marți, 20 mai 2014
Fraţii Dardenne revin la Cannes. Cu Marion Cotillard.
Prezentat la
mijlocului Festivalului de la Cannes, ultimul film al fraţilor Dardenne are
toate şansele să modifice topul favoritelor de până acum, în care conduc Mr. Turner de Mike Leigh şi Winter Sleep de Nuri Bilge Ceylan. Asta
cel puţin dacă e să ne luăm după revista Screen,
care a dovedit în anii precedenţi suficient fler în detectarea filmelor
câştigătoare.
Deux jours, une nuit, filmul Dardenne-ilor, foloseşte în
titlu o frază care delimitează cadrul de timp în care se întâmplă povestea. Strategia
asta de punere a titlului mi-a amintit instant de Cristi Mungiu, care în 4 luni, 3
săptămâni şi 2 zile face trimitere la un alt cadru temporal cheie. De fapt,
cei doi celebri fraţi belgieni au colaborat cu Mungiu, fiind producătorii
filmului După dealuri, cu care regizorul
român venea la Cannes în 2012. Dacă le-o fi servit sau nu pe post de sursă de
inspiraţie Mungiu la capitolul strategiei de titrare a filmului contează prea
puţin. Cert e că regizorul român şi Dardenne-i împărtăşesc nişte afinităţi
evidente. Care se văd mai ales în apetenţa pentru o captare cât mai frustă şi
mai autentică a realităţii, de cele mai multe ori cu o cameră mobilă care te
face părtaş activ la viaţa personajelor.
Din stilul
consacrat, „de autor”, al fraţilor Dardenne mai face parte şi focalizarea pe
nişte personaje aparent banale – oameni obişnuiţi care au de gestionat o
situaţie limită, un soi de criză. Câştigători ai Palme d’Or-ului în 2005 pentru
L’Enfant şi în 1999 pentru Rosetta, şi ai Grand Prix-ului în 2011
pentru Le gamin au velo, fraţii
Dardenne s-au aflat de la început printre favoriţii intraţi în competiţa
oficială la Cannes.
Filmul Deux jours, une nuit spune povestea lui
Sandra (Marion Cotillard), care află că e pe cale să îşi piardă jobul şi începe
o muncă asiduă de convingere pentru a şi-l păstra. Printr-un raţionament crud
şi complet lipsit de scrupule, patronul micii companii la care lucrează i-a pus
pe colegii ei să aleagă între a primi fiecare un bonus la salariu şi a o păstra
pe Sandra angajată (deoarece, chipurile, compania nu şi le poate permite pe
amândouă). La fel ca ea, colegii au rate de plătit şi familii de întreţinut,
aşa că e lesne de înţeles pentru ce variantă optează iniţial. Dar Sandra îşi
convinge şeful să reia votul, iar până la reluarea sa porneşte să vorbească cu
fiecare dintre colegi în parte.
Filmul nu împarte
personajele în bune şi rele, şi nu se constituie ca un tribunal. „Colegii
Sandrei au cu toţii motive la fel de bune pentru a zice da sau nu”, explică
regizorii. Însă pe parcursul discuţiilor cu fiecare, filmul creionează subtil o
definiţie a solidarităţii umane. Marion Cotillard face un tur de forţă
actoricesc în rolul unei femei fragile şi instabile, depresive şi luptătoare în
acelaşi timp, care cade şi apoi îşi regăseşte mereu forţa pentru a se ridica. În
ton cu rolul ei, cele mici din film sunt jucate fără cusur, cu o naturaleţe
care face ca Deux jours, une nuit să
evite elegant căderea în melodramă chiar dacă are destule personaje care clachează
în faţa unor situaţii-limită cotidiene.
Drumul Adinei Baya la ediţia a 67-a a Festivalului de la Cannes a fost pavat de Plenimax Construcţii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.