vineri, 5 iunie 2015

Corespondențe TIFF

THE NAME GAME

Răzvan ne-a scris anul trecut de la TIFF. Anul ăsta am mai apucat să schimbăm impresii și între filme, cînd ne nimeream la aceleași spații de proiecție sau în drum spre ele. Deși jumătate de festival am fost amândoi în Cluj, am apucat să stăm doar un sfert de oră la o bere, pentru că așa e cu cinemaniacii. La TIFF filmele sunt mai importante ca orice. Sunt ca o religie. Mai jos, un enoriaș vă povestește impresiile lui din primele 4 zile de "pelerinaj" (Răzvan și-a luat concediu special pentru festival și, pentru a nu știu cîta oară, stă toate cele 10 zile).


Deşi sună a clişeu, Clujul respiră TIFF zilele astea, iar replica dată de o prietenă din Cluj (“și maică-mea e tiffăriţă”) a fost pentru mine imboldul suficient pentru a savura şi respira TIFF încă o dată. De multe ori, alegerea titlurilor (traduse şi adaptate în română) nu sunt cele mai inspirate. Așa că anul acesta mi-am propus să scriu un pic diferit și anume să dau propriul meu nume filmelor vizionate, poate pentru a le rumega/ asimila mai bine


(ziua 1 – vineri seara)

Tribul

Sau “Noptiera” cum mi-ar plăcea să-l numesc. De fapt sunt mai multe noptiere şi sunt arme letale. Un internat de surdomuţi este faţada pentru o întreagă reţea de prostituţie şi trafic de droguri. Filmul surprinde prin imagini dure, aproape de nesuportat. Când, după vizionare, m-am întâlnit întâmplător pe strada cu Lucian Mircu şi Ionuţ Mareş şi m-au întrebat dacă e cazul să-l aducă în Timişoara la Ceau! Cinema, am spus nu. Dacă la Tiff, lumea din sală s-a înjumătăţit spre final pentru a-şi rezolva diferite probleme legate de moliciunea stomacului, atunci cinefilii din Timişoara ar putea lăsa sala goală, cu câte un bileţel ca la chioşcul de la Loto: Vin imediat. Altfel, e un film de referință.





Ziua 2 – 30.05

Dearest – Răpirea ( Qin Ai De ) Regizor:Peter Ho-Sun Chan Tara:China An:2014

L-aş numi “Alergie la piersici”. Alergie pe care o are copilul din film la respectivele fructe şi grija pe care i-o poartă cei din jurul acestuia, fie că e vorba de părinţii biologici sau cei adoptivi (răpitorii). Dintre toate animalele, omul este singurul care are nevoie de protecție timp mai îndelungat. Constituind o problemă acută în China, răpirile de copii au dat naştere unor grupuri de suport pentru părinţii în suferinţă. Au mai dat naștere la escrocherii pe seama celor care-și caută copiii. Mie mi-a amintit de bancul cu zmeoaica și zgripțuroaica, în care una crește copilul celeilalte.   

Nobody from Nowhere (Un illustre inconnu) 
Regizor: Matthieu Delaporte (Franţa, 2014)

Uşurinţa cu care îi imită pe ceilalți un om fără viaţă proprie, te pune pe gânduri. L-aş denumi La chat” –  Pisica, pentru că personajul principal are toate abilităţile unei feline. Cel mai bine l-a ghicit un violonist celebru, pe care ilustrul necunoscut urmează să îl imite definitiv. Violonistul cânta cu spatele la public pentru că citesc cu uşurinţă feţele fiecărui om din sală, iar pentru că oamenii nu sunt pasiunea mea, nu vreau să le cunosc vieţile.  În schimb, când mă uit la tine, nu văd nimic. Tu est comme une chat”.

Wild Life (Vie Sauvage ) 

Regizor: Cédric Kahn (Belgia, Franţa,  2014). 

Nume alternativ: Bariera. Despre limita dintre ce înseamnă să trăieşti liber, să ieşi din sclavia societăţii conformiste pe care toţi o urâm, dar de care ne e teamă să ne desprindem. Atunci când te eliberezi singur e ok (ți-a ales propriul destin). Însă când ai doi copii mici şi le oferi liberul arbitru la 6-7 ani e altceva. Singura barieră e poate doar în mintea noastră care alege între liniştea şi sălbăticia unui foc de tabără sau confortul unui şemineu. Bariera mentală între şcoala normală şi home schooling” şi în general între tot ce însemnă libertate şi societate poate fi ridicată de puţini oameni şi în general cu consecinţe pe termen lung.  

Magical Girl

Titlul subiectiv: Puzzle. Regizorul construieşte la început frumos, aproape clasic. "Tată, am voie să-mi aprind o ţigară - pentru că n-am fumat niciodată?" întreabă fetiţa de 12 ani, bolnavă de leucemie. Sfatul tatălui, după ce-i pune ţigareta în gură este să tragă fumul direct în piept, să nu tușească. A doua întrebare: "Tată pot să beau un gin tonic?" "Gin cred că mai este, dar stăm prost cu tonicul". Însă jocul se poticneşte din cauza unei piese lipsă. Așa că porneşte dintr-o altă parte a mesei și continuă pe un al treilea plan. Dacă, de obicei la un joc de puzzle, râmâi la sfârşit în minus cu una sau două piese, aici rămâi cu o piesă în plus.



Ziua 3 – 31.05

Vizita (Michael Madsen)

Pentru că nu poţi documenta ceva ce încă nu s-a întâmplat, acest documentar ar putea intra la categoria “Amintiri despre viitor” (ca în romanul lui von Danichen). Eu l-aş fi denumit “What if they don’t come in peace?”, cel mai înspăimântător scenariu în cazul “vizitei” unor entităţi pe planeta Pământ. Interesantă şi opinia cercetătorului american care, speculând pe ideea că nu suntem singurii din Univers, ridică întrebarea:  “Dar suntem singurii de aici de pe Pământ?” 

Scrisoare către rege (Brev til Kongen) 
(Norvegia, Emiratele Arabe Unite)

Proiecţia oferită gratis de TIFF în cadrul secţiunii Focus Norvegia (poate şi de aceea lipsa acurateţii sonorului a fost totuşi scuzată de public) spune poveştile unor refugiaţi kurzi, care încearcă într-o singură zi, în excursie cu autobuzul la Oslo, să-şi pună la punct trecutul şi viitorul, într-un mod mai mult sau mai puţin “musulman”. Titlul potrivit pentru mine ar fi “Autobuzul" care, ca şi viaţa, e plin de incertitudini. Nu ştii dinainte câţi vor urca şi unde se vor da jos.   

Goodnight Mommy

Cel mai interesant de până acum, mi-a amintit de The others. În sală s-au înabuşit căteva strigăte, s-au întărit câteva stomacuri. Mai nimerit titlul original Ich seh, Ich seh (Eu văd, eu văd) deși eu i-aș fi zis “Măştile”, pentru că fiecare protagonist poartă câte una. Evoluţia filmului, de la joc la „război”, de la film de familie, la film semi-horror lasă urme pe retină pentru tot restul zilei, iar finalul neşteptat, un pic hollywoodian îţi taie respiraţia.  






Ziua 4 – 1 iunie

Court / Tribunalul

4 personaje aflate în cele 4 roluri ale unei judecăţi la tribunal, 4 vieţi, un proces. Prins între legi demodate şi morală, între argumente logice, pe stil american şi demagogie, filmul e reprezentativ pentru cultura indiană modernă. Şi tocmai acest amestec, precum şi jocul actoricesc al personajelor principale, m-a trimis cu gândul la titlul alternativ Scena. Pentru că e nevoie de o scenă, pe care cântăreţul popular Sharmila Pawar îşi poate spune şi cânta frământările de natură socială (aceste idei inflamabile conduc, în ochii legii, la sinuciderea unui muncitor vidanjor). E nevoie de un regizor bun ca să ducă până la capăt acuzaţiile, e nevoie şi de public pentru a simpatiza cu eroul nostru popular, dar mai presus, e nevoie de o scenă, pe care să urce toţi cei implicaţi şi să încerce să ne convingă de veridicitatea versiunilor lor. Pe mine m-au convins (toţi) că, în India, acest amalgam face parte din viaţa lor şi trebuie să-l acceptăm ca atare.

Fusi / Virgin Mountain 

De la Game of Thrones încoace nu mai întâlnisem un personaj care să se numească „Muntele”. Fusi, un adult de 45 de ani, mare cât un munte şi virgin ca o fecioară, prin ai cărui ochi şi suflet descoperim o lume mai bună, plină de iubire, în contradicţie cu prejudecăţile societăţii „normale”. „Debaraua” – titlul poate neinspirat ales de mine – mă trimite cu gândul la depresiile, închiderea în sine a unei femei aparent obișnuite, dar şi la viaţa în afara acestei debarale, a unui om cu „defecte” fizice evidente, dar cu calităţi sufleteşti ce transcend aparenţele.


Under Electric Clouds

Titlul subiectiv:  Calul

Cu imagini superbe şi multe simboluri, a căror desluşire o las în seama celor mai pricepuți. Totul e construit în jurul artei (modernă sau clasică), blocul modern neterminat, grădina de sculpturi semi-distruse de pe malul mării, muzeul, arhitectul neînţeles, statuia ciopârţită a lui Lenin pe fundalul clădirii neterminate etc. Pentru mine, o nostalgie un pic nebună și cam artsy.


A Hard Day 
(Coreea de Sud) 

M-a ţinut cu sufletul la gură. O zi obișnuită din viața unui polițist care își înmormântează mama: mafie, mormane de bani şi droguri. Toate situaţiile sunt la limita dintre viaţă şi moarte și dintre credibil și grotesc. Die Hard, varianta sud-coreeană (al câtelea episod nici nu mai contează). (corespondență de Răzvan Băloi)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu