luni, 2 decembrie 2013

Sequel-uri trase la indigo

Cateva randuri mai mult sau mai putin onorante despre reinstalarile oferite de Hollywood in acest an:


The Hunger Games: Catching Fire

Un tur al victoriei in care eroii primei parti, inregimentati “pe viata” la propaganda Capitoliului, fenteaza involuntar cortegiul publicitar-duplicitar, in parte datorita propriei lor angoase amoroase dar mai ales datorita impulsului revolutionar propagat de actul lor de sfidare in celelalte districte, lucru care-i aseaza definitiv pe lista neagra a opozantilor presedintelui-dictator-jucator Snow (Donald Sutherland). Actul de executie va imbraca aceeasi forma de sport singeros insa intr-o noua arena, cu un nou game master (P. S. Hoffman)si cu noi adversari, mai redutabili, selectati dintre fostii castigatori ai Jocurilor. Se impune o noua strategie de supravietuire, una bazata pe aliante si incredere oarba, care sa anunte fara echivoc ca vremea jocurilor s-a incheiat si lucrurile incep sa devina serioase. Francis Lawrence, un cineast mai competent pentru genul action decat Garry Ross, construieste pe structura primului film un nou episod savuros din epopeea lui Katniss Everdeen, brodand insa ideile subversive sadite deja in prima parte peste o coregrafie tonica compusa din scene de actiune si momente de cautare interioara. Desi inegal per ansamblu, previzibil pana la un punct si usor repetitiv, Catching Fire este un film neasteptat de distractiv care puncteaza maturizarea ideologica a gaitei cantatoare. Best moment: Katniss dezvaluindu-si “aripile” la ora de maxima audienta sfidandu-l iar pe Snow si tragand semnalul de revolta. Rating 3/5.

***


Thor: The Dark World

Menit de la bun inceput a asterne noi caramizi la fundatia mult trimbitatei Phase 2 a proiectului cu super-eroi cinematici Marvel, Thor: The Dark World continua evenimentele din primul film (si din Avengers) cu o binevenita si surprinzatoare escapada catre zona fantasy. Angajat in mod expres pentru treaba buna facuta in seria Game of Thrones, Alan Taylor toarna in matrita asgardiana o intriga mai complexa in care gasim laolalta elfi intunecati, trolli pietrifica(n)ti si razboinici luminati prinsi in eternul conflict bine-rau, doze consistente de efecte spectaculoase, melodrama familiala, umor si o sansa de a vedea Asgardul in ruine si Pamantul amenintat. Din nou. O formula testata deja care pe langa scopul pecuniar asumat largeste granitele universului (multidimensional) si transeaza intr-un final problema succesiunii la tronul lui Odin. Asta dupa ce, in prealabil, ii da ocazia lui Tom Hiddleston sa faca cel mai bun Loki din toate cele 3 infiripari marveliene. Probabil ii vor da un concediu binemeritat pana in faza urmatoare, dat fiind ca firul narativ care viza relatia love-hate dintre cei doi frati s-a incheiat, chiar daca asta ii va intrista pe multi fani. Best moment: Loki morfo-zapand prin mai multe identitati binecunoscute lui frate-su si tachinandu-l cu asta. Rating: 3.5/5.

***


Kick-Ass 2

Lipsindu-i prospetimea primului Kick-Ass, sequell-ul urcat pe ecrane de Jeff Wadlow din al doilea volum de benzi desenate creionat de Mark Millar impacheteaza aceeasi sinceritate vulgara a autorului si aceeasi brutalitatea grafica a paginilor sale intr-un cocktail de intamplari absurde si personaje ridicole cel putin la fel de revoltator sau stimulator, dupa caz. Nu exista indoieli ca un asemenea film exista pentru a multumi doar un anumit tip de public. Uniti in cuget dar lipsiti de mentorul lor din primul film (Big Daddy jucat de Nicolas Cage) cei doi protagonisti, Kick-Ass si Hit-Girl, ratacesc de mai multe ori drumul catre un asteptabil duet justitiar, pesemne datorita propriilor oscilari intre a face ce-i indeamna constiinta sau ce le cere societatea. Lucrurile sunt transate in cele din urma printr-un razboi total intre echipa de justitiari inspirati de exemplul lui Kick-Ass -dar racolati de Colonelul Stars and Stripes (Jim Carey)- si gasca de anti-supereroi condusa de mostenitorul mafiotului din primul film travestit in villain caricatural si sado-masochis cu un nume de imbecil asumat: The Motherf**ker. Un film parca tras la indigo dupa primul care se rasfata in violenta gratuita si te rasfata in masura in care esti in targetul sau. Best moment: Chloe Moretz oferindu-le unor vedete de liceu o criza spontana de voma si cufureala. Rating: 2.5/5.

***


Riddick

Vrand parca sa ne faca sa uitam Cronicile din 2004, Vin Diesel, David Twohy si ceilalti carmaci ai francizei crescute din singele furyanului cu ochi oteliti si voce guturala, Richard B. Riddick, aduc inapoi la sol povestea care pornise cu atata ambitie catre stele si le ratase monumental. Noua aventura chiar lasa impresia ca intermezzo-ul ar fi fost cel mult o halucinatie grandomana a protagonistului, rememorata acum de acesta in timp ce-si lingea ranile intr-o cripa improvizata de pe planeta fara nume unde a fost iar lasat sa moara. Caci Riddick e din nou singur si vinat - initial de pradatorii indigeni iar mai tarziu de 2 echipe de mercenari hotarati sa incasese pretul pus pe capul sau. Insa actiunea, dupa ce ne-a stimulat vizual cu scene de supravietuire in salbaticia extraterestra, apoi ne-a intrigat cu ipoteza unei infruntari barbatesti Riddick vs o duzina de asasini, se afunda iremediabil intr-o reciclare impardonabila a schemei din Pitch Black. Problema e ca in Pitch Black personajele erau altceva decat o sleahta de netrebnici iar sansele lor de supravietuire ne interesau cat de cat. In Riddick acestea sunt lipsite de umor, demne de dispret sau, in cel mai bun caz, ridicole (da, Katty Sackhoff, la tine ma refer). Best moment: Riddick dresandu-si companionul adoptat, un fel de tigru tasmanian poreclit mai tarziu Dingo-Dango. Rating: 2/5.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu