba alpinistului basc Inaki Ochoa) de la asemenea altitudine, dacă nu te puteai salva singur (acum elicopterele urcă și la +7000 m.).




Pentru cine NU e interesat de alpinismul de mare altitudine sau NU a citit cartea lui Jon Krakauer ( Into thin air ) despre dezastrul din 1996 sau, și mai tehnic, The Climb (cealaltă versiune a poveștii), Everest e o ocazie să înțeleagă imensitatea muntelui (la scară reală) și efortului de a-l urca. Plus că vezi niște peisaje care te lasă fără oxigen. Filmul e spectaculos (nu din cauza 3D-ului) și uneori îți dă rău de înălțime. Tabăra de Bază a muntelui Everest a fost replicată în Dolomiții italieni, în cea mai grea iarnă din ultimii 40 de ani, în timp ce elicopterele bombardau versanții pentru a preveni avalanșele. S-au tras multe imagini de fundal și 'în locație' (în Nepal) încă de acum doi ani, de către second unit, dar filmările au fost oprite după accidentul în care au murit 16 sherpa și sezonul de cățărare a fost închis, la fel ca și anul acesta, din cauza cutremurului. Restul scenelor au fost (re)create în studiourile Pinewood din Londra (pe baza unor fotografii și filme mai vechi), cu ajutorul cromei verzi.

Pentru cei care știu ce e cu alpinismul himalayan și au citit cărțile de mai sus, filmului îi lipsesc multe elemente. În primul rând, distincția clară dintre alpiniștii sportivi care urcă fără butelii de oxigen și alpiniștii de duminică (turiști, cum li se mai zice), caracterul lipsit de etică al industriei de escaladă (oameni cu o minimă pregătire sunt 'urcați' pe vârf în schimbul unor sume mari de bani), mecanica relațiilor și personaje-cheie sunt tratate superficial (ex: Anatoli Boukreev), rolul șerpașilor e micșorat în film iar faptul că o decizie de 'business' (rezultată din concurența între firmele de aventură montană) a fost cauza principală a dezastrului e un detaliu care va scăpa multor spectatori.






Ar fi putut fi o ocazie pentru public să înțeleagă de ce unii oameni sunt în stare să-și riște viețile pentru un țel ce poate părea o vanitate: atingerea celui mai înalt munte doar pentru că 'e acolo'. Însă și calea asta e expediată. Nu e timp pentru așa ceva. În spiritul filmelor de acțiune hollywoodiene, totul e rapidizat. Personajele din film par că urcă niște scări de bloc. Ritmul real de ascensiune la acea altitudine e cam de trei pași pe minut, ceea ce sigur ar fi fost foarte lent pentru un 'thriller'. Senzația mea a fost că regizorul nu lasă timp să depene povestea (așa cum au făcut-o filme-cult despre alpiniști, Touching the Void sau Northwand). Kormakur bifează principalele momente, după un intro tipic de disaster-movie. Pentru un film desfășurat la mare altitudine e foarte...plat. Am simțit mai multă tensiune la episoade din I shouldn't be alive. Excepție face secvența amețitoare a salvării cu elicopterul, pe care am simțit-o până în stomac.

Am înțeles opțiunea scenariștilor de a se concentra pe un singur protagonist (Rob Hall, alpinistul care avea o soție însărcinată acasă), pentru că era intriga cel mai facil de romanțat. Pînă la urmă, cu tot cu regizorul islandez Baltasar Kormakur (aventurier el însuși), nu uităm că e vorba de big-budget Hollywood (un proiect pe care studiourile l-au copt vreme de vreo 12 ani și care a costat 55 milioane de dolari).

"Nu cred că ne-am îndepărtat de momentele critice, dar nu am vrut să vă spun cum să urcați pe munte -  ce e bine și ce e rău. Nu sunt un predicator moralist. Am vrut să ofer publicului o poveste și să-l las pe el să judece", zice Kormakur.

Ca o curiozitate: la producție au participat (ca și consultanți și membri ai echipei de filmare) alpiniști  implicați în operațiunile de salvare din 1996 (de exemplu Guy Cotter, omul care a preluat apoi firma Adventure Consultants, este CEO-ul unei afaceri care operează acum pe 7 continente). Ca o ironie: Adventure Consultants au asigurat protecția pe platourile înzăpezite ale unei pelicule în care era vorba despre un dezastru (soldat cu 8 morți) cauzat de...Adventure Consultants.



Actorii se laudă că au filmat și în Nepal. Frumos din partea lor dar, după câte zice Gylenhaal, a fost o acțiune de genul ne dăm jos din elicopter, tragem scena și valea! Oricum, se pare că filmarea în stil sportiv a creat o atmosferă de camaraderie ce a plăcut starurilor. Kormakur i-a momit de fapt pe Clarke, Brolin și Gylenhaal cu o 'experiență', nu cu o filmare.  "Cu cât petreci mai mult timp în condiții grele, cu atît ești mai puțin dispus să judeci, să faci acuzații. E un aer rarefiat." zice Jason Clarke (Rob Hall în film).

Concluzie: dacă vreți să aveți senzația că ați fost și voi pe Everest, cu doar 6,5 dolari în loc de 65.000 (cât costa locul în expediție), mergeți la film! Dacă însă aveți alergie la rețetele de Hollywood, puteți zice pas. Mă tem însă că, următorul sezon, tabăra de bază a Everest va fi și mai aglomerată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu