luni, 31 martie 2014

The Counselor: Caminante

AUDIOBOOK CORMAC MCCARTHY
Călătorule, sunt urmele tale
drumul și nimic mai mult;
drumul se face mergând
călătorule, nu există drum
(Antonio Machado, Caminante no hay camino)  
 


The Counselor este o lucrare de filosofie, nu un film. Un tratat despre lăcomie, instincte, decizii, despre oameni capturați în lumea formată în urma deciziilor lor, pe drumul creat de pașii lor. Eat this, Coelho!

(apoftegma 1) At some point you must acknowledge that this new world is at last the world. There is not some other world. You are at a cross in the road and here you think to choose. But there is no choosing. There is only accepting. The choosing was done long ago.

(apoftegma 2) Reflective men often find themselves at a certain remove from realities of life. In any case, to prepare a place in our lives for the tragedies to come is an economy few wish to practice. Do you know the works of Machado?

Rareori în filme un șef mafiot predă lecții de filosofie, cu atât mai puțin, de poezie.

S-a zis despre The Counselor că este un nou roman de Cormac McCarthy (aici și scenarist) cu vizualuri de Ridley Scott. E de fapt o colecție de monologuri, dialoguri, anecdote, un audiobook narat și interpretat de Pitt, Bardem, Diaz, Fassbender  etc. Plus apariții secundare surprinzătoare: Bruno Ganz, Goran Visnjic, Dean Norris (Breaking Bad), Natalie Dormer (Game of Thrones). Unul dintre cele mai atipice filme de Hollywood din ultimii ani și, aș îndrăzni, între cele mai subapreciate.

Vedeți acest film nu pentru noua frizură ciudată a lui Javier Bardem, nici pentru demonstrația că sexul e putere, argumentată superior de letala panteră Cameron Diaz, cățărată pe parbriz cu ajutorul unei "ventuze". Căutați-l nu pentru pretiozitatile sale, nici pentru scenele violente sau pentru actorii mai mult sau mai putin buni. Cautati-l pentru filosofia din el, pentru cugetările exacte și tăioase, pentru sentințele inevitabile, precum "Bolito", mașinărie diabolică a morții, un mecanism crud si cinic ca insasi viata, asa cum apare ea in romanele existentialist/ nihiliste ale lui McCarthy (The Road, No country for old men). 

(apoftegma 3)  Grief transcends every value. A man would give whole nations to lift it from his heart. And yet with it you can buy nothing.

(apoftegma 4) But as the world gives way to darkness it becomes more and more difficult to dismiss the understanding that the world is in fact oneself. It is a thing which you have created, no more, no less. And when you cease to be so will the world. There will be other world. Of course. But they are the worlds of other men and your understanding of them was never more than an illusion anyway. Your world – the only one that matters – will be gone. And it will never come again.








p.s. tot în categoria "underrated" intră și August: Osage County, după o piesă (distinsă cu premiul Pullitzer) și un scenariu de Tracy Letts, cel care a scris și Killer Joe.


joi, 27 martie 2014

Sora Lea


Ziua de astăzi merită să vă deplasați măcar pentru Lea, splendida Lea Seydoux (La vie d'Adele, Grand Central), una din puținele dive adevărate din noua generație de actrițe. O puteți admira într-un film din 2012, de Ursula Meier: L'enfant d'en haut /Sora, distins cu Urs de Argint la Berlin. De la ora 18, Aula Magna.





De la 20, Zilele Filmului Francofon continuă cu comedia lucidă Du vent dans mes mollets/ Cu vântul în picioare, în care apar Denis Podalydes și Isabella Rosellini.



Dacă mai punem la socoteală Săptămâna Astra Film la Cărturești și proiecțiile care încep azi în cadrul Bookfest (Centrul Regional de Afaceri), se anunță niște zile cu alegeri dificile pentru amatorii de film.

miercuri, 26 martie 2014

Cannes '14: Anunțul oficial




  Vă anunțăm oficial că, începând cu 14 mai, Marele Ecran va urca din nou treptele îmbrăcate în purpură ce duc spre sălile din Palatul Festivalului. Adina Baya ne va oferi, ca si in 2012, știri și cronici la cald, din inima festivalului pe care mulți îl adoră, mulți îl disprețuiesc, dar toți vor să fie acolo.


Valea Plangerii



Mâine, la Cărturești (str. Mercy), rulează documentarul Valea Plângerii, premiat anul trecut la Astra pentru cea mai bună imagine (Mihai Leaha).

În România nu există niciun monument dedicat exclusiv romilor care şi-au pierdut viaţa în timpul Holocaustului. Cultura română pare să fi neglijat această parte a istoriei din cauza stigmatului social cu care îi identifică majoritatea oamenilor, însă un monument îi comemorează la câteva sute de kilometri depărtare, în Transnistria, unde peste 10.000 au murit între 1942-1944, când au fost deportaţi de regimul Antonescu. Valea Plângerii, proiectat în premieră la ediţia aniversară Astra Film Festival,  reface pas cu pas drumul lor, le ascultă poveştile şi le realizează un portret emoţionant. 

Joi, 27 martie, ora 18.00. Intrare liberă. Programul complet al Săptămânii Astra Film la Cărturești, aici.


Ma Russia



Zilele Filmului Francofon încep la Timișoara cu Marrussia (2013), în prezența autoarei, Eva Pervolovici, cu care puteți sta la discuții, după film. Azi, de la ora 18.00, Aula Magna, intrare liberă.




De la 20.00, puteți servi Fish n'Chips (Grecia, Cipru, 2011). Faină faza cu Codfather.


marți, 25 martie 2014

Salvați Marele Ecran!





Nu, nu este o acțiune de salvare a noastră (deși nu ne-ar strica deloc cei 2 %).

E o cartografiere a cinematografelor din România aflate în proprietatea statului, cîte au fost și cum mai sunt. Din 450 funcționează mai puțin de 30. Tudor Giurgiu (Libra Film), inițiatorul proiectului lansat aseară la Premiile Gopo, a declarat că "România e singurul stat european care are un cinematograf la 315.000 de locuitori". Timișoara are cam atâția locuitori și nu mai are, de facto, niciun cinematograf (nu vorbim de multiplex).

"Salile de cinema s-au transformat pe rand in ultimii 20 de ani in sali de bingo, case de schimb valutar, lacasuri de cult, discoteci, supermarket, fast food, magazine de mobila, restaurante de nunti. Balbaielile au fost majore, salile s-au plimbat intre Romania Film, intre primarii. in momentul de fata problema salilor de cinema e ca un fel de minge care se plimba de la o guvernare la alta. Nimeni nu-si asuma sa faca ceva " a explicat Giurgiu motivele care l-au determinat să acționeze.

Campania nu privește doar spre trecut ci are și o țintă precisă: modernizarea a cel puțin 5-6 cinematografe. Totodată e un apel la primării, pentru cine are urechi să audă.

Salvați Marele Ecran este o platformă online interactivă la care ne-am bucurat să contribuim și noi (cu imagini și articole). Cu ocazia asta, am pus Gootlob-ul pe hartă. Fiind work in progress, puteți contribui și voi, dacă aveți mărturii de săli care au fost în România.
 
Salvati Marele Ecran from salvatimareleecran on Vimeo.



A venit barza!


Camera 4 a montat o cameră deasupra unui cuib de berze albe (ciconia ciconia) la Carani. Pentru că, mai întîi, trebuie să cunoaștem ce protejăm. "Cuibul de barză albă" e proiectul- pilot a ceea ce va fi secțiunea LIVE a wildliferomania.com, finanțat deocamdată exclusiv de Cristian Ilea. "Adoptă și tu un cuib" dacă prețuiești viața sălbatică din România!

Sau măcar dă o geană să vezi ce are puiul astăzi la meniu: rîme sau șopîrle.   
 

"N-aveti nimic de pierdut decat viitorul"

Marti seara, de la ora 19, cinemateca din Casa Artelor isi deschide din nou usa pentru cinefili. Pregatim o proiectie usor inedita, fiind vorba de primul film “strain”, dupa ce timp de 2 luni am mers pe oferta nationala de filme si documentare. Marcand debutul lui Stanley Kubrick (avea 24 de ani) in filmul de fictiune, alegoria anti-razboi 'Fear and Desire' e unul din filmele sale mai putin cunoscute (si vazute). Inclusiv autorul s-a distantat de aceasta realizare de inceput, pe care o considera un "exercitiu amatoricesc si confuz" dar in care spectatorii de azi pot depista cateva din preocuparile tematice si ideile de stil de mai tarziu. 

Kubrick a facut chiar demersuri pentru a impiedica accesul publicului la film. De la zvonul ca cele mai multe copii au fost distruse intentionat pana la comunicatul de presa dat impreuna cu Warner Brothers, in 1994, in care avertiza lumea ca filmul e plicticos si pretentios, acuzand organizatorii unei proiectii de incalcarea drepturilor de copyright (pelicula e intrata in domeniul public, ceea ce ne bucura nespus), totul arata ca Fear and Desire reprezinta copilul renegat al tatalui sau. Insa tocmai aceasta dezicere de perioada sa de ucenic a adus exercitiul artistic al maestrului de mai tarziu in atentia publicului. Departe de talia unor filme ca Paths of Glory sau Dr. Strangelove, Fear and Desire reprezinta totusi un capitol important din cariera unui stralucit regizor a carui libertate artistica si viziune auctoriala raman in continuare greu de egalat.

Motivul pentru care proiectam o asemenea pelicula marcata de imperfectiuni de incepator, pretiozitati si bijbaieli exploratorii dar si probleme de productie, e simplu: gasirea, impreuna sau pe cont propriu, a acelor ‘urme de pensula’ dupa care identifici un pictor de-a lungul operei sale.

In ce priveste intriga filmului, Fear and Desire are drept protagonisti 4 soldati prabusiti in spatele liniilor inamice intr-un razboi neprecizat. Fara a puncta timpul sau locul de desfasurare, lupta pentru supravietuire devine un pretext pentru o explorare poetica asupra identitatii umane si a izolarii, cei 4 fiind nevoiti sa-si infrunte instinctele pentru a regasi calea spre civilizatie.


Proiectia se intampla la Sala Studio din Casa Artelor (Str. Augustin Pacha nr 8). Intrare libera. Capacitata 50 de locuri.

luni, 24 martie 2014

Afișul lunii: La Symphonie Fantastique


Mîine, la Timișoara, aveți ocazia să vedeți o bucățică din istoria filmului și a muzicii. Un film biografic despre Hector Berlioz, realizat în Franța aflată sub ocupație nazistă: La Symphonie Fantastique (1943, Christian Jacques).

Proiecția este precedată de o conferință muzicală susținută de Michel Cousteau. Dirijorul francez promite să destăinuie secretele compunerii unei opere legendare, "în același timp extravagantă și profund modernă". Umorul este inclus în prezentare.

Melomani și cinefili deopotrivă au șansa unui tete a tete cu un compozitor de geniu, văzut prin filtrul unui muzician contemporan. Institutul Francez (bl. C.D.Loga), de la ora 18.00, intrare liberă.





duminică, 23 martie 2014

Grand Budapest Hotel. Taxidermistul vesel

"AIR DE PANACHE"


Grand Budapest Hotel a ajuns la multiplex (se mai întîmplă și minuni). Dacă vă luați bilet trebuie să știți un lucru: nu veți primi un bilet la film. Veți primi acces, timp de 100 minute, în parcul de distracții/ parcul de aventură/ parcul tematic: AndersonLand.

Filmele lui Wes Anderson sunt exemplul cel mai bun că ne mai putem bucura de copilul din noi. Te simți ca atunci cînd te uitai la filme cu detectivi sau citeai romane polițiste în copilărie. Ex: Life Aquatic with Steve ZissouThe Darjeeling LimitedFantastic Mr. Fox, Moonrise Kingdom etc. 

Wes Anderson e specia aceea rară de regizor care nu face un film, face o lume 
În cazul lui, o lume bizară, excentrică, amuzantă, stilată, "cu panaș".
În cazul de fata, Republica Zubrowka, țară fictivă din Mitteleuropa, combinație de Cehoslovacia cu Austria sau Polonia etc, cu capitala la Lutz, o țară în care Gogol Bordello s-ar simți acasă. Wes Anderson e un arhitect de lumi imaginare, unic în filmul contemporan 

La G.B.H. am admirat construcțía minuțioasă a fiecărui cadru (poți să le înrămezi), de la tapetul hotelului din titlu ("o instituție"), la pata de pe obrazul lui Saoirse Ronan, de la cutiile de bomboane până la tatuajele deținutului Harvey Keitel, de la penele lui Ed Norton la cizmele lui Willem Dafoe (adevărate personaje). Grand Budapest Hotel este un film "de designer". Detaliile suculente și aproape invizibile sunt pilonii unei lumi imaginare credibile.

Dar ce e nou pe lângă această grijă obsesivă pentru detaliu (și pe lîngă Bill Murray, Owen Wilson, Tilda Swinton, Jason Schwartzman etc)?

Grand Budapest Hotel e un film despre Europa și istoria ei zbuciumată, o dioramă comică și nostalgică adusă unei lumi flamboaiante, apuse. Wes Anderson reușește să "împăieze" personaje și vremi. Face asta fără cea mai mică urmă de morbiditate. E un taxidermist vesel și jucăuș.



S-a inspirat din scrierile lui Stefan Zweig (mare oponent al regimului nazist), lucru care se reflectă în film. Miroase ca și cărțile scrise de Bohumil Hrabal și Jaroslav Hašek. Are gust de umor ceh si vechi comedii cehești (sau de Balul Vampirilor, spoof-ul simpatic al lui Polanski). Și sună la marele fix, pe muzica lui Alexandre Desplat și Osipov State Russian Folk Orchestra. Cel mai important: e o comedie pe toate gusturile.

Cu această ocazie am inventat "Wes next?", un joc în care trebuie să ghicești ce actor celebru va apărea în următoarea scenă. Distribuția e stelară, chiar și în cele mai mici roluri din film (ex: Lea Seydoux, Mathieu Amalric) și asta contribuie la veridicitatea lumii imaginare. 

Grand Budapest Hotel are poate "prea mult "parfum", cum se spunea despre monsieur Gustave/Ralph Fiennes, maestru de ceremonii, sufletul/motorul poveștii, plin de grație și amator de parfumuri scumpe, ciocolată și femei țapene, de peste 80 de ani. Toată atmosfera e contaminată de air de panach (Anderson a comandat crearea unui parfum pentru premiera filmului, ca să vedeți pînă unde merge obsesia/nebunia pentru detaliu).

Parfumul acesta, tonic, înțepător, iute, îl simți în nări multă vreme după ce părăsești parcul de distracții. Mă rog, sala de cinema. (cronică scrisă la cald si la patru mâini, de Lucian Mircu și waka_x).






miercuri, 19 martie 2014

Zilele Filmului Francofon


Săptămâna viitoare suntem francofoni.

La Timișoara vor fi proiectate 6 filme, legate de tema familiei, a solidarității sociale, a responsabilității parentale și de alte teme contemporane. Zilele Filmului Francofon debutează cu coproducția româno-franco-rusă Marussia, de Eva Pervolovici (autoarea va fi prezentă). 26-28 martie, Aula Magna, intrarea liberă.



marți, 18 martie 2014

Nymphomaniac + Moebius =

"Desire is a knife
hidden under the statue of Buddha's head ."


   Am decis sa nu scriu multe momentan de Nymphomaniac - dar va pot spune ca mi-a placut, ca scandalul media a fost grotesc si inutil (nuditatea in acest film nu e nici grotesca si nici inutila), ca acest film incheie probabil trilogia lui von Trier definita ad-hoc de mine "amor si mor": Antichrist, Melancholia si Nymphomaniac. Il recomand fara retineri fanilor von Trier - e un film "120% von Trier", si il recomand cu mici retineri cinefililor pudici romani. Dar il recomand! Charlotte Gainsbourg si Stellan Skarsgård se pun in scena ca 2 personaje de neuitat: o Scheherazada si un Calif prinsi fara iesire in varianta ingrozitor de sincera a "1001 Nopti". Un film curajos, o oglinda limpede cu colturi taioase aruncata in marea de oglinzi mincinoase si distorsionate ale cinematografului comercial contemporan, puritan, isteric si ipocrit. Jos palaria, domnule von Trier! Pun palaria acum la loc pentru ca in paragraful urmator trebuie sa o dau iarasi jos, cu multa placere, si pentru Kim Ki-Duk.



   Noul sau film "Moebius" merge bine ca un vrednic companion al "Nymphomaniac"-ului. "Moebius" nu e sci-fi, asa cum am crede la prima vedere. Titlul se refera la celebra "panglica lui Moebius", concept simplificat de mine pentru acest film la "what goes around comes around". Filmul e o comedie mai neagra ca fundul pamantului, o coborare fara parasuta in fantana nebuniei din sanul unei familii "normale" (familia utopica monogama) la momentul unei crize majore, nebunie privita cu alt focus si alte lentile in ultimii ani in cinema (vezi "Borgman", "Post Tenebras Lux, "Dogtooth" si altele). Kim renunta usor la dialog (si asa sarac in filmele lui anterioare) pentru acest film fara ca fluxul filmului sa aiba de suferit; explicatia/banuiala mea e ca dialogul in familie, dupa multi ani de "clocit impreuna", se poate distila la semnele/icoanele + interjectiile folosite sa ilustreze dialogul de banda desenata sau la limbajul corpului. O satira in care autorul nu se sfieste sa trateze subiecte tabu ca incestul, violul, violenta, castrarea. Cei care au intrat in lumea lui Kim Ki-Duk stiu foarte bine ca Kim e un adevarat cine-agent-provocateur, cu o sensibilitate aparte si filme pe care te grabesti sa le recomanzi prietenilor!

Scenic Route (2013)

'It's like a hundred miles to the next dot.'

Doi tipi calatoresc prin desert. La un moment dat masina li se strica. Vor scapa ei oare? Cu o premisa atat de clara e usor de captat interesul iar filmul fratilor Goetz (dupa un scenariu de Kyle Killen, autor al seriei TV Awake) ofera exact ceea ce promite: o mare de incertitudine privind soarta personajelor din prim plan. Scenic Route reprezinta exact opusul unui blockbuster, prin aceea ca e plasat majoritar pe marginea unei sosele pustii si axat pe conversatiile si caracterele celor doi protagonisti. Poate ca suna a plictiseala dar filmul e departe de asa ceva. E un road-movie expert filmat, care folseste din plin decorul natural, un thriller la foc mic, o comedie inteligent scrisa si o drama personala cu doi actori excelent distribuiti.


Josh Duhamel si Dan Fogler joaca doi prieteni din copilarie, Mitchell si Carter, care s-au cam distantat in prezent dar au acum ocazia sa se regaseasca facand un drum impreuna. Ca sa profite la maxim si sa recupereze timpul pierdut, Carter alege o ruta mai putin circulata, mai pitoreasca, sperand ca aibe parte de acele momente semnificative de tovarasie in care prietenii isi descarca sufletele si au parte de revelatii personale. Cand masina se strica insa, cei doi se vad in situatia de a ramane pe termen indefinit in pustiu, fara mancare sau apa, prizonieri ai propriilor resentimente pe care aerul desertic le dezgroapa fara mila. Atmosfera relaxata, comica, din debut face imediat loc unei tensiuni din ce in ce mai grele si mai apasatoare care va erupe intr-un final surprinzator, de fabula cu simbure moralizator.


Conflictul se naste inspirat de atitudinea critica pe care o are fiecare dintre protagonisti pentru modul de viata al celuilalt. Mitchell (Duhamel) e asezat la casa lui, cu nevasta, copil si job corporatist si-l vede pe Carter ca un ratat imatur care traieste in camioneta lui si pozeaza in scriitor aspirant dar muritor de foame. Carter (Fogler) a ramas fidel propriilor ambitii si-l acuza pe Mitchell ca si-a sacrificat aspiratiile de muzician pentru o existenta confortabila in care nevasta si copilul au rostul de a inlocui sentimentul de goliciune. Animozitatea dintre ei evolueaza curand in cearta violenta iar asta nu face decat sa le reduca sansele de scapare. Devine astfel clar ca Scenic Route e in esenta un film despre alegeri bune si alegeri gresite, despre cum unele te pot duce la izvor iar altele te pot ingropa de viu, despre amicitie, fidelitate si lucrurile care conteaza cu adevarat in viata. Filmul e prin urmare o experienta vizuala remarcabila si o calatorie existentiala care lasa urme de reflectii in minte, unele destul de personale si interesante. Muy recomendable!


Trailer

Intrebarea zilei: esti persoana preferata a cuiva?

In pauza dintre filmarile si montajul lung-metrajului sau de debut, Miranda July (Me and You and Everyone We Know) a folosit timpul pentru a scrie o scurta poveste pornind de la o intrebare cu semnificatii nebanuite. Regizat de Miguel Arteta, scurtul il prezinta pe John C. Reilly realizand un sondaj printre trecatori (unul din ei fiind chiar Miranda) si primind raspunsuri cu bataie lunga. 


Are you the favorite person of anybody? from Lucilio Correia on Vimeo.

luni, 17 martie 2014

Istoria comunismului, povestită ca pentru copii


"Trebuie să ştim să ne acceptăm cu calm şi rănile şi incapacitatea de a fi conştienţi de iluzia în care trăim uneori".

Matei Vişniec spunea asta într-un interviu din 1992. Piesa lui, Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal, a zugrăvit tabloul teribil lăsat în urmă de "utopia cea mai generoasă concepută şi pusă în practică vreodată de oameni" (Drama Logue, Los Angeles).

Pusă în scenă de regizorul Victor Ioan Frunză în urmă cu vreo 10 ani la Teatrul Maghiar din Timişoara, Istoria Comunismului...a stîrnit controverse şi un scandal în viaţa culturală a oraşului (atîta cît era). Regizorul şi-a apărat (cu succes) opera în tribunal, după ce a fost retrasă din repertoriul teatrului fără explicaţii.

Acum, e rîndul unei alte istorii a comunismului să stîrnească unele controverse: documentarul În Spatele Cortinei de fier, dezvoltat de CSIC (Centrul de Studii în Istorie Contemporană). La dezbaterile de dupa prima proiecţie a filmului la Timişoara, spiritele s-au încins, cum a povestit aici jurnalistul Ștefan Both.

Între timp, In spatele cortinei de fier a fost atacat de la (extrema) dreapta la stînga (ceea ce e probabil o dovadă în plus a obiectivității sale). Filmul regizat de Bogdan Mustață (dupa un scenariu de Alin Muresan) poate fi criticat după criterii estetice, nu pentru partizanate. Dacă e să-i bag de vină, aș spune ca tratează pe repede-înainte un subiect mult prea vast și, astfel, unele aspecte sunt neglijate. Dar cum poți să povestești 50 de ani în 50 de minute?

Acest documentar nu și-a propus să epuizeze tema bolșevizării țării. Scopul sau e să familiarizeze generațiile tinere cu realitățile comunismului, pe care unii le cunosc numai din poveștile părinților și bunicilor. Așa se explică poate și stilul "glossy" al imaginii, dinamica și formatul de documentar de televiziune. E un început. Un început imperfect, dar onorabil al cercetarii "sine ira et studio" a acestei perioade care a marcat dramatic mai multe generații de români (cum am scris și aici).

Daca vreți să înțelegeti de ce minciuna și impostura guvernează țara, de ce suntem săraci spiritual, de ce suntem ușor de manipulat, de ce nu mai avem elita intelectuală din perioada interbelica, de ce spațiul public e al nimănui și al tuturor, de ce merge și asa, de ce își lasă vecinii galoșii în casa scării, de unde a apărut vigilența "oamenilor de bine" și de unde atîta neîncredere, de ce manele, de unde frica de a reacționa la abuzuri, de ce există derapaje și linsaje mediatice și nu prea mai există demnitate și solidaritate, de ce foști membri în aparatul de stat înca sunt "la butoane" și, în fine, cum s-a instalat comunismul într-o țară total străină de această ideologie, atunci vă invităm În spatele cortinei.

Marți seara, 18 martie, la Casa Artelor, de la ora 19.00 (intrare liberă). Veniți să vedeți Istoria instalării Comunismului în România, povestită ca pentru copii.



Hemoroiz Wars


De obicei, nu amestec meseria de scrib publicitar cu pasiunea pentru cinema. Dar când cele două se intersectează, nu mă pot abține să nu vă arăt rezultatul. Clipul acesta e de fapt "visual" pentru un spot radio.

Voce și "muzică": Boris Gaza.
Editare: Călin Constantin.
Mulțumesc doctorului "jedi" Milorad Avramovic care merge pe mâna nebuniei mele.






duminică, 16 martie 2014

Supercut: 1001 filme de vazut inainte sa mori

Intr-unul din cele mai smechere montaje realizate vreodata, Jonathan Keogh a inghesuit peste 1200 de scene memorabile din filmele grupate in fiecare an in preacunoscutul volum editat de Jay Schneider (din care posed si eu nu una ci chiar 2 editii si pe care-l consult dupa ce mai bifez cate un clasic). Cut-urile sunt sistematizate pe genuri, armonizate stilistic, decupate intr-un mod original si dublate cu un soundtrack pe masura. O placere sa le identifici, ce mai.



vineri, 14 martie 2014

Cinecultura: ziua V

Festivalul Cinecultura se incheie astazi cu doua comedii iberice.

ora 18:00 Tudo isto é fado! o comedie din Portugalia construita in jurul unei talharii si a unui triunghi amoros.


ora 20:00 Extraterrestre, o comedie romantica spaniola regizata de Nacho Vigalondo ce amesteca un one night stand cu o invazie extraterestra.



Intrarea libera.