marți, 20 mai 2014

Fraţii Dardenne revin la Cannes. Cu Marion Cotillard.

Prezentat la mijlocului Festivalului de la Cannes, ultimul film al fraţilor Dardenne are toate şansele să modifice topul favoritelor de până acum, în care conduc Mr. Turner de Mike Leigh şi Winter Sleep de Nuri Bilge Ceylan. Asta cel puţin dacă e să ne luăm după revista Screen, care a dovedit în anii precedenţi suficient fler în detectarea filmelor câştigătoare.


Deux jours, une nuit, filmul Dardenne-ilor, foloseşte în titlu o frază care delimitează cadrul de timp în care se întâmplă povestea. Strategia asta de punere a titlului mi-a amintit instant de Cristi Mungiu, care în 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile face trimitere la un alt cadru temporal cheie. De fapt, cei doi celebri fraţi belgieni au colaborat cu Mungiu, fiind producătorii filmului După dealuri, cu care regizorul român venea la Cannes în 2012. Dacă le-o fi servit sau nu pe post de sursă de inspiraţie Mungiu la capitolul strategiei de titrare a filmului contează prea puţin. Cert e că regizorul român şi Dardenne-i împărtăşesc nişte afinităţi evidente. Care se văd mai ales în apetenţa pentru o captare cât mai frustă şi mai autentică a realităţii, de cele mai multe ori cu o cameră mobilă care te face părtaş activ la viaţa personajelor.

Din stilul consacrat, „de autor”, al fraţilor Dardenne mai face parte şi focalizarea pe nişte personaje aparent banale – oameni obişnuiţi care au de gestionat o situaţie limită, un soi de criză. Câştigători ai Palme d’Or-ului în 2005 pentru L’Enfant şi în 1999 pentru Rosetta, şi ai Grand Prix-ului în 2011 pentru Le gamin au velo, fraţii Dardenne s-au aflat de la început printre favoriţii intraţi în competiţa oficială la Cannes. 
Filmul Deux jours, une nuit spune povestea lui Sandra (Marion Cotillard), care află că e pe cale să îşi piardă jobul şi începe o muncă asiduă de convingere pentru a şi-l păstra. Printr-un raţionament crud şi complet lipsit de scrupule, patronul micii companii la care lucrează i-a pus pe colegii ei să aleagă între a primi fiecare un bonus la salariu şi a o păstra pe Sandra angajată (deoarece, chipurile, compania nu şi le poate permite pe amândouă). La fel ca ea, colegii au rate de plătit şi familii de întreţinut, aşa că e lesne de înţeles pentru ce variantă optează iniţial. Dar Sandra îşi convinge şeful să reia votul, iar până la reluarea sa porneşte să vorbească cu fiecare dintre colegi în parte.



Filmul nu împarte personajele în bune şi rele, şi nu se constituie ca un tribunal. „Colegii Sandrei au cu toţii motive la fel de bune pentru a zice da sau nu”, explică regizorii. Însă pe parcursul discuţiilor cu fiecare, filmul creionează subtil o definiţie a solidarităţii umane. Marion Cotillard face un tur de forţă actoricesc în rolul unei femei fragile şi instabile, depresive şi luptătoare în acelaşi timp, care cade şi apoi îşi regăseşte mereu forţa pentru a se ridica. În ton cu rolul ei, cele mici din film sunt jucate fără cusur, cu o naturaleţe care face ca Deux jours, une nuit să evite elegant căderea în melodramă chiar dacă are destule personaje care clachează în faţa unor situaţii-limită cotidiene. 

Drumul Adinei Baya la ediţia a 67-a a Festivalului de la Cannes a fost pavat de Plenimax Construcţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.